joi, 31 iulie 2014

Prin cuvânt, din cuvânt, azi, tu...

Ar fi fost greu dacă prin ceea ce exista, ori există, mă îndemnam să caut să ştiu şi să cunosc, să te ştiu, să te cunosc. Mi-a fost mijlocitor, întru ajutor, litera şi, mai apoi, cuvântul. Prin litera cuvântului te-am trecut, după ce din litera cuvântului ţi-am aflat existenţa în acelaşi timp cu timpul existenţei mele, şi din literele cuvintelor de început ţi-am regăsit numele întreg, ascuns printre amintirile tale despre faptele vremurilor şi despre vremurile faptelor pe care voiai să le uiţi adormite în trecut, dar ele nu se vroiau uitate, ori despre cele care se voiau ele adormite dar tu nu vroiai să le laşi să doarmă, crezându-le a fi ale viitorului, cel la care ai visat, dorindu-ţi să visezi.
La început nu erai ceea ce eşti, doar speranţă, şi, aşa cum zic unii, fiindu-le mai uşor înţelesul, în necredinţa lor, un vis. Însă exişti şi ai ajuns vederii vieţii prin cuvântul care dăduse de ştire, cu toată necredinţa unora din cei care-l citiseră, aceia care crezuseră doar în normala existenţă a ceva sau cineva asemenea ţie, mai greu în adevăr, mai deloc în ceea ce încă nu eşti, însă vei fi, zămislitoare ca şi cuvântul care te-a adus din drumul tău spre nicăieri, pe drumul împreună spre totdeauna şi de-a pururi. Literă cu literă, povestea vieţii tale singură s-a înscris în cartea în care despre tine am scris, fără să te las văzută de cei care priveau conturul literelor, obsedaţi de prea dreptele linii ale înţelesurilor care lor li se păreau simple şi, trecute prin sita timpurilor ce-au fost şi de noi trăite, demodate şi lipsite de întunericul nopţilor care să le dezbrace de trăiri şi să le dea forma şifonată a faptelor care se uită pe ele însele, trecătoare în alte zile.
Imposibil de crezut nu îmi mai este azi, şi aşept doar clipa în care, ca absolut adevăr existenţial te vei arăta. Eu te ştiu, fiindcă eu, din forma cea cunoscută, dar mai mult din cea necunoscută, a literelor ce s-au adunat, ticluind povestea pe care o vom trăi-o în fireasca trecere a timpului care ne va lăsa fără nici un argument al împotrivirii ce azi ne-ar mai trece prin gând să o avem, rotund, când rotund trebuia să fie, ori drept dacă trebuia să fie drept, am modelat pe calapodul întregii noastre cunoaşteri, zorii zilei ce va fi înnoitoare şi motiv de fapt zămislitor ai unei nemuriri ce ne-am promis-o şi lăsată promisă a rămas, nepieritorare, cu tot lungul drum al venirii noastre aici, în acest acum care devine, pe zi ce trece, al amândurora. Prin literele care nu se lăsau abătute, din drumul lor de gândul care întâiul voia să le desluşească voia de a spune totul, dintr-odată şi fără ocolişuri, deja s-a lăsat ştiut capătul de început al drumului, mersul lui, şi chiar acel timp în care se va face nevăzut, făcându-se totuna cu nemurirea.
Cuvântului îi vom fi, de bună seamă datori... Lăsîndu-se de literele ce-şi voiau curgerea, spre a da de veste, pornit înspre a se adeveri, s-a întrupat în tine, cea deja întrupată acestei vieţi, prin căutarea-i asiduă, în lumi şi vremuri trecute, prezente şi mai apoi viitoare. Călător, pe unde se putea, şi chiar pe unde nu se putea, s-a făcut, căutător prin coloane şi unghere, prin pustiuri necuprinse, sub arşiţă neiertătoare ori geruri cumplite a stat să ia bine aminte, pentru a nu avea regretul necercetării sau pe cel al ispitei de a alege ceva ce putea să se asemene destinului. Şi-a trecut şi dincolo de înaltul văzut al Cerurilor, acolo unde lumina este cu adevărat Lumină şi, de acolo, după ce în Tăriile Cerului s-a lăsat ajuns, în lumea de aici, în timpul ce ne este acum, s-a coborât, ştiindu-te, fără tăgadă. Prea ştiindu-te, n-a mai făcut încercarea de a te atinge în treacăt, ci ţi-a vorbit direct, ţie, s-a picurat literă cu literă în gândul tău şi, în gândul tău, literele, regăsindu-şi forma limpede şi curată, s-au redat spuselor rostite fără cusur, cele de încă niciodată acum, cele însă de dincolo de altădată, de totdeauna, cele cu înţeles doar pentru tine, pentru oricine altcineva, fără de înţeles.
Evidenţele acum sunt deja scriitoare ale unei poveşti care, cândva, se va putea să o aflăm începând cu “A fost odată, cum n-a fost altădată...”. Acum, pentru noi începe cu “A fost să se ştie dintr-odată, fără să se fi arătat vreodată că poate să fie...”, iar pentru alţii ea nici măcar nu este ştiută, fiindcă, ştiindu-se el, cuvântul, necrezut de oameni până nu este cu totul întâmplat, nu vrea să dea voie literelor să se lase citite de cei care nu le văd oricât le-ar privi, care văd negru în faţa ochilor când, ceva ce le-ar fi şi lor pe plac, e al altora şi nu este al lor, ori celor care văd ca nescris ceva ce, scris fiind dar deloc fiind ceea ce le-ar conveni, preferă să creadă că e totul doar o foaie albă, imaculată, pe care să încerce ei să scrie, sau, dacă nu au nici un cuvânt întru ajutor, spre a se putea apropia, să o murdărească. Prin litera cuvântului te-am trecut, după ce din litera cuvântului ţi-am aflat existenţa în acelaşi timp cu timpul existenţei mele şi, din literele cuvintelor de început, ţi-am regăsit numele întreg, ascuns printre amintirile mele despre vremurile faptelor şi faptele vremurilor, încă şi acum dornice de realitatea care să le consfinţească a fi definitorii pentru ceea ce n-am fost, dar suntem, pentru ceea ce încă nu suntem, dar vom fi.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: