La ceasul meu de cumpănă a vieţii, din răscrucea în care m-au pus cele ce-au fost să-mi fie fapte şi, înainte de toate, gânduri şi vorbe, iar acum doar urmări, la ceasul acesta când mi-e deschis drumul spre viaţă tot aşa cum îmi este deschis drumul spre neviaţă, când la fel de deschis îmi este drumul spre libertate cum îmi este spre nelibertate, când se arată a fi venit clipa adevărurilor, prin gândurile ce nu le pot pune în vorbe, din teama proprie de a nu fi înţelese altfel decât sunt, în suflet fiind, prin minte doar avându-şi forma de a fi legate de literele cuvântului, vă mulţumesc pentru că unui copil mare, rătăcitor pe străzile vieţii, i-aţi dat şi l-aţi lăsat să vadă că mai există şi bucuria de a fi „acasă cu toţi ai casei”. Anii aceştia ai mei, trecuţi, în care casa m-a cuprins doar pe mine, între cei patru pereţi ai ei, m-au făcut să uit multe şi să-mi amintesc multe...
Nu-i nevoie să ştiu mai multe decât ştiu, nici pretenţia că vă cunosc mai mult decât trebuie nu o am, mă mulţumesc să simt şi să vă simt în darul fără de preţ ce mi l-aţi dat, neştiind măcar că l-aţi dat, mie, unui om trecător ca toţi oamenii. Nu ştiu ce-ar însemna răsplata ce v-aş putea-o aduce, ce vi s-ar putea da sau aduce, nici gândul nu îmi e acum să spun despre asta...
Vă pot mulţumi prin cuvinte, ori prin fapte?... Nu ştiu, nu cred... Doar dacă iubirea poate fi o răsplată, vă rog luaţi-o! Vă iubesc pentru puterea de a trece de cumpeni şi a vă păstra puterea de a iubi pe oameni, de a simţi sufletul dincolo de ceea arată sau ascunde vederea ochilor, vă iubesc pentru sinceritatea de a vă lăsa chipul cuprins de bucurie, la fel de sincer cum şi alte adevăruri s-au lăsat, cândva sau de curând, spuse, vă iubesc pentru puterea de a nu renunţa, chiar dacă renunţarea ar fi fost calea văzută de mulţi, înainte de a fi siguri că a renunţa la un drum este singura, vă iubesc pentru puterea de a vrea măcar o schimbare spre a fi tuturor mai bine, când nimeni nu mai credea în schimbare, vă iubesc pentru puterea de a vrea altceva, un altceva al adevărului, cu riscul de a înfrunta greul şi chiar judecata pe care mulţi nu s-ar opri să o facă... Vă iubesc cu toate câte nu le pot cuprinde acum în nişte cuvinte scrise în miez de noapte! Vă iubesc... cuvinte puţine... atât mai am, dar vor fi şi vor rămâne cele care doar ele s-ar putea spune, dacă mâine ar fi spuse cu ultima răsuflare a unei vieţi ce şi-ar încheia nasturii hainei, plecând să dea socoteală pentru ce a făcut, bine sau rău, după cum judecata cea dreaptă a stabilit-o.
De-ar fi să vă dau, v-aş da orice mi-ar fi dar să vă dau, vă voi da ceea ce voi putea să dau, de primit va fi, dar v-aş da şi aş cere să vi se dea, cele trei lucruri pe care oamenii pot să le ia, rar să le dea: sănătate, libertate şi iubire! Eu doar, pentru viitor, o parte din ceea ce sunt, aşa cum sunt, din tot ceea ce sunt, vă las, vă dau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu