vineri, 26 iulie 2013

Citiri în cărţi

De nu ar fi să fie ceea ce este, omul ar fi asemenea cărţii ce se scrie pentru a fi citită, dar altfel decât o carte pe care o scrie omul, fiind citită şi înainte de a se termina. Şi tot asemenea cărţii, se vede, uneori mai uşor, alteori mai greu, ca fiind continuarea unei alteia şi continuată fiind de o alta. Carte fiind, nu îşi poate singură recunoaşte nici motivul începutului, nici motivul de a fi o continuare, nici că nu se sfârşeşte prin ea povestea care într-o altă carte poate continua. Ba chiar se consideră, şi originală şi singulară, de nu ştie, ori nu vrea, şi alte cărţi citi... De nu ar fi ceea ce este, carte s-ar putea numi, dar fiind ceea ce este, este şi carte, şi cititor de cărţi este, şi le poate desluşi, dacă îşi are puterea, ori îşi adună puterea spre a citi ştiind că citeşte, oricum, după cum e datul omenesc, şi cartea ce este el, scrisă de către alţii.
Şi-s cărţi vechi, unele mai vechi decât îşi pot închipui cei ce le citesc, înainte de a le citi, alteori cărţi mai noi, care noutăţi despre lume nu prea aduc, diferită fiind doar scrierea, care este asemenea unei poveşti spusă de un tânăr, cu vise multe şi fapte puţine, faţă de povestea pe care o spune un altcineva, un altcineva cu fapte multe şi viese împuţinate de faptele care au fost altădată vise sau de faptele ce s-au împotrivit viselor. Dar oricum ar fi, nimic nu lipseşte, totdeauna, în orice carte, se regăsesc toate clipele ştiute ori chiar neştiute ei, văzute şi nevăzute, cele cu putinţă a fi văzute sau fără putinţa ei de a vedea, atunci când îşi rostogolea literele în cuvintele de neşters. Şi când a fost cititor de alte cărţi şi când nu avea habar că şi alte cărţi se lasă citite, şi când nu putea alte cărţi citi, după cât de mari sau mici, bogate sau sărace sunt capitolele, se poate şti. Se mai poate, tot din cartea ce se lasă citită, şti, cât de vechi sau de nou este înscrisul, nu după ordinea pe care oamenii o dau cărţilor ce le scriu în lumea vieţii şi a morţii, fiindcă sunt altfel de cărţi, cărţi care vorbesc despre lumea vieţii şi a morţii, privind-o dintr-o lume în care doar viaţa există căci moartea nu este ştiură, ci după scris, cele vechi fiind scrise în cuvinte cu multe înţelesuri, cuvinte puţine, care conţin esenţe, cele noi fiind scrise în cuvinte cu puţine înţelesuri, cuvinte bogate, care conţin lămuriri.
Sunt unele cărţi mari, volum după volum, care încep asemenea cărţilor de poveşti pentru copii, cu banalităţi şi întâmplări simple, ca mai apoi, undeva pe la mijloc, să te cuprindă teama şi bucuria, sau bucuria şi teama, despre ceea ce cândva, când cartea s-a scris, când cel ce atunci a scris în ea a trăit, a făptuit şi a năzuit, într-o formă prin care, ceea ce a fost se vede ca fiind, ceea ce este se vede a fi fost, neavând a se găsi ceva nou sub soare, nou fiind însă prin cei ce cărţilor le-au fost pergament sau cerneală. Greu să găseşti o carte, aşa mare, cu puţine diferenţe de scriere, uneori te întrebi ce-a căutat unul care barda morţii mânuia fără păsare, să mâzgălească, din fugă, înscrisuri de preţ şi cu migală făcute, până ce s-a găsit un pierde-vară să o murdărească şi să o preschimbe într-un biet petic de însemnări, simţindu-se obligată să se rescrie, cu tot atâta migală, spre a-şi regăsi strălucirea pierdută, cu voie, de cele mai multe ori.
Acelea mici, par de multe ori prea puţin interesante, de multe ori sunt la îndemână şi uneori sunt pline de idei noi, de căutări ale înţelesurilor care, pentru cei ce pot trece de înfumurarea dorinţei de citire, ori de scriere, de cărţi valoroase, să fie diamantul neşlefuit din mâna bijutierului care va ajunge strălucitor, ori de aruncat să se piardă de vederea oricui, după cum acesta se pricepe şi vrea să fie veşnicie martor şi vesnicia să-l păstreze prin mereu pomenita-i lucrătură. Par doar, nu sunt deloc de lăsat la o parte, chiar doar un singur rând scris le poate scoate la lumină şi vederea tuturor.
Cărţile aşa, şi poate şi în alte feluri, pot fi văzute, aşa cum oamenii, asemenea, dacă nu tocmai la fel se arată. Cititorii nu-s cu nimic asemenea cu altceva, căci, în afară de cei care cercetează cărţile, ştiind şi cum s-au lăsat ele citite şi ce înţelesuri au lăsat, ştiind şi cine, şi ce, le-au citit, ştiu şi cine au mai scris câte ceva, şi cum au scris, şi ce au scris, mai presus decât oamenii, cititorii toţi, la fel şi cei ce le scriu, oameni sunt şi prin fapte, vorbe, gânduri şi trăiri omeneşti scriu şi înţeleg ceea ce scris este deja.
Ei sunt cei de vină, de multe ori, însă nu totdeauna, de toate cărţile ce în focuri ajung aruncate şi de toate cele ce cu greu mai vor alţi cititori să le deschidă. Şi asta pentru că, unii, mai fuduli decât toată fudulia lumii la un loc, fără să ştie să citească literele scrise strălucitor, de bună credinţă fiind luaţi, în afara ideilor sar şi scriu şi ei, pe-acolo, câte ceva, ca să se vadă că ştiu să scrie, în stil analfabet, e drept, şi să se poată mândri cu opera lor, care, după cum se poate, sau nu se poate, prin cartea astfel pângărită, spre o anume eternitate merg. Cei ce pot cu adevărat să lase ceva în urma lor, ceva de folos oamenilor şi lumii, au fost mulţi cândva, puţini sunt acum, şi chiar şi dintre aceştia, parcă mulţumiţi cu ceea ce ştiu că au lăsat să fie înainte mergător, la cimilituri, po-veşti de groază ori poveşti ale nesăbuinţei scriu. Şi toţi aceştia, cei de acum mulţi, împotriva celor ce ştiu să citească şi ştiu să scrie adevăruri nepieritoare sunt, dorindu-i, într-un fel ori în oricare alt fel, din lumea lor duşi departe, spre a nu le tăia elanul de a ţine focul arderii cărţilor mereu aprins, ca, de altă scăpare n-au, cândva, să se poată pe ei înşişi lăsa focului care, cred ei, îi scapă de suferinţa pe care le-o dă amintirea rândurilor însăilate, ca o cusătură cu aţă neagră pe o pânză albă.
***
Am scris în cărţi şi am citit cărţi, multe după câte cred eu, nici nu ştiu dacă puţine sau multe, după cum alţii cred, sau după cum se spune că alţii cred. Nu găsesc rost ideii de a compara... Am învăţat, citind, să citesc dincolo de litere, să aud foşnetul şi să înţeleg din felu-i de deschidere, amănunte care să îmi dea întregirea firească şi necesară pentru oricare carte, fie ea mică, fie ea mare, fie carte cu multe căi uitate a fi duse până la capăt, fie cu drumuri ce s-au dus până departe, acolo unde-i era departele şi capătul din care altul, urcător pe munţi, ori spre creste albe şi mereu luminate, putea continua. Am citit pe întuneric, am citit de lumină, am citit în zori de zi şi în căderi de nopţi, şi, am învăţat să deosebesc ziua însorită de ziua plină de norii ploii, am învăţat să deosebesc noaptea de o simplă furtună, am învăţat să las furtuna să vină, ca fiind singura cale, ori să dau avânt spre depărtarea de mohorârea ploilor ce, de se pornesc, nu se mai opresc.
Mai greu sau mai uşor se lasă deschisă o carte, înşelătoare fiind această greutate pentru cei mai mulţi, crezându-se că valoarea dată îi este tocmai de această împotrivire. Sau mai se zice că ceea ce uşor se deschide odată, mereu uşor se va deschide şi altădată, fără să se ţină seama că strânsă de încheietură, cartea nu se vrea deschisă şi, când se deschide, sare de primele rânduri, pe acolo unde toate începuturile sunt deja spuse şi nu se mai înţelege nimic. La fel şi cartea care se lasă greu deschisă, începuturile sau capitole întregi vrea să le lase ascunse, şi se împotriveşte, pentru ca cel ce vrea să ştie tot, pierzându-şi răbdarea, să accepte că, doar frunzărindu-se, cartea lasă toate înţelesurile citite, restul fiind banalităţi fără importanţă. Doar cartea ce de la începuturi se lasă deschisă, nimic nu are ce să-şi ţină pentru ea, fiind cea care s-a completat singură cu note şi explicaţii care să nu lase nimic să scape. Dar, de multe ori, am văzut cărţi care, mi s-au deschis la întâia atingere, deşi de-abia că au putut fi întredeschise de alţii, strânse cu prea multă putere, ştiind că vor fi repede închise şi cu mâzgălituri şi pete urât mirositoare se vor alege. Şi de-aceea ştiu să nu mă mai las, aproape niciodată, înşelat.
De citit, cei mai mulţi citesc la vremuri nepotrivite, cărţi pe care le văd ca potrivite, doar pentru că ştiu că trebuie să citească, aşa cum şi alţii, în aceleaşi vremuri, care celorlalţi le sunt potrivire, citesc. Din această nepotrivire unii ajung să înveţe ceea ce n-are nici în clin, nici în mânecă, cu ceea ce ei aveau de învăţat şi se aleg cu alergătura după alte şi alte cărţi, adesea chiar ajung să pună mâna pe o carte de colorat, care-şi face sensuri după cum este culoarea aleasă, doar pentru a nu se arăta celorlalţi ca fără carte. Însă la orice examen, repetenţi sunt, chiar dacă nici în ruptul capului nu recunosc, dând vina ori pe carte, ori pe cei care l-au îndemnat a fi cititor, crezînd ei că a citi e tot una cu a se juca, mai degrabă, cu formele literelor, chiar şi cu focul, de nu le iese socoteala aşa cum şi-o fac dinainte.
Câte unii, plini de ifose, care, citind ori necitind, se dau drept adevărat tălmăcitori ai unor înţelesuri care de oricine se pot înţelege, sau, dacă nu sunt crezuţi, ori vor să fie cu totul crezuţi, răstălmăcesc propria tălmăcire, dând cărţii sensuri care o fac să se vrea citită de câţi mai mulţi, ori de nimeni atinsă, dacă se lasă convinsă de răstălmăcirile scrise în cuvinte frumoase, cuvinte de laudă, care, separat luate, au valoare dar nu dau valoare de n-au nici reazem, nici sprijin, nici motiv, ci sunt spuse doar ca să ia ochii prin scânteieri care se pot împrăştia şi se pot pierde, fără urmă. Şi-aşa se face că se găsesc unele cărţi ce cu mult prea multă valoare pe ele însele se găsesc, crezându-se ca putând fi citite asemenea celor spuse de acei care le-au sucit minţile cu răstălmăcirile lor atrăgătoare în vârtejul focurilor ce le vor arde coperţile şi doar o minune le va mai fi salvare, prin cel care se va încumeta, ori milostivi, a le mai da un titlu, originalul ori altul original, de se găseşte motiv pentru a li se şterge urma.
Nici o carte care se poate citi, de greşeli nu este lipsită, aşa cum nici unul dintre cei cărora dat le este în cărţi să scrie, fără de greşeli o pot face. Unele în înţelesuri lasă totul neschimbat, altele schimbă mult prea mult ca să mai poată cineva, ceva, înţelege. Cărţile, uneori, singure, fără îndemnul cuiva, fără să le ceară ori ademenească cineva, neavând stare, sar, din locul ce-l au, în sus şi apoi cad, neavând nici cum, nici puterea, de a nu se lăsa călcate în picioare de cei ce trec, în drumurile lor, în căutarea cărţilor potrivite, cu ştiinţă sau doar din simplă obişnuinţă, murdărite fiind într-o măsură în care apa unui ocean nu-i cu putinţă să spele praful şi noroiul ce le îngălbenesc şi rup foile, mototolite şi şterse de toate înţelesurile celor ce, binevoitori chiar, nu le mai pot reda nici un fel de înţeles. Cărţi neîncepute am văzut, astfel săritoare, cărţi care abia de fuseseră începute, dar s-au plictisit de a fi citite şi alţi cititori, pe nume chiar strigau şi nu se mirau că aceştia răspundeau, dar nici că pe grabă frunzăreau şi plecau, nezăbovind nici cât să se întrebe de ştiu ori nu ştiu ce carte au citit.
Am citit cărţi, am scri în cărţi, am lăsat înţelesuri, şi am priceput înţelesuri. Ştiu, citindu-le, de câte feluri sunt şi ce folos aduc celor ce le vor citi, ştiind şi ele ce au adus celor ce le-au citit...
***
O altă carte încep să o citesc, ultimul ei capitol încep să îl scriu. Tot ceea ce a fost până acum, acum este îndeajunsul necesar pentru a-mi desăvărşi scrierea cărţii vieţii mele, cu toate cele ce se vor şti, cândva, de cei ce vor putea şi voi, întru totul, să o ştie. Mai mult nu mai este nevoie pentru tot ceea ce am avut de făcut şi pentru ceea ce voi avea de făcut. Am citit, am scris, de acum încolo scriu şi privesc şi scrierile altora, ştiind ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ştiind că le-aş putea spune, de mă vor întreba şi când mă vor întreba, când e bine şi când e rău, de scrisul este pe măsura cărţii sau dacă , ea, cartea poate fi scrisă cu acele înţelesuri de care cel care scrie, nu se teme că, ştiute fiind, priviri şi vorbe de tot felul, grele, îşi va atrage... Şi cărţi multe mai am de scris şi de citit...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: