Înainte de plecare vestitor [8]

- continuare din Înainte de plecare, vestitor [7] -

De ce ce îi este, în general, frică omului? Făcând pe vitejii, mulţi se arată curajoşi, şi spun că de nimic din ceea ce este pe Pământ, doar de Ceruri sau de ceea ce în Ceruri va fi. Ba, sunt câte unii care îşi asumă o desăvârşită lipsă de păcate, şi spun că nici de Ceruri. Cei mai mulţi de moarte le e frică, de moarte ca faptă, mai puţin gândind la ceea ce îi va urma. Dar nu uită să spu-nă că ei au credinţă...

Tocmai de ceea ce îi este frică, nu scapă, frica este modul de a-şi conştientiza viitorul. Iar cei mai fricoşi sunt aceia care proclamă curajul, cei care de frică, doar-doar se pot elibera de ea, sunt în stare să strige în gura mare că sunt fără de păcate, sunt fără frică. Ei sunt cei care, primii, vor ceda. Sunt cei care acum, cu disperare lovesc în alţii spre a-i aduce în barca lor, sunt cei care spun vorbe ca să se convingă de propria existenţă, când spun vorbe de la alţii auzite, ca să primească un răspuns, sau când, din aceeaşi frică disperată, contrazic orice, dorind să dispară ideea de care lor le este frică.

Război, război cu toate legile războiului va fi. Aşa cum deja este. Un razboi în care, când e luptă nimeni nu cruţă pe nimeni. Un război pe viaţă şi pe moarte, ce nu se va termina decât prin victoria unei părţi şi distrugerea celeilalte părţi. Un război în care tratativele de pace nu vor exista pentru că şi după ce vor fi câteva încercări de liniştire a întregului prin lupta între câţiva, după nenumărate viclenii sub oblăduirea întunericului, în lumină ieşind toate, altă cale nu va mai exista. Acum trăim încă în perioada în care se mai încearcă ieşirea din ceea ce urmează, când se întâmplă răpiri şi uneori răscumpărări, omoruri mascate, dar şi demascări şi recunoaşteri. E războiul care doar cei care vor să-l vadă îl văd, însă nu înseamnă că nu e război dacă nu e faptă de război omenesc, dacă se vede sânge pe sabie sau nu se vede focul care să ardă cu fum casă de om.

Se-aude larmă şi tropot de paşi, e zarvă şi mare sperietură din miez de nopţi în miez de zi. La fiecare răscruce umbrele caută din priviri paşii celor ce-n grabă trec şi nu simt călcătura pe moale, când li se agaţă de tălpi sau de urmă semn de recunoaştere ori de chemare spre fapte nelalocul lui, iar ziua, când genunchii se înmoaie, nimeni nu ţine seama că rostul şi gândul se împarte între ceea ce a fost şi întoarcerea înspre alte zări, uitând în adormire hotărâri deja luate. Iar drumurile se abat înspre motive neştiute, de căutare a de motive care să se ştie că n-au înţeles decât neascultate. Sau înspre laudă clipei şi de înnodare a papurei, se duce fapta, pe care să o vadă toţi ca şi cum nimeni n-ar mai putea-o face, făcută fiind chiar de toţi.

Dar întâi de toate să se ştie. Război va fi, însă nu doar în Ceruri. Acest prea mare rău al tuturor, va coborî războiul pe Pământ. Cei de jos, cei mincinoşi şi cei cu mare iubire de bogăţii, neputând să aibă prea mare spor în Ceruri, pe Pământ vor vrea să-ţi arate puterea, prin gând de omor şi prin moarte de oameni, ca ceea ce e puţin să nu se împartă la mulţi. Nici acum pe chipul multora, când moare cineva, nu se citeşte decât o bucurie că la împărţirea bogăţiilor de aici va fi mai puţină lume. Sunt atâţia care-ţi doresc să-i vadă pe alţii morţi. Atât de mult doresc moartea altora, chiar şi - împotriva legilor lor - a rudelor, că moartea îşi face venirea înspre ai lor urmaşi, moarte fără motiv înţeles, căci nu le este de înţeles că nevinovaţii copii poartă tocmai blestemul faptelor lor.

Să plec e vremea, să dau de veste este timpul. De adevăr nu mă îndoiesc, dar adevărul ce-l vor oamenii, nimeni nu ştie de se va arăta lor. Îl vor ştiut ca să se poată ascunde, să poată găsi cale de schimbare care nu schimbă nimic, doar i se schimbă ceva la ceea ce se vede, nume altfel se dă, năravurile se justifică şi pe oameni îi vor mutaţi dintr-o parte în alta, dar tot de ei stau să asculte. Că de dreptul de a alege mereu vorbeşte întreaga lume, dar nimeni nu vorbeşte de cum aleg şi ce motive au să aleagă. Nu-i rost acestei lumi să-i fiu alături. Îşi duce vremea în care se vrea oricine ştiut ca mare cunoscător, fiindu-i de ajuns buchiseala a mii de litere şi auzul a altor mii de cuvinte. O lume care vorbeşte doar din spusele celor morţi este deja moartă. Puţini mai spun cuvinte care sunt ale lor, şi li-i de mare preţ împăunarea prin rostiri de nume pe care toţi le rostesc, cuvântarea cu cuvântări şi înţelesurile prin explicaţiile date de alţii. În lumea în care, dată fiindu-i fapta spre a arăta şi a se arăta ceea ce poate, s-au găsit atâţi trufaşi care să o înveţe că poate doar să vorbească şi în rest să lenevească, rostul omului e tăgăduit de el însuşi. Nu mă pot pe mine uita, nu mă pot face pe mine simplu cuvântător, căci atunci tocmai de adevăr fug. Nu stau să caut Lumini ce vin de la stele ca să spun, cu alţii în cor că trăiesc în lumină, ştiind că lumina este una şi totuna cu adevărul. Rostind şi nefăptuind, rostind şi uitând că am spus că fac şi nu fac, chiar de Lumină aş fugi. Aici, acum, de-atâta căutare a Luminii se cufundă tot mai mulţi în întuneric. Minciuna este regina lumii şi mint cu mai mult nesaţ tot acei care ştiu că Lumina este Adevărul, iar Adevărul este Calea către viaţă. Eu plec cât încă mai se vede o geană de Lumină, spre a mă putea întoarce când zorii se vor arăta iarăşi şi când oamenii nu vor mai căuta Lumina, ştiindu-se trăitori în Lumină.

Vremurile grele, cele mai grele, cele de care să se teamă oricine. Vremurile în care nu vor mai fi rânduieli şi nici înţelegeri, deja au început să fie trăite, de cei care mai ştiu ce-nseamnă trăirea. Copiii mai ales şi cei care s-au lovit de pragul de sus, dar şi de pragul de jos, vor fi mai feriţi de războiul ce va secera nemilos. Războiul iscat de bletemul faptelor făcute, potrivnice vieţii altora, al faptelor nefăcute ce au amăgit şi amăgind mai mult rău s-a făcut, se va coborî peste lume. Războiul va cuprinde pe toţi şi oamenii se vor război între ei şi se vor război în ei, omorându-se fără cruţare, fără de ţinere de rudenie sau lumească legătură. Ba chiar ei pe ei se vor omorî, nemaiputându-se privi în gânduri, ori în privirea celorlalţi, nevinovaţi, plini de suferinţele ce le-au fost date fără de vină.

De-acum încolo, de când oamenii crezându-se scăpaţi de frică se vor năpusti să facă tot ceea ce făceau, şi chiar mai rău decât atât, năpasta va lovi necruţătoare. Despre cei ce vor fi ei loviţi, de spus mai sunt puţine. Şi loviţi vor fi fiindcă ei, trăind, de la nimic nu s-ar opri, şi toate s-ar duce mereu şi mereu spre hăul pieirii de oameni. Căci se sfârşeşte lumea lor, dar nu vor vrea să lase frâieile puterii şi biciul din mâna care de atâtea ori s-a pătat de sânge şi de lacrimile ce, sub talpa lor, s-a împreunat cu colbul drumurilor desfunfate de mersul lor ascuns, tainic şi mincinos, plin de pofte de mărire şi preamărire, de cuceriri şi dat cu piciorul spre suflet de om, de mai multe ori decât au dat gunoaielor. De multe ori mai ştiut le era mirosul gunoaielor decât al florilor ori al pernei curate ce-i aştepta spre a-şi odihni oboseala şi trăirile. Pentru ei, cei lăsaţi de Dumnezeu să fie oameni, dar n-au mai putut nici bărbaţi să fie, puţine mai sunt de spus. Pentru unii că nu va mai fi motiv, pentru alţii că se vor porni cu şi mai multă ură şi minciună, în cele zile şi nopţi de întuneric, să strivească, să distrugă, să omoare...

Doar spre cele ce vor avea de dus suferinţa cea mai mare, mai sunt de spus multe, ca şi spre cele ce nevinovăţii şi-ar spune că au, fără greşeală fiind, judecând după cum judecă acum lumea, ori despre cele care, de recunoaşterea şi îndreptarea greşelilor, nu s-au pus să fugă. Negreşit nu e nimeni pe Pământ, aici se vine tocmai pentru a se greşi, a se învăţa şi mai ales a se învăţa îndreptarea ce mai uşor acum se poate, decât s-ar putea la înviere. Războiul care a început nu e un război în care să se lupte de-a valma, sau în care cineva-şi mai poate alege clipa în care trebuie să ştie de ce parte este. Când lupta va fi mai grea, cei ce ştiu şi se pun să doarmă şi să adoarmă pe alţii, vor fi împinşi de la spate, fiind ei păcatoşi ca toţi păcătoşii cei mari, plini de păcatele lor şi a celor pe care i-au împins să păcătuiască. Şi-n lupta aceasta se vor pierde şi cele care ştiu că au greşit şi mint, şi se mint, şi se defrânează, şi se trufesc, şi se mândresc, cu câteva fapte pe care le iau drept martor spre a scăpa spre vremurile ce vor veni. Dar tocmai cei cărora li s-au închinat, şi-au închinat viaţa lor şi a copiilor lor, şi a copiilor copiilor lor, vor fi cei care nu le vor lăsa drum liber. Căci femeia care ştia că fa-ce rău, spre a-i fi ei bine sau plăcut, şi a mai făcut o dată, şi în-că o dată, şi încă o dată, s-a condamnat singură la întuneric greu, pentru multe, multe vieţi. Şi chiar de s-a pus să facă unor năpăstuiţi bine, răul pe care l-au făcut celor care i-au lăsat şi i-au dat suflet din sufletul lor, iar ele ori l-au aruncat, ori l-au murdărit, ori despre ei neadevărate vorbe au rostit, n-aveau cum să răscumpere decât cu suflet de-al lor, sufletul altora, vândut, promis, sau omorât de ele. Şi-n Ceruri nimeni nu urcă, de sufletul le este în adâncuri întunecate.

Copiii trec fără prea multă aşteptare. Şi îi trec cei pe care Cerurile, chemate întru ajutor de cei ce s-au văzut a fi cu fapte de păcat făcute, şi s-au lăsat de mândrie şi au trecut prin focul care a ars şi pârjolit adunăturile de bogăţie şi de trai prihănit, au trimis. Nu va fi îmbulzeală, nu va fi zarvă. Pe neştiute deja trecuţi sunt mulţi şi trec şi acum. Unii trec şi nu se mai întorc, alţii trec dar rămân lumii de strajă pentru lupta cea mare. Se vede, dar nimeni nu recunoaşte de ce, alegerile pe care le fac cei care ştiu că n-au să poată să stea faţă în faţă cu cei care le vor spune răul făcut de ei şi cu cei care au făcut adunare, lumii întregi, duc înspre calea care-i trimite, fără judecată, fiind de-a dreptul şi de la început ştiiută ca osândă, direct spre locul cel mai întunecat, unde sufletele plătesc preţul faptelor.

A început la alte porţi să fie îmbulzeală mare, porţile prin care se face trecerea celor mulţi. Cam greu de văzut chipul în care sufletul s-a ales a fi bărbat...

- continuare în Înainte de plecare, vestitor [9] -