tag:blogger.com,1999:blog-54782428868279549782024-03-13T08:50:15.403+02:00AltfelCele ce se spun şi puţini le aud! Până acum am tăcut, acum tăcerea e ruptă!Daniel-Dumitru Dariehttp://www.blogger.com/profile/00477178966271971449noreply@blogger.comBlogger504125tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-85021758890949401692017-08-06T09:42:00.003+03:002020-12-14T03:27:59.533+02:00Neacceptatele vinovăţii<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_tr-StJM226eD7LXSrY3GttkL8fF2yLpclyX26sWVeeiBFyYEHErZzK66kAbdp1Z_03PSTytD3o3vOIy8-7vGz5GnlYXtH5cbkysg8qcGmMkNSzn1OCUm7MZ9rxaaFhcbq2Sv8FRZUpU/s400/17.08.01-Neacceptatele+vinovatii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_tr-StJM226eD7LXSrY3GttkL8fF2yLpclyX26sWVeeiBFyYEHErZzK66kAbdp1Z_03PSTytD3o3vOIy8-7vGz5GnlYXtH5cbkysg8qcGmMkNSzn1OCUm7MZ9rxaaFhcbq2Sv8FRZUpU/s200/17.08.01-Neacceptatele+vinovatii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Vorbele pot fi fapte, faptele în vorbe pot fi mai apoi arătate... Vorbele pot fi mari sau mici, faptele pe măsura lor pot fi, sau pot invers să fie. Măsura vorbelor nu faptele sunt, ele fiind măsura oamenilor. Vorbele sunt o măsură a adevărului de care se însoţesc oamenii când e vorba de faptele ce pot să le facă şi o măsură a adevărului de care se folosesc oamenii când e vorba de faptele ce le-au făcut.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Cu vorbe, greu de spus în faţă, trebuie să răspund la întrebări despre fapte și întâmplări de care ştiu, ori mi s-au povestit, dar pe care nu doar tu, omule ce mă întrebi, le-ai făcut. Nu ești tu singurul, nici primul, dar aveai ştiinţă despre ele, ştiai ce rămâne în urma lor. Dar le-ai făcut și tu iar acum, când te muşcă regretul, nu ai puterea să recunoşti. Plângi, dar lacrimile tale sunt ale regretului sau ale neputinţei de a fi cel care, nepăsător, ai fost?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Eu nu pot să spun că ştiu, întru totul adevărul. Eu încerc să desluşesc, printre meandrele poveştilor tale, despre ce a fost trăirea vieţii tale. Mai pot să cuprind şi ceea ce mi-ai arătat, din ceea ce poţi fi, mie. Nu vreau nicicum să te judec, punând pe tine povara unor etichete. Iau din cele ce sunt vechi de când lumea, le alătur, şi încerc să dau un răspuns întrebărilor pe care mi le pui în clipe de deznădejde. Ma gândesc că văzând în faţă un alt adevăr decât cel închipuit de tine, te vei îndoi, măcar o clipă, de tot binele pe care crezi că l-ai făcut şi îţi vei spune că ai făcut destul rău şi tot ce trăieşti acum e răsplata jocului tău, de copil fără minte, cu tine, cu cei de aproape, cu cei mai de departe, cu cei străini. Nu m-am pornit, fără să îmi ceri tu, a vorbi. Nici când m-ai tot întrebat nu ţi-am dat răspunsuri, bune sau rele, ca să nu trăieşti ruşine sau o tulburare care să te îndepărteze de drumul pe care ţi-l dă soarta ta. Sper că, citind, poţi învăţa să îţi asculţi sufletul, lăsând mintea să tacă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Când ţi-ai avut o viaţă în care puţin a fost să-ţi pese de un alt om, l-ai umilit, l-ai constrâns să îţi accepte umilirea, l-ai plătit ca să se simtă obligat să îţi suporte această umilire și mofturile tale, când ai crezut că e normal să îţi cumperi plăceri ca şi cum ţi-ai cumpăra obiecte, când ţi-ai ascuns sub plapuma necesităţilor derapajele tale materialiste sau psihice, când sub o altă mască ai pus efectul traumelor tale, traiul ţi-a fost, ziceai tu, de om, şi ţi-l făceai bun. Nici nu conta că beţiile țineau loc de clipe de bucurie şi, atunci, îţi făceai motiv de proprie înaltă consideraţie, ca să loveşti, fizic sau verbal, pe alţii. Nici nu conta când pumnul de bani, ce-l dădeai sau ţi se dădea, pe tine şi pe celălalt, te cobora la rangul de pulbere şi ţărână ce îşi avea viitor în împrăştierea în patru zări, călcatul de către alţii în picioare sau noroi nicicui plăcut. Şi nici nu ştiai să accepţi, ori să înţelegi, iubirea...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Ţi s-au întâmplat, toată vremea aceasta, multe. Ai avut pierderi mari, ai trecut, credeai, pe lângă moarte. Până la urmă, cu uşurinţă, ai acceptat ideea că aşa trebuia să se întâmple, fără a avea curajul următoarei întrebări: "De ce?". Îţi era greu să admiţi, considerându-te măcar aproape perfect şi fără de greşeli, că aşa îţi e destinul sau ai pus pe seama altora, răi, neînţelegători, cu probleme psihice, cauza, căci nu puteai, nici în ruptul capului, că ţi se tot dă şansa de a te opri, de a sta, o clipă mai mult, atent la ale vieţii şi a te îndrepta. N-ai văzut nimic fiindcă priveai spre soare şi te credeai că eşti asemenea lui.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">În marea lui iubire pentru tine, Dumnezeu, ţi-a pus în faţă, marea încercare de a te determina să crezi în om, să fii om în care să te încrezi. Ţi-a pus în faţă pe cel care, avându-şi motiv de a merge pe drumul mântuirii, a trecut peste toate, te-a apreciat, ţi-a arătat consideraţie, te-a respectat, fără a se lăsa primitor de plată. Cu iubire toate astea, pentru sufletul tău, dar şi pentru mintea ta, cea care fugea de sufletul tău suferind, făcea. Dar oare, ai curajul de a fi cinstit, recunoscând că prea puţin ai luat seama la asta? Ai curajul de a recunoaşte că dintr-odată ai văzut şi ai trăit altfel, cu mult mai bine decât înainte dar, cu toate astea, n-ai văzut asta decât ca o simplă şi meritată răsplată, continuând, pe ascuns, sau pe faţă, aceleași fapte, aceleaşi năravuri? Nu cumva îţi spuneai că respecţi acea persoană, că nu faci nimic împotriva acelui om? Îţi era de ajuns existenţa lui? Nu credeai că meritul tău de a fi mai bun decât toţi ceilalți, de a şti mai mult decât toţi ceilalţi, de a arăta mai bine decât toţi ceilalţi, de a face totul mai bine decât toţi ceilalți, ţi-a fost răsplătit şi că faptele tale faţă de oricare alte persoane, pot fi aceleaşi, de dinainte, pentru ca meritul să nu-ţi diminueze?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Te gândeşti acum că te-ai îmbătat, din nou, cu apă rece sau te întrebi altceva?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Din câte am văzut eu în viaţa asta, îţi pot spune că ai tras o astfel de beţie, cruntă. Şi te-ai amăgit crezând prea mult în propria impresie, bună, despre tine...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">A trecut vremea. Şi ai gustat din plin o altfel de viaţă. Totul numeai la superlativ, nicicând nu gândeai un altfel de sfârşit. Şi pe cel de lângă tine, cu tine, îl vedeai fericit. Priveai cu mintea, sufletul, îţi spuneai că e totuna. Te ascundeai, cu faptele tale şi, ziceai, că dacă nu se ştie, nu se face deloc tulburare. Pentru tine totul era redus la văzut, atins, ştiut. A cunoaşte era una cu a şti. Nici atunci, nici acum, încă, nu crezi că spiritul acelei persoane cunoştea mult mai multe decat ştia, real, mintea ei. Şi în tot acest rai efemer, când fără semne, a venit lovitura, te-ai crezut în stare să o faci să nu aibă efecte...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Dar nu s-a putut face nimic. Nici nu se putea... Acel suflet îşi făcuse datoria. El, cu acea mare acceptare, îşi mersese, atât cât avea putinţa să meargă, drumul spre mântuire. Ştia însă că tu nimic n-ai făcut să te îndrepţi. Nu mai putea accepta o pierdere de timp, un timp ce, de mare folos, îi era în altă lume. Şi nu ţi-a mai dat nici Dumnezeu şansa să te arăţi ca luptător întru salvarea cuiva, fiindcă El ştia că de asta te vei folosi. Iubind mai mult acea persoană, care îşi avea, în felul ei, privirea spre El, i-a răsplătit strădania cu liniştea şi pacea mult râvnită de toţi oamenii, dar care rar este dată omului cât trăieşte. Pentru tine a ales să îţi deschidă poarta regretelor, fără a mai încerca să îţi deschidă ochii. Avusesei atâtea posibilităţi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Acea persoană s-a dus în lumea veşniciei. Tu însă ai rămas să regreţi, să îţi pui întrebări, să trăiești în chinuri. Acum de tine depinde dacă vrei să vezi asta o mare şansă, şansa schimbării, pe care ai tot refuzat să o iei în seamă. Poţi alege să accepţi că nimic din ceea ce ţi-ai închipuit că eşti, nu eşti, că nu ești deloc mare, ci încă mic, ba chiar că ştii prea puţine, nu cunoşti nimic, nicidecum că ştii multe şi cunoşti de toate. Poţi alege să faci aceleaşi fapte, să continui să încerci să umileşti oameni, să defăimezi, pe la spate, pe cei care nu îţi e la îndemână să îi umileşti, să continui să cumperi cele pe care nu-ţi dă mâna să faci ceva ca să le ai omeneşte, sau să începi drumul smereniei. Poţi alege să fii judecător, pe la spate, al altora, să-i cleveteşti, să dai minţii apă la moară, sau să îi priveşti pe toţi ca oameni, semeni, şi să îi iubeşti ca pe tine însuţi. Poţi alege să te iubeşti, iubind pe alţii, sau să te urăşti, aşa cum ai făcut-o, neiubind semenii tăi. Poţi alege să îţi laşi principiile tale deoparte, să le pierzi pentru totdeauna, şi să le îmbrăţișezi pe cele divine, sau să te ridici mereu în slăvi. Poţi alege beţia sau renunţarea la băutură. Poţi alege să te sinucizi, acceptând că nevinovat de sfârşitul persoanei de lângă tine ești tu sau să înduri, făcând totul ca să arăţi că tot ceea ce a făcut pentru tine a fost extraordinar, sau măcar sfârşitul lumesc nu i-a fost în zadar.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă vei alege schimbarea, ai şansa de a trăi, câţi ani mai ai de trăit, în pace şi bucurie, poate chiar răsplătit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă nu vei alege schimbarea, nimic nu mai poate opri decăderea şi căderea ta. Suferi-vei mult, multe, vei ajunge umilit şi batjocorit, aşa cum tu ai făcut de atâtea ori. Ai mers de mult prea multe ori cu ulciorul la apă. Nici nu te-ai uitat la el de nu e cumva crăpat... Grăbeşte-te, om fără putinţă, om cu viaţa închinată desfrâului, mândriei şi egoismului. Mai ai, cât trăieşti, destule clipe în care să te întorci la omenie, la Dumnezeu. Nu mă ocărî pentru ce ai citit, dar dacă o faci, e bine să te priveşti în oglindă. Ai să vezi că nu am scris prostii. Nu te mai îmbăta, nu te mai lăuda, nu te mai feri să accepţi că un om a murit fiindcă tu nu te-ai îndreptat. Ai mâinile curate, nu însă şi conştiinţa...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-32139300409247301672015-07-16T11:11:00.003+03:002020-12-14T03:26:12.909+02:00Aproape, aproape...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi2ALgzQlNra99JGinvb_M24tm2SrljRhG4NBJ4Faxdh_UhecIQUcndDe6saUmSTKlE7JWmlabKM662ONfbinFPQKwGWeVoWxOQGLQ8ypGAvpNEtPnvuTmO7dWPDh5kZ5ZnnfZzye0aksg/s328/15.07.01-Aproape%252C+aproape....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="328" data-original-width="328" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi2ALgzQlNra99JGinvb_M24tm2SrljRhG4NBJ4Faxdh_UhecIQUcndDe6saUmSTKlE7JWmlabKM662ONfbinFPQKwGWeVoWxOQGLQ8ypGAvpNEtPnvuTmO7dWPDh5kZ5ZnnfZzye0aksg/s200/15.07.01-Aproape%252C+aproape....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
A trecut timpul, atât de mult timp a trecut, că nici nu îi mai pot ţine adevărata-i măsură... Şi nu te-am văzut, şi nu m-ai văzut de tot atât de mult, cât ştim acum că e timp deja trecut. Tot de-atunci eu mai nimic despre tine nu ştiu... Tu încă, din ceea ce lasă cuvintele scriselor mele să se înţeleagă, mai afli câte una sau câte alta despre mine. Însă te ştiu căutătoare a mai mult, a întregitoarelor amănunte, voind ca nimic din ceea ce a fost, din ceea ce poate fi, dar mai ales din ceea ce va fi, să nu uiţi...
</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Îţi este câteodată dor de uitare, îţi cauţi motive de a avea puterea uitării, măcar pentru o clipă, acea clipă în care să îţi arunci privirea spre căutarea unui alt drum, un drum pe care să poţi zăbovi aşa cum zăbovesc toţi cei care s-au învăţat să se piardă şi să îşi piardă chiar şi speranţa de a fi ceea ce şi-au dorit să fie, în vremea când se încredeau mai mult în cele ce le auzeau spuse de cei din juru-le decât de ceea ce le era dat să simtă că vor fi... Îţi este dor, câteodată, să vrei să ştii cum e să fii ca toţi ceilalţi, deşi bine ştii că, din toţi ceilalţi, mulţi sau puţini, poate nimeni, sau poate mulţi prea puţini, ar putea fi trăit ceva asemenea a ceea ce tu ai trăit, ca să poată să îţi fie asemenea ţie, sau tu să te poţi asemăna cu ei...
</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Îţi este dor să ştii cât îmi este de dor de ceea ce îmi este dor, şi-ţi este dor să ştii de ce îmi este dor atât cât ştii că-mi poate fi de dor... Şi te ştiu căutând să dezlegi înţelesuri şi să înţelegi necunoscutele întâmplări ce m-au dus departe, dar mă lasă totuşi aproape, într-o apropiere din care pot să-ţi văd ochii privind literele ce conturează forma trecutului de care numai noi ştim şi care dă contururi viitorului care, fără ocolişuri îţi spui, împreună se va trăi. Ştii, dar vrei să ştii că nu ştii, voind mai aproape de clipa căutării, descoperirea, trăirea, fapta, bucuria, împlinirea...</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"> De-aici, din lumea umbrelor de lumini şi a luminilor ce dau esenţă trecutului prin semnele viitorului, eu dau trecutului ce-i al trecutului, pentru ca viitorul să aibă ceea ce este al viitorului, păstrez bucuria a ceea ce a fost, pentru ca ceea ce va fi să fie înălţător, şi prin ceea ce înălţare va fi, bucurie să rodească şi urme de rod să îşi aibă. Şi-mi este dor, îmi este atât de dor de tine, cea neştiută în felul în care ştiinţa este întreagă, ştiută însă în felul în care neştiinţa a rămas de mult în trecut, cea necunoscută, în forma în care cunoaşterea se poate numi întreagă, cunoscută însă prin micile şi definitoriile zvâcniri ale recunoaşterii unei deja realităţi incontestabile. Şi-mi este dor, atât de dor, de-a fi ceea ce tu ştii că sunt, dincolo de tot ceea ce mă ştiai a fi şi ceea ce se ştia că sunt.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Cât ochii nu mai văd, ar spune mulţi că tot atât de multe, şi chiar mai multe detalii şi amănunte sunt pierdute, şi pierdute fiind, chiar şi trăirile sunt mai sărace, fiindcă doar lumina zile, ca şi clarul ca lumina zilei, defineşte tot firescul lumii. Mi-e şi mie dor de toate astea, ştite fiindu-mi, însă îmi este mult mai clar orice amănunt care în lumina aceea pe care o ştiu toţi, se arată doar pe o singură faţă, păstrându-şi nevăzută, chiar uitată, pe cea de-a doua şi pe toate celelalte feţe ce le poate avea. Toate formele cu totul şi cu totul altfel, realte şi cu mult mai clare, profunde şi născătoare de imbolduri şi simţiri, altfel, cu totul altfel, cu mult mai mult altfel, decât le puteam, cu mintea, privindu-le în acea lumină ce dădea vedere ochilor, preface în adevăruri care să nu fie înşelătoare. Şi-aşa pot să te văd şi dorul de chipul tău îmi e mie mai puţin greu decât ştiu că îţi este ţie, ştiut astfel fiindu-mi cât îţi este de greu. Şi te văd aplecată asupra unor gânduri care desfac în mii de înţelesuri literele cuvintelor mele, încercând să spui, când mai tristă, când mai veselă, când mai nerăbdătoare, când mai înţelegătoare, când mai supărată ori când mai înţelegătoare, că nu o trecere în zadar îţi este împăcare, că nu o aşteptare continuă îţi este alinare, că nu în vis îţi vrei trăirile şi nici faptele şi nici simţirile...</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Tu, dintr-atâta dor, mă chemi în vise şi în vise mă vezi, şi în vise, cu mine trăind, te laşi cuprinsă de liniştea care îţi este alt motiv de dor, asemenea cu cel care eu îţi sunt. Îţi iei atât cât îţi trebuie, atât cât sufletul tău cere, din liniştea privirilor mele înspre cerul senin al zilei, ori spre stelele cerului nopţii, ca să poţi să ştii că nu ce-ţi spun judecăţile, nu ceea ce se cuibăreşte în mintea care, dis de dimineaţă se înghesuie la poarta gândurilor negre, este ceea ce va urma, şi că în ceea ce va urma, tocmai ea, mintea, care te încredinţează că ai întru totul dreptate, se va ruşina, ba chiar se va lăsa purtată de valurile incontestabilului şi va face alte judecăţi, potrivnice celor care acum croiesc drum de pierdere şi pierzanie, ca şi altădată, atunci când ţi-a făcut viaţa miză de pariu şi pariul l-a pierdut, aşa cum sufletul îi tot spunea că va fi.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Departe mă cauţi, greu îţi este să crezii că sunt aproape de tine. Aproape mă ştiu, chiar dacă departe este un adevăr a ceea ce făpturile noastre sunt. Nu prea mai disting contururile, dar formele tale, cele ştiute sau doar mie ştiute, îmi sunt definite, până în cel mai, crezut, neînsemnat amănunt. Cu toate câte nu mai văd, mai mult mi-e dat ca vederea să nu se mai definească prin ceea ce era...</span></span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-65010385309852581232014-11-02T22:22:00.003+02:002020-12-14T03:23:34.986+02:00Întâiul azi venit din mâine<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEir4TXIk2qIySYHTy8VlwZNOntTbUauQvTQkgvhcUSC8mGJahaGOwTcphDBv_EA6hWxu_aWg15CrXj9vRNKEpOI2oI8rGypnYk5KKyyvrsJPOXRdOFezq0_GckCt5Fh4Ukx0q0Tcdua-Kw/s400/14.11.01-Intaiul+azi+venit+din+maine.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEir4TXIk2qIySYHTy8VlwZNOntTbUauQvTQkgvhcUSC8mGJahaGOwTcphDBv_EA6hWxu_aWg15CrXj9vRNKEpOI2oI8rGypnYk5KKyyvrsJPOXRdOFezq0_GckCt5Fh4Ukx0q0Tcdua-Kw/s200/14.11.01-Intaiul+azi+venit+din+maine.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Când se ajunge pe ea înseşi din urmă, reuşind să aibă ştiut că, prin alţii, sau chiar prin cel căruia îi este dată ca dar de preţ, viaţa, se vrea pierdută, punându-şi valoarea ce ştie că-şi are, mai presus de orice preţ ce-i va fi sau va fi fost vreodată pus, prin hăţişuri îşi face drum, peste râpe, şi peste ape, punţi doar pentru o singură, şi într-un singur sens, trecere, pune, lasă la o parte orice treabă, orice gând în care nu se regăseşte ca adevăr, grăbeşte sau întârzie, calcă în picioare munţi de mândrie, ori privirile, prea mult dedate la urmele paşilor plecând, le ridică înspre a-şi aminti departele orizontului spre care se poate, de nu se stă prea mult în cumpănă, a se merge, şi se face îndemn la fapte, şi ea însăşi în fapte se regăseşte, pentru ca, mai apoi, şi de-a pururi, să fie regăsită ca cea care dăruieşte dar de mare preţ.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">A face, s-a dat să fie, rostul cuvântului, în simţirile şi simţurile oamenilor cunoscut, de a pune în formă şi în fapte, adevărul. Orice cuvânt, în cea dintâi şi simplă existenţă a sa, este un adevăr. Chiar dacă mintea omului îl scorneşte şi, chiar dacă, într-o primă înţelegere, nu poate sta la un loc cu ceea ce, în absolutul vieţii, pare cu totul şi cu totul departe de ceea ce dă valoare vieţii, cel care defineşte viaţa, adevărul principial, el este un adevăr primordial. Oricare ar fi cuvântul, el creează şi defineşte existenţa. Diferenţa faţă de ceea ce înseamnă adevăr real, altfel spus, cât de adevărat este adevărul lui, abia după trecerea timpului şi devenirea lui reală se vede prin urmări, fiind dată de preţul plătit de om, sfidând sau luându-şi în seamă viaţa.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Mirându-ne, noi de noi, de propria pornire, mai puţin decât de a celuilalt, lasând cuvintele fără piedici, ne-am trezit aşteptându-ne, dar necrezând în sorţii de izbândă ai grabnicei făptuiri. Erau depărtările împotrivitoare, erau munţii stavilă privirilor şi apele opritoare ale paşilor mersului pe jos, asemenea celui prin soartă. Şi ne mai erau ale lumii orânduiri şi clauze, întăritoare ale neputinţei ce se voia nouă de luat în seamă. Ne miram şi ni se întrebau gândurile între ele, cine şi cum le dă puterea de a se păstra speranţei şi nu ajung, oricâte treceri s-au mai fost, la coşul de gunoi al uitării...</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Este uşor sau ar fi uşor, dacă ne-am lăsa de noi înşine înţeleşi, să ne ştim paşii cei avem de făcut. E mereu aproape de noi, însă nouă ne este aproape imposibil să-l acceptăm, viitorul. Şi toate câte le va cuprinde el, ale destinului fapte, se lasă simţite, noi însă nu vrem să le simţim, fie că ar fi lovituri crâncene împotriva preamultei mândrii, fie că ar fi ceva prea frumos, trăire într-un colţ de rai, şi nu ni-l credem meritat. Şi ne lăsăm duşi de valurile necredinţei, singuri sărăcindu-ne, singuri trăgându-ne înspre pustiul cel secătuitor de simţiri şi trăiri, de ceea ce îi este motiv de înălţare, sufletului.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Literă cu literă am adunat cuvintele povestirii faptelor, privind prin ceaţa depărtărilor din juru-mi, ascultând tăcerile din vacarmul trăirilor oamenilor. Prin cuvinte ce s-au lăsat singure, scrise, poate chiar de tine şoptite în visul pe care somnul nu-l putea cuprinde, şi care, necuprins fiind, prin înţelesurile gândurilor ţi se lăsa ştiut, spusă este deja povestea faptelor prin care viaţa ne-a îndemnat să o repunem în drepturile pe care, cu sau fără ştiinţă, prin alte fapte, uşor de spus aceleaşi, am lăsat-o rătăcitoare de noi şi pe noi rătăciţi de ea şi rătăcitori, vreme atât de îndelungată.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Inocenţa n-are, nicicum de-a face cu indecenţa, cum, la fel, n-are de-a face dorinţa cu motivul. Numai că, azi, în lumea de acum, sunt unii care le cam iau a fi la fel şi mai sunt şi unii care, cu ştiinţă, pri-cepere şi socoteală de oameni dedaţi cu mărunţişuri, ca să îşi ascundă neputinţa de a fi cunoscut, nu doar a fi avut, vreodată, o adevărată comoară, cer oricui, mai ales celor puţin cunoscători, să vadă a fi totul doar o apă şi doar un pământ. Inobilantă este speranţa, când nu se depărtează, cu nimic, din ceea ce este dat oricui şi tuturor, să fie. Din speranţa ce ţi-ai avut-o, din lacrima visului şi din zâmbetele privirilor căutătoare înspre mâinele ce azi va fi, spre mâinele ce azi trăindu-se, se va fi pecete eternităţii în care, împreună intrând, împreună vom fi, şi împreună o vom străbate.</span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;"><span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Astăzi mi-a fost dată clipa de răgaz să-ţi scriu, astăzi mi-a fost dat să am drumul privirilor drept şi bătătorit de seninul care a alungat orice oprelişte, fie ea şi asemenea aburului ce-l ridică izvoarele când se îmbrăţişează cu primele raze ale soarelui. Şi-am scris, ţi-am scris, chiar dacă mâine, întâmplările vor fi asemenea ca cele ce aici au lăsat poarta înţelesurilor deschisă, şi vor fi faptele mai cuprinzătoare, mai bogate, prin felul şi însemnătatea trăirilor. Am scris, chiar dacă tu vei citi toate spusele astea abia a doua sau a treia zi, trecut fiind pragul, de amândoi, nemaifiind cei ce eram ieri, ci aceia care vom fi mereu şi totdeauna. Ţie trebuia să îţi scriu fiincă tu, cea care nu aveai teama credinţei, ca şi mine crezând că în curând va fi azi, trăindu-le pe toate, vei fi tu şi vei depune mărturie că toate îşi au rânduială şi toate cele rânduite, date sunt a fi, şi date fiind, ştiute pot fi, de cei care cred şi, crezând, au puterea de a aştepta, răbdători, întâmplările fireşti.</span></span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-75483167121128518802014-08-23T16:04:00.005+03:002020-12-14T03:22:59.654+02:00Salt peste absurde evidenţe<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgzhzOJw2rTebprkBJZVs7-NMBORv1WHx6z0UdDDDHpoGjOFT__AELlhcgo2TbRcvO3wKJzDUvebYc24ML5_lmwQhscRH9A961ULhX0ponv_y24aZ0RmZJYQ2Ydn4v_c24mag_3fqwFrM/s400/14.08.07-Salt+peste+evidetele+absurde.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgzhzOJw2rTebprkBJZVs7-NMBORv1WHx6z0UdDDDHpoGjOFT__AELlhcgo2TbRcvO3wKJzDUvebYc24ML5_lmwQhscRH9A961ULhX0ponv_y24aZ0RmZJYQ2Ydn4v_c24mag_3fqwFrM/s200/14.08.07-Salt+peste+evidetele+absurde.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Ai văzut multe, din cele ce le-ai văzut ai încercat să şi faci multe, câteva din toate acelea, pe care le credeai ca fiind de făcut, le-ai şi făcut, în încercarea ta de a te convinge că întru totul şi cu totul suntem la fel toţi şi că toţi poţi să te laşi învăţată de alţii, de cei care au făptuit ceea ce ţie nu ţi-a fost pornirea să faci, chiar dacă, de multe ori, ţi-ai simţit opreliştea şi ai simţit că ceva, prieteneşte, te împingea spre locul ce-l ştiai ca fiind al tău. Te-ai dus spre vale şi spre deal te-ai dus, cu gândul pierdut în credinţa că poţi să te arăţi mai sus decât eşti şi poţi să stai mult mai jos decât îţi este dat să poţi sta, fără să te clatini. Şi-ai ocolit tot ceea ce găseai în cale ca fiind de ocolit, simţindu-ţi, în mers, nedreptul drum, cel vremelnic schimbat de prea multa-ţi privire înspre un orizont prea mult apropiat, lipsit de depărtări şi lipsit de înălţime, şi care, chiar şi când te lăsai dusă înspre adânc, tot mică îşi avea înălţimea, pe care i-o măsurai simţind că te loveşti de ceva ce era asemenea tavanului care te loveşte în cap când te înalţi prea repede şi prea mult.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dovezile ţi le-ai aflat, răbufnirile ţi te ştiu, căutările îşi sunt bănuite. În învăţătura în care ai fost ţinută şi, până mai ieri, te-ai lăsat să stai, dorinţa ta de a trăi altceva e numită în fel şi chip, dar bine, nicicum ar fi numită, văzută nu este. Pentru tine evidenţele sunt absurde, doar că, cei cărora absurdul le este pe plac, de lanţurile cu care te-au legat cândva, care slăbite fiind de smuciturile prin care ai vrut să le rupi, zornăie, trag şi te întorc, sperând să nu mai ai gând de plecare, înspre acolo unde toţi acceptă ceea ce li se cere să facă, toţi se coboară pentru ca să facă pe plac celor care se cred hotărâtori a toate, pentru toţi. Te simţi obosită de atâta smucit, dar mai obosită te simţi de la mersul drumurilor pe care te-ai întors, te-ai obosit în încercările de a nu-ţi lăsa gândul, plecat în lumea în care te doreşti, de lumea în care eşti, văzut. Fiincă, dacă s-ar şti, chiar şi gândul ţi-ar fi pedepsit şi arătat ca murdar şi rău-voitor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Iertările, ţie nu ţi se vor da, împrejuru-ţi nimeni nu ştie să ierte, fiindcă, nimeni nu iubeşte, chiar şi sensul iubirii este denaturat şi dus la simpla idee de îndeplinire a unor datorii ale realităţii conjuncturale. Tu trebuie să înveţi să te ierţi, pentru că n-ai decât calea aceasta, pentru că tu nu poţi perverti iubirea, dându-i formă lumească, în cea care nici măcar simplă dragoste nu e, nici milă nu e, în ceva care lasă loc cerţii şi răzbunării, stăpânirii şi acaparării. Vei face asta, o spun fără să mă tem de ceea ce spun, chiar dacă în cuvinte totul va suna simplu şi sec: “Acum acesta-i adevărul!”. Îţi voi fi şi martor, şi părtaş, dezrobirii tale, şi sprijin deznădejdii gândului că multe, la-nceput, depărtarea de tine o vor căuta-o, că tot la început, mulţi vor voi să fie mai aproape decât se cade, ca să poată să smulgă un fel de lauri preamăritori. Nu ţi se vor da iertările, nu-ţi vor fi iertate faptele, nici vorbele nu ţi se vor lua în seamă, dar tu vei ierta şi vei lăsa ca neauzite multele vorbe spuse pentru a fi secure şi a fi noroi, spuse pentru a zdrobi orice dorinţa de fiinţare firească.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Neînţelegerea, în sensul nevoirii de a se înţelege dorinţa ţi speranţa ta, se va înstăpâni, pentru mult timp, în jurul tău, pe aproape toţi din jurul tău şi-i va face robi, iar ei, învăţaţi cu ideea de stăpân şi de a fi stăpânului plăcuţi, pe cântecele ei vor juca, horă, dar şi, când vei crede că îţi poate fi lumea mai dragă, sârbă îndrăcită cu pas pe loc bine bătut. Şi, cum nici prin asta nu-şi vor vedea sorţi de izbândă, poleieli sclipitoare îşi vor pune, pentru a putea să aibă, în faţa ta, motivul vorbelor care să râdă de altfel înţelerea strălucurii, de către tine, aruncând, ca pe o faptă de neacceptat, în noroi, simplitatea ce ţi-o vei avea-o, făcută adevăr prin dorinţa de a te lăsa de toate matrapazlâcurile ascunderilor sub măşti de conjunctură, sub acoperământ de tradiţie. Vei avea de ales, te vor pune să alegi, când vor putea îţi vor cere să îţi fie alegerea unică, ceea ce vor ei, ceea ce îţi vor ei, ceea ce te vor ei, ştiindu-te prizoniera cuvântului dat, încercând să ţi-l smulgă, pentru a ţi-l face oglindă, pentru a te prinde în cleştele pe care, după ce, astfel, vei purcede a merge acel drum, să poată să îl strângă după cum le va fi voia.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Apleacă-ţi ochii să-mi poţi auzi când îţi şoptesc, într-un fel pe ascuns, cele ce am să ţi le spun, despre multele planuri ce se fac pe seama ta, vorbele pe care eu le-am auzit, de cum am aflat de tine, gândurile care şi acum, dosite, tainice, despre tine, se lasă vorbite. Chezaşul, martorul şi împreună făptuitorul plecării tale, desprinderii tale, din mărginita lume a ta, m-ai ales să fiu, şi nu pot să fiu doar un privitor de rând, care aşteaptă să vadă încotro vei alege să mergi şi încotro vei merge. Nici să se piardă timpul, n-am cum să accept, pentru că nu e o simplă pierdere, cel pierdut ar fi timp din timpul tău, din timpul meu şi din acel câtva, care va fi al nostru. Tocmai de acesta, spre a nu se împuţina, grijă trebuie să am, cât tu cu alte griji te vei zbate, fiindcă altfel ne va pune pe jar, ne va face ştiutori ai grabei şi, grăbiţi, chiar şi dintr-un normal şi firesc motiv, mai greu bine, mai puţin bine, cu un altfel de urmări, la liman ajunsă vei fi. Sunt însă privitor şi ascultor în toate părţile şi văd şi aud, aşa cum am să te văd, şi am să te aud, izbăvindu-te, ajungând unde-ţi e dat.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-24071478469950413242014-08-17T19:25:00.002+03:002020-12-14T03:20:55.037+02:00Răbdarea, semn de rod <div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhq8LluXsBhvrHGvYBRbt75qNVEpCINz77YU1KRQxqgarZriolX6-qSPfXvXQkfEG1ZPvfbD8GX6VZJDsCpKQhZSlGst6Xl6_Ud-uAdN52IovdZwTRkHkYFjB1cBrXryyInCpUVppV_0Ns/s400/14.08.06-Rabdarea%252C+semn+de+rod.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhq8LluXsBhvrHGvYBRbt75qNVEpCINz77YU1KRQxqgarZriolX6-qSPfXvXQkfEG1ZPvfbD8GX6VZJDsCpKQhZSlGst6Xl6_Ud-uAdN52IovdZwTRkHkYFjB1cBrXryyInCpUVppV_0Ns/s200/14.08.06-Rabdarea%252C+semn+de+rod.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Greu să iau o hotărâre nu îmi e, greu să faci pasul pe care doar crezi că l-ai face îndărătnic nu îţi este, nici acum nici când va fi început de fapt împlinit, greu, în felul în care va trece timpul, va fi până ne vom avea drumul ceasului de seară ce-şi va avea urmare prin dimineaţa primei zile în care vei şti că eşti ceea ce nu erai însă ţi-a fost dorinţă să fii, împlinită aşa cum îţi erau aşteptările care ţi-au dat răbdarea de a nu te lăsa uşor convinsă de ispiti-toarele vorbe despre faptele din juru-ţi.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Apasă greu, pe umerii amândurora, vorbele celor din jur, care, sunt făcute să fie îndemn sau sunt făcute să fie oprelişte. Şi grele sunt pentru că, dacă stăm strâb pentru ca judecata să ne fie dreaptă, îndemnurile pot fi de ajutor sau, la fel de bine, motiv de a ne opri din a duce la capăt o pornire, iar acelea care pot să ne fie cale mijlocitoare de a ne stăpâni pe noi înşine, şi astfel de a ne feri pe noi de răul din noi, pof fi, la fel, de folos sau pot fi motiv de încăpăţânare în a face, spre încercare, chiar şi pentru fapte care nu se mai găseşte nici o cale de întoarcere, şi altfel este astfel înaintarea. Nici drumul, nici calea, apăsătoare nu sunt şi vedea-se-vor că nu vor fi fost, ci doar prima clipă după ce se vor fi aşezat trăirile în vadul realităţii. Este acea clipă când se pot porni valurile unor regrete ale unei mândrii mocnite sau, dimpotrivă zborul şi visul de înălţare, dat de înţelesul şi acceptarea unei realităţi conturate încă de pe vremea unui trecut ce nu avea cunoaşterea acutalului incontestabil prezent, la fel ca şi ceea ce va deveni atunci un viitor încă de nedesluşit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Bucuria nu vine în urma unei aşteptări încordate, şi nici nu este urmarea unui plan bine pus la punct, urmărit, pas cu pas, în a se ajunge la un punct final, motivat de un scop şi un obiectiv. Bucuria nu împlineşte o poftă sau o dorinţă, şi nu e bucurie acea ajungere undeva prin căţărarea pe umerii altcuiva sau prin călcarea în picioare a cuiva, chiar a propriei persoane. Şi nici când plata este mijlocul de a face ceea ce se simte a fi plăcut, ori pe plac, când totul este un schimb, chiar dacă place sau de folos este, bucuria nu se grăbeşte a se arăta. O aşa bucurie nu este dată decât de mintea omului, care se simte plin de el şi mândru, dar la scurt timp cade precum piatra din vârful unui lance, infiptă în pământ pentru cât îi trebuie purtătorului ei să se odihnească. O altă dorinţă porneşte o altă aşteptare încordată, un alt plan, o altă încercare de a călca pe ceva, o altă plată... un alt război în care nici o rană nu are timp să se vindece.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Rostul vieţii grabnic se strică şi grabnic poate fi de alţii schimbat. Fiindcă, la fel cum taie în carne vie încrâncenarea într-o aşteptare cu motiv ridicat la rangul de unicitate a binelui, graba lasă, neruşinată şi nepăsătoare la buna simţire sau la speranţa trăirii prin simţiri, totul, buna cuviinţă, respectul, esenţialitatea, adevărul, încrederea, credinţa, cinstea, demnitatea, speranţa, îl face pe om să fie urât şi, după făptuirile grăbite, într-un mai apoi, de aproape sau de departe, să se vadă, să se ştie şi să se simtă urât şi murdar, să deznădăjduiască şi să se prindă iarăşi în hora ei, grabnic voind să îndrepte ceea ce vede că mai poate îndrepta, din ceea ce a stricat. Şi mai joacă, încă odată, şi încă odată, în aceeaşi horă, până când ajunge să-şi irosească tot timpul vieţii, de nu-şi vine în fire, de nu-şi află răspunsul la motivul cel necrezut ca motiv, acela care nu l-a lăsat să vadă că negrul, chiar dacă în lumină strălueşte, nu este alb, ci negru pentru totdeauna rămâne, dacă mereu şi mereu, nu se pribeşte pe sine pentru a şti dacă, în grabă, nu-şi dă la o parte propria viaţă, adevărata trăire, cea care pleacă din ceea ce este şi nu din ceea ce vrea să fie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Istovitoare se arată la faţă, singurătatea, omului, şi e cu mult mai istovitoare când îi este pusă pe umeri de alţii sau de faptele altora. Şi n-are această singurătate leac în nimic altceva, decât în om, omului, dacă nu este îmbuibat cu prea multă mândrie şi învăţătură făţarnică, ori cu nesaţul dorinţelor trupeşti, nefiindu-i prielnică goliciunea din juru-i. Nu sufletul este singur, dar tocmai el, care ştie ce înseamnă nesingurătatea, ştiindu-se responsabil şi pentru fireasca existenţă trupească, pentru trăirea în cugete şi fapte, se face păstrător al motivului pentru care omului i-a fost luată nesingurătatea, al poruncii împărţirii binelui şi împărţirii oricărui rău, trăgând de mânecă mintea omului, spre a o face să ia aminte la goliciunea pe care i-o pune în spate, doar pentru că ea se vrea a se şti singura în măsură a hotărî ceea ce este bine, singura care poate să vadă diferenţa dintre bine şi rău. Prin semnele goliciunii, care asemenea unei boli fără leac se face simţită, ajunge şi ea să îşi plece capul, neavând răspunsuri la propriile-i întrebări.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Eterne poveri ne punem pe umeri, mergând pe drumul pe care ni-l dau aceste toate legi ale lumii, pe care, cu mândrie, o numim civilizată, la care şi noi mai adăugăm, după cum ne este judecata, a minţii, ori a sufletului, mai multe sau mai puţine condiţii, pentru a nu fi mai prejos decât toţi ceilalţi, dacă se poate, la un loc. Şi merg toate, cât merg, în felul acestor judecăţi, până când vine vremea întrebărilor care n-au cui fi puse, vreme a căutărilor de tot felul. Şi, mai toţi, după aceleaşi pre-judecăţi, caută. Şi caută acolo unde toată lumea spune că este de căutat, şi se împiedică de ei înşişi în a căuta acolo unde spune lumea că nu este nimic de găsit. Cei care, de voie, sau de nevoie, acolo ajung, acolo găsesc ceea ce credeau că stă de ei ascuns, fiindcă nimeni nu are răbdare să vadă gustul roadelor tuturor pomilor, însă cu grabă mare laudă pomul care dă, sau a dat, roade pe gustul lor. Şi pe mulţi, înspre acela, îi trimit cu daruri, sau spre pomi cu roade asemenea, zicând că sunt la fel, bune şi de folos.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">La urma-urmelor, dacă e să vorbim despre acel tot care nu îşi poate găsi niciodată o definiţie completă, dacă e lungă şi sofisticată, ci se poate defini doar prin simplitatea identificării cu el însuşi, adevărul, e greu ocolul capcanelor ce, la tot pasul, în vremea de azi, se pot ivi. Adevărul, fiindcă pentru cei mai mulţi singur nu se tălmăceşte, răstalmăcit de alţii este, azi mai mult decât niciodată, şi aruncat, ca întâmplător în calea oamenilor. Şi, ca să plutească mai uşor înspre unii sau înspre alţii, este tot mai uşurat de esen-ţialităţi. Îl uşurează cei care au un motiv, al lor, să-l uşureze şi îl uşurează cei care sunt sărăciţi, prin alţii sau prin sine, de orice duh care să-i la-se să se identifice cu ei înşişi. Din lăcomie şi din mândrie, cei ce-l ştiu îl preschimbă, din prea puţină vrere şi dorinţă de a-l înţelege pe de-a-ntregul, o fac cei ce l-ar voi ştiut. Şi, aceia ce-l ştiu dar îl fac altfel altora ştiut, pe drumuri lăturalnice destinelor îi trag pe ceilalţi, spre a se folosi de ei, în orice fel se poate: de puterea lor, de mintea lor, de ceea ce ştiu să facă, fiindu-le dat ca har, de forţa trupului lor dar (şi s-ar putea, de către cei care văd mai mult decât se lasă văzut, să se spună, “mai ales”) de trupul lor. Unii dintre aceşti prea lacomi doritori de ceea ce este al altora sunt ei înşişi cei care, cu conştiinţa trează fac toate acestea, alţii sunt cei care s-au îmbătat cu băutura vicleană a unei putrede şi efemere puteri, date de oameni sau de legile omeneşti.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Acum, prin cele ce au fost, prin cele care încă nu au fost, am ajuns să ştim mai multe decât am învăţat. Răstalmăcit fiind, nici un adevăr nu-şi mai are esenţa în argumentele care se pun alături de el pentru a fi convingător. Pierdute fiindu-le esenţele, adevărurile se pierd de faptele, ori de tainele pe care le-au avut ca punct de plecare în drumul lor, prin timp, spre a deveni reper oricui, de mai devreme sau mai târziu, făptaş întaia oară al vieţii, ori reîntors spre a se arăta învăţat din propriile greşeli. Şi chiar viaţa nu se mai poate să fie un joc al adevărurilor, fiind schimbată prin aceeaşi răstălmăcire împotriva firii şi a motivaţiei sale, într-un joc în care adevărurile sunt forţat mutate dintr-un colţ într-altul, spre a justifica înţelesuri, judecăţi şi fapte venite din poftiri şi deşertăciunile mândriei celor prea îndărătnici şi nevoitori ai propriilor motivări ale existenţei lor. Esenţialitatea a ceea ce spun eu că e greu, vei spune tu că a fost greu, a pasului hotărâtor, prin urmarea faptelor, va da peste cap toate zisele şi spusele altora. Drumul ce-l vei avea, de-atunci în colo deschis, curat şi fără piedici, îţi va încununa răbdarea, fiind întru totul roditor, prevestit prin ea, prin neînduplecarea ei, prin acceptarea ei, fără ştiinţa că ea este chiar semn de rod.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-26446589725158751352014-08-15T02:50:00.005+03:002020-12-14T03:20:00.773+02:00Dincolo de cerul înnourat<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj4zfOrTl4Iy40QmNtOecwDgN5afv9WgRKVSXomfPiq4XBIFzrsOGA3ZnG2RDlx1hyphenhyphenATK4sDWXwM52jO3Sx_EvMwVxNraW3gSGKaCB_zH4SSkTWWEytTW7dZqgifOALGEKHzuEbVkcAsWg/s382/14.08.05-Dincolo+de+cerul+innourat.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="382" data-original-width="382" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj4zfOrTl4Iy40QmNtOecwDgN5afv9WgRKVSXomfPiq4XBIFzrsOGA3ZnG2RDlx1hyphenhyphenATK4sDWXwM52jO3Sx_EvMwVxNraW3gSGKaCB_zH4SSkTWWEytTW7dZqgifOALGEKHzuEbVkcAsWg/s200/14.08.05-Dincolo+de+cerul+innourat.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Lasă tot ce ştii că a fost şi doar în nişte amintiri mai există, şi ele din ce în ce mai răzleţe, lasă-ţi lumii acesteia tot ceea ce îţi poate îngreuna mersul şi-ţi poate face greu urcuşul, ca să putem să urcăm, amândoi, dintr-odată, împreună, acolo unde piedică vederii nu mai poate fi nimic, acolo unde nici teama nu se mai încumetă să facă simţită, şi nici nu s-a auzit ca să aibă cineva gând de ruşine, şi unde vorbele şi gândurile se aud şi de nimeni nu pot fi ascunse. Lasă totul, într-un fel aş spune să te laşi pe tine, cea din gândurile minţii tale, şi, de-acolo de unde numai noi doi vom şti, atunci când numai noi doi vom face să fie clipa ce niciodată nu va mai fi uitată, fără a ne mai risipi în cuvinte, prin fapte simple, ca toate faptele ce sunt esenţialitatea trăirilor, să ne lăsăm duşi, acolo, deasupra a tot ceea ce înseamnă lume şi lumesc, unde coboară din înalturile slavei, în zbor, serafimii, pentru a încununa cu lauri pe cei îndrăzneţi şi doritori de înălţare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Indiscutabile sunt adevărurile, discutabile sunt doar neadevărurile, chiar dacă tentaţia de a spune, despre orice, că este discutabil, oricine, mai degrabă o lasă arătată, şi, aşa, ridică îndoiala pe o treaptă înaltă, la rangul de judecător. Şi asta mereu o fac cei care, nemaiavând în ei încredere, se cred reper. Astfel drumul, care cu un astfel de prim pas începe, se tot coteşte şi se tot învârteşte, se duce şi se întoarce, lungindu-se până ce ori se pierde prin timpul pe care chiar el îl pierde, ori îi iese în cale adevărul, din întâmplare făptuit, arătându-i pe câtă nechibzuinţă s-a bazat întâiul pas şi cât de absurd a fost reperul, cel care i-a fost de căpătâi, ca început şi ca măsură. Indiscutabil este adevărul pe care dacă fără nici un ajutor îl vei scoate la lumină, nu-l vei mai pune în discuţie, aşa cum ar fi dacă eu deja l-aş spune. E un adevăr mare, copleşitor, un adevăr al vieţii, chiar dacă nu este unul care să bată tobe şi să înalţe stindarde. Are în el atât de multă esenţialitate încât, dacă ţinem morţiş să nu-l credem, amândoi ne vom pierde în adevăratele sensuri ale drumului nostru, învârtindu-ne într-un cerc al morţii împlinirilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Vino, lăsând tot ceea ce ştii că au fost, cele care stau acum lângă tine, în nopţile nesomnului tău, să poată ele să doarmă şi tu să-ţi dai vieţii valoarea adevărată, nici mai mare, nici mai mică, să-ţi ai limpede izvor pentru setea de înţelesuri, care îţi este acum arzătoare. Vino urcând, ca să uiţi că ai crezut că mai uşor este să cobori şi să te înveţi cu uşurinţa de a urca, cu lumina crestelor semeţe, cu florile colţilor de stâncă ce totdeauna se urcă deasupra norilor, făcându-i să se ruşineze de dorinţa lor de a se înstăpâni peste lume. Lasă-ţi acolo, unde acum sunt, toate învâţăturile acestei lumi, pe care le-ai luat ca fiind bune totdeauna, pe care le-ai privit ca nişte nestemate, fără să te gândeşti vreodată că pot îmbogăţi şi înfrumuseţa aşa cum o face aurul blestemat, scos din ascunzătoare la ceas de taină, ca să îţi afli adevărul şi să poţi primi comoara care viaţa ţi-o face bogată pentru timpuri pe care tu, eu, sau oricare alt om, nu le poate cuprinde întreaga lor depărtare. Lasă tot ce-a fost aşa cum a fost, lasă ceea ce acum este, aşa cum este şi fii gata să trăieşti ceea ce va fi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Iubirea nu-şi are alt motiv decât încrederea şi credinţa. Iubirea, chiar dacă se arată a fi a prezentului, ea este zid ale viitorului, având piatrele de temelie necioplite de dalta realităţii ci şlefuite de mângâierea speranţei. Ea nu se naşte şi nu creşte. Necrescând, nu moare, fiindcă moartea loveşte doar ceea ce e pământesc. Iubirea nu cercetează trecutul şi nu judecă prezentul. Ea apare, ea se coboară peste oameni, fiind duh din Ceruri coborâtor, izbăvitor, vindecător şi înălţător. Nu te poţi gândi, nu te poţi hotărî, nu te poţi împotrivi să iubeşti. Poţi doar să crezi că îţi este la îndemână, că stă în puterea ta să-i dai bice, ori să o ţii în frâu, şi o faci dacă nu te ruşinezi de tine când spui că n-ai nici un fel de interes. Cu orice fel de condiţie de ieşi în faţă, nu poţi vorbi de iubire, fiindcă aceea este plămădită, este născută de tine şi îi este dat să moară când n-o mai ţin în viaţă motivele pentru care ai făcut-o să existe. Se poate să se vadă, de toţi cei care iau de bun tot ce se spune, dar pentru alţii e uşor de văzut că ea doar ţopăie, face tumbe, de faţadă, ca să fie luată în seamă. Sau, dacă îi faci împotrivire, o vei avea-o totdeauna, în suflet, şi mai apoi în minte, şi vei trăi suferinţa regretului. Doar lăsand-o să fie aşa cum este, bucuria şi împlinirea, şi dragostea o vei trăi-o.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Acum îţi este vremea! Dacă bine ei seama la ce îţi este viaţa, nu întrebări vei căuta ca să înţelegi de ce nu ţi-a trecut prin minte să te gândeşti că altceva, ce nu se prevestea, va fi buturuga mică din calea carului, ci vei lăsa totul adormit pe perna trecutului, ca să te poţi înfăţişa în clipei de întâlnire cu drumul tău, cel pe care l-ai rătăcit tot făcând socoteli şi planuri, liberă de toate opreliştea ce ţi-ai făcut-o platoşă şi curată în minte ca şi copilul ce vede întâia oară, cu ochii lui, lumea. Lasă, cu de la tine îndemn, totul, că oricum îţi este dat să laşi, ori să le pierzi pe toate, printr-o pornire de nestăvilit, ca să nu ai, atunci, nici măcar o rătăcitoare întoarcere a capului spre a privi înapoi, ca să nu mai pierzi nici o clipă din trăirea bucuriei înălţării, cea care îţi va înmulţi timpul vieţii, ca să poţi să o ştii trăită.
</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-42047181724448468732014-08-07T20:12:00.004+03:002020-12-14T03:19:26.256+02:00Amintiri pentru viitor<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjnVqFaln_TWv6fw9pZtzg0IdG-Gygm232RR6hCF2hyphenhyphen21JicTh28JgKA2w9zxgdv6Mr4-GNvqbfyz8l9r2i-4bErUuQI3u-iPzjXX-FKGqVCrNyLDK7by1xFR_KlLnfvfj_fsyjNF1oJYg/s437/14.08.04-Amintiri+pentru+viitor.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" height="200" data-original-height="437" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjnVqFaln_TWv6fw9pZtzg0IdG-Gygm232RR6hCF2hyphenhyphen21JicTh28JgKA2w9zxgdv6Mr4-GNvqbfyz8l9r2i-4bErUuQI3u-iPzjXX-FKGqVCrNyLDK7by1xFR_KlLnfvfj_fsyjNF1oJYg/s200/14.08.04-Amintiri+pentru+viitor.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Amintirile, când îşi au un rost cu mult mai important decât a nu lăsa gol trecutul, nu se lasă cunoscute, ci, mai degrabă, se prefac a uita de ele însele, a se nega şi a-şi nega existenţa, punând simţiri şi trăiri, cele care se înnoiesc prin sinele unui prezent ce se lasă uşor înţeles, să facă loc, să găsească timpul cuvenit şi să se treacă în nobleţea faptelor, înnoitoare, pentru ca, după ce, prin fapte vor fi pecete de neînlocuit, să se arate în deplinătatea timpurilor în care fapte asemenea celor ce s-au făcut pecete, sau chiar mai bogate decât acestea, au fost. Simţiri suave, care se trăiesc prin fiecare înţeles al fiecărui cuvânt, al fiecărui vers, al fiecărei strofe ce poezie e, parte a ceea ce acum e, iarăşi, viaţa, înalţă şi coboară, precum un zmeu care se lasă purtat de fiecare adiere al lui Moş Vânt şi a sa cunoaştere adunată atemporar şi dincolo de infinit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Liberi suntem şi doar noi, prin temeri şi întrebări, prin ţinerea ca temei a unor incertitudini, a presupunerilor, în locul dorinţei de a fi siguri că nu plutim, în derivă, într-un ocean al necunoaşterii, ne lăprizonieri aşteptării trecerii spre mai târziu, cu speranţa că, oricum, fiindu-ne al nostru, acel timp al nedespărţirii, ne va aduce aproape, el, sau oportunitatea, răscrucea drumurilor, sau măcar ceva, cineva, să ne spună ca a sosit clipa. Abia că mai încape un gând în sacul plin de aşteptări, de-a valma cu toate simţirile şi trăirile, ce abia că nu încep să se ridice deasupra noastră ca un abur, de atâta fierbere. Noi însă tot mai căutăm câte un motiv, sau măcar câte o rătăcire printre întrebări, îndărătnici, ca mai toţi ceilalţi din jurul nostru, în a purcede, cu încredere, pe un drum care, la urma urmelor, se poate să nu se sfârşească niciodată. Liberi suntem, în fapt, în cuget, în simţiri, şi nimeni şi nimic, dacă noi n-am căuta să avem piedici, dacă noi nu ne-am căuta oprelişti, nu ne stă împotrivă în a ne aduce aminte, trăind, făptuind, ceea ce am trăit şi ceea ce am făptuit, noi cei care acum suntem asemenea nouă, cei care am fost, atunci când amintirile s-au lăsat în seama viitorului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Infinitatea îşi are limite pentru cei care se întrebă despre limitele ei. Limitele de care ei vorbesc sunt însă de ei fixate, şi nu sunt aceleaşi, fiindcă sunt limitele pe care ei şi le au, sunt limitele până la care pot ei ajunge. Dincolo de ele, pentru cei care spun că infinitatea este un întreg, cu ceva semnificativ, limitat, şi restul, nesemnificativ, şi nelimitat, tocmai pentru că ei nu găsesc rostul pentru care ar merge mai departe, este haos, este întuneric, necunoscutul de care au mare teamă. Tocmai acolo, dincolo de acele limite, dincolo de puterea de a înţelege a celor ce nu pot decât limitat a înţelege, din-colo şi de limitele celor care nu vor nimic altceva să ştie, decât ceea ce cred că le aduce folos, e un întreg univers, plin de amintiri. Acolo ne avem şi noi locul nostru, acolo ne avem şi noi, fiecare,câte un univers şi mai avem şi un univers al nostru, cel care acum, coborându-se spre noi, ne trage spre ţărmul adevărului, din acea plutire deriva în derivă ce, încă timizi fiind, ne-o mai permitem...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ca şi reală poate să ne fie închipuirea cerului senin, însă cât de înaltă îi este seninătatea, acum, nici măcar o nălucire a minţii nu o poate cuprinde. Doar cu ochii privind pierduţi în simţirea trăirilor, doar simţindu-te urcând şi plutind pe deasupra Cerurilor care se pot, uneori, înnoura, doar simţindu-te privită în ochi de o privire cercetătoare înspre Ceruri, de coborâri şi coborâşuri nu-ţi vei mai aduce aminte, ştiind că nu mai ai cum, vreodată, să cobori. Încă, uitarea, n-a cuprins tot, încă îţi ai în şoapta gândului ce de la sine se porneşte, atâtea clipe de adevăr, atâtea clipe de zbor şi trăire înălţătoare, şi, chiar dacă nu-ţi ai decât lumeşti înţelesuri dorinţei de a ne fi, pe Pământ şi în alături păşitori şi împreună, spre totdeauna, trăitori, ştii, aşa cum şi eu ştiu, că nu-i cale de a fugi, poate doar, prin încăpăţânare şi împotrivire îndărătnică, de amânare, a ceea ce ştii că va fi, ştiind că a mai fost altă dată, întâmplarea care nu se lasă văzută, ori cunoscută, de alţii, înainte de a avea motiv de netăgăduit în a fi spusă, fiindcă altfel, în realul şi irealul existenţial, s-ar lăsa înţeleasă ca fiind deja a trecutului. Greu mai poate să stea în lumină împotrivirea, şi nici încăpăţânarea de a trăi după voia minţii nu nu se mai poate, din Ceruri fiind vrere şi voie, din adâncuri nemaiputând să ne avem îndoieli, răzgândiri ori, de orice fel, piedici.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Evadarea din lumea de azi nu este la îndemâna oricui, nici chiar cei care au înţeles ce înseamnă, cu adevărat, a trăi, nu se grăbesc în a trăi, nu se gândesc la a renunţa la nişte efemerităţi, pentru a se bucura de ceea ce este nepieritor. Şi ei au amintirile lor, dar, nededaţi încă la vorbele cu care se vântură prin faţa altora, se fac mai repede la a le fura şi a le da înţelesuri la ale altora. Pe zidul închisorii vieţii, primul pas deja l-ai pus. Şi acel pas te-a lăsat şă îţi aminteşti despre libertatea ce, auzind, într-un alt fel, de la mine, despre ea, în cele dintâi dorinţe ce te-au răscolit, amintiri pentru viitor ţi-ai lăsat în speranţe să-şi găsească rost. Şi aşa, din adierea Vântului, ai cules primele lacrimi de soare, cele pe care le vei avea în pumni, ca semn al trecerii pe un drum peste praguri, spre vemurile împlinirii.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0București, România44.4325 26.10388899999998144.069698499999994 25.45844199999998 44.7953015 26.749335999999982tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-17362023965759712012014-08-06T15:59:00.005+03:002020-12-14T03:18:51.078+02:00Seara, înainte de răsărit<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjVYYbQV0lEorBSaJi5MpSubGThEe0vRD-Q_5Bnuw9Bx3aGSQ15ktmbSncnVC60o338ZFZaaOutC2J_PEZCNA2Uof264abKsUGIlgO1mwuFmiPl1hpponVP1qDcPNP6bf_N2_7VJkxjBQg/s400/14.08.03-Seara%252C+inainte+de+rasarit.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjVYYbQV0lEorBSaJi5MpSubGThEe0vRD-Q_5Bnuw9Bx3aGSQ15ktmbSncnVC60o338ZFZaaOutC2J_PEZCNA2Uof264abKsUGIlgO1mwuFmiPl1hpponVP1qDcPNP6bf_N2_7VJkxjBQg/s200/14.08.03-Seara%252C+inainte+de+rasarit.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Valul unui nou început, asemenea unei fireşti continuări, cu fapte puse pe seama întâmplării regăsirii prin trăiri, deşi s-a lăsat vestit de lacrima ce nu s-a lăsat ştersă, cea care, curgând şi căzând, a mişcat un întreg ocean care se lăsase căzut într-o vitregitoare adormire, acum nu mai lasă nici unei îndoieli dreptul de a-l nega, şi nici de a mai depune altă mărturie decât că el însuşi este malul care aşteaptă venirea unui val care să-l cureţe de toate resturile pripăşite în liniştea nopţilor şi, prin zbuciumul înspumat al împreunării, să-i lase liberă privirea înspre orizonturi senine.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Iarăşi, sau în adevăratul înţeles, din nou, aripile zborului le simţi a-ţi fi aripi de înger, fiindcă zborul ţi-l simţi repede urcător, fiindcă te poţi uita pe tine, cea cu gândurile vechi ale judecăţilor, ale judecăţilor faptelor după gând şi nu după simţire, te vrei lăsa arătată aşa cum eşti şi, în voie şi libertate, făptuitoare a ceea ce simţi că e bine să faci şi nu, ca altădată, gândind că e bine să faci, şi, înainte de toate, că nu te mai opreşti în a face ceea ce e pornire din suflet, asemenea fiind cu cele ce le-ai trăit, cele care te-au înviorat şi ţi-au dat puterea de a te ridica fără poticnire, din orice cădere sau decădere, pentru a face ca fapta să nu dea motive tăgăduirii. Şi, încă, mai mult decât atât, nu mai laşi timpul trecut să îşi aibă motiv de laudă şi să te întristeze cu lauda sa, ci ţi-ai ridicat privirea, scrutând orizontul şi privind cerul, ştiindu-ţi aproape drumul urcării înspre Ceruri. Tu le simţi a le avea... Dar chiar le ai şi, cei care pot să le vadă, de nu s-ar opri, din cine ştie ce motive, să vorbească, te-ar putea, prin vorba lor, oglindi, chiar aşa, şi poate chiar mai mult decât simţi tu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Orice ar fi fost să fie, orice ai fi făcut, oricum ţi-ai dorit a ţi se fi avut reperele vieţii, nu mai aveai puterea să schimbi... Nici mai repede, nici altădată, nici mai devreme şi nici mai tărziu decât ţi-era, prin tine însuşi, prin alegerea pe care, într-un demult al încă nefiinţării în această altă lume, fără condiţii, ai făcut-o, deja hotărâtă. Un trecut, unul care era deja ştiut că o să se şteargă, trebuia să se şteargă, şi obiceiul oricărei astfel de ştergeri, trebuia să fie păstrat, a fost motivul pentru care s-au trecut, neînţeles cumva pentru tine, zile după zile, şi-au urmat întâmplări după alte întâmplări. Doar aşa, tăiate fiind parâmele cu care aveai visele de pragul casei legate, îţi era dat să te porneşti pe drumul de întoarcere înspre tine şi să-ţi doreşti să trăieşti, întru toate, pentru tine, doar prin tine.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Lângă unu încă un unu dacă se pune, fără nici o legătură între ei, nimic nu înseamnă, decât poate o iluzie pe care, oricine, poate să o definească în felul în care i se pare că poate fi definită. Adunând acele ceva ce doar că există, întâmplător aflate aproape, se poate, pentru o întâmplare, şi nimic mai mult, să fie un ceva mai puternic, un doi efemer şi pe de-a dreptul conjunctural. Sau dacă se face scăderea, cea care de obicei urmează efemerităţii, nimic nu mai rămâne în acel loc, aşa cum, dacă, un unu, pe umerii celuilalt se caţără, doar ceva care se clatină, ceva ce va fi spulberat pe prima suflare, ori chiar adiere de vânt, se arată oricui... Doar dacă se aseamănă, şi se pot înmulţi, un întreg fără goluri se va face să se arate, puternic şi plin de gândul înălţării.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Este însemnată deja, în calendarele după care îşi ţin socotelile vieţile noastre, clipa unei seri care, înainte de a se trece pentru a lăsa loc răsăritului să umplă, cu lumina-i plină de bucurie şi speranţe, toate cotloanele umbrite sau întunecate ale vieţii trecute prin această lume, îşi va trăi, cu noi şi prin noi, bucuria de a ajunge să se simtă împlinită şi bucuria de a se goli de toată însemnătatea pe care a păstrat-o, cu cinste, vremuri atâtea trecute, în trecerile ce le-am avut, peste praguri, lăsând totul în seama noastră. Şi, în calendarele în care s-a păstrat, se va însemna ca şi adevăr incontestabil.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpul trecut îşi are o măsură a sa, cel prezent o alta, cel viitor cu totul şi cu totul alta. Trecutului îi stau aproape amintirile şi semnele pe care, cu sau fără vrerea noastră de oameni, le lasă. Viitorul se însoţeşte, totdeauna, de speranţe şi de vise, pentru unii, prea iubitori de ei şi doar de ei, de planuri. Prezentul este cel care, în măsurarea timpului, îşi ia în ajutor o întreagă armată, gânduri bune, gânduri mai puţin bune, dorinţe, trăiri, sentimente, zbateri, vorbe, fapte... Doar prezentului i se poate reproşa ceva, doar prezentului i se poate cere, doar prezentul este timpul păcatului, ori al ispăşirii lor, al iertării, al arătării la faţă al adevărului, al alegerii drumului înspre viaţă ori înspre moarte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Avem, amândoi, ca toţi alţii din juru-ne, multe amintiri şi multe speranţe... atât de multe... poate chiar mai multe decât ar trebui să avem şi, mereu ţinând cont de ele, ne lăsăm seduşi de bucurii de cândva, ori de vise, amăgindu-ne, uitând să lăsăm loc trăirilor, uitând să lăsam loc prezentului. Şi aşa ajungem a ne îneca, la mal, aşa ajungem să privim un puţ, de mâna omului săpat, ca pe un lac, şi să ne omorâm, singuri, speranţele. N-avem, şi nu vom avea ni-ciodată, atâta putere de a cuprinde cu mintea orizontul viitorului şi, oricât de bun ne-ar fi raţionamentul, ceva tot rămâne necunoscut. Cunoscut poate să se arate, ca apoi să fie faptă, doar trăind...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-50736609416346551122014-08-05T17:12:00.007+03:002020-12-14T03:17:19.418+02:00Dintr-un ieri, mâine<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqeb5utxIsCRIG1_EaIo7JGr1m0rqwqdc1joYJZtKbDT20PkBEjzIJWqr0qFHuY9Jl0o6I0JEgPz-N5ytFr3P0vs8QfCV3Gztl6gS8twhdOQKS-VudhRiEFNacoHKKmlkpwB5xUKmhdOk/s400/14.08.02-Dintr-un+ieri%252C+maine.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqeb5utxIsCRIG1_EaIo7JGr1m0rqwqdc1joYJZtKbDT20PkBEjzIJWqr0qFHuY9Jl0o6I0JEgPz-N5ytFr3P0vs8QfCV3Gztl6gS8twhdOQKS-VudhRiEFNacoHKKmlkpwB5xUKmhdOk/s200/14.08.02-Dintr-un+ieri%252C+maine.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Eram cândva, în vremuri pe care mintea noastră, deprinsă mai degrabă la a nu îşi mai avea nici măcar puterea ca, în ce se lasă privit, văzut şi simţit, să mai creadă, le pune, la-nceput la-ndoială, le vrea scornite de gândurile a cine ştie ce interese ori dorinţi, aşa cum azi oamenii numesc, iar unii doar mai ştiu să facă vorbire despre aşa ceva, fiindcă nici nu ştiu, nici nu pot, nici nu au încercat să fie aşa, “la bine şi la rău, împreună”. Eram, asemenea dar, cu ceea ce ar însemna şi acum asta, dar şi mult mai mult, ne eram şi scut şi spadă, şi cel susţinător al celuilalt, şi vindecător al rănilor pe care, viaţa, prin cei răi sau prin ceea se întâmpla datorită faptelor acestora, aşa cum este şi acum, la fel sau chiar mai rău, ni le făcea. Mi-erai alinare şi-şi eram vindecare, şi eram, împreună, trecători prin ape şi prin foc, de multe ori neplăcuţi oamenilor, dar aşteptaţi, cu drag şi dor, la Liturghiile din Ceruri, acolo unde uşor ajungeam, ajutaţi de credinţa ce ne-o aveam, nouă înşine, nouă, unul altuia şi nouă cei de dintotdeauna, parte a întregului zămislit din cuvântul care a spus “Să fie!” şi prin el toate au fost şi sunt şi acum neschimbate, deşi de om voite sunt a se schimba.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Lumeştile obiceiuri sunt acum altele, cu totul altele. Şi sunt altele şi înţelesurile, fiindcă sunt numai cele care se vor a fi şi, chiar şi din acestea, cele care sunt pe plac, rareori aceleaşi, de după cum este bunul plac al celui care şi-l caută spre a-l găsi şi a-şi spune că face bine ce face. Şi cam toţi cred că niciodată nicicui rău nu fac, dar se plâng de răul ce le este făcut, rău fiind doar prin faptul că nu este după cum le este vrerea şi nu după cum este urmarea. După obiceiuri care se arată în ultima vreme, chiar şi cel mai sănătasă faptă bună poate fi văzută ca rea, dacă nu este pe plac şi dacă foloase imediate nu aduce, aşa cum răul cel mai rău, cel mai bun bun ajunge să fie, dacă îndesulează pe cel care îşi doreşte îndestularea. Lumeşti obiceiuri şi tot lumeşti înţelesuri ale rosturilor omului, astăzi, pe noi, ne fac să nu înţelegem că nu întâmplarea a făcut să aflăm că suntem ai aceloraşi timpuri şi nici să înţelegem, ceea ce alţii nu înţeleg, din spusele noastre în puţine cuvinte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Este atât de greu oamenilor să se trezească dintr-o amorţeală care le este, se pare, plăcută. Chiar şi nouă, chiar dacă nu aceeaşi trezire o evităm, ne este greu. Nouă fiindcă suntem ademeniţi de mult trâmbiţa curăţenie şi, la fel de mult trâmbiţata, corectitudine a legilor lor. Dar la fel ca ei şi noi greşim, pentru că ne ascundem de adevăr şi lăsăm pe altădată ceea ce pentru acum ne este dat. Cu vinovăţia aceasta, până nu ne vom învrednici la fapte, rămânem, şi, în acest scurt timp ce ne-a rămas a fi aproape de ei, în vinovăţie aproape, ca să luăm aminte cum neputinţa îi face robi rătăcirilor şi căutărilor în a afla ceea ce le este, în urmare, a li se întâmpla, ori a trăi, crezându-se a avea puteri în a schimba ceva sau chiar tot, convinşi că, prin ei sau cu ajutorul altora, se poate să fie adevărat ceea ce ei îşi vor şi niciodată să nu se întâmple ceea ce nu-şi vor. Şi cu această a lor credinţă, cu fapte pe măsura ei, se lasă decăzuţi în amorţeală. Ca să ne pierdem de obiceiul lor ne este dat să mai treacă timpul... Şi asta chiar dacă ştim ca legea lor e făcută tocmai pentru a-i lăsa, pe cei ce ţin de ea, în acea amorţeală pierzătoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Nu vrem, oare, să ne mai aducem, deloc, aminte, de zilele cele dintâi, în cele care vedeam poveştile pe care oamenii, pierduţi în viaţa de zi cu zi, nu mai aveau ochi să le vadă, şi nici de cele care apoi au urmat, când nu aveam cum să ştim că lumea, pe care o văd oamenii, e o lume doar cu oameni şi cu ceea ce ei fac, în care ei cred că totul e lucrătură de om, uitând să vadă că florile înfloresc oriunde ar creşte? De ce n-am vrea să ne amintim povestea pe care, în formele în care se lasă şi altora ştiută, o mai ştiu şi alţii, puţinii, care mai sunt, pe aici acum veniţi, şi care, cu toate detaliile şi amănuntele, trăieşte în noi şi îşi aşteaptă continuarea promisă? Dacă tot credem că nimic nu e întâmplător, de ce nu luăm bine aminte la întâmplările de acum şi trecem pe lângă ele, ca şi cum trecem pe lângă mărul care cade, întâmplător, dar întîmplare nu se face să cadă înspre cer, ci doar înspre pământ? Oare numai pentru că doar gândim că aşa e să fie, fiindcă e deja ştiut că întocmai trebuie să-i fie, totdeauna, căderea?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aici şi acum suntem aşa cum suntem, întrebători la ceea ce este celălalt dintre noi, la ceea ce credem despre noi, cei de dinainte şi cei de după... Şi chiar dacă despre muntele ce stătea în calea vederii ochilor nu ne mai întrebăm unde a dispărut, ne mai întrebăm dacă puntea, care s-a întins peste vadul, între malurile pe care ne vedem aşteptând, este un drum încăpător pentru ca la jumătatea ei să ne dăm mâna şi astfel să facem ca ea să nu mai fie punte, nici pod, ci drum spre eternitatea viitorului, care să ne fie, la bine şi la greu, până la capăt. Aici şi într-un acum se va întâmpla şi să piară, pe valurile apei ce mai apoi vom seca-o, ridicând-o la Ceruri, prin trăirile noastre, temerile şi întrebările, nemaiavând ce să ne ţină ascunşi prin tenebrele nerecunoaşterii a ceea ce ne suntem şi ceea ce ne vrem. Aici fiind, ieri ne va pierde pe cei de azi, regăsindu-ne pe Noi.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-48688200507685813952014-08-02T23:38:00.005+03:002020-12-14T03:16:47.879+02:00Umbre, printre lumini<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh02auZZ7C3cO-z6AjsGOxwUtPYpA6vn1sIR1T_3_gR0Bucu9AELjYmKIafXCy_OjvL6WRGfOpwKsEH1Hc2-ajBprY6EAcsEbCDEYl5BVbxuZ69JhU_0-ZOQzqDE_phMfPjFDhkIJB0Y-s/s400/14.08.01-Umbre%252C+printre+lumini.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh02auZZ7C3cO-z6AjsGOxwUtPYpA6vn1sIR1T_3_gR0Bucu9AELjYmKIafXCy_OjvL6WRGfOpwKsEH1Hc2-ajBprY6EAcsEbCDEYl5BVbxuZ69JhU_0-ZOQzqDE_phMfPjFDhkIJB0Y-s/s200/14.08.01-Umbre%252C+printre+lumini.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">
Oricum ar fi fost, oricâte s-ar fi întâmplat, trebuia să fie altfel, fiindcă într-un altfel nu se putea să mai fie. Dincolo de noi, dincolo de puterea noastră de a privi altel decât în sensul curgerii timpului, mai repede ori mai încet, după cum s-au întâmplat cele rele, ori cele bune, în Cerurile pe care vrem să le ştim departe pentru a ne putea simţi singurii ştiutori ai rătăcirilor noastre, s-a plămădit, avându-şi toate motivele să nu se spulbere precum colbul drumurilor pe care oricând le putem bate spre a ne găsi argumente ale lumeştilor nesăbuite fapte, rostul zilelor care azi se pecetluiesc şi se aşează asemenea cărămizilor în ceea ce se construieşte prin noi şi pentru noi, pentru un acum ce este deja prezent, oricât de absent l-am crede noi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Trebuia, în sensul absolut al infinitului din care ne-am adus şi în care va fi să plecăm, când va fi totul împlinit, dacă nu-l vom lăsa neîmplinit, ori când nemaiputând a-l împlini, ca datorie lăsându-ni-l, să nu se poată să trecem unul pe lângă altul, fără a ne da dreptul de a nemuri, nouă înşine, înainte de toate şi fiecare celuilalt, după cum ne-am ales să trăim aici, unde legea-i aşa cum de la început a fost dată şi neschimbată decât de oamenii care, plini de mândria de a se crede singuri în stare să fie mai presus de toate, au tot încercat şi încearcă, omorându-şi singura şansă de a nu se coborî de unde erau pe când voiau să vină, să o preschimbe într-o fărădelege, cu totul şi întru totul plină de venin şi otravă. Trebuia, aşa ne-am ales şi ni s-a lăsat, ca destin, cu tot dreptul nostru de a ne alege soarta, să fim cumva, pe acelaşi drum, unul înainte mergător iar celălat arătător lumii că nici o prejudecată nu se poate să fie stavilă vieţii, nici o răstălmăcire nu e mai puternică decât rostul pus în fapte de întâmplările niciodată pur şi simplu întâmplătoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Indiferenţa la ceea ce ni le vor arăta mulţi dintre cei care ne-ar spune, amândurora, un adevăr şi fiecăruia dintre noi alte adevăruri, ne va fi de mare trebuinţă, ne va fi de mare ajutor şi ne va fi, fără îndoială, motiv de a căuta să ne cunoaştem mai mult decât a ne şti, cu tot marele preţ al aşteptării clipelor în care împreună înseamnă aproape şi de nedespărţit. Şi, chiar dacă nefirescul s-ar vrea firesc şi chiar, o vreme, prin tăcerea noastră, se va încrede în puterea-i de a fi biruitor, într-un alt timp, cel în care nu te va mai îmbucura necunoscutele motivaţii ale unui “acum” acaparator şi înrobitor, când cuvântul îşi va căuta singur faptele prin care să se dovedească a fi una cu adevărul, sau se va domoli în propria-i aşteptare, neavând puterea de a se arăta reper, ştiindu-se asemenea frunzei ce s-a dedat la a crede că poate zbura cât vrea, fără a se teme că va sfârşi în noroiul unei bălţi efemere...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Lângă un adevăr, doar un adevăr poate să stea, o minciună, de orice fel ar fi, mică sau mare de-ar fi, l-ar face să îşi plece capul în jos, ruşinat că n-ar mai putea ajuta viaţa să fie viaţă, ar ajuta moartea să îi ia locul. Şi chiar dacă o mincină s-ar aciui pe lângă un munte de adevăruri, l-ar face să se clatine şi să se cutremure, pentru a se dărâma şi a nu şti nimeni că a existat vreodată. Se cuvine deci, să rămână toate aşa cum au fost şi cum vor fi, motivele să nu fie măsluite cu argumente şi nici strivite între vorbe pline de venin, spuse după cele care s-au făcut auzite fără teama că altfel puteau fi, adevărate cu totul şi cu totul fiind. Şi se cuvine ca faptele, cele ce au fost şi cele ce vor fi, să rămână, spre totdeauna, aşa cum au fost, fiindcă au fost corolarul adevărului de început şi adevărul care l-a dus, prin prezent, către viitor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ireversibil, va trece timpul, înainte de a fi trecut şi după ce trecutul va fi luat sfârşit şi va urma viitorul. Această trecere, pentru că n-ai luat până acum aminte la ea, te va învăţa, într-un totdeauna ce va urma în viaţa ta, cum se poate visul să se facă împlinire, când nu-i pui tu, spre a-ţi încorona dorinţa ca singur şi suprem motiv, condiţii, şi cum, dacă nu te poticneşti în idei pe care ţii morţiş să ştii adevărate, faci să fugă în pustii efemeritatea ori, dacă în ele te poticneşti, cum îţi fuge pământul de sub picioare şi vezi dărâmându-se tot ceea ce fusese, înainte de a te poticni, motiv de bucurie şi îmbucurare a tot ce, oricum, ca timp, urmează. Ireversibilă fiind trecerea timpului, şi alegerea ce vei găsi de cuviinţă să o faci, va defini, ireversibil, continuul sau conjuncturalul ce va urma...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aproape sunt toate motivele şi aproape ne sunt gândurile, împreunate într-o dorinţă de speranţă, care se ştie pe sine adeverită ca semn al adevărului că existăm şi, în această existenţă, ea în sine rod al întâmplării, ne-am lăsat noi înşine pe mâna ei, acceptând că firescul este cu totul firesc, nefiind căutat ori plănuit. Când se vor fi stins luminile privirilor celor mulţi, umbre printre luminile lor vom fi, luminându-ne, fiindu-ne lumină căutătoar spre înaltul senin. Şi-n întunericul acelor priviri căutătoare, uitând că vântul goneşte ploaia, ne vom lăsa ploii de stele să ne spele de toate gândurile ce vreodată ne-au întristat, de toate faptele ce nu le-am mai vrut ştiute ca fiind ale noastre, ca să ne putem reda eterntăţii, căreia îi suntem datori, cu mult peste ceea ce noi gândim ca datorie supremă.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-67882407390035263582014-07-31T21:12:00.004+03:002020-12-14T03:08:43.643+02:00Prin cuvânt, din cuvânt, azi, tu...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjmye9wicwIbe1Cj_BeZIJkJoMKAahIHdT8IgBbToQg5VgV8tPrEB45GhrY8BgizHkQbLa7LKCSCs7tW31kVVNagxRTC7Y7AvNE84RYchfjs3fLmG55a4T5IeX-cYwMRXK35-tRcZlCX7o/s400/14.07.01-Prin+cuvant%252C+din+cuvant%252C+azi%252C+tu....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjmye9wicwIbe1Cj_BeZIJkJoMKAahIHdT8IgBbToQg5VgV8tPrEB45GhrY8BgizHkQbLa7LKCSCs7tW31kVVNagxRTC7Y7AvNE84RYchfjs3fLmG55a4T5IeX-cYwMRXK35-tRcZlCX7o/s200/14.07.01-Prin+cuvant%252C+din+cuvant%252C+azi%252C+tu....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ar fi fost greu dacă prin ceea ce exista, ori există, mă îndemnam să caut să ştiu şi să cunosc, să te ştiu, să te cunosc. Mi-a fost mijlocitor, întru ajutor, litera şi, mai apoi, cuvântul. Prin litera cuvântului te-am trecut, după ce din litera cuvântului ţi-am aflat existenţa în acelaşi timp cu timpul existenţei mele, şi din literele cuvintelor de început ţi-am regăsit numele întreg, ascuns printre amintirile tale despre faptele vremurilor şi despre vremurile faptelor pe care voiai să le uiţi adormite în trecut, dar ele nu se vroiau uitate, ori despre cele care se voiau ele adormite dar tu nu vroiai să le laşi să doarmă, crezându-le a fi ale viitorului, cel la care ai visat, dorindu-ţi să visezi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">La început nu erai ceea ce eşti, doar speranţă, şi, aşa cum zic unii, fiindu-le mai uşor înţelesul, în necredinţa lor, un vis. Însă exişti şi ai ajuns vederii vieţii prin cuvântul care dăduse de ştire, cu toată necredinţa unora din cei care-l citiseră, aceia care crezuseră doar în normala existenţă a ceva sau cineva asemenea ţie, mai greu în adevăr, mai deloc în ceea ce încă nu eşti, însă vei fi, zămislitoare ca şi cuvântul care te-a adus din drumul tău spre nicăieri, pe drumul împreună spre totdeauna şi de-a pururi. Literă cu literă, povestea vieţii tale singură s-a înscris în cartea în care despre tine am scris, fără să te las văzută de cei care priveau conturul literelor, obsedaţi de prea dreptele linii ale înţelesurilor care lor li se păreau simple şi, trecute prin sita timpurilor ce-au fost şi de noi trăite, demodate şi lipsite de întunericul nopţilor care să le dezbrace de trăiri şi să le dea forma şifonată a faptelor care se uită pe ele însele, trecătoare în alte zile.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Imposibil de crezut nu îmi mai este azi, şi aşept doar clipa în care, ca absolut adevăr existenţial te vei arăta. Eu te ştiu, fiindcă eu, din forma cea cunoscută, dar mai mult din cea necunoscută, a literelor ce s-au adunat, ticluind povestea pe care o vom trăi-o în fireasca trecere a timpului care ne va lăsa fără nici un argument al împotrivirii ce azi ne-ar mai trece prin gând să o avem, rotund, când rotund trebuia să fie, ori drept dacă trebuia să fie drept, am modelat pe calapodul întregii noastre cunoaşteri, zorii zilei ce va fi înnoitoare şi motiv de fapt zămislitor ai unei nemuriri ce ne-am promis-o şi lăsată promisă a rămas, nepieritorare, cu tot lungul drum al venirii noastre aici, în acest acum care devine, pe zi ce trece, al amândurora. Prin literele care nu se lăsau abătute, din drumul lor de gândul care întâiul voia să le desluşească voia de a spune totul, dintr-odată şi fără ocolişuri, deja s-a lăsat ştiut capătul de început al drumului, mersul lui, şi chiar acel timp în care se va face nevăzut, făcându-se totuna cu nemurirea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Cuvântului îi vom fi, de bună seamă datori... Lăsîndu-se de literele ce-şi voiau curgerea, spre a da de veste, pornit înspre a se adeveri, s-a întrupat în tine, cea deja întrupată acestei vieţi, prin căutarea-i asiduă, în lumi şi vremuri trecute, prezente şi mai apoi viitoare. Călător, pe unde se putea, şi chiar pe unde nu se putea, s-a făcut, căutător prin coloane şi unghere, prin pustiuri necuprinse, sub arşiţă neiertătoare ori geruri cumplite a stat să ia bine aminte, pentru a nu avea regretul necercetării sau pe cel al ispitei de a alege ceva ce putea să se asemene destinului. Şi-a trecut şi dincolo de înaltul văzut al Cerurilor, acolo unde lumina este cu adevărat Lumină şi, de acolo, după ce în Tăriile Cerului s-a lăsat ajuns, în lumea de aici, în timpul ce ne este acum, s-a coborât, ştiindu-te, fără tăgadă. Prea ştiindu-te, n-a mai făcut încercarea de a te atinge în treacăt, ci ţi-a vorbit direct, ţie, s-a picurat literă cu literă în gândul tău şi, în gândul tău, literele, regăsindu-şi forma limpede şi curată, s-au redat spuselor rostite fără cusur, cele de încă niciodată acum, cele însă de dincolo de altădată, de totdeauna, cele cu înţeles doar pentru tine, pentru oricine altcineva, fără de înţeles.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Evidenţele acum sunt deja scriitoare ale unei poveşti care, cândva, se va putea să o aflăm începând cu “A fost odată, cum n-a fost altădată...”. Acum, pentru noi începe cu “A fost să se ştie dintr-odată, fără să se fi arătat vreodată că poate să fie...”, iar pentru alţii ea nici măcar nu este ştiută, fiindcă, ştiindu-se el, cuvântul, necrezut de oameni până nu este cu totul întâmplat, nu vrea să dea voie literelor să se lase citite de cei care nu le văd oricât le-ar privi, care văd negru în faţa ochilor când, ceva ce le-ar fi şi lor pe plac, e al altora şi nu este al lor, ori celor care văd ca nescris ceva ce, scris fiind dar deloc fiind ceea ce le-ar conveni, preferă să creadă că e totul doar o foaie albă, imaculată, pe care să încerce ei să scrie, sau, dacă nu au nici un cuvânt întru ajutor, spre a se putea apropia, să o murdărească. Prin litera cuvântului te-am trecut, după ce din litera cuvântului ţi-am aflat existenţa în acelaşi timp cu timpul existenţei mele şi, din literele cuvintelor de început, ţi-am regăsit numele întreg, ascuns printre amintirile mele despre vremurile faptelor şi faptele vremurilor, încă şi acum dornice de realitatea care să le consfinţească a fi definitorii pentru ceea ce n-am fost, dar suntem, pentru ceea ce încă nu suntem, dar vom fi.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0București, România44.4325 26.10388899999998144.069698499999994 25.45844199999998 44.7953015 26.749335999999982tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-70091219470267769582014-03-07T17:32:00.004+02:002020-12-14T03:07:42.066+02:00Rătăcind înspre lumini<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhXFfihqtuhp_kKc0K6XOJrVvEnTmr1TluXCBEOEVS00XRokwGrbWuwl2_wnPSGU375w4-Ojll1Zu4r1koxs0VPJXDRi_YxQpY1YW2C40xFB9sEgf3ngTeeALWrS7_oU78-hgW5Ta4oDqc/s390/14.03.01-Ratacind+inspre+lumini.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="390" data-original-width="390" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhXFfihqtuhp_kKc0K6XOJrVvEnTmr1TluXCBEOEVS00XRokwGrbWuwl2_wnPSGU375w4-Ojll1Zu4r1koxs0VPJXDRi_YxQpY1YW2C40xFB9sEgf3ngTeeALWrS7_oU78-hgW5Ta4oDqc/s200/14.03.01-Ratacind+inspre+lumini.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Când nu mai vroia nici gândul să-şi mai de crezare, când el singur începuse să-şi închipuie că a fost doar plăsmuire şi dorinţă,neaşteptat şi fulgerător, dintr-un nimic al vorbelor, dintr-un nicăieri al întrebărilor, s-a născut şi mi s-a dat, despre tine, vestea că drumurile nu te-au rătăcit, că mirajele nu te-au atras, că, întâmplările pe care nici chiar tu nu le-ai găsit şi te frămânţi să le găseşti înţeles, te-au ţinut în loc, păstrându-te dăruită harului de a păşi, aşa cum mi-e dat şi mie să ştiu, ca părtaş al clipei pasului tău, întâia oară pragul ce va fi începutul drumului tău de îndumnezeire şi nemurire firească.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Eram în căutarea unor înţelesuri pentru un prezent care se arată pierdut de realitate şi este pierdut, nu doar zic, dar îl şi simt, pierdut de realismul care să-i dea puterea de a fi arc ce aruncă, spre stele, săgeata care poartă în vârful ei, nu otrava neputinţei, ci torţa nemuririi, când povestea unei întâmplări, cu urme şi urmări mai greu de acceptat pentru tine, prea vizibile pentru cei care, ca mine, privesc înspre oameni, rostogolindu-se prin valuri de ceaţă şi umbre de întuneric, la lumină, o lumină încă firavă şi plăpândă, a scos aşteptarea în care stând, fără motiv pentru toţi cei care te ştiu, lasă orizont deschis suferinţei care ţi s-a dat pentru a nu şti nimeni, nici chiar tu, pentru a-ţi avea neprihănirea curat blazon, când porunca Cerurilor o vei urma-o şi se va pecetlui drumul destinului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Sunt încă rătăcitor, dar nu rătăcesc fără nici un ţel, nu rătăcesc orbecăind într-o lume în care doar lumina copcilor de gheaţă mai lasă ştiută schimbarea din noapte în zi şi din zi în noapte, ci, în căutarea adevărului, pe deasupra gheţii dinadins pusă peste el, peste marele adevăr, care, odată eliberat, ar aprinde focul care ar mistui bietele proptele puse unor bolovani, prinşi cu învelitori şi chingi spre a nu fi spulberaţi de vântul marilor înălţimi la care au fost urcaţi, cu preţul sufletelor cumpărate de la alţii pe preţ de minciună şi înşelătorie, plătită fiind unealta care, doar pe întuneric, face şi desface orice i se cere, pentru a avea motiv să ceară, de câte ori este rost de cădere şi decădere, preţ înzecit şi dobândă înzecită. Tocmai trecând prin vârtejul viscolului ce-mi căuta privirea spre a o îngheţa, pe când încerca să-mi facă voinţa să încline stindardul luptei până la capăt, mi-au venit în auz vorbele prin care troienele despre tine vorbeau, de acelaşi vârtej, care e în juru-mi, şi tu fiind prinsă. Sunt încă rătăcitor, dar şi drumul acesta, rostogolit de întoarceri de o clipă, îşi are motiv şi să fie al rătăcirii, şi al pierderii unui timp ce s-a dus prea înainte, pentru ca tu să vii, acolo şi atunci când şi eu va fi să ajung, în acel timp şi loc ce-i dat şi ştiut chiar şi de noi, cei ce acum chiar de noi ni se pare că nimic nu ştim.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Te-ai mai lăsat prinsă de vârtejul unor plânsete cu lacrimi doar tivite de ploeoapele care, abia de se lasau întredeschise, pentru ca privirile căutătoare ale slăbiciunilor să nu fie văzute, şi-a fost suficient ca să-ţi mai laşi din timpul tău, de rod bogat şi al paşilor de îndumnezeire, să se prindă în hora acelui vechi timp ce se rostuia pe apucate, după capriciile celor care credeau că se pot juca ori de-a hoţii şi vardiştii, ori de-a v-aţi ascunselea, cu viaţa altora, din marea lor teamă de a nu-şi vedea, în nenumăratele oglinzi prinse, prin casele lor, pe orişiunde, spre a se putea lăuda cu vederea lor luminoa-să, gândul plin de ridurile încordărilor născute din dorinţa de a avea ceea nu nu le era dat să aibă, neavând nici măcar motive, nicidecum merite, de a avea, de a pune capcane drumurilor spre a zăbovi paşii celor care, firesc, îşi aveau graba lor spre mai departe, spre un totdeauna ce este hărăzit luptătorilor şi nu lăudătorilor de ei înşişi. Lăsându-te prinsă tu, rătăcirilor le-ai mai dat o clipă de răgaz, îndestulătoare pentru ele, cele care dacă umbra unui deget o văd, mâna întreagă o cuprind, şi încurajate de vuietul vârtejului şi de umbra acelor lacrimi, se vroiau a le vedea eu ca pe nişte porţi înlăcătuite, de netrecut, de nespart, de nedeschis, ca să nu-mi pot, în nici un fel gândi, cunoaşterea a ceea ce se ţine ascuns de ochii care pot să vadă orizontul atât de la stânga la dreapta, cât şi de jos în sus, înainte-mergător dar şi totdeauna înălţător.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Abia când şi-a dat, iarăşi, crezare gândul care putea să reaprindă candela speranţei, am putut să văd candela pâlpăitoare, ce-ţi lumina ţie fereastra pentru a-ţi feri privirea de înfiorătorul joc al umbrelor care se lăsau văzute ca şi înălţimi spre ceruri privitoare, cât nu erai de somnul ce trebuia să fie odihnitor, îmbrăţişată, ori se arătau de-a dreptul înfricoşătoare, nu doar ţie, ci şi somnului tău, care-şi căuta cotloane în care să se poată ascunde de viforniţe ori de arşiţele pe care trebuia, odată cu tine, să le îndure, fără să aibă timp de a te trezi, ca să vă puteţi, cumva, feri. Şi, văzând lumina ce singură se lupta spre a nu se stinge, nemaiputându-se baza pe flacăra ce din tine pornind, o putea reaprinde, m-am lăsat pierdut de căutarea rătăcirii mele. Abia atunci mi-a fost limpede vederea chipului tău, acel adevăr al prezentului care conturează sensul şi ţelul rătăcirii de acum, cea în care gândul se poate rupe de propriile-i rădăcini prea mult stătătoare în loc, spre a ne urca, împreună, în seninul înaltului.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-12666317751104872782014-02-19T14:44:00.011+02:002020-12-14T03:15:20.617+02:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [33]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Nu-mi lăsaţi timp liber! Îl expandez şi nu îmbătrânesc. Şi atunci sunt eu vinovat că vă comparaţi cu mine şi vă simţiţi bătrâni?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Nu e deloc greu să sincronizezi o cădere cu altă cădere.</span></div>Daniel-Dumitru Dariehttp://www.blogger.com/profile/00477178966271971449noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-88626175549290982622014-02-17T03:55:00.007+02:002022-09-15T11:23:09.956+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [32]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care ţin post pentru că ştiu că aşa e bine, pot să ţină post şi la bani?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Închisorile au fost şi sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Să mori e uşor! Dar dacă ar fi să te renaşti tu, cum crezi că ar fi?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Se vinde loc de casă, loc de veci, loc în sală etc, dar loc de muncă vinde cineva?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Câţi oameni pot înţelege altceva în afară de stânga-dreapta şi înainte-înapoi? Câţi mai au şi înţeles pentru sus-jos? Dar dincolo de acestea trei?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Căutând adevărul mai uşor descoperi minciuna.</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-24003765356753522592014-02-16T02:24:00.003+02:002020-12-14T02:52:55.664+02:00Din întâmplarea continuării<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiVeV_7Dt1Lyx2_ei4WkEsj6bXAD_qLLvTqoRVt9PFksOoyvb0Qx-Y60XUwY82X7kTl8Ex0oyXWvq9aW9nLgDSzQ8Nk06ueqflxp8N8Rvo6pYJvNLmKF9nHSD77eLtHS8z6wW7ORgM4r78/s400/14.02.02-Din+intamplarea+continuarii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiVeV_7Dt1Lyx2_ei4WkEsj6bXAD_qLLvTqoRVt9PFksOoyvb0Qx-Y60XUwY82X7kTl8Ex0oyXWvq9aW9nLgDSzQ8Nk06ueqflxp8N8Rvo6pYJvNLmKF9nHSD77eLtHS8z6wW7ORgM4r78/s200/14.02.02-Din+intamplarea+continuarii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ca să ştie de ce a fost să fie ceva, cumva, doar marile idei dacă se iau, nu e niciodată îndeajuns, trebuie totdeauna căutat, de dorinţe şi motive, de fapte şi năzuinţe, trecutul de dinainte de acel început, gândurile de cu puţin mai înainte de primul pas, de primul cuvânt, ca mai apoi să urmeze paşii mici care au urmat acelui pas uriaş, până la cel de-al doilea pas, cel care fiind corolarul paşilor mici, a dat o direcţie definitivă drumului către pasul definitoriu, la fel de mare precum cel dintâi. Şi, ca să se facă şi mai mare înţelesul, toţi paşii definiţi de fapte şi vorbe, cu toate realităţile ce le-au fost prezent, prezentul care vine, încet-încet, din viitor spre a se şti trecut, trebuie luat în seamă... Şi chiar şi aşa, un sfert din tot rămâne sub stăpânirea întâmplării, coincidenţelor şi anonimatelor pe care Pura Conştiinţă a noastră, cea care doar de Dumnezeu ascultă, nouă fiindu-ne, nu rareori, cu totul şi cu totul împotrivă, îl foloseşte pentru a ne arăta cât am greşit şi cât putem greşi, cât de mare ne poate fi greşeala neacceptării ideii că suntem oameni şi nu maşinării care trebăluiesc pentru a arăta că există.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din cele două lumi mari, cuprinzătoare a două lumi mai mici, am venit şi noi doi, unul către celălalt. Tu, din lumea ta reală, materială, dar plină de întâmplări ciudate, cu neputinţa lor de a fi, ca şi lumea, reală, eu, din lumea mea ciudată, dar plină de înţelesul tuturor întâmplărilor ce devin, astfel, prin însăşi forma lor, reale; tu din lumea în care toate au un preţ şi o valoare, eu din lumea în care toate sunt de nepreţuit, având valoare prin chiar existenţa şi întâmplătoarea lor apariţie în universul existenţei fiecăruia; tu din lumea în care chiar şi singurătatea este, mai nou, o virtute, eu din lumea în care ea este mai degrabă o absurditate, nicidecum o acceptare a curajului şi puterii de a fi om.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Drum spre viaţă, drum prin viaţă ne căutam, mai mult sau mai puţin ştiutori ai rostului faptelor de dinainte de clipa căutării, privitori, într-un alt fel, până atunci ai lumeştilor obişnuinţe şi ţeluri. Din motivele întâmplărilor ai venit fără oprelişti în a-mi spune, cu mai multe, de multe ori, ori mai puţine, uneori, detalii, despre un trecut cu bune şi rele, despre înţelesurile de cândva, altfel sau la fel cu ale prezentului. Ai venit povestind, cu un curaj ce doar cunoaşterii profunde şi vechi, dintre noi, i se putea alătura care, în forma de acum a lumii, apă la moară ar fi dat judecăţilor de tot felul. Curajul tău m-a lăsat mut în a povesti şi eu mai mult despre trecut, cu sau fără detalii. Curajul tău m-a lăsat fără hotărârile zilelor de mai înainte, făcându-mă chiar să uit că şi trecutul meu, judecat şi despicat în patru şi în patruzeci şi patru până atunci, de fiecare dată când, în toate cele pe care nu le-am uitat le-am povestit, e, la un loc luat, altfel ca timp şi motive doar, la fel de încărcat şi bun de folosit împotrivă-mi, de cei care vor să-mi pună piedici sau bariere. Ne-au rămas nepovestite doar pentru faptul că era timpul poveştii tale, era timpul uşurării tale, cu toate motivele pentru care drumului tău ţi-am fost dat, să-şi fiu alături, începutului şi continuării, era timpul înţelegerii, de către tine, a iertării ce ţi se poate da, fără împilarea prezentului prin dovezile trecutului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Eu nepregătit eram pentru a trăi alte întâmplări decât acele câteva fulgerări ce marcau o monotonie în care timpul se ascundea printre filele calendarelor ce nu-şi găseau rostul de a mai fi văzute, oarecum ştiute... Tu nu voiai să te gândeşti la o răstălmăcire a viselor într-un prezent de care te îngrijorai, văzându-l ticsit de trecerea fără folos şi prea plin de oameni şi poveşti care se frângeau unele pe altele în judecata prejudecăţilor din care erau ivite. Tu priveai către un prag al devenirii, fără să-ţi poţi uita trecutul care te îmbrâncea spre înapoi, eu rugam Cerurile, spre a-mi lăsa grabă paşilor înspre pragul cel mare al întoarcerii acasă, acolo de unde să-mi pot privi trupul rămas lumii ca dovadă a celor ce le-am lăsat ei, într-o existenţă în care s-a împleti a învăţa cu a şti, şi amândouă cu a cunoaşte necunoaşterea care, la-nceput, mi-a fost dată, în nici un fel fardată cu poleieli trecătoare. Şi, chiar aşa fiind, totuşi ne-am bătut drumuri unul către celălalt, lăsându-mi-te dată mie şi dându-mi-te, printr-o înfrângere a gândului în războiul cu puterea speranţei de a te transforma, la-nceput printr-o vag conturată cedare, apoi îndoială şi chiar împotrivire, date de ceaţa lăsată de întunericul abisuri-lor ce le-ai coborât şi urcat, obiceiurilor şi minţii, ca să urmeze, pornită ca şi viforul necruţător, înţelegerea prin retălmăcirea ideilor despre feţele oamenilor, prin despicarea în şase a firului realităţilor noastre. Şi totuşi, chiar aşa fiind amândoi, ne-am mers drumuri unul către celălalt, avându-te şi primindu-te, cu o neînţeleasă dorinţă de sfârşit a aşteptării, de înălţare împreună, prin iertarea a tot ştiu-telor spuse sau nespuse, aşa cum era de demult scrisă şi dată porunca de a fi amândoi, în clipele ce vor fi, sau doar se vor arăta, grele sau uşoare, pentru noi sau pentru alţii, pentru cei ce-au fost, pentru cei ce sunt şi pentru cei ce vor fi, mai apoi, chiar prin noi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Nu avem cum să ştim acum, tot adevărul despre motivul începuturilor noastre... Trăim însă continuarea care deja se întâmplă...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-52199294467867571792014-02-15T13:37:00.025+02:002022-09-12T03:50:02.339+03:00Fragment de scrisoare [2]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhaLZ7VqA7wSCaOVrjVVI_25vz-3MfXP8DiZlmYZxLEZV3mTIpD9mdeypyP0VzeNzKhYa4MEXTxBN-aQoPl4WZdFnmmMu8yQk0RchsYvbbXbJj00L_TDGhCmvhnN0rpcXmCKmB8nuF_HnI/s400/14.02.01-Fragment+de+scrisoare+%255B2%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhaLZ7VqA7wSCaOVrjVVI_25vz-3MfXP8DiZlmYZxLEZV3mTIpD9mdeypyP0VzeNzKhYa4MEXTxBN-aQoPl4WZdFnmmMu8yQk0RchsYvbbXbJj00L_TDGhCmvhnN0rpcXmCKmB8nuF_HnI/s200/14.02.01-Fragment+de+scrisoare+%255B2%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ca să te poţi şti, ca să te poţi simţi bogat în răspunsuri la tot ceea ce înseamnă viaţa şi problemele ei, nu poţi să vrei să nu îţi ai şi bogăţia de întrebări pe care ţi le-ai pus şi ţi le pui, şi încă ţi le vei pune, chiar dacă ele sunt grele precum pietrele de moară legate de picioare. Doar răspunsuri, răspunsuri adevărate, răspunsuri curate, nu poţi avea, fiindcă acele răspunsuri n-ai şti căror întrebări le faţă, fiind ale altora, ale acelora care şi-au ţinut întrebările aproape, pentru a putea totdeauna avea şi da răspunsul potrivit. Răspunsurile vin doar dacă îţi vei avea întrebări şi niciodată nu vin doar dacă probleme vei avea, oricâte probleme ai avea. Fiecare îşi are problemele sale, deloc la fel cu ale altuia, cu toate circumstanţele altele, cu înţelegerile altele şi, în aceeaşi măsură, întrebările şi răspunsurile altele sunt. Sfaturi dau doar cei care sunt săraci în întrebări, cei bogaţi şi în răspunsuri şi în întrebări doar idei dau, doar calea de a găsi răspunsuri o arată, fără a avea pretenţia de a fi, de la început, totul clar.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Despre omul care nu este de încredere, la fel şi despre cel fără de cuvânt, uşor te poţi feri, ştiindu-l şi aflându-l repede, de vrei cu adevărat a nu i te lăsa să-i stai alături. E uşor de recunoscut nu căutând dacă a fost ori nu a fost de încredere, dacă s-a ţinut ori nu s-a ţinut de cuvânt, când cu alţii a avut de-a face, ci după faptul că atunci când el trebuie să aibă încredere în alţii, când trebuie să creadă în cuvântul şi promisiunea altora, tot întreabă şi tot verifică, pentru a se încredinţa că totul este aşa cum s-a spus. Merge mână în mână neîncrederea şi lipsa de cuvânt, pentru că neîncrederea mereu trage de mânecă respectul cuvenit cuvântului dat iar, la rândul lui, nerespectul pentru propriul cuvânt pune beţe în roate încrederii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aşa va fi cu cel care este prea mic, oriunde ar fi ajuns, la un moment dat, căţărat... O spusă a cuiva, de a face sau a nu face ceva, nu-i este îndeajuns pentru a-l convinge că despre ceea ce va urma şi, pe diverse căi, mai direct, mai indirect, ba cu intenţie, ba cum ar fi întâmplător, despre cele ce i s-au spus va aduce vorba, crezând în schimbarea la care el se dedă mereu şi mereu. Nefiind în stare să meargă până la capăt cu ceea ce spune că face, nu va fi niciodată în stare să creadă că alţii sunt altfel, că fac altfel, că au puterea şi curajul de a sta în bătaia vântului, în arşiţa dogoritoare a soarelui, ori în viscolul cel năpraznic, bine proptiţi în dorinţa de a rămâne, ori de a fi, ori de a deveni, adevăraţi oameni.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Acela care astfel e, e bine de ocolit, e bine de a fi lăsat deoparte, de a nu fi niciodată făcut părtaş al drumului spre mai departe. Mic fiind, nimicnicia şi-o va folosi ca armă potrivnică oricui, dar mai ales dreptăţii, adevărului şi drumului drept. Va da sfaturi şi va încuraja o aventură într-un necunoscut pe care, prin conjuncturile prezentului ştie că îl controlează, însă va fi gata, dacă nu-i ies propriile calcule, aşa cum le doreşte, să lovească, să mintă, să discrediteze, să amăgească, să mintă cu desăvârşire, crezând că minciuna va prinde, că va fi crezută ca adevăr care-i poate aduce foloase şi laude.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi nu e de mirare că unul şi acelaşi neîncrezător şi nerespectător al propriului cuvânt va fi şi cel care cu mult mai multe, asemenea calităţi este înzestrat. Va fi întru totul imoral, pentru că moralitatea are de-a face cu încrederea, neîncrederea fiind apanajul imoralităţii, se va arăta victimă a propriilor stări sociale, pentru că pe baza cuvântului s-a întemeiat starea, iar decăderea era inerentă, confuzia fiind cea generatoare de lipsă de respect, pentru alţii sau de sine, va ridica statuie singurătăţii, singurătatea altora fiindu-le prielnică prin vulnerabilităţile pe care le deschide şi le lasă deschise. Şi nici o credinţă acela nu va avea, oricât şi-ar declara credinţa, ori credinţe şi-ar declara, fiindcă în devălmăşia ideilor pierdute mereu, pentru altele pe care momentul le face a fi de mai mare preţ, credinţa va fi ceva desuet. Va fi criminalul care la locul crimei revine, criminal al sufletului pe drept fiind, va fi mereu hoţul care strigă “săriţi, hoţii”, pe drept putând fi considerat hoţ, furând, de câte ori poate, un avantaj, o trăire, o folosire a cuiva, mereu fiind cerşetorul de lux care, deşi nu-i lipseşte cu adevărat nimic, mereu se va plânge de lipsa a ceea ce îşi doreşte de la alţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Uşor pot să ajungă lângă oameni şi greu e să fie îndepărtaţi. Cu vorbe pline de meşteşuguri şi cu promisiuni pentru orice, drum îşi fac, precum şarpele către sânul la care încălzească. Caută şi găsesc soluţii pentru orice greutate şi orice problemăi, la început, şi nu e deloc uşor ca cineva, mai ales cel puţin cunoscător al tainelor lumii, să se dumirească repede, să nu îl lase repede la sân să se cuibărească, chiar voindu-l astfel pentru a-şi plăti ajutorul care i s-a dat. Şi astfel ajunge, uşor, şi chiar de la început muşcă, dar dărnicia în răsplată a celui muşcat îl face întru totul iertător şi, s-ar putea spune, înţelegător al unui firesc nefiresc. Şi muşcă, şi tot muşcă, pleacă şi se întoarce, caută un alt sân dar la nici unul nu este capabil să renunţe, şi chiar dacă spune că renunţă, chiar dacă i se spune să nu mai revină, chiar dacă este alungat, caută mereu o cale să revină şi să-şi ia o continuă şi nemeritată răsplată. Revine şi tot revine, ca să zădărnicească orice faptă, a celui care s-a lăsat muşcat, de a scăpa de rănile pe care muşcăturile sale le-au făcut şi le-au împiedicat să se vindece, de a nu reveni în starea în care era când i-a fost dat să-l întâlnească, de a nu pierde ceea ce, între timp, a câştigat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De este dat cuiva să fi avut de-a face cu un asemenea om, aşa cum se crede el a fi, ba chiar supra-om de multe ori avându-se pe sine, ca să se poată scăpa de veninul muşcăturii sale, orice cale trebuie să-i închidă, acestuia nimic să nu-i mai spună despre orişicare problemă ce-ar avea-o, ci doar despre cele ce-i sunt, în viaţă, fireşti, după firescul omenesc. Se va convinge aşa de ura pe care acesta o poartă omului pe care nu-l mai poate sărăci de cele ce şi le doreşte pentru sine, se va convinge că bunătatea şi poate chiar şi un fel de iubire, un surogat de iubire, arătate cândva, n-aveau de-a face decât cu dorinţa acestuia de a avea unde se încălzi şi ce muşca.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-42140811426373268752014-02-15T02:20:00.004+02:002020-12-14T02:53:46.915+02:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [31]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Actorii pe scenă joacă un rol. Când confundă viaţa cu scena, rolul se joacă de-a viaţa cu ei!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Artiştii adevăraţi cântă pe scenă şi nu stau neapărat în picioare. Ceilalţi se mulţumesc şi cu un podium. Dar ei stau în picioare să-şi dea impresia că sunt pe scenă!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Atâţia au început să se creadă asemeni lui Iisus. Eu cred că îmi e de-ajuns să mă creez ca model după spusele sale. Geometria divină nu ştie de congruenţă sau asemănare!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Ca să pot trăi încă o jumătate de viaţă, am aşteptat prima ei jumătate!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Banii au un gradient termic atât de mare încât produc o mişcare browniană şi celor îngheţaţi. Doar gheţarii autentici au gheaţa transparentă! Ea nu ascunde nimic!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cât am fost dominat de temeri, n-am putut să-mi ridic ochii din Pământ. Dar atunci nici pe unde calc nu ştiam, vedeam doar pe ceea ce calc. A fost bine măcar atât, căci nu am călcat pe cadavre!</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-74546940689196562412014-01-26T02:15:00.006+02:002020-12-14T02:45:05.438+02:00Încă, prea devreme<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-at1XzkPLGta9KmfUaW-qMQDsqu1DzbowPTJjJvu5fU-RsbT1MwUU3QjdRXWI44iMbDeXo6TaNHuDQKt3OmQqEUGF4OGRhwG_AJj8qaYyvwIL2J1zMnsfsZO6Ru4E87dIfNtfmCgthVg/s400/14.01.01-Inca%252C+prea+devreme.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-at1XzkPLGta9KmfUaW-qMQDsqu1DzbowPTJjJvu5fU-RsbT1MwUU3QjdRXWI44iMbDeXo6TaNHuDQKt3OmQqEUGF4OGRhwG_AJj8qaYyvwIL2J1zMnsfsZO6Ru4E87dIfNtfmCgthVg/s200/14.01.01-Inca%252C+prea+devreme.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">N-a venit încă vremea. Doar acesta-i motivul pentru care tu zici că nu-i nimic adevărat, iar întâmplările mă fac să bat pasul pe loc. E doar prea devreme pentru acceptarea unui adevăr care iese din tiparele lumii, e prea devreme pentru a înţelege lumea că legile pe care şi le-a dat pentru a se putea justifica neînţelegerea sensurilor vieţii sunt caduce şi într-un total dezacord cu viaţa. Încă trăim, tu, eu, noi toţi, sub nebuneasca idee de a uita de noi, lăsând faptele trupului să se lase duse de valul minţii, spre a face ce n-ar trebui să facă ori de a nu face ceea ce ar trebui să facă. Încă negrăbindu-te să cunoşti mai multe decât ştii, amăgindu-te cu o învăţătură care bună-i este acestei lumi, stricate, doar pentru a se amăgi că nu s-a stricat, bună doar pentru a fi praf în ochii celor care nu şi-i închid, acceptând, fără cercetare, o credinţă omărâtă prin cuvinte şi trădată prin fapte, şi tu, şi eu, dar şi mai mulţi decât doar noi, ne lăsăm împovăraţi de un drum ce şi-a luat coada în gură şi se tot învârte printre aceleaşi false trăiri, spunându-şi că s-a mers singur către mai departe.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Idiomatică şi extravagantă va fi numită acceptarea a ceea ce faptele lasă în urmă şi chiar ideea că viaţa se va numi urmarea unui simplu da, rostit printre şoaptele faptelor nevăzute decât de razele stelelor nopţii, care va fi răspuns dorinţei pusă cândva, când visai, tu, încă printre poveştile despre uriaşii din vechime, când puneam, eu, piatră de temelie unui turn de veghe al eternităţii ce se începuse printr-un prim semn al nemuririi, în care dat era să nu urc singur, doar eu, ci eu şi o parte din lumea acestor timpuri, oameni care nici nu gândeau că întâmplarea îi va face, într-o clipă, părtaşi sau făptuitori de nemurire, prin legatul faptelor care doar prezentului se pot dezlega, dar rămân pe totdeauna viitorului, legate în pânza de păianjen ce-i face şi pe cei mai târzii, grabnic urcători.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Când s-a pus prima literă a cuvântului, tu erai tu, eu eram eu, alţii erau alţii, ne erau unii prin preajmă, alţii, cu acelaşi pas, în acelaşi timp, împreună merseserăm drum aproape neştiut, alţii ne fuseseră doar tăietori şi-ncercători de strâmbare a căii drepte, iar alţii nu-şi credeau vreodată apropierea, chiar dacă unii aproape se gândeau să fie, simţindu-se plini de puteri pentru un drum fără sfârşit. S-a rostit întâiul nerostit cuvânt şi vorbele ce l-au urmat s-au spus, şi nu mai era, decât în vorbele tale, reală, privirea altfel decât în pământ. Vorbeai vorbele ca să nu recunoşti că restul aparţine destinului care, din partea mea văzut, multe porţi mai are să fie deschise, părţi care şi în drumul tău, asemenea cu al meu, multe drumuri vor aduce.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Oricum, celui dintâi pas, doar cel de-al doilea pas îi dă înţeles, dar fără a-l lăsa tăgăduirii şi motivelor pe care, cândva, mintea, născocind vinovăţii absolute, suprapunându-i frânturi de voinţă, de dorinţă şi de împotrivire îl va face martor într-o judecată în care regretele cer pedeapsa maximă, ele fiind gardienii prea dornici de tortură, mână-n mână cu prea zeloasa judecătoare, mintea,cea care, deghizată în surogat de suflet, se va arăta şi acuzator suprem.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">La urma-urmelor şi drept vorbind, cum să fie mai repede ceea ce este dat să fie dacă tu, cea singura îndreptăţită să spui da, acel da pe care ţie, cea pe care nici tu nu o vezi totdeauna în firescul nefardat al judecăţii, trebui să-l spui, ca să nu te laşi pradă întrebărilor despre gura şi ochii lumii, îl doreşti ca poate, îl rosteşti ca nu şi, din-tr-odată, înfumurată şi mândră de unele hotărâri ale clipei, îl laşi să fie doar vis, ca să fie mai târziul da?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Este doar prea devreme, nu-i vorba nici de piedici, nici de presupusele-ţi adevăruri ce ţi s-ar fi relevat, ca şi cum nimănui nu i-ar trece prin cap astfel de idei, ca să devină real ceea ce are nevoie de a se plămădi şi apoi a creşte, din nimicul învăţăturilor de azi, aceste învăţături care ţi-au dat, şi încă îţi dau, un drept scornit, de a alege încercarea ca şi cale a nelegiuirii şi alegerea ca şi formă a dezdumnezeirii, amândouă drumuri ale decăderii şi înrobirii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Tu poţi încă să vrei să fugi, tu poţi încă să vrei să te împotriveşti, eu însă am destulă putere de a te aştepta, eu am destul timp pentru a te privi în lupta deznădăjduită ce o vei duce cu tine însuţi, când neavând cum să scapi din îmbrăţişarea destinului, te vei gândi la risipa prin care ţi-ai îmbogăţit sărăcia trăirilor mult şi de mult dorite, căutate şi aşteptate, ca şi cum ţi s-ar fi cuvenit oricum ţi-ar fi fost fapta, oriîncotro ţi-ar fugit gândul şi oricare ţi-ar fi fost privirea. Ţie încă îţi este dată libertatea alegerilor, tocmai pentru a fi, când toate se vor rostui firesc, mai mare hotărârea de a merge pe drumul pe care acum poţi să spui că nu vei merge...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ar trebui să fie altfel, îţi spui, ştiu, şi tocmai de aceea nu vrei să vezi de ce eu spun că este încă prea devreme. Nevoind să vezi, nu poţi să înţelegi de ce spun eu că este încă prea devreme. Aşa se face că spui că niciodată nu poate să fie ceea ce tu credeai că va fi, altfel nici nu-ţi închipui că o să fie. Eu însă îţi spun şi îţi repet, ştiu că mă tot repet, că e doar prea devreme. E prea devreme să se întâmple toate cele care vor ieşi, fiind realitate, din firescul ce-i acum firesc.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-40275418752285334912013-12-29T02:31:00.005+02:002020-12-14T03:11:26.767+02:00Nespusele spuse ale nopţii mele<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIMVZTl3sGy_8j2kmLZQ30h_zy7U_UG3sgeBPie8uhFEIxZYREZAmavBc3K5TfbItiub455pyFwphHMms7vfcRQm7zsIuvpavhC0EGfCCmwWOSSI3vHyaNMkiqIYMSahyphenhypheneB1xhvRVBijk/s400/13.12.05.-Nespusele+spuse+ale+noptii+mele.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIMVZTl3sGy_8j2kmLZQ30h_zy7U_UG3sgeBPie8uhFEIxZYREZAmavBc3K5TfbItiub455pyFwphHMms7vfcRQm7zsIuvpavhC0EGfCCmwWOSSI3vHyaNMkiqIYMSahyphenhypheneB1xhvRVBijk/s200/13.12.05.-Nespusele+spuse+ale+noptii+mele.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">La ceasul meu de cumpănă a vieţii, din răscrucea în care m-au pus cele ce-au fost să-mi fie fapte şi, înainte de toate, gânduri şi vorbe, iar acum doar urmări, la ceasul acesta când mi-e deschis drumul spre viaţă tot aşa cum îmi este deschis drumul spre neviaţă, când la fel de deschis îmi este drumul spre libertate cum îmi este spre nelibertate, când se arată a fi venit clipa adevărurilor, prin gândurile ce nu le pot pune în vorbe, din teama proprie de a nu fi înţelese altfel decât sunt, în suflet fiind, prin minte doar avându-şi forma de a fi legate de literele cuvântului, vă mulţumesc pentru că unui copil mare, rătăcitor pe străzile vieţii, i-aţi dat şi l-aţi lăsat să vadă că mai există şi bucuria de a fi „acasă cu toţi ai casei”. Anii aceştia ai mei, trecuţi, în care casa m-a cuprins doar pe mine, între cei patru pereţi ai ei, m-au făcut să uit multe şi să-mi amintesc multe...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nu-i nevoie să ştiu mai multe decât ştiu, nici pretenţia că vă cunosc mai mult decât trebuie nu o am, mă mulţumesc să simt şi să vă simt în darul fără de preţ ce mi l-aţi dat, neştiind măcar că l-aţi dat, mie, unui om trecător ca toţi oamenii. Nu ştiu ce-ar însemna răsplata ce v-aş putea-o aduce, ce vi s-ar putea da sau aduce, nici gândul nu îmi e acum să spun despre asta...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Vă pot mulţumi prin cuvinte, ori prin fapte?... Nu ştiu, nu cred... Doar dacă iubirea poate fi o răsplată, vă rog luaţi-o! Vă iubesc pentru puterea de a trece de cumpeni şi a vă păstra puterea de a iubi pe oameni, de a simţi sufletul dincolo de ceea arată sau ascunde vederea ochilor, vă iubesc pentru sinceritatea de a vă lăsa chipul cuprins de bucurie, la fel de sincer cum şi alte adevăruri s-au lăsat, cândva sau de curând, spuse, vă iubesc pentru puterea de a nu renunţa, chiar dacă renunţarea ar fi fost calea văzută de mulţi, înainte de a fi siguri că a renunţa la un drum este singura, vă iubesc pentru puterea de a vrea măcar o schimbare spre a fi tuturor mai bine, când nimeni nu mai credea în schimbare, vă iubesc pentru puterea de a vrea altceva, un altceva al adevărului, cu riscul de a înfrunta greul şi chiar judecata pe care mulţi nu s-ar opri să o facă... Vă iubesc cu toate câte nu le pot cuprinde acum în nişte cuvinte scrise în miez de noapte! Vă iubesc... cuvinte puţine... atât mai am, dar vor fi şi vor rămâne cele care doar ele s-ar putea spune, dacă mâine ar fi spuse cu ultima răsuflare a unei vieţi ce şi-ar încheia nasturii hainei, plecând să dea socoteală pentru ce a făcut, bine sau rău, după cum judecata cea dreaptă a stabilit-o.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">De-ar fi să vă dau, v-aş da orice mi-ar fi dar să vă dau, vă voi da ceea ce voi putea să dau, de primit va fi, dar v-aş da şi aş cere să vi se dea, cele trei lucruri pe care oamenii pot să le ia, rar să le dea: sănătate, libertate şi iubire! Eu doar, pentru viitor, o parte din ceea ce sunt, aşa cum sunt, din tot ceea ce sunt, vă las, vă dau...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-27364350324982168302013-12-24T21:21:00.004+02:002020-12-14T02:48:43.833+02:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [30]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Oamenii preferă mai degrabă să moară decât să iubească pe cei asemeni lor!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Câţi oameni văd ceea ce au în propria ogradă când caută să arate ciulinii dintr-a altuia?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel mai greu în viaţă este să te simţi vinovat de nevinovăţie!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Am învăţat să rezolv ecuaţii matematice complexe, când eram student. Abia când am uitat de acelea am reuşit să rezolv ecuaţii ale vieţii. Deşi par simple, sunt pline de variabile şi parametri. Cine însă vrea să accepte că este o variabilă ce trebuie, înainte de toate bine definită? Această definiţie se numeşte regăsire de sine sau regăsirea Dumnezeului din noi!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel ce poartă în suflet spiritualitatea şi în trăiri înţelepciunea ancestrală, a ţăranului român, nu flutură steaguri! Oare de ce se văd atâtea steaguri?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Adevărul rezistă oricărui uragan, oricărui val, oricărui cutremur, oricărui foc. Minciuna nu rezistă nici măcar unui început, unei porniri a acestora.
</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-56891851867468577642013-12-24T16:21:00.000+02:002022-09-16T05:07:16.819+03:00Fragment de scrisoare [1]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgaDy4vIQ6B3DGzQzkCZgkyQj3nnYgMdCyZuiUVHwfssAsBcu1b_4Mce-pOAra6tF3omUKt7U2FupHqTFTrWxdfHppvA3foeY68uZDrJkug-_0gbO4nPNkrmN6O-tpzW6essAmBsoW2Syc/s400/13.12.01-Fragment+de+scrisoare+%255B1%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgaDy4vIQ6B3DGzQzkCZgkyQj3nnYgMdCyZuiUVHwfssAsBcu1b_4Mce-pOAra6tF3omUKt7U2FupHqTFTrWxdfHppvA3foeY68uZDrJkug-_0gbO4nPNkrmN6O-tpzW6essAmBsoW2Syc/s200/13.12.01-Fragment+de+scrisoare+%255B1%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă viaţa a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. Noi, căutându-i motive, putem, din plin şi fără cale de întoarcere, greşi. Noi încercăm fiecărui motiv al ei, întrezărit, să-i dăm nume şi argumente, ea însă nu a stat şi nu stă, şi nici nu va sta vreodată să-şi caute explicaţii ori să ne dea explicaţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De-ar fi fost să ne aducă aproape pentru a ne da motive de ruşine ori de laudă, până acum le-ar fi mutat din motive în realităţi: ne-am fi pus cenuşă în cap, ne-am fi ruşinat şi ne-am fi depărtat, am fi aruncat cu noroi şi ne-am fi îndepărtat unul de celălalt. După propria conştiinţă, şi inconţtienţi nu suntem azi deloc, ne e uşor să vedem, să fim obiectivi... fiecare dintre noi are planuri pe care este mai sus, mai jos, ori suntem într-o oarecare egalitate, faţă de celălalt. Social tu eşti sus, eu sunt jos, pe al folosirii capacităţii intelectuale invers, pe plan moral nu sunt mai deloc diferenţe, doar diferenţa detaliilor fireşti. În mod sigur şi altele mai pot fi, chiar diviziuni ale acestora, nu în echilibru, ci în dezechilibru. Nu mi se pare deloc nefiresc, nici existenţa dezechilibrului, nici a echilibrului, trecerea anilor ne-a dus, într-o normalitate a trecerii, în acest punct. Dezechilibrele sunt dovada clară a complementarităţii... Ea, complementaritatea, este suprafaţa rugoasă a feţelor care se arată una alteia când se suprapun, care le face să nu alunece una pe lângă alta, care le ţine împreună, care umple golurile uneia cu plinurile celeilalte, care face ca plinul să intre în golul pe care, umplându-l, îşi pierde neobişnuita şi deloc necesara mărime, şi care face ca golul să se lase golit de propria-i mare inconsistenţă, de nimicul ce-l caracterizează, cu tot ce înseamnă consistenţa plinului, spre a nu mai avea nici măcar ideea de vulnerabilitate.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din ruşine, argument al minţii, nu al vieţii, nu facem ceea ce e nevoie să facem, ceea ce ar trebui, pentru noi, să facem, ci facem tocmai contrariul: minţim dar, şi mai rău, ne minţim şi, în locul umplerii unui gol, ne golim şi mai mult. Punem o pătură numită mândrie peste golul nostru şi ajungem, la un moment dat, să ne prăbuşim în gol. Din mândrie ne aducem aproape oameni care sunt superficiali, care nu privesc spre noi, ci spre ei, dar vorbesc despre noi, şi aşa uităm, lăsând timpul să treacă, de necesitatea de a ne umple golurile, de necesitatea de a ne reaşeza acolo unde ne este locul, de a ne reaşeza între reperele noastre. Ale noastre sunt nu cele care ni se arată, cele pe care le căutăm, ci acelea pe care le simţim în clipele de singurătate ale suferinţei şi durerii neputinţei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă viaţa a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce avrut asta. Noi îi botezăm şi dăm argumente motivelor pe care le găsim, într-o siguranţă care ar speria poate chiar pe ea, pe cea care şi le ştie dar nu şi le lasă ştiute. Viaţa n-are legi ca ale noastre, nu are legile noastre, nu are legi generale, ea are legi particulare pentru fiecare om, pentru fiecare relaţie dintre oameni, oricare ar fi aceştia. Ea face legea în timpul cel mai scurt posibil, în aşa fel încât îşi corectează propriile erori, dar mai ales să le corecteze pe-ale noastre, erorile alegerilor noastre. Uneori o face arătându-ne nimicnicia, alteori dându-ne şansa de a avea în faţa noastră ceea ce noi nu recunoaştem, nici măcar nouă nu vrem să ne recunoaştem, că este o necesitate a noastră. O face ea pentru că noi stăm, fără să crâcnim, drepţi, în faţa legilor altora, ale oamenilor, sau chiar mai rău, izgonind dumnezeirea din noi, crezând că alţii, apropiindu-se de Dumnezeu, ştiu ceea ce El vrea şi ceea ce ne vrea pe noi. Uităm, sau vrem să nu ţinem seama, că şi noi, ca şi ei, îl avem pe Dumnezeu în noi. Ei s-au apropiat de El prin ceea ce din El este în ei, prin destinul lor, dumnezeiesc. Noi, printr-al nostru, la fel de bine, ne putem apropia de El. Dacă ne simţim departe de El, la noi trebuie să privim, fiindcă prin noi ne-am depărtat de El, chiar dacă alţii ne-au împins a ne depărta. Viaţa ne face drum spre regăsirea Lui, şi spre propria regăsire, prin ceea ce ne scoate în cale, prin ceea ce ne aduce aproape, foarte aproape.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Avem reguli şi avem instituţii care fac reguli... avem legi şi avem instituţii care fac legi. Toate regulile şi toate legile sunt însă generale. Avem legile vieţii sociale, avem reguli în medicină, în învăţământ, avem armate, avem biserici... Toate şi-au făcut reguli. Ba chiar şi cei mai mici şi-au făcut regulamente. În toate generalitatea este stăpână, dar viaţa, cu particularităţile ei, cu multele, foarte multele particularităţi, le-a schimbat, ba chiar uneori le-a anulat. Nici un regulament nu ţine cont, nu poate programa timpul necesităţilor oamenilor care trebuie să-l respecte, iar necesitatea face, se vrea ori nu se vrea, ca regulamentul să se lase încălcat fără a putea spune că a fost încălcat. Şi cei puşi să le aplice, aceleiaşi reguli ajung să se supună. Fiindcă nu este un judecător bun acela care aplică generalitatea legii, ci acela care aplică legea pe caz, medic bun este acela care dă un tratament personalizat şi tratamentul vindecă, fără a ţine cont de regulile care l-ar face ca alt tratament să dea unui pacient, asemenea celorlalţi, Este bun profesorul care se apleacă spre necesităţile fiecărui elev şi îl duce pe drumul de a şti şi a cunoaşte, trecând dincolo de metoda generală, pe care tuturor de o aplică, nu obţine rezultate răsunătoare. Armatele şi bisericile se confruntă cu criza generalităţii, fiindcă tocmai acolo nu se ţine cont de om, fiidcă acolo se iau regulile generale şi se pun în braţele oamenilor, cerându-le supunere oarbă. Armata, ca sistem, are cinstea ei, se recunoaşte a fi de oameni creată. Bisericile însă, îşi arogă supremul, divinitatea, chiar dacă, prin realitatea faptelor, se dovedesc rupte de credinţele pe care le vor propăvăduite şi pe care şi le arată ca bază a propriilor existenţe. Cererile lor îi fac pe oameni nu să se îndrepte, ci ori să fugă pe alte căi, ori să fie nişte roboţi, habotnici. Cîndva erau pregătite pentru a fi în ajutorul oamenilor, pentru a face, împreună cu oamenii, faţă problemelor, cândva existau adevăraţii duhovnici, cei care aveau în grijă şi aveau grijă de puţini, îşi ştiau şi le ştiau problemele. Acum însă totul se vrea rezolvat prin rostirea unui singur cuvânt: “Păcat”... Acum totul este păcat. Păcat este şi că un altul, avându-şi credinţa sa, deşi trăieşte bine, deşi nu îl năpădeşte suferinţa, deşi rău altora nu face, crezând în Dumnezeul credinţei sale, nu se înrolează în armata altei credinţe, cea care îl numeşte păcătos. Eu am ales calea respectului altora, eu am ales calea de a trăi în credinţă, fără să mă las încorsetat de legile slujbaşilor bisericilor, fără să ştiu cu adevărat dacă sunt ale credinţei sau ale lor, de-a lungul timpului, sau mai noi făcute. Am cunoscut pe mai mulţi, am văzut la ei, şi prin ei de la ei la mine, generalităţile, dar am văzut şi particularităţile care, pe măsură ce se apropiau mai mult de mine, cap în cap se băteau. Atunci am înţeles că şi ei fac la fel ca alţi oameni: unii îşi fac meseria, alţii chiar cred că fac bine, dând sfaturi şi poveţe, din învăţături sau proprie judecată, păcătuind şi ei, uneori, tocmai în legile credinţei. Sfântă este viaţa şi nici un alt cuvânt nu este mai sfânt, nu defineşte sfinţenia mai bine decât cele care definesc viaţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De greşit vieţii, noi suntem însă cei care îi greşim, noi, cei care o facem, aproape totdeauna, când credem că ne este bine. dar şi când nu acceptăm că e vina noastră că nu ne este bine. Apoi, realizând că am greşit, negăsindu-ne puterea de a ne îndrepta şi a îndrepta greşelile, alergăm la alţii să ne spele de păcate, de greşeli. Şi mai greşim încă odată, şi aşa ajungem acolo unde nimic nu mai putem face. Ajungem la biserici pe care le credem tămăduitoare a tot şi izbăvitoare de toate ale noastre şi ale tuturor, fără să privim înspre lume şi să ne dăm seama că de ar fi biserica tămăduitoare, n-am avea atâta rău în lume, nici boli nici suferinţe, nici fărădelegi. Dar omul, în preamulta-i dorinţă de a-i fi bine, se minte şi se lasă minţit. Cînd nu-i merge ceva bine, cere şi i se citeşte o dezlegare pentru acel ceva ce nu merge bine. Crezând doar că aşa e bine, nici cuvintele citite nu le ascultă. N-are de unde să înţeleagă, nu are cum să înţeleagă... Dacă i s-ar citi pentru altceva şi ar asculta, ar auzi câteva alte cuvinte altfel, restul l-ar auzi ca fiind la fel. Ar înţelege că este o generalitate şi că dezlegarea are efect dacă generalul este repus în drepturi, ca particularul să se lase văzut de el însuşi, şi văzându-l, să-l îndrepte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Totul înseamnă pentru om “minte”, cu “raţionament” şi “judecată”... dar el nu mai vrea să vadă dedesubt, acolo unde stăpân este “sufletul” cu ale sale “porniri”, “simţiri”... Nici nu-şi prea vrea accepta, că fără suflet nu poate avea minte. Sufletul se fură, se pierde, dar se şi lasă dat, se lasă pierdut. Dumnezeu îl dă, dă, dar nu bagă în traista omului şi nici nu ţine omului traista să bage omul în ea ceea ce i se dă. Şi nici nu o leagă, pentru că dacă ar lega-o, ar trebui şi minţile să i le lege şi aşa l-ar lăsa pe om sărac de bucuria alegerilor. Omul alege şi aşa poate greşi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Cum însă omul să poată să aleagă să-şi facă bine şi să nu-şi facă rău? Şi jos fiind, şi sus fiind, dorinţe avem. Avem dorinţe fireşti şi avem dorinţe nefireşti. Noi, punându-le la grămadă,le numim pe toate omeneşti, şi scăpăm de grija de a ne avea grijă de noi. Fireşti însă nu sunt decât cele ale necesităţilor fără de care nu putem nici măcar vieţui, cele care primejduiesc binele vieţii oricui. Nefireşti sunt cele ale dorinţelor născute din alegerile noastre. Eu, de pildă, îmi doresc să am o haină nouă, dar nu pun preţul cel mai mare pe faptul că este nouă, ci pe faptul că e bună, e mai bună decât cea veche, care nu mai este bună pentru că lasă, prin ea, frigul să mă biciuiască. Ştiu că aşa fiind, ea nu doar că îmi este mai bună, dar arată şi mai bine decât cea veche, eu îmbrăcat cu ea altfel, mai bine arăt. Asta e ceva în plus, asta e ceea ce dorinţa alegerii ar pune-o pe primul plan, însă aşa făcând, firescul necesităţii m-a dus, fără să vreau, şi la cealaltă dorinţă omenească, împlinită. Dacă însă caut ceva pe placul celei de-a doua dorinţe, îmi este la fel de bun placul şi pentru cea dintâi, dorinţa fireştii necesităţi?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aşa am învăţat eu să trăiesc firesc. De fapt nu eu m-am învăţat, ci viaţa m-a învăţat. Şi nu pot să spun că încă nu amestec încă dorinţele. Nu pot să spun că toate diferenţele îmi sunt imediat văzute. Uneori trec pe lângă oameni şi se naşte şi în mine dorinţa. Dar, faţă de altădată, se naşte pe un plan mai greu de învins, acela că dacă nu arăţi ca ei, nici dreptul de a deschide gura nu-l ai pentru a vorbi, nici să ai o părere, nicidecum nu ţi se cade ţie, cel sărăcăcios îmbrăcat, cel simplu, cel care ai o haină îndărătnic cusută, să poţi să-i ajuţi pe alţii, ori chiar pe ei, în suferinţele lor. Asta mă mai doare... tocmai faptul că atunci când pe ei îi doare, eu ştiu ce este durerea...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa, dacă a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. A făcut-o fiindcă avem ce ne da unul altuia, fiindcă Dumnezeu cu noi are, sau noi înşine cu noi avem, un plan. Nicidecum al Lui nu ne este ştiut, dar nici pe-al nostru nu putem să spunem că îl ştim. Doar îl definim prin gândurile noastre. Viaţa însă ne va pune, şi chiar ne pune, în faţă provocările. Vrem, ori nu vrem, azi suntem prizonierii destinului, chiar dacă ne-am asumat sau nu această postură. Ne ţine acest prizonierat alegerile în frâu, şi ne ţine pentru că ne ştie, ca pe toţi oamenii, poftitori la încercări şi greşeli. Ne ştie posibilitatea de a ne face prieteni între neprieteni, de a ne face durerea însoţitor. Ne ştie şi neîmplinirile pe care, chiar dacă noi am renunţat a le considera neîmpliniri, ni le va reda ca împliniri. Ne ştie în toate amănuntele noastre. Ne ştie ea, ne ştie El, noi nu ne ştim...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Căi, pentru noi neînţelese, îşi are viaţa ca să ne redea adevărului. Ne lasă paşii mari, apoi, brusc, ni-i taie. Ne taie multe legături, ne taie putinţele. Ne taie şi de ce este rău, dar mai ales ne taie de ce este bun. Pe cât de mult ne încăpăţînăm să rezistăm la ceea ce ne-a fost traiul, pe atât de mult ne taie, ne izolează, ne duce în margini de lume. Dar nu ne uită acolo, ne lasă doar atât cât noi să uităm, sau chiar ne obligă să înţelegem răul ce l-am făcut altora, făcându-ni-l nouă. Îl conştientizăm sau nu, ea ştie cum să ni-l îndrepte. Apoi ne pune ceva în faţă, pentru ca noi, vindecaţi sau nu, să alegem. Cu cât suntem mai aproape de cum-pănă, cu atât mai mult ne pune ceea ce ne este necesar. Însă nu ne ia şansa neşansei, nu ne pune în sfere de cristal, ne dă dreptul la alegeri fără să ne atenţioneze cu “Da” ori “Nu”. Putem alege vindecarea cuţitului înroşit, înfipt direct în rană, sau putem alege otrava, veninul dulce, care omoară, încet, mai tîrziu, dar sigur, chiar şi speranţa. Putem alege să ne întoarcem la cei ce ne-au lovit şi, acum, pe la spate, nu stau, nu s-au împăcat cu lovitura ce-au dat-o, şi încă lovesc, dar putem alege şi tăietura grea, dureroasă, ruptura, cea care spulberă şansa de victorie a cotropitorului. Din istoria lumii, veche, ne vin exemplele... Dacii au ars podul de la Drobeta şi romanii nu i-au putut cuceri în primul război. Dacă şi a doua oară îl ardeau, învinşi n-ar fi fost, Doar că ei au ales să-şi facă o armată puternică în loc să slăbească legătura cu cei care îi voiau învinşi... Şi noi la fel, de multe ori facem. Pentru că ni se pare greu. Greu este acum, dar tocmai acest greu nu ne lasă gândul să meargă înspre necesarul mâine, ducându-se înspre ştiutu-i ieri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Armata puternică asemenea este faptelor proprii, care nu ţin loc de minte sau de suflet. Sufletul este conducătorul, comandantul armatei. O armată puternică, dar condusă de un comandant slab, pierde războaiele, chiar dacă mai câştigă câte o luptă. O armată mică, slabă, condusă de un comandant puternic, va învinge totdeauna, va pierde lupte, dar războiul îl va câştiga. Un comandant puternic îşi va alege generali pe măsura sa. Un suflet mare, puternic, va avea mintea, cea care-i pune în practică puterea, ageră, vioaie. De suflet să ne îngrijim, şi ne va fi mintea sănătoasă, şi ne va fi trupul sănătos. Să nu dăm gândului puterea de simţire, căci tot gândul ne va lua la întrebări şi tot el ne poate face să ne pierdem minţile. Nici minţii să nu dăm puterea de a fi conducător suprem, fiindcă, tocmai ea, neştiutoare a toate fiind, fiind cea care învaţă, prin căutări va încerca să meargă mai departe. Dar încercarea este tocmai riscul ulciorului dus prea des la apă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa pune pilonii podului vieţii, totdeauna, unde trebuie şi când trebuie, şi din lemnul care trebuie să fie făcuţi îi pune. Din lemn, fiindcă viaţa din viaţă se naşte şi de viaţă are nevoie ca să fie viaţă. Noi suntem cei care ne dorim lemn de esenţă tare, ori nobilă, ori frumos mirositor. Şi tot noi, atraşi de mirajul tobelor bătute în piaţa mare, în locul lemnului, care se crede că poate putrezi, alegem să-i facem din betoane cu renume, care, mai devreme, ori mai târziu, în gerul iernii, ori lovit de şuvoaiele ploilor, cad precum uriaşii cu picioare de lut. Viaţa-şi pune pilonii podului fără să-i pese că s-ar putea lăsa trecută spre mai departe şi pe punţi ori pe poduri suspendate. Nu lipsesc niciodată punţile, dar fiindcă ea ştie că pot şi atât de nesigure, că tocmai în timpul trecerii, la mijloc, chiar deasupra abisului, se pot rupe, nu se încrede în ele, chiar şi când noi, dintr-odată, faţă de altă dată, mari curajoşi, ne-am avânta fără a mai sta pe gânduri. Şi le evită pentru că, mai bine decât noi ştie că dacă ajunge să treacă, dar picioarele sunt tremurânde când ajung pe celălalt mal, timp de revenire îi trebuie şi drumul îşi poate pierde răbdarea, aşteptând să fie bătut pe lumină şi nu pe întuneric.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa ne pune faţă în faţă când ştie ea, când simte ea că trebuie asta să ni se întâmple, când ştie că asta întâmplându-se, orice altceva e sortit să piară. Nu face calcule, nu măsoară de multe ori. Dinainte ştie ce croi ne este pe măsură, o singură dată taie. Când ne ademenim pe căi, iarăşi, ei lăturalnice, ne dă, ca semn, suferinţa, ne dă, ca măsură neputinţa, ne ia binele, oricât de mic ar fi el şi ne ia putinţa tocmai pentru a ne arăta că ei nu ne putem împotrivi, că alegerea ei, după ce noi, în alegerile noastre, ne-am încărcat de greşeli, este singura ce o mai putem face şi singura ce ne mai este la îndemînă. Viaţa e în noi, viaţa suntem noi, cei care, cu mintea şi cu gândurile noastre suntem una cu ea, sau, tot cu mintea şi gândurile noastre, facem fapte care se împotrivesc ei, facem fapte de care ea, atunci, sau cândva mai târziu, de ea înseşi ajunge să se ruşineze. Prin noi înşine, ne dăm şi ne avem şansa de a ne arăta demni, atunci când ei îi dăm şansa de a avea motive să-şi vadă drept drumul către împlinire. Noi înşine, ea fiind, ne luptăm cu noi înşine pentru a izbândi în marea încercare de a pleca oameni, cu motivul venirii, cu menirea, împlinită. Când noi ne opunem ei, ea ni se opune nouă, când ne suntem loiali, nu îşi găseşte timp de a se arăta, ci doar se lasă trăită. Altfel, în orice altă situaţie, ceea ce noi nu mai suntem în stare să facem, ea face în locul nostru. Ea chiar ştie de ce o face... Noi nu ştim!...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-49739520889710123682013-12-13T15:44:00.004+02:002020-12-14T02:44:18.856+02:00Întîia oară înspre prima dată<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEib7hOJIQN6kq_kDpowsfUtVgC3D2bCYbHq8GJJvf8X-0Zw5TBvjxDisj0lFAhCD68xHq34pqK6EIXwaSfTqKewsH1rrgq77pgB_cEvYCFaYc4ES-RWvGCdLnEelz5ewkiuC87U7X3FD3A/s400/13.12.03-Intaia+oara+inspre+prima+data.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEib7hOJIQN6kq_kDpowsfUtVgC3D2bCYbHq8GJJvf8X-0Zw5TBvjxDisj0lFAhCD68xHq34pqK6EIXwaSfTqKewsH1rrgq77pgB_cEvYCFaYc4ES-RWvGCdLnEelz5ewkiuC87U7X3FD3A/s200/13.12.03-Intaia+oara+inspre+prima+data.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Între vorbe şi fapte,un întreg univers de trăiri încape. Oricât de meşteşugite, ori de seci, vorbele s-ar lăsa spuse, şi oricâte înţelesuri, ca formă şi esenţă, ar avea, frumuseţea faptelor n-o pot cuprinde, n-o pot arăta vederii minţii altora.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Te-am privit, m-ai privit, eu ştiindu-te, tu mirată şi întrebătoare, în nesiguranţa apariţiei fără veste, de niciunde, a mea. Căutai adevărul fără să ai de unde să ştii că un singur pas, un singur cuvânt, ne ţineau încă departe. Nici acum nu-ţi voieşti a crede că un singur pas şi un singur cuvânt ne-au ţinut departe, un pas şi un cuvânt au lipsit pentru a-ţi alunga nesiguranţa şi a ne face depărtată necunoaşterea unuia de către o amintire a trecutului ce deja n-ar mai fi fost amintire, iar trecutul n-ar mai fi fost trecut, ci în faptă a viitorului s-ar fi preschimbat. În toată nesiguranţa privirilor prezentului, te-am văzut zâmbind dimineţii faptelor împlinite şi a bucuriei trăirii regăsite, a dorinţei de a primi şi de a dărui, a mă primi şi a te dărui. Ai plecat şi ai revenit înainte de a te pierde prin mulţimea clipelor care încă sunt date a trece, pentru a te întâlni cu acea clipă în care toate vor lipsi, doar noi doi îi vom fi prezenţi trăitori.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Doar privirile care treceau dincolo de prezentul furnicarului din jur, când întâmplarea a făcut să ne putem pe de-a-ntregul avea în orizontul mărginit de prezenţe necunoscute şi vitrine încărcate de falsul unei lumi care crede că ceea ce se arată există şi că tot ce există se şi arată, te-au trădat mie. Oricâţi, dintre cei care treceau pe lângă noi, şi chiar printre noi, ceea ce se arăta, vedeau, ceea ce exista nu vedeau, ceea ce va fi şi ceea ce vom fi, nicicum nu li s-ar fi putut lăsa a crede că face parte din ceea ce există. Te-au trădat mie privirile dintre vorbele ce le rosteai cuiva, cuiva de mai departe, unui cuiva ce trebuia să trebuia să vină şi nu venea, cuiva ce trebuia să vină în întâmpinarea-ţi şi altundeva era. S-au rânduit, fiind rostuite, toate în aşa fel ca să ajungi să ştii, fără a cunoaşte, deja ştiutul pe care, până în clipa dezgolirii de lumeştile haine şi măşti, neştiut ţi-ar fi fost dat să-ţi fie. Acum doar ţi se pare că nu-l ştii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Îţi alunecau privirile în toate părţile, căutând, dar ţi s-au oprit de câteva ori, săgetând privirile mele. Îţi auzeam şi întrebările şi răspunsurile pe care ţie doar ţi le puneai şi doar tu ţi le dădeai. Ţi-aş fi dat eu răspunsurile, dar, din tot ceea ce erau răspunsurile tale, am înţeles că trebuie să rămân ceea ce eram, căci altfel viitorul ar fi îngheţat pentru toată această viaţă, ori s-ar fi forţat prin voinţa noastră şi ar fi murit puţin mai apoi, cu regretul că nu s-a lăsat trăit şi n-a putut să ni se dăruiască, pentru a umple universul trăirilor, acel univers care va fi văzut de alţii ca un gol dintre fapte şi vorbe. În tăcerea dintre vorbele rostite, buzele şopteau şi privirile se înflăcărau, aprinzând torţa care ne va lumina.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Te-ai regăsit în privirile mele, pe care, înţelegându-le rostul ce-l aveau, de a privi pentru a şti că nici trecutul, nici viitorul, de demult, de doar o clipă sau de mai târziu, n-au cum să-şi mai caute un alt drum, fiind hărăzite să se lase, între două clipiri, lacrimei ce poartă în ea şi iertarea şi dezlegarea, şi tot în ea poartă şi speranţa şi dorinţa. Te-ai regăsit şoptindu-ţi gândul tău, ce-şi ridica, fără să mai aştepte încuviinţarea ta, cortina pe care un prezent efener a lăsat-o să cadă şi te face să crezi că este la fel prinsă jos, ca şi pe margini, tot atât de bine cât este prinsă sus, ca să stea şi să rămână ca un zid ce nu-l poţi trece, zid la care te-ai arăta pusă dacă te-ai apropia de el. Te-ai regăsit văzând că nici o piatră nu se ridică, ci doar se ridică o privire care înţelege că ceea ce a fost, a fost, seva întâmpla să fie ceea ce doar prin întâmplare este să fie, dar va fi ceea ce va fi, fără ca ceva din ceea ce va fi să stea să se mai gândească la ceva din ceea ce a fost, chiar şi din acest prezentul care se lasă sedus de trecut.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Întâia oară a fost să te văd, recunoscându-te, întâia oară a fost să mă vezi, căutându-mă printre amintiri, neînţelegând de ce nu-ţi sunt ştiut din poveştile trecutului, aşa cum toţi cei din trecut îţi sunt ştiuţi, deşi, aparent, de-acolo ţi-aş fi venit, fiindcă la fel de bine şi pe mine mă ştiai. Întîia oară ţi-ai întrebat gândurile de unde s-au pornit de n-ai reuşit să-ţi mai opreşti privirii atente tremurul şoaptelor ce se încurcau cu vorbele pe care şe rosteai văpaia ochilor ce lumina mai cald şi mai puternic decât toate luminile ce ne înconjurau şi graba cu care te-ai întors pentru a-ţi putea dumiri nedumerirea venirii, de nicăieri, în calea ta, a mea, cel pe care doar visul îl putea aduce şi doar întâmplarea, în drumul tău, îl putea pune. Întâia oară, ca şi cum n-ar fi fost iarnă, chipul tău, ca florile primăverii se arătau a se deschide, simţind că le sunt atrase privirile de cerul senin, înseninându-se şi ele, voindu-se, asemenea înaltului cerului, înălţătoare şi născătoare de dorinţa înălţării. Te priveam privind spre mine, simţind golul ce-l făceai împrejuru-mi, spre a te convinge că nu trăieşti în vis ci trăieşti un vis, pentru a te convige că visul este de acum timp al prezentului, care pune temelia viselor ce se vor lăsa trăite, ce se vor coborî, tot în miez de noapte, din trăire în faptă trăită, din dorinţă în împlinirea firecului. Întîia oară, aşa a fost să fie... Întâia oară, a fost pasul înspre întîia dată...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-13523194865869659002013-12-06T22:22:00.000+02:002022-09-16T05:06:07.795+03:00Înainte de unu, doi...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixXuT7a__Mk3sKe46bKrGCbVGSYCfMa78GHQQyx0ep2efTfqYkxPukTBQjp3WyRbE5JghxWoxbuMZ6LZGoqrKEKPYitW6MXD8ygoM6Oeku1tZeSIyMb5Lkq30ws5xsf91PwRjZrmGZYqo/s400/13.12.04-Inainte+de+unu%252C+doi....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixXuT7a__Mk3sKe46bKrGCbVGSYCfMa78GHQQyx0ep2efTfqYkxPukTBQjp3WyRbE5JghxWoxbuMZ6LZGoqrKEKPYitW6MXD8ygoM6Oeku1tZeSIyMb5Lkq30ws5xsf91PwRjZrmGZYqo/s200/13.12.04-Inainte+de+unu%252C+doi....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Dumnezeu lucrează printr-un om, pentru alt om, pentru a-i face bine. Diavolul de om se foloseşte, pentru ca omul să se distrugă pe sine, pentru a-şi face rău. Noi am îmbrăţişat ideea “Prin noi înşine”...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">De unul singur, prin noi înşine... idei nobile la prima vedere, ucigaşe ale vieţii într-un final... De unul singur se poate orice, dacă e să vorbim de planul spiritului:un roman se scrie de unul singur, o pictură de unul singur se face, o compoziţie tot de unul singur este creată, însă nu şi ceea ce intră în caruselul vieţii reale, vieţii sociale, când, în orice formă, oricum, intervine şi altcineva: un loc de muncă – altcineva aprobă sau nu aprobă, o vânzare – altcineva cumpără sau nu cumpără, o călătorie – altcineva conduce mijlocul de transport, altcineva a produs autovehiculul ş.a.m.d. În viaţa socială, cu cât a devenit mai complexă, cu atât mai puţin “de unul singur” se mai poate să fie o deviză, cu atât mai puţin se mai poate face referire la singularul determinist al celor ce preaslăvesc singurătatea şi îi fac drum prin lumea oamenilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Legea vieţii pe Pământ, până la urmă, este o lege care, pentru tot ceea ce înseamnă realitatea materială, n-are de-a face cu unicitatea. Un bărbat sau o femeie nu pot avea copii de unul singur, ci doar împreună... avortul însă n-are nevoie de doi... Viaţa se naşte prin doi şi moare printr-unul. Un accidentat este salvat de altcineva, altfel, accidentatul, singur fiind, poate muri singur... Şi tot aşa, privind spre mai tot ce înseamnă a trăi, e uşor să se înţeleagă că viaţa înseamnă doi, moartea înseamnă unu... Viaţa înseamnă forţarea morţii, crearea din nimic, viaţa înseamnă binele, iar moartea înseamnă răul, pentru lumea materială. Unde-s doi puterea creşte, nu-şi pierde, în lumea noastră, deloc esenţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ne-am înfumurat şi ne-am pervertit noi, şi am pervertit ideile, să nu ne dea de gol. Cu mâna, ostentativ pusă pe Biblie, mărturisim neadevărurile altor învăţături ce pun la zid acea scriere, în parte divină, în parte sfântă, dar în totalitate plină de înţelepciune şi înţelesuri. Le-am pervertit cu multă inteligenţă şi cu multe argumente care să le întărească în forma lor pervertită, însă mic este bagajul argumentelor ce ar putea să şi combată ideile care ne-ar arăta mândria şi trufia pervertitorilor şi pervertiţilor. Cu un asemenea bagaj izgonim repede pe cei care ne-ar pune o oglindă în faţă şi fugim de orice idee polemică, fugim de confruntarea argumentelor, nu doar a ideilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ne facem rău şi-i facem puternici pe cei care vor să facă rău. Ei ştiu că dezbinarea este cheia succesului lor. Cei împărţiţi uşor pot fi stăpâniţi, cei singuri uşor pot fi folosiţi. A-l ajuta pe cineva ca doar singur să fie în reuşită, nu este o faptă bună, este o crimă. Acela doar pe un singur drum, impus, va merge, şi reuşind se va simţi dator, va simţi necesitate de a plăti, negândind că a dărui este sublim, este înălţăţor, negând că a dărui este dumnezeiesc!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nici ochii nu văd realitatea de nu privesc amândoi, nici urechile nu aud ce trebuie să audă, de nu aud amândouă la fel de bine. Unu se poate multiplica cu el însuşi de oricâte ori, dar tot unu rezultă, Nici floarea nu face rod fără fluturi, nici fluturele nu trăieşte de nu ar fi floarea. De unul singur se pot face doar cele câteva care se pot face, în doi sau mai mult de doi, toate se pot face. Unu ţine doar de ceea ce nu se vede, de spirit, doi ţine de tot ce se vede, de tot ceea ce există în forma în care se vede. Pasărea de una singură zboară, dar pentru ca specia ei să nu dispară, de una singură nu stă. Şi nimeni altcineva dintre necuvântătoarele în lumină trăitoare. Unii poate se gândesc la râme, dar câţi pot să se vrea trăitori ca râmele?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin noi înşine, însinguraţi, chiar trişti, neputincioşi, ne recunoaştem printrele urmele paşilor, prea mândri pentru a ne privi ca umbre cu un nume comun în întunericul în care dispare orice contur, în care culorile mor, cu toată strălucirea ce o aveau cândva, când lumina le făcea să aibă şi nuanţe care să le facă distincte, căutăm ultima minciună care să ne umilească întru tot ceea ce suntem, fluturând steagul puterii de a arăta altora drumul singurătăţii şi reuşitei de a fi la dispoziţia altora, de a le fi de folosinţă cât mai putem fi de folosinţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ştim să ne facem rău, şi asta o vedem după ce eram încredinţaţi că ne vom face bine. Când ni se apropie cineva, încredinţaţi suntem că nu vrea să ne facă bine, cu tot răul ce ni l-am făcut noi, în credinţa noastră de a şti ce este cu adevărat binele. Fiindcă cel ce vine cu ideea unui bine, potrivnic binelui ce l-am avut cândva, dar care rău a ieşit, ca rău îl vedem, deşi nici o dovadă că rău ar fi nu avem. Avem însă mândria de a ne şti singurii ştiutori a ceea ce e bine şi a ceea ce e rău, schimbători după cum bate vântul plăcerilor pe care nu putem să ni le refuzăm şi al foloaselor ce nu putem să le vrem doar ale meritelor, aşa cum ne sunt date a le avea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Singurătăţii să-i dăm credit ne-am învăţat, şi ne-am învăţat să o ştim a avea puterea de a ne lăsa pe noi propriilor prea multe alegeri, în vieţuirea pe care o numim trai, când toate le putem rândui după cum ne vrem mofturile satisfăcute ori o dreptate după cum se asemanănă cu noi, trasă să păr ori închipuită, ori nerăbdării de a aştepta timpul ce se cuvine a-l aştepta pentru ca toate să fie sortite după cum prin destin sunt date. Că i-ar fi sufletului teamă de-mpărţiri ori de lovituri, ne spunem şi spunem, fără să ne întrebăm mintea cât de dreaptă e cu noi, de câte ori nu se preface a fi curată ca apa izvorului de munte, deşi colcăi de urzeli şi gânduri care urăsc şi nu iubesc, de gânduri care omoară pe loc, fără a ţine cont de cine este dătător de viaţă, fără a ţine seama că a veni pe lume nu înseamnă a învia... Că ne simţim a fi de noi înşine întregiţi o spunem, speriaţi de şansa pe care, după ce ne-am omorât, noi pe noi, singuri, singuri luându-ne dreptul de a ne fi ucigaşi, viaţa şi Cel de viaţă dătător ne dă, ne-o dă, spre a fi întregiţi prin aceeaşi lege care ne-a dat dreptul de a fi şi a o respecta şi noi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin noi înşine, hotărâţi suntem să fim mai puternici decât viaţa, căreia îi punem ştreangul în care ajungem şi noi să ne trăim agonia aşteptării sfârşitului pe care, în virtutea a tot ce am ales, singuri să-l trăim...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-62849339437115962752013-12-06T21:36:00.004+02:002020-12-14T02:47:14.411+02:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [29]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivle2XbvTEhphk-CY4rhXHs08QY-X6J-JtPlYjqGR-JTqHWhndOX0P8omR_ejQ2o0rznKPUeLjheYYiQlmo88l2O6AneOq50wK6zbmO9G0s9XkTHxxluO5AQYW8m4KQ9TeC3uactIiJGI/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Înainte de a coborî Dumnezeu focul din Ceruri, îl va coborî omul pe Dumnezeu din Cer.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care mor când este frig afară sunt fericiţi. În lumea lor nu duc mizeria căldurii artificiale! E destul să se spună "căldura e scumpă” şi se înţelege de ce nu este curată!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Viaţa sfinţilor e bine să fie ştiută! Însă nicidecum trăită!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care vor să vadă cerul senin trebuie să fie uneori cu capul în nori. Sunt atâţia care folosesc binecuvântările, că te poţi gândi că ei chiar merg spre sfinţenie. Şi îngerii îi ţin pe buze... Dar de fapt ei îşi acund lipsa interesului, făcând gesturi de complezenţă!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Când tac nu înseamnă că nu ştiu adevărul chiar dacă atunci când ştiu adevărul totdeauna vorbesc.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei mai secretoşi vor să ştie cele mai multe secrete. La ce le-ar folosi? Satisface, cu adevărat ego-ul? Şi apoi?...</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel mai greu îi e omului să-l înţeleagă pe cel care tace. Şi adesea cade în plasa acuzării acestuia!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei ce pe războinici îi iubesc, mesageri ai păcii nu pot vreodată fi.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5478242886827954978.post-45802793441703907912013-12-04T22:13:00.000+02:002022-09-16T05:05:09.547+03:00Noi, prin timpul nostru<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgiKgnmNcEVNh1OwO6YzW8I0L38D5clNfeWeFvBHHib0tEIT6m7AAmnLgrqRunlfmTgFW-jYrLuCS6clGSa4pgwHQPYhU0288CZlpHfk0EQIXGozCK-22LNucAOKGCHt2rlQfRUw-bo3j8/s400/13.12.02-Noi%252C+prin+timpul+nostru.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgiKgnmNcEVNh1OwO6YzW8I0L38D5clNfeWeFvBHHib0tEIT6m7AAmnLgrqRunlfmTgFW-jYrLuCS6clGSa4pgwHQPYhU0288CZlpHfk0EQIXGozCK-22LNucAOKGCHt2rlQfRUw-bo3j8/s200/13.12.02-Noi%252C+prin+timpul+nostru.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpul, cât nu-l fugărim şi cât nu-l lăsăm simplu trecător pe lângă noi, nu nu se împotriveşte, nu ne face să fim cei care din greşeală în greşeală trecem. Cât îi respectăm măsura firească, acea măsură pe care el o are pentru fiecare, a noastră fiind, ne ajută să fim noi, să nu ne pierdem de rostul şi destinul nostru. La urma-urmelor, timpul nu este decât o înşiruire, rostuită, de fapte, cele care între ele prin vorbe se leagă, şi, prin cele neştiute decât de noi înşine, prin gânduri. Timpul îşi are în noi originea şi, atât timp cât ne respectăm pe noi, el ne respectă, ştiindu-se, la rândul lui, respectat de noi, numit firesc, real, concludent.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ne-am învăţat să nu mai fim noi înşine, să ne dorim mai mult, să ne dorim dintr-odată să facem să fie altfel, un altfel grăbit ori un altfel lăsat pe mai târziu. Şi aşa ajungem la o ruptură dureroasă. Ne rupem de timpul nostru, luăm drept bun, şi firesc, şi normal, un timp al altora, şi începem să clădim, ne spunem noi, să dărâmăm în realitate. Rătăciţi de drumul drept al timpului, ne fugărim pe noi înşine şi ne trezim sărind din piatră în piatră, lovindu-ne cu capul de pra-gul de sus, dar şi de pragul de jos. Ne trezim trecând din greşeală în greşeală, crezând de fiecare dată că nu mai greşim. Facem fapta, ajungem la alta, ne este clar că cea de dinainte a fost greşită şi ne promitem că nu mai greşim. Ne promitem doar, dar nu putem să nu greşim, decât după ce ne reîntâlnim cu timpul nostru. Învăţaţi fiind cu greşelile, se întâmplă, mai întotdeauna, ca tocmai fapta care ne readuce pe noi, nouă, să ni se pară a fi încă o greşeală. Şi, aşa luând-o, încercăm să facem tot ce depinde de noi, pentru a ne arăta că nu ne mai înşelăm, că este o greşeală. Însă timpul, redevenindu-ne aliat, nu se mai lasă convins, nu se mai dă alungat, şi nu ne mai lasă fără parapeţii drumului. El trece normal, faptele-şi au o firească trecere şi, după ce ne trezim deja alţii, ne dăm seama că s-au sfârşit greşelile, tocmai prin fapta pentru care eram în stare să facem jurământ suprem că este cu adevărat o greşeală.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpul trecut nu ni-l mai readucem, ne spunem, cumva, ca o acuză lui adusă pentru trecerea-i nemiloasă şi ca o scuză nouă, nepăsătorii de noi. Vinovaţi de lăsarea liberă prin fapte de-ale noastre, ale trecerii lui, nu ne mai recunoaştem, nu ne vrem. Vrem să găsim vinovaţi pentru toate, aşa cum, până când ajungem să-i punem în spate vinovăţia nefăcutelor noastre fapte, ne căutăm rostitori de vorbe frumoase, ne vrem privitori lung căutători, ca să ne avem întreagă speranţa că suntem mereu aceeaşi, netrecători şi neschimbaţi. Când cade cortina, când scena se dovedeşte a fi fost un podium de mucava prăbuşit de atâta întuneric şi ape tulburi, când în luminile orbitoare doar umbre mai putem privi, din spate, de stră-lucirea luminilor ne-aducem aminte, fiindu-ne clar, atunci când în spatele ei nu ne trecea prin gând să privim, timpul ne dădea târcoale, încerca să ne tragă de mânecă, încerca să ne spună că el totuşi trece, dar noi n-aveam motive să ne pese, siguri fiind că veşnicia ne aparţine, siguri fiind că nu ne mint lăudătorii, că el ne este sperietoare, speriat fiind că neînsoţit pe drumurile lui merge. Ajungem să înţelegem ce eram atunci când credeam că drumurile lui sunt drumurile lui şi drumurile noastre sunt drumurile noastre, şi ni le putem duce pe oriunde şi schimba oricând vrem.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ne-am învăţat să căutăm leacuri şi lecuitori, aşa cum căutăm doctori şi tratamente, pentru ceea ce ajunge să doară, pentru ceea ce boală ajunge să fie. Şi pierdem timp căutând, şi pierdem timp cu aşteptarea sănătăţii care nu se poate, nu se mai poate, astfel, toată niciodată regăsi. Căutăm lecuitori şi leacuri, dar nu avem timp să aşteptăm, vrem totul repede, vrem imediat, ca şi cum cele de dinainte fapte, zile şi ani făcute, bine ne-ar fi făcut, de bine ne-au fost, iar ceea ce trebuie făcut rău ar fi, fiindcă repede rău se pate face, încet se face binele. Rău răului însă nimeni nu poate face spre a se face binele bine, numai rău binelui uşor, oricine poate face. Răului greu cineva i se poate împotrivi, binelui oricine poate să-i fie potrivnic. A vindeca nu-i la îndemâna celor care ştiu să facă rău, pentru că tot cu un rău aceia vor vrea să vindece. Doar cei care nu ştiu să facă rău pot face bine, doar ceea ce ştiu să nu strice şi mai rău ceea ce este deja stricat, pot să repare, pot să vindece. Cei ce ştiu calea răului, nu au cum să ştie calea binelui, fiindcă nu-i calea răului drumul invers pe calea binelui şi nu-i calea binelui drumul invers pe calea răului. Cui pe cui se scoate, dar cuiul ruginit nu cu un cui ruginit se poate scoate, ci doar cu unul nou, curat, şi neatins de nici o putreziciune, de nici o neputinţă. Altfel, cuiele ruginite se pot împinge unul pe altul, dar oricare se poate rupe şi, odată rupt vreunul, nimic nu se mai poate face.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpului nu-i dăm valoare înainte de a şti că a trecut, de a simţi, pe propria piele, în trăirile şi gândurile noastre, în faptele noastre, trecerea, ireversibilă. Tocmai faptul că nu-i dăm valoare ne face să nu-l privim ca fiind al nostru, ca fiindu-ne bun sfătuitor ci doar ca cel care nemilos ne biciuieşte, fiind ceva care de la sine se trece. Îl tot vrem înapoi şi doar ne împăcăm cu ideea că nu se mai întoarce. Uneori învăţăm, în ceasul al doisprezecelea, că-i mai putem încetini trecerea, nelăsându-l pe lângă noi trecător, alteori, nici măcar când se aud clopotele pregătindu-se să bată trecerea din vremea în care orice este posibil, înspre cea în care greu este posibil şi o banalitate, nu ne lăsăm nici măcar o clipă s-o trăim în felul în care el ne-ar face-o frumoasă, ţinem cu tot dinadinsul să-i arătăm că până la urmă reuşim ceea ce atâta vreme n-am reuşit, rămânându-ne, până la urmă bucuria, ori necazul, de a ne da bătuţi, de a ne pleca privirea în pământ, căutând, înspre trecut, urmele trecerii lui, urmele pe unde noi am lăsat paşii să calce pe propria viaţă, pe bucuriile ce ni le-am refuzat, dând plăcerii clipei puterea de a se autoîncorona regină a bucuriei şi chiar a-şi aroga, emfatic, nuanţele a ceea ce nu este decât o fulgerare, fericirea, şi, mincinos, dreptul de a se numi împlinire, lăsându-ne furaţi de prea strălucitoarea efemeritate.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0