vineri, 24 februarie 2012

Normal, firesc...

Sub zăpezi încă mai stau privirile care caută înspre firescul normal al înseninării. Sub zăpezi încă mai tremură floarea menită a fi zămislitoare a eternităţii, pe care-n drumurile alergate spre orizontul deschis al Cerurilor, neobositul Lup Alb o caută în dorinţa-i neoprită de a o privi mereu, mereu, înfloritoare.
Sub valurile ceţii ridicată peste frigul aruncat ca o perdea care lasă doar scânteietoarele raze să-i încălzească rădăcinile şi să-i binecuvânteze petalele, i se arată lui, ştiind-o promisă de înseşi dorinţele de împlinire ale lumii pe care sortiţi sunt să o completeze cu ale lor existenţe.
I-au rezumat, cei ce le vor ştiute gândurile la o efemeritate convenabilă lumii în care s-au aruncat, ştiindu-şi puterile eliberatoare şi vindecătoare. I-au înălţat Cerurile spre orizonturile nemuririi, ştiindu-le neîntinată dorinţa de a se privi în ochi pentru a arăta tuturor că ceea ce unii nu vor nicicui să se poată, ei, căutându-se şi regăsindu-se, în margine de lume, pot aduna lumea în jurul lor. Două lumini ivite încă din zorii zilelor, regăsite şi reunite spre luminare la ceas de seară.
Valurile ceţii, contopite într-o frică de alte friguri, ascunzătoare în nămeţii plini de geruri, într-o odihnitoare ascunzătoare, ar vrea să ţină florile tămăduirii ascunse tuturor. Prin gerurile ce vor să umple şi să îngheţe nămeţii, Lupul Alb aleargă şi sfâşie cu colţii neîndurători gheţuri pe care, cu suflarea-i înfierbântată de legâmânt străvechi, le face să se scurgă în ape ce se vor limpezi mai degrabă decât frigul le-ar putea reîngheţa. Lumina sa, căutătoare a luminii florii care somnoroasă îşi clădeşte dorinţa de reînflorire şi şoptit îi dă glas, aduce îngereşti lumini ce lumii dau de ştire, împrejurul normalului firesc al regăsirii.
Şi îngerii vorbesc şi dau de ştire ora trezirii ce ei o aud, căci ei, privind căutarea şi dezvelirea, aud ceasul ce se zbate a potrivi toate orlologiile catedralelor, spre a bate, oriunde ar fi, la fel, spre a lăsa armoniile lor să răsune toate odată. Să răsune atunci când legământul străvechi, rostit iarăşi la ivirea îngerilor, se va împlini.
Normal, firesc, luminile vor naşte iar lumini şi vor da lumii lumina ce şi-o va căuta spre mîntuire. Îngerii firesc vorbesc, luminile lor aprind candele ce veghează pe cerul lumii noi.
Şi soarele va boteza, împreunarea luminilor într-una singură, încoronându-le, când se va şti că Lupii Albi vor purta în ochii lor şi strălucirea Florilor de Înger ce nobleţe dau înălţimilor. Lupi Albi şi Flori de Înger, normal, firesc! Zile şi ore, doar rămase sunt în nefiresc!

Niciun comentariu:

Flag Counter