sâmbătă, 11 august 2012

Umbra ce-o văd, nu-ţi va mai fi pereche

Cine oare mai poate să dea pe rost toate iţele încurcate de toti neaveniţii şi de toţi cei care îşi doresc lor ceea ce au alţii şi altora ceea ce au ei? Cine oare va putea să şteargă mâzgăliturile pe destinul nevinovaţilor şi să împrăştie munţii de cenuşe pe care alţii, tot la fel de nevinovaţi, trebuie să-i urce spre a-şi putea curăţi vederea şi ochii ce, îndreptaţi spre cer, nu pot să vadă decât prin umbra lacrimilor? Şi cine oare va putea să preschimbe vechea suferinţă şi faptele deloc bune ale unor altora, mai nevinovaţi decât toţi ceilalţi, care au fost legaţi de prag şi încolţiţi în pivniţe, cămări şi scorburi în care le-au fost îngheţate sufletele spre a rămâne trupul făcător de fapte comandate spre binele şi bucuria legătorilor, cei care se feresc şi se tem de paşii dezlegătorilor care nu întâmpălător ajung chiar în poarta lor şi zăbovesc pentru a le da de ştire că dacă lumina lumânării a fost altfel dăruită, focul va face şi lumină şi căldură.
Am trecut prin fugă printre iţe încurcate, mi-au scris pe frunte cu creioane care mi-au făcut tăieturi, mi-au aruncat ăn cap cenuşă şi cărbuni, uneori încinşi în foc, alteori stinşi în ape îngândurate, mi-au legat pragurile şi mi-au agăţat de sus ştreanguri şi de jos ochiuri de laţ pe care abia de le-am putut rupe când am zvâcnit să alerg, am intrat în hrubele înfrigurate şi întunecoase spre a-mi aduna bulgării de suflet îngropaţi şi acoperiţi cu gheţării întregi. Le-am făcut pe toate, amintindu-mi că întreg am venit şi doar întreg pot să plec, că am fost liber să aleg drumul şi drumul liber trebuie să-l fac, ca m-am legat prin jurământ de dreptate şi dreptăţii trebuie să-i clădesc altar, că adevărul îl ştiam, aflat pe fugă în venirea-mi grabnică şi adevărului trebuie să-i clădesc o lume, o lume care poate că nu este pe plac lumii de acum, că legile omeneşti nu o încap în conţinuturi, dar nimic nu poate opri legea legământului să se împlinească. Au vrut oamenii să o schimbe şi s-au schimbat pe ei. Au vrut oamenii să arate că se pot împotrivi şi au ajunsă să se împotrivească unul altuia, să se împotrivească vieţii lor. Am trecut prin multe, n-am avut timp acum să trec iarăşi prin toate. Dar mi-am reamintit multe, poate prea multe şi n-am timp să le povestesc. Le ştiu însă pricepe şi pot şti cum se poate trece un prag, oricât de înalt, oricât nu s-ar putea să se vadă dincolo de el, nici dacă razele de lumină nu se văd...
Văd umbra ce îţi e pereche. E umbra ce ţi-a fost croită pe măsură. Te vezi tu cum te vezi, tu umbra nu ţi-o vezi şi nici nu ştii că în faţa lumii ea este cea care crezi tu că eşti şi tu esţi umbra care nu se vede. Îţi povestesc despre tine, poate nici nu vrei să crezi că tu eşti. Şi pe tine te apucă uneori gândul că tu eşti ceea ce alţii îţi spun. Şi tu, nemaiştiind care este una, care este alta, te apuci şi-ţi croieşti o haină care nu te prinde şi care nici nu te cuprinde, doar-doar te-ai putea lăsa văzută cum eşti, dar pe placul celor care-ţi spun că eşti. Mulţi lăudători se perindă prin faţa ta, cercetând drum spre tine şi măsurând adâncimea îngheţului cu degetul ce simte durerea tăieturii. Atât doar, dincolo de durere nu li se lasă deschisă nici o poartă a priceperii.
Din întâmplarea rostului, drumul meu s-a întretăiat cu al tău. Din rostul întâmplător s-au făcut să fie fapte care să deschidă poarta, dincolo de zăbrelitele şi oblonitele ferestre, în spatele cărora zace timpul înlănţuit, timpul în care trebuiau să se întîmple toate cele ce ţi-au rămas de făcut. Ai vrut tu să te întorci în drumul tău. Drumul tău e-n răscruce... Spre drumul umbrei sau spre drumul tău. Ultima dată când mai ai timp să alegi. Ultima dată când aici mai ne este dat să fim ca unul pentru a trece peste prag. Şi eu trec cu tine peste el, pragul tău este şi prag al meu. Ceea ce tu îţi vrei eu sunt, ceea ce tu ai dorinţă, prin mine ţi se dă. De pe Pământ puţine, din ceruri toate. Tu eşti alegere pe care ţi-o poţi refuza sau te poţi lăsa pe tine drumului tău. Înşelătoarele legi ale lumii te fac să crezi altceva. Te fac să fugi, ori să te sperii, ori să te împotriveşti, zice-se mie, de fapt ţie.
Umbra o văd. Nici nu contează pentru mine cum arată. Te văd şi văd şi în ceea ce tu crezi că e ascuns. Iar când spun că ţie umbra-ţi este de prisos, pentru tine, cea de Aici, cea de Acolo, ştiu că nu este nici potrivită nici trebuitoare. Şi ştiu când e dat ca ea să nu-ţi mai fie de pereche. Ca unul trecem pragul. Apoi drumul tău este singura-ţi alegere... Cât de mult ţi-ai dori să nu mai cauţi orbecaind!...

2 comentarii:

maria spunea...

Drumul..., atat de greu de gasit, si pragul..., cine stie cati il vom trece.
Atat de intortocheat si in acelasi timp atat de direct.
Foarte, foarte frumos, greu si interesant..., si totusi exagerat de frumos!
Sper ca nu te superi ca iti scriu din cand in cand, dar nu ma pot abtine, eu asa de mica si tu atat de ...MARE!

anne spunea...

Life's but a walking shadow, a poor player,
That struts and frets his hour upon the stage,
And then is heard no more. It is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.”
― William Shakespeare, Macbeth

viata e doar o umbra ...mergatoare!

Cititori frecvenţi:

Google Followers: