În satul cel mai depărtat de lume, în care nimic nu se mai întâmpla, în care, spuneau toţi, că şi timpul nu face altceva decât să-şi aştepte moartea, trăiau oameni obişnuţi, obişnuişi cu toate greutăţile vieţii. Şi pentru că erau prea puţine cele ce se întâmplau, poveştile de demult nu erau deloc uitate.
Într-o vreme, un om rătăcea pe drumurile lumii, purtând o cruce în spate. O purta de mult şi de atât de mult purtând-o, drumul, de mers, i se părea mai greu şi crucea devenea din ce în ce mai grea... Şi tot aşa mergaând, îşi ridica ochii înspre Ceruri şi chiar pe Dumnezeu îl întreba:
-Doamne, Dumnezeule, Tu care eşti de oameni iubitori, de ce ai îngăduit să port atâta timp această grea cruce? De ce nu-mi iei, Doamne, povara de pe umeri?
Şi tot întreba, şi tot mergea, răspuns nu primea. Ajunsese şi pe sine să se întrebe:
“Dumnezeu, care esti iubitor şi iertător de oameni, de ce a îngăduit ca eu să duc această grea cruce care este tot mai grea? De ce nu mă pate şi pe mine, de păcate pe care nu le ştiu, ierta, şi să-mi ia povara de pe umeri?”
Şi tot mergea, şti întreba şi se-ntreba...
Prin împrejurimile satului ajunsese când, aşezându-se ostenit lângă un izvor, a văzut că apa, care până atunci curgea liniştit, a început să se mişte. Şi-a ridicat privirea şi pe Tatăl Ceresc l-a văzut în faţa lui. De atâta osteneală nici să-şi mişte mâinile nu mai putea...
-Fiule, ce e cu tine?
-Doamne, tu care pe toate le potriveşti, în aşa fel încât nouă, trăitori şi muritori, să ne fie mai uşor, fă o minune şi pentru mine...
-Şi ce pot face pentru tine?
-Ia-mi, Doamne, de pe umeri această cruce şi dă-mi una mai uşoară...
Dar n-apucă să mai audă răspunsul Tatălui:
-Bine, fiule!
De oboseală, dar şi bucuros că a primit un răspuns de la Ceruri, a căzut în somn adânc.
Visul somnului l-a dus în Ceruri unde s-a trezit pe un câmp plini de cruci multe mari, înalte, grele, şi puţine mici. Într-o margine a câmpului era o cruce mică, cea mai mică şi uşoară cruce din toate câte erau acolo...
-Alege, fiule, de pe acest câmp, crucea pe care doreşti să o porţi de acum înainte, îi zise Tatăl, privindu-l cu blândeţe ocrotitoare.
Fără să stea pe gânduri, arâtând spre marginea câmpului, omul a zis:
-Doamne, vreau crucea aceasta mică. Am dus prea mult o cruce mare şi grea. Iartă-mă de toate şi dă-mi acea cruce!
-Nu se poate, fiule, acea cruce! Acea cruce este tocmai crucea pe care ai purtat-o tu, până acum!
Dimineaţa sătenii l-au văzut purtând o cruce şi mai mare şi l-au întrebat de ce. Iar el le-a spus povestea. Şi a plecat mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu