duminică, 27 mai 2012

Oricum, rămâi...

De pe vremea când se putea privi peste pădurile ce nu se lăsau pătrunse de pasul omului, ştii cât de uşor îşi spuneam cum va fi locul în care trebuia să ajungem, înainte de a pleca din loc. Am primit în dar uşurinţa de a privi dincolo de limitele pe care ni se lăsaseră aici să ne fie, pentru a învăţa că, oricâte ziduri s-ar înălţa în cale, oricât întuneric s-ar turna în pocalul zilelor şi al nopţilor.
Şi mai ştii de câte ori ţi-am reîntregit trecutul pe care tu îl ştiai dar eu ţi-l povesteam. Prezentul meu putea să fie prezentul tău, dar la fel de bine putea să fie trecutul sau putea să fie viitorul. Nu m-am gândit niciodată să mă ghidez după legea hazardului, am preferat să desluşesc legea haosului, cu toate posibilele drumuri şi cărări ce le poate ea deschide. Şi mi-am rotit mereu privirea dinspre răsărit înspre apus, ori dinspre sus înspre jos. Chiar şi dincolo de orizontul ce poate să-l vadă privirea priveam, căci ceea ce nu era făcut să se vadă se desluşea prin reîntregirea din amănunte.
M-ai întrebat cândva de ce nu pot să uit nimic, căci ţie uitarea îţi mai face câteodată şi probleme. Şi ţi-am spus, să îţi reaminteşti, locul în care stau toate informaţiile din amintiri spre a ne fi totdeauna cunoscute. Şi mai ştii spusa-mi că pun pe hârtie nu amintirile trecutului, care dacă vor să vorbească de mine şi de tine, în lumea asta, sunt sărace, ci tocmai amintirile din viitor. Acesta îmi e darul de demult, aceasta îmi este puterea prin care am trecut de frica pe care oamenii, pierzând încrederea în ei, în firea lor, o au atunci când necunoscutul îl au în faţă. Privirea în stânga este amintirea, în faţă este realitatea, în dreapta este necunoscutul!
Tu vrei să fugi, dar oare unde? În sus, în jos, tu nu mai poţi. Îmi vii din stânga, e firesc. Îmi stai acum în faţa mea, şi te privesc. Priveşti spre orizont, înspre acolo fugi cu gandul. Acolo vrei să te ascunzi. Acolo chiar ze simţi ascunsă. Te mirp nemişcarea-mi care-ţi spune că eşti liberă să alegi?
Chiar dacă ţi-ai ales plecarea, mă vezi că nu am teama că ceea ce ţi-am spus nu va fi aşa cum ţi-am spus. Cuvântul meu e pus în joc, mă doare doar timpul care trece şi va trebui să vină graba să ne pună la treabă. Oricum, rămâi, orice ai face, pe drumul care l-ai ales, atunci când ai pus pasul în orizontul ce-l priveşti, uşor şi tu, căci este trecutul tău. Acolo unde crezi că te vei ascunde doar ţi se pare că e dincolo de orizont. Acolo te văd, în firescul faptelor, venind, plecând, pe drumul prea real al prezentului şi actual. Sunt locurile cunoscute, cu oameni unii necunoscuţi. Te văd păşind trepte, te văd reordonând elementele cotidianului. Eu, tu... viaţa...
Poţi să crezi că deja te-ai ascuns. De fapt ai făcut doar un pas grăbit, ca să ajungem mai repede acolo unde este locul din care vom privi iarăşi trecutul amandoi, în doi. Atunci, de acolo, se va înţelege mai uşor actualul prezent. Acum privirea mea te vede, oriunde te-ai vrea ascunsă. Tu mai ştii asta sau vrei deja să fi uitat?

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: