De-ar fi fost să-mi fi căutat curajul să îţi scriu, unele din cele ce s-au întâmplat în ultimul timp, nu te-ar mai fi luat prin surprindere şi nici nu te lăsau pradă tristeţii gândurilor. Însă ştii cum e pe aici, cu treburile şi nimicurile fiecărei uităm până şi de noi. Aşa-i şi-n lumea în care gândurile vin în urma simţirilor: ba cu una, ba cu alta, ba cu cei care pe nimeni nu lasă în pace. Şi aşa a trecut timpul şi m-am trezit că e timpul să îţi spun că poţi opri ceea ce trăirile tale spun că e aproape. Nu, faptele nu sunt de oprit, doar moara care te-ar zdruncina, încercând să te macine, o poţi opri.
Ajung mai greu la tine şi trebuie să stau cu ochii în patru ca nu cumva o umbră, din cele atâtea care te pândesc, să mi se arate asemenea la chip cu tine şi să ducă pe căi ocolite, prin hârtoape ori pe prea înalte podiumuri, ca, nevăzute, celelalte să îşi facă de cap, prinzându-te între cuţit de ghilotină şi nicovală. Îmi dau de furcă, îmi dau bătaie de cap, dar nu mă las nici sedus, nici înfricoşat de ele. Stau pe aproape pentru că aşa e dat şi cât încă e pace, nu tulbur apele. Doar cine are răbdare să aştepte furtuna să pornească singură va avea toate înţelesurile care dau pe faţă motivele ei. Eu am timp să aştept, ele nu au...
Nici pentru tine nu e uşor. Sunt tot mai multe cumpenele pe care trebuie să treci, de care trebuie să treci sau cele în care trebuie să stai, confruntând adevărul cu realitatea şi întâmplarea cu premeditarea. Le împaci, la limită, dar nu te desparţi de îndoiala care te cuprinde dimineaţa, când întrebi, de ce, dacă tot ai hotărât, încă o dată să laşi de la tine, nu te poţi simţi împăcată cu tine, şi-ţi spui că ulciorul, prea des dus la apă, se împotriveşte a păstra gustul searbăd al izvorului care se laudă că dă speranţe celor ce îi zăresc tremurul plin de mândrie.
Amputarea adevărului nu-i, azi, ceva nou. De-aş fi auzit că adevărurile ce ţi se spun sunt curate ca lacrima, m-aş fi bucurat, dar îţi recunosc mirarea că cineva are curajul să înfrunte mersul de-a-ndărătelea al lumii şi să privească în faţă, păşind. Dar paşii sunt ai picioarelor scurte... Tu nu te gândi că paşii tăi se pot asemăna, priveşte-ţi urma ce rămâne când calci şi vei găsi spinii pe care calci însă înţepătura nu le-o simţi doar pentru că mai poţi pluti. Ai grijă, în curând pasul tău va trebui să fie hotărât şi apăsat..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu