Ca să mă înţeleg, ascult spusele tale. Mă regăsesc privindu-te şi înţeleg deloc întâmplătoarea întamplare care, abrutizată de absurdul celor ce ar încerca să-i găsească înţeles, ne-a lăsat a ne fi în căutare atâta timp al acestei vieţi. Cu o clipă mai devreme doar putea să fi fost, dar s-a lăsat cuprinsă de realitate tocmai când trebuia să fie. Lanţurile înnodate se rup greu, se taie cu mare migală. Clipa de mai devreme ne este cunoscută şi abia apoi s-a făcut înţeleasă. Se putea, da se putea mai devreme, dacă tu, ori dacă eu, ne-am fi dezlegat nodul făcut cu grabă, mic, dar care se împletise pe lanţ precum parâma ancorei pe stâncile nevăzute din largul mărimii apelor, când corăbieri îşi doreau odihnă, dar mai apoi trebuiau să-şi lase vamă adâncurilor ancora.
Ne-au adus aproape adevărurile pe care alţii le tăgăduiesc şi ne-a împreunat vremurile care se arătau că vor veni, ca oricine va avea nevoie, să ştie că oricare unul dintre noi înseamnă împreună doi. S-ar fi găsit de pe atunci răstălmăcitori ai faptelor spre a ne duce prin vorbe spre o năucitoare decădere în legea celor care prin nedreptate vor să facă dreptate şi din neînţelegere se vor înţelepţii dătători de dezlegare spre împlinirea pe care şi-ar dori-o ei, dar s-o aibă alţii, prin faptele pe care le-ar face ei de întâii ar fi alţii să le facă.
Chiar şi împotriva tuturor, de va fi cumva să fie potrivnicie, vom fi. Ni-i credinţa cea care ne pune a fi mai presus de silnicia zilei şi ni-i dorinţa dar şi har. Ne-am dăruit primindu-ne ca dar şi adevărul nu s-a mai ascuns de noi, căci noi nu ne-am mai ascuns de noi. Când toţi vorbeau de a privi spre jumătatea plină a unui pahar, fără a se încumeta să spună cu ce e plin pe jumătate, am avut puterea de a zbura, chiar dacă simţeam vântul ce oricând s-ar fi putu face furtună. Un fluture n-ar mai fi fluture de s-ar ascunde de vânt în plinătatea jumătăşii de pahar, chiar facă ar fi ferit de vânt. N-ar mai avea trebuinţă aripilor şi ar muri.
Căutând o cale, ne-am fost iar trimişi unul înspre celălalt, în vremuri de cumpănă, ca semne, prin fapte, spre cei ce rostogolesc înţelesurile aşa cum le stau bine de sunt pentru ei, ori pentru alţii. Să fim ca unul spre a le arăta cât de întreg este unu când poate fi privit din orice parte şi e la fel. Mai mult ca sigur pentru ca cei ce propăvăduiesc pe unu, în forma lui singulară, să ajungă să dea cu capul de pragul de jos, căutând pragul de sus.
Clipa începutului a fost întâmplată ca toate câte sunt făcute să nu aibă răspunsuri. Ţi-au pus ţie lanţuri să le fie auzit zornăitul de vei vrea zbura. Mi-au pus mie lanţuri să nu pot să mă înalţ. Cu vorba ta slăbeşti strânsoarea când ajunge să doară... Tu înspre mine, eu înspre tine... am fost aduşi la vremea potrivită ca să ne putem elibera unul pe celălalt. Înlănţuiţi prin voinţă, s-a arătat calea prin dezlănţuire, ca firesc al drumului care aşteaptă doar să ieşim pe poarta ce acum ne constânge la sta încorsetaţi de nimicul şi răstălmăcirile altora. Noi, acum, putem fi iar acel tot de care doar noi ştim şi doar noi îl putem reface.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu