Pune-ţi pasul apăsat, să fie văzut celor ce te privesc, după ce vei trece, cum ţi-a fost drumul şi încotro ţi l-ai mers, să nu se mire, când vor începe să se tragă la răspundere, unii pe alţii şi, neconvinşi fiind, pe ei înşişi, despre motivele ce le-au dat trăirilor tale de a-i lăsa lumii lor, cu tot mersul spre nicăieri, pentru a pleca spre lumea care va fi, plămădită din resturile unei alte lumi, care merge spre oriunde, un altfel de nicăieri, la fel de departe de adevăr ca şi cel adevărat. Pune-ţi pasul şi lasă-ţi privirea jocului apelor şi soarelui, semn al puterii pe care o ai, de a da viaţă vieţii.
Păşeşte, hotărât şi apăsat, ca urma să rămână de neşters pentru toate cele câteva vieţi pe care le vom trăi-ntr-una singură, pentru toţi cei care o vor voi-o ştiută, dar mai ales pentru noi, pentru a ne fi reper la toate-ntoarcerile din atâtea drumuri ce avem să le facem, în lungul şi în latul lumii, cele de zi şi cele de noapte. Prinde-n palmele tale razele soarelui şi le pune, precum vei pune sămânţa florilor, în urma pasului tău, ca să fie candelă nestinsă în nopţile înfurtunate ce vor vântura lumea, când troiene de zăpezi se vor amesteca nisipurilor ce-şi caută ape spre a se şti iarăşi pământ roditor. Şi să fie semn către cei ce privesc din înalturile Cerurilor, despre drumul ce l-ai mers până ai trecut puntea viitorului în care vei fi ceea ce trebuie să fii.
Lasă-ţi pasul, fără teamă, apăsat, pe curgerea apei, ca să poţi să înţelegi de unde atâta uşurinţă ţi s-a dat să ai, de ce timpul trece mai încet decât trecerea-i obişnuită de la o zi la alta, şi de ce nu te poţi nici pierde, nici rătăci, nici înspre alte locuri privirea să-ţi fugă. Doar aşa vei putea să ştii de ce apa nu-ţi udă picioarele ci doar îţi mângâie tălpile, luându-ţi oboseala mersului şi a acelor câteva clipe de aşteptare şovăitoare ale gândului care punea în balanţă rostul privirii înapoi şi neîndoielnica privire înainte, la despărţirea de trecut. Se va face pod, sau drum printre valuri îţi va dezveli, se va deschide în faţa ta şi va fi val nimicitor în spatele tău, de oricâte ori vreun gând se va apropia din urmă, ori te va înălţa până sub mantia Cerului, de strigătul vorbelor te întoarcere, cu promise daruri amăgitoare, s-ar apropia de auzul tău.
Nu-ţi vei găsi niciodată umbra în spate, ea va fi cea mai grăbită. Va fi mereu în faţa ta, va fi mereu în căutarea drumului drept şi bun, va umbla peste malurile apelor şi peste crestele munţilor, nefiind convinsă că ceea ce se apropie de tine îţi vine întru ajutor. Când se va opri, clipocitul apei îţi va şopti pe unde trecerea-ţi va fi mai uşoară, când din privire va fi să o crezi dispărută, ascultă vuietul razelor care se vor coborî, din seninul înaltului, să ardă orice piază rea şi orice nevolnicie pierdută de alţii, trezită din somn, care-şi va voi părerea despre ea însăşi ca sfat pentru tine, şi treci spre depărtarea în care umbra a dezvelit pietrele de iarba ce le ascundea, şi le-a şi zvântat înaintea mersului tău, spre a nu-ţi aluneca, şi a se crede cumva şovăitor, pasul.
Pune fiecare pas hotărât, încrustând urma drumului cu gândul care te poartă dinspre viaţa eternă spre eternitatea vieţii, dinspre adevărul că exişti înspre existenţa adevărului că eşti, cu tot întregul ce-l poate da timpul existenţei eterne. Când locurile în care vom păşi, cele dintâi pentru prima dată tu, mai apoi pentru prima dată amândoi, se vor arăta a te cunoaşte, vei înţelege, mai mult decât ai acum puterea de a-mi înţelege cuvintele, cât de mult a însemnat alegerea ta, cât de tare s-a înfuriat întunericul adâncurilor şi câtă lumină s-a revărsat asupra lumii, chiar din clipa în care s-au întâlnit primele tale cuvinte cu primele mele aşteptări. Şi vei mai afla, atunci, povestea dezrobirii celor numiţi spre vânzare de cei deprinşi cu năravul vânzării şi al trădării pentru simpla plăcere de a privi capete tăiate ştiindu-le nicicând plecate, nicicând nevolnic închinate, nicicând privitoare spre pământ..
Pe-acest drum lasă-te învăţată cu bucuria preumblării şi lasă-l să te înveţe farmecul pasului mlădios, care împrumutând din stropii de apă prospeţimea mişcării şi din razele soarelui nobleţea trăirii, te va arăta deosebindu-te de copilăria care se lasă de adierea vântului convinsă a te elibera de orice constrângere ce rost şi-a avut spre a făuri drum drept destinului, de a te păstra întru totul şi întru toate esenţialitate şi model de viitor, în ochii celor ce vor să trăiască viitorul fără teama amintirilor din trecutul prezentului.
Fără sfială şi fără grabă, pune-ţi pasul, apăsat, şi dăruieşte urmei adevărul pe care ţi-l vor căuta cei rămaşi în urmă, cei care nu vor avea răbdarea tăcerii şi vor învolbura mările şi oceanele cu neliniştea neputinţei de a crede şi a te crede în stare de a avea hotărâri pe care ei, niciodată, privitori la cele mai repede la-ndemână decât în cele care pot fi, de se merită a fi primite ca dar şi răsplată, nu le-ar fi putut însufleţi şi înnobila cu trăiri şi măreţia supremului etern. Şi lasă-i apei puterea de a şterge orice urmă de nelinişte, lasă razelor soarelui puterea de a-ţi împodobi fruntea cu aureola coroanei de învingătoare... Lasă-te lor şi mergi, aşa cum ai plecat. Păşeşte-ţi, paşii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu