Te vreau să fii cum vrei să fii...

Am venit aici să înţeleg ceea ce nu înţelesesem, ceea ce era de înţeles.

Ceea ce ai fost, am spus şi spun, ştiam. Atunci ai fost aşa cum te vedeai prin oglinda ce-ţi eram. Te arătai luminându-mi orizontul, ştiai că prin tine vedeam orizontul.

Pe colţi de stâncă m-aşteptai, ştiam unde să vin.

Pe ţărm de mare te lăsam, ştiam de unde am plecat.

La marginea pădurii te ştiam acasă, ştiam ce trăiesc.

Ţi-ai dorit trăirea-ţi visurilor în casa visurilor tale şi, alături, ne-am construit casa în care vieţii ai dat visuri şi ne-ai schimbat viaţa în vis. Adunasem, rază cu rază, temeiul marilor construcţii spre a fi ziditorii nemuririi. Mi-erai în stânga, îţi eram în dreapta, îmbrăţişându-ne gândurile şi trăindu-ne simţirile. Şi gust ne-am dat nopţilor ca să avem dimineţile seninurilor ce dorinţă multora era. Şi îmi erai Tu cum îţi eram eu, fiindu-ne, totdeauna, Noi.

De-atunci când tot întregul ne eram, ştiam că ne-au rămas timpuri de a ne fi, vremuri de a trăi, viitor de a da lumii. Ne-am dat mereu mâna, pe pragul vremurilor de schimbare şi schimbării i-am dăruit ceea ce eram noi.

Prin faptele trecutului am rătăcit trăiri şi am revenit să fim Adevăr, Lumină şi Speranţă. Să fim mai mult decât tălmăcire, să fim faptă ce se poate tălmăci, să fim întrupare a ceea ce este şi mulţi nu pot să creadă că este ori că poate fi. Ceea ce nu poate fi Întuneric nu poate fi decât Lumină. Ceea ce este Lumină nu poate fi decât Adevăr, căci n-ar putea fi Minciună, cea care doar doar Întuneric este.

Te-am dorit mereu aşa cum erai. Totul era bine, dar ştiam că loc e de mai bine. Ceea ce erai, erai şi mai mult nu îţi doreai. Trecând, cu un pas înaintea ta pragul venirii aici, trebuia să învăţ mai mult decât ştiam. Trebuia să-mi depăşesc ştiutele înţeegeri. Era bine pentru cei ce nu cunoscuseră binele, dar tre-buia, prin legea firii, să fie mai bine decât se oprise ceasul ce ata că ora amiezii, pentru noi, încă nu venise.

Când clopotele amiezii se pregăteau să dea de veste timpurile redescoperirii, soarele m-a lăsat să văd că stelele îşi au ochii aintiţi spre Pământ. Atunci, căutându-le razele, le-am înţeles motivele privirilor. Aşa am ştiut că vreau să-mi fii aşa cum vrei tu să fii.

Înţelegând să-ţi caut frumuseţea, ştiu că vei fi aşa cum îmi doresc să fii. Vei fi aşa cum îmi doresc, fiindcă îmi doresc să fii aşa cum îţi doreşti să fii. Iar tu îţi doreşti frumuseţea, ştiind că şi eu o o doresc.

Te vei arăta privirilor în splendoarea ce mi-o doresc să fii, pentru că splendoare îţi doreşţi să fii. Ascunsă azi te vrei să fii, dar mâine ascunsă nu mai vreau să fii, căci ascunsă nu mai vrei să fii. Tăcerea de o ai ţi-o vreau uitată, pentru că vrei să uiţi să taci. Ce azi neîmplinire ai, mâine împlinită vreau să fii, pentru că împlinită vrei să fii. Când vreau să fii, vreau pentru că ştiu că vrei să fii.

Cum vremurile noi se văd că vin, nimic nu mai este aşa cum a fost. Nu mai vreau să fie nimic din ceea ce a fost, pentru că nu mai vrei să fie nimic din ceea ce a fost. De repetat nimic nu se repetă, căci repetabil nu-i decât gândul omului.

Iar când eu nu pot să spun ceea ce ar trebui să spun, deşi ar trebui să spun pentru că ai vrea să spun, o scânteie divină, gând sau faptă, realitate imposibil de a fi supusă imperiului de contestări, face să se facă ceea ce aş vrea să se facă, fiind ceea ce îţi doreşti să se facă. E drum împlinitor şi armă ce ucide îm-potrivirea, ce ucide nehotărârea căci ucise vor fi şi obişnuinţele şi temerile.

Nimic altceva nu se mai pot întâmpla, căci totul e aşa cum ţi-ai dorit să fie...