Lasă-ţi în urmă trecutul, lasă-l, şi pregăteşte-te să trăieşti bucuria dăruirii, ca început al celei care va fi a vieţii. Lasă-ţi aşeptările să aştepte şi nu te mai da pe mâna gândului care vrea să se arate simţitor. El te face să crezi şi să spui că simţi ceea ce el, adunând la un loc dorinţele tale, te convinge să-i laşi să ia locul tău, tu cea care te ştii pe ti-ne mai bine decât el, care nu ştie mai mult decât să judece cu măsurile pe care tu i le-ai dat, de multe ori uitând de tine.
Opreşte-te, treci dincolo de hotarul faptei fără de care nu-ţi vei readuce puterea de a crede în tine fără să cauţi drumul vorbelor altora, ştiind că au fost aproape, mai totdeauna, de realul unor zile pe care ţi le-ai ştiut ca motiv de teamă. Opreşte-te şi ia aminte la sacul gol care nu se umple singur când ţi se dau bogăţii pe care le poţi avea dacă nu pui odihnei preţ mai mare decât a ceea ce ţi s-a dat. Dacă ştii, şi eu nici nu mă îndoiesc de asta, cine dă, nu uita că nu cade nimic din cer, toate prin alţi oameni se dau. Tu poţi alege pe oricine să fie cel ce îţi aduce, dar e alegerea ta, nu te poţi plânge dacă va veni cu sacul plin de baloane umflate care se şi sparg la prima atingere.
Recroieşte-ţi haina cuvintelor cu care vorbeşti despre tine, cea de acum, cea de altădată, ca să nu te surprindă clipa care, în cale ieşindu-ţi, te va întreba, fără să aştepte răspuns, dacă ştii când răsar stelele care-ţi poartă noroc. Recroieşte-ţi hainele în care te vei îmbrăca, trăind bucuria. La orice sărbătoare chiar şi Ceru-i purpuriu, şi spre răsărit şi spre apus. În roşu te vei îmbrăca, culoarea celor care merg pe drumul victoriei şi înving piedicile vieţii, fără să se întrebe dacă-i vrea cineva învingători. Îţi va fi de ajuns să vrei să trăieşti fără să te laşi judecată de propriile-ţi gânduri, punându-ţi opreliştea dată de măsura făcătorilor de legi întru folosinţă personală, dorindu-şi doar pentru ei ceea ce toţi, e firesc, să aibă, la încercare. Şi să fugi şi de judecata întrebărilor tale, căci nu sunt decât roiul de trântori care te vor la mâna lor, fără să le pese că sărăceşti de toate cele omeneşti.
Eu, de ceva vreme, nu de ieri, nu de azi, nicidecum de acum, îţi spun, mai printre rânduri, despre timpuri, despre vreme, despre vremuri şi despre tine. Şi nu mi-ar fi teamă să ţi le spun ca pe o poveste despre ceva ce e deja întâmplat, teamă îmi este că vei începe să pui în balanţă trecutul, prezentul şi viitorul. Şi cum balanţa nu le poate cuprinde pe toate trei deodată, n-ai putea cântări bine.Despărţite au greutate diferită, ba mai grea, ba mai uşoară. Aşa, când ar fi să ajungă să se întâlneacă toate trei, spre a deschide poarta, cu patru încuietori nu s-ar putea desfereca doar cu cheia adusă de cel trimis cu daruri ţie. Doar cele patru chei, împreună, doar împreună, pot desface legătura ce simţi că te ţine în loc.
Dacă acum te-aş întreba ce motiv ai avut să-ţi pui gândul pe fugă pentru a-ţi găsi răspunsuri la întrebările care ţi s-au pornit despre cum va fi, când va fi, ce va fi, mi-ai putea răspunde, fără să cauţi apărare, să cauţi să accept negarea ca pe ceva normal şi firesc? Ţie ţi se pare firesc să încerci apa izvorului de munte ca nu cumva să te frigă, dar când vei simţi că nu-i decât rece şi udă, nu mai este aceeaşi apă care ţi-a mângâiat degetele şi nu îţi va fi de nici un folos. O vei tot încerca-o, dar niciodată setea nu ţi-o vei putea potoli, nebând-o. Acea vară cu apusul plin de roşul focului, asemenea ţie, ori acea toamnă cu frunze asemenea hainei ce o vei purta-o, nu va sta să aştepte încercarea ta. Vine pentru că trebuie să vină, nu vine pentru că o vrei tu, nici pentru că altcineva, dorindu-ţi grabnic împlinirea, o cheamă.
Aminteşte-ţi acel timp în care şi cerul şi pământul se învârteau ameţitor de nu mai ştiai nici dacă soarele răsare tot de acolo de unde, şi pentru tine, ca pentru toţi, răsărea. Şi-ţi amineşte greutatea cerului, plin de nori negri, ce o simţeai pe creştet şi pe umeri. La fel, şi cerul şi pământul se vor învârti, doar că nu vei mai ameţi împovărată, nu-ţi vei mai vedea picioarele înglodate, ci vei voi să zbori spre cerul tot mai înalt şi senin.
Numără, dacă vrei, încet şi pe-ndelete, zilele ce-au rămas. Dar începe cu începutul, ca să poţi să numeri, din când în când, în loc de una mai multe. Graba strică treaba, mai mare bucurie vei avea dacă te vei gândi că până departe e mult şi te vei trezi că era la un pas de tine, dar mult te vei depărta de vei voi să fie toate, mâine, la doar o privire fugară de tine. Numără, senin şi purpuriu va fi cerul de vei vrea să nu pui pietre de moară la gâtul faptelor pentru a le îneca în mocirla judecăţii pe care te vei gândi că ţi-o vor face alţii!
Altădată a fost altă dată, acum va fi începutul pe care l-ai vrut la început! Te vei arăta, într-o dimineaţă ca nici o alta din cele pe care le ştii. Te vei întreba atunci dacă oglinzile în care te-ai văzut te arătau pe tine sau pe altcineva, cea care crezuse în certitudinea incertului, cea care nu-şi mai putea întâlni privirea, crezând-o pierdută în zbaterile trecutului care a zdruncinat temeliile încrederii. Numără... aproape-i clipa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu