marți, 21 februarie 2012

Când fulgera-va soarele

E timpul când vremea se schimbă de la un ceas la alt ceas. Şi încă nu văd toţi că se schimbă chiar atât de repede. Unora chiar li se pare că se nimic nu se schimbă, Sunt puţini însă cei care văd totul a fi o schimbare continuă...
Frigul a dat semnul vijeliei din înălţimi, tulburării din Ceruri. Noi privim înspre Pământ şi cel mult în zare, dar uităm să ne limpezim ochii în Ceruri. Dimineaţa privim răsăritul soarelui, seara privim apusul lui, dar soarele la amiază nu mai ştim cum arată. Câte umbre se arată, alergându-se unele pe altele mai ştie cineva? Încotro fug unele şi încotro fug altele, se mai întreabă cineva? Dar, măcar cât de strălucitor este soarele amiezii, mai ştie cineva? Mai e cineva care să vorbească despre soare, văzându-l şi nu judecându-l?
Soarele azi este doar o imagine, un mic desen plimbat pe hartă, redesenat, pus în steme, pus în blazoane, pus în reclame. Soarele acum poartă în coadă un număr care vrea să îi arate calităţile. Soarelui i s-au găsit ecuaţii care, zice-se, fac parte din legea haosului.
Ca să nu se sperie lumea, au dat de găselniţa haosului. Din dezordinea lumii s-a găsit un cuvânt care să nu mai lase pe oameni să se întrebe nimic. Întrebările au fost decretate ca dezechilibrante şi cauza tuturor problemelor care se arată a fi deasupra capetelor noastre.
Acum soarele încă e acoperit de nori, nori care nu se arată strânşi la un loc, nori împrăştiaţi în pulbere de apă. Stă sufletul apei chezaş pentru viaţa de pe Pământ, căci Soarelui nu-i prea mai vine să stea liniştit şi să vadă oamenii cum se pierd. Dacă cineva ar vrea să-l privească la ora amiezii i-ar vede şi tulburarea şi supărarea. Dar cine să se mai învrednicească a-l privi?
Dar soarele vorbeşte... Vorbeşte prin cum se arată dimineaţa şi pleacă seara. Dar vorbeşte mai ales prin ceea ce arată în ceasurile amiezilor... Şi ne spune ce va fi... Ne spune că va veni vremea tunetelor şi fulgerelor, a apelor dezlănţuite, care se vor scurge înspre Pământ, pe pământ, din pământ şi în Pământ. Apele vor cerceta stricăciunile lumii, stricăciunile de pe lume şi stricăciunile din lume. Le vor cerceta şi se vor supăra că nici către ele nu vor să se mai ulte oamenii, nici când le stâmpără setea, nici când udă câmpurile însetate de secetă, nici când domolesc supărarea Soarelui, ci doar când le văd a le face rău...
Şi se vor porni într-o noapte, urlând către dezastrul care a cuprins lumea. Se vor trezi, şi ele, prea pline de mizeriile dezastrului, de pornirile nesăbuite. Se vor porni să spele oraşele prăfuite şi satele tihnite de atâta uitare. Apele îi vor scoate, pe oameni, afară din casele în care au început să lâncezească, şi-i va urca deasupra caselor ca să aibă măcar o clipă dorinţa de a se uita cu ochi blânzi înspre soare. Iar pe cei care soarele o să-i vadă că nu au ochii blânzi, apele îi vor duce departe, acolo unde numai ele vor şti, să le spele privirile, să le limpezeasca şi să le îmblânzească.
Apele vor face ceea ce pot ele. Soarele va fi garanţia că ele au spălat ceea ce puteau să spele. Când vor fi destule câmpuri goale, când vor fi destui cei duşi să fie spălaţi, se va arăta Soarele. Se va arăta să de ştire apelor că pot să-şi odihnească valu-rile, înainte de a se porni vântul care să zbicească coaja pământurilor. Şi se va cerceta iarăşi curăţenia lumii.
Lumea se va putea să se cureţe cu apa de ploaie? Va să vadă soarele că nu se usucă petele care nu s-au spălat în apă... Şi se va hotărî să se ridice mai sus, să dea la o parte norii ce i-ar mai sta în cale şi să ardă petele ce-i fură lumina. Şi se vor aprinde câmpurile, pădurile, casele, maşinile. Şi drumurile vor arde acolo unde se rătăcesc acum sufletele de trupurile lor. Drumurile de fier îşi vor muta sensul şi se vor apleca înspre ape, pe poduri, iar podurile se vor apleca să soarbă o picătură de apă din apele ce vor intra tot mai mult înspre măruntaiele Pământului. Şi Soarele va ţine arsura pe Pământ atat timp cât va trebui ca să se ardă toate petele. Şi se va cerceta iarăşi curăţenia lumii...
În vremea când se va cerceta lumea, Soarele va găsi multe suflete rătăcite, multe minţi împrăştiate şi multe suflete vândute doritoare de bogăţiile care tocmai s-au coborât în adâncuri, duse de clocotul apelor, sau au ars cu totul, chiar şi temeliile devenind cenuşă. Vor avea timp oamenii să-şi cureţe câmpurile de trupuri agăţate de umbrele izvoarelor şi de urmele pădurilor vechi. Şi se vor întoarce către Soare, strigându-i cuvinte grele, poruncindu-i să cadă din înălţimi. Ba chiar vor vrea să-i omoare Lumina...
Abia atunci se va înţelege că soarele ştie că nu mai are lumea cale de scăpare. Atunci soarele va scoate sabia contra nopţilor de întuneric. În plină zi şi în plină noapte, o săptămână numărată, Soarele va trimite săgeţi de lumină care vor da strălucire la toate cele ce le-a făcut omul din măruntaiele Pământului. Le va face să strălucească până la roşu şi până la alb şi, aşa, strălucitoare, le va trimite înapoi de unde au fost scoase. Soarele nu va mai putea să stea deoparte şi să vadă că Pământul sărăceşte pe zi ce trece, furat de oamenii puşi pe căpătuială. Va lua cu voia oamenilor sau, dacă cei îmbogăţiţi şi-au ascuns bogăţia între ziduri groase, ori pe sub ape, Soarele va haiduci şi le va lua cu de-a sila.
Şi abia atunci lumea va hotărî să se mai cureţe... Şi atunci abia, oamenii vor mai avea curajul să privească spre Soare, ca să aibă puterea să reziste frigului nopţii celi lungi ce va veni. Şi un alt Cer şi un alt Soare şi un alt Pământ vor avea să vadă în zorii zilei de după noaptea cea mare.

Un comentariu:

denaide spunea...

Iubesc soarele!

Şi stiu că atâta timp cât soarele va apărea pe cer, totul e în ordinea sa.

@};-

Cititori frecvenţi:

Google Followers: