- continuare din La vremuri noi şi oameni noi [3] -
Noul Om nu va căuta undeva departe, înspre Ceruri, după Dumnezeu. Noul Om va fi pământesc, dar prin „pământesc” nu se va mai înţelege materialist, el va fi un realist şi va iubi acest Pământ… Această planetă ar trebui şi acum să fie iubită, ea ar trebui să fie motiv de bucurie, pentru că este un dar. Acum omul a stabilit ca religia să fie prezentă în obiecte, statui de piatră moartă. Noul Om îşi va găsi religia oriunde în natură ca de exemplu în copacii vii dansând în vânt. El îşi va găsi religia oriunde: undeva pe mare, sau urcând munţii neatinşi de picior de om. El va găsi şi îşi va face rugăciunea lui cu zăpada, cu luna, cu stelele, va fi în dialog cu existenţa, aşa cum este ea, nu aşa cum o vrea el. Nu va mai trăi cu idei abstracte, ci cu realităţi. Angajamentul lui va fi cu natura şi prin acest angajament el va ajunge să cunoască şi supra-natura. Şi aşa va înţelege că Dumnezeu există aici pe acest pământ, chiar şi în corpul lui, concept pe care acum îl are luat aşa cum i s-a servit, dar niciodată nu l-a înţeles în măreţia lui deplină.
Va mai fi o perioadă în care vechiul va rezista noului, va lupta cu noul, va încerca să distrugă noul. Dar nu poate reuşi. Timpul, spiritul timpului nu va fi în favoarea a ceea ce este vechi – vechiul trebuie să moară.
Pentru că va exista această coabitare - care deja este reală - Noul Om va trebui să găsească noi forme de comunitate, de apropiere, de scop comun şi împărtăşit, de intimitate, fiindcă vechea societate va mai persista, la fel cum vor exista şi Oamenii Vechi. Omul Vechi va da tot felul de lupte cu noua societate, aşa cum acum societatea de tip vechi dă o luptă cu Omul Nou, iar această luptă s-a întâmplat întotdeauna. Vechiul are atât de multe interese vădite şi pentru a le apăra nu poate să se ducă uşor. Abia când va fi imposibil să mai rămână în existenţă ea se va dilua de tot şi va dispare cu totul. Dar înainte de dispariţia vechii societăţi, a vechii mentalităţi, Noul Om va trebui să creeze ceea ce are nevoie.
Poate că pentru cei rigizi şi riguroşi de până acum pare o anomalie. Dar Noul Om va fi o persoană spontană, impredictibilă, o persoană care va risca pentru a percepe şi a găsi noul, nu se va mai agăţa doar de ceea ce este cunoscut, el va avea totdeauna disponibilitatea şi spre ceea ce este necunoscut. Va uita ceea ce înseamnă sacrificiul, acest principiu care este idealism pur. Ideile, idealurile, ideologiile, motivele pentru care acum se sacrifică omul se vor topi în realismul prezentului. Trăindu-l, Omul Nou nici nu va mai avea ideea sacrificiului. /
Prin noua sa mentalitate, vorbăria fără sens, bazată pe preconcepţii, idei false şi învăţături, mai simplu spunând pe minciuni fabricate va dispare. Pentru Omul Nou, a spune este, va fi, echivalentul lui a face, pentru că, în contradicţie cu percepţiile, dar şi perceptele, Omului Vechi, neducând spre concepte filozofice, vechea, tuturor cunoscuta, spusă ca fiind începutul începuturilor, La început a fost Cuvântul, nu-şi va asuma cheltuiala din propria viaţă de a zidi construcţii pe care să le păzească. Chiar acum, când Omul Vechi şi Omul Nou există în fiecare, lupta din fiecare este mai puternică decât o luptă fizică „la baionetă”. În lupta din fiecare, poate învinge Omul Nou sau Omul Vechi. Decăderea unora, cea care va duce şi la dispariţia fizică, este o victorie a Omului Vechi, cel care se bazează pe tot felul de şiretlicuri, pe înţelesurile lumii materialiste, pentru a-şi asigura superioritatea şi controlul.
Coexistenţa Vechiului şi Noului Om, în lume, este posibilă un timp. Dar nu este deloc posibilă când lumea se reduce la individ. Fiecare decădere, victoria celui Vechi din el, îl duce mai aproape de moarte, fiecare revoluţionară schimbare, victoria celui Nou, îl va apropia de veşnicii. Acesta este înţelesul vechiului concept de cădere în păcat, coborârea sub ceea ce reprezintă omul ca exponent al Divinităţii. Căci dintotdeauna s-a ştiut unde trebuie să ajungă omul, acum este doar vremea în care va fi necesară intervenţia Cerului. Şi va exista această intervenţie pentru că Omul s-a depărtat de conştiinţă, trecând pe latura gândului.Gândul este aparent în consonanţă cu simţurile şi simţirile. Mecanismele declanşate de gând sunt, de multe ori chiar potrivnice vieţii, sănătăţii omului, gândul bazându-se pe cunoştinţele acumulate prin învăţare, fiind un cumul de informaţii provenite de la alţii. Omul Vechi, de foarte multe ori, aruncă în curtea simţirilor, numindu-le trăiri, rezultatul gândurilor. Chiar sinuciaşul se sinucide gândind... gândul îl face pe om sinucigaş.
Esenţa schimbării vine din necesitatea umanităţii. Viesparul lumii, la nivel de gând, a creat un spaţiu, invizibil, dar de toţi resimţit, în care orice se numeşte rău, şi este împotriva omului, se poate manifesta. Pe Pământ este multă ştiinţă şi mulţi oameni au acumulat-o. Doar că au acumulat-o de-a valma, conştiinţa rămânând la stadiul primitivului al meu. S-a ajuns până acolo încât s-a preluat chiar din ştiinţă, doar secvenţe, segmente, după bunul plac, spre satisfacerea ego-ului. Orice boală este tratată de medic, medicul, din orgoliu nu are puterea de a spune că-l depăşeşte. Şi atunci încearcă, otrăvindu-l pe om, prin tratamente dar şi obligându-l să intre în morişca de gânduri. Aşa-zisa boală se agravează deşi vindecarea e la un pas de om. Dar omul, cu principiile vechiului, nu-şi vrea îngenun-cheată inteligenţa, zice el, de cel care este şi nu se vede. Omul Nou nu va avea boli, bolile rămânând amintirii de Om Vechi, acelora care vor avea puterea să nu se mai lase seduşi de partea negativă a ştiinţei. Ştiinţa are două feţe, omul trebuia să nu folosească decât ceea ce îi era de folos.
Dar, pentru schimbare, oricine trebuie să-şi reamintească de faptul că nici o singură persoană nu o poate mântui pe alta, este de-a dreptul imposibil. Doar o nouă conştientizare poate mântui omul din sclavia lui. Doar având pe Aleluia ca mantră, va putea face saltul cuantic.
Intervenţia divină, intervenţia Cerurilor, va exista, se va petrece fără să ştie omul, tocmai datorită strigătelor, disperate, de ajutor, ale fiecărui suflet. Omul Vechi l-a desconsiderat. Omul Nou nu-l va mai angrena în mărunţişuri desuete, nu-l va mai folosi pe post de paravan pentru neputinţele sale. Cei ce se vor pierde pe drumul transformării sunt tocmai aceia care azi flutură steagul sufletului spre a arăta celor naivi că ei îl au... Unii dintre ei doar ştiu cuvântul şi atât!
Iar noua conştientizare poate veni şi deveni realitate doar prin fiecare om care vrea să trăiască şi nu doar să vieţuiască!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu