miercuri, 30 noiembrie 2011

Am uitat, îngere, sa îţi spun...

Înger drag... Iartă-mă că te-am lăsat să mă aştepţi. Am uitat să-ţi spun asta. Ne-am luat cu problemele mărunte şi tocmai ce era important n-am apucat să-ţi spun, văzându-le, pe toate celelalte, ca mult mai importante...
Când am trecut, fără să văd prea multe, mai înainte de miez de noapte, atunci când mi-ai făcut semn că vrei să îmi spui ceva, m-ai văzut că mergeam repede. Ştii şi tu că sunt ultimile zile ale acestei vechi lumi şi totul trebuie făcut repede. Lângă mine era un suflet copilăresc, dar care, după ce l-au bătut vânturile şi ploile de pe aici, a ales să nu mai stea cu mâna întinsă. I-a fost destul cât i s-a dat peste mână şi cât a trebuit să facă ceea ce alţii au vrut. Aseară când m-a luat de mână şi a spus: “Mergem?” m-am simţit ca un bunic, ce trebuia să facă o bucurie nepoţelului...
Am fost împreună să-l întâlnească pe Mai Marele Preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt; i-am văzut lacrimile ce n-au putut fi stăvilite. L-am lăsat acolo să-şi spună ceea ce aveau de spus. Când a ieşit a plecat linişit pentru a deveni Om Nou! Înger drag, acel suflet acum e, cu totul, în Lumină, el e, pe de-a-ntregul, Lumină!
A trebuit să mai întârzii, înger drag, pentru că fierberea este foarte mare. Astăzi tremură lumile toate, iar lumea noastră e în prim-planul schimbărilor. Mulţi se întreabă de ce ar trebui să mai existăm, chiar problema decăderii cu totul şi a omorârii Pământului este subiect de discuţii. Sunt lupte grele, drag înger, pentru că printre noi sunt mulţi evadaţi din celulele întunericului. Ieri noapte sufletele nevinovate s-au răzvrătit şi au avut atâta furie în ei că ajunseseră să dorească să se rupă de Noi. Au lovit cu pietre, au aruncat săgeţi... unii au vrut să-şi ucidă propria făptură. E vreme de jale, înger drag, e vreme de pierzanie şi de înalţare.
Ni se reproşează, îngere, că suntem răi, că suntem dezbinaţi, că suntem înfumuraţi şi egoişti, că minţim şi ne minţim, că ne-am culcat pe urechea binelui material, uitând ce înseamnă binele, că numim rău tot ceea ce nouă nu ne convine, lăsând adevăratul rău să ne ţină în oarbă sclavie. Şi ni se mai spune că am uitat că am venit aici ca să ne ducem până la capăt misiunile, că am promis că nu ne vom coborî, că vom face tot ce e nevoie să îi salvăm pe cei care mai pot fi salvaţi, că vom ajuta să se facă necesara separare între cei care s-au disociat de lumină – cu fapta, cu gândul sau cu vorba – şi cei care doar Lumină vor.
Tu suferi atât de mult, înger drag... Ştiu că vrei să iei totul pe tine, dar cât crezi tu că mai poţi duce ceea ce au două suflete adunate? Eşti om, aici, acum, şi tu, şi te lovesc şi pe tine furtunile, şi simţi frigul vremurilor şi vremii...
Că s-a scurtat timpul, ştii bine, şi tu, îngere. Că o oră contează acum cât un an ştii şi tu, nu de ieri şi nici de azi. Că deja zile ne despart aici, de Ziua Marelui Prag, îmi este clar că ştii. Ştiu că pe pragul miezului de noapte tu ai vrut să-mi ceri să nu mai stau în cumpănă. Eu, înger drag, nu pot să spun oamenilor ceea ce ştiu pentru că nu ştiu să vorbesc prea blând. Îi iubesc la fel cum îi iubeşti şi tu, dar mie îmi e dat să fac separarea definitivă, să nu mai las nici o cale de întoarcere pentru cei care deja au rostit jurământul. Tu poţi să nu faci dureroasă alegerea şi separarea, căci blândeţea ţie îţi este dată. Eu, stau lângă tine şi desăvârşesc începuturile pe care tu le faci, sau cu sabia dau, de nu se poate fără sabie.
În fiecare clipă se întâmplă multe. Mulţi nu mai pot rezista, preferă să se retragă, pleacă. Şi-au ales calea pentru că ştiau ce îi aşteaptă. Sunt cei care încă au mai avut demnitatea de a se recunoaşte în neputinţa lor. Dar câţi sunt, înger drag, cei care nu au nici măcar puterea să se uite în oglindă, temându-se ce ceea ce sunt?
E lipsă mare de Preoţi, drag înger! S-au stricat rînduielile şi mulţi au uitat legământul. Ei s-au dat Legii oamenilor şi i-au trădat pe oameni. Preoţii cei noi sunt în mare încurcătură, nu s-au dumirit încă. Unii pot, dar nu vor! Alţii vor dar cred că nu pot!... Vor să facă ceea ce e de făcut, nu pot sau nu-s lăsaţi să facă ceea ce e de făcut. Tot ţie, înger drag, îţi revine datoria de a-i chema, de a-i aduna, de a le arăta că ei sunt în sine Calea pe care şi alţii vor trebui să o urmeze, dar trebuie să fie asemenea căii de care vorbesc!
Am uitat, înger drag, să îţi spun... Pentru mulţi Lumina va fi un vis de neîmplinit. Şi că trebuie să nu mai taci, înger drag, să spui vorbele ce le ai de spus! Să spui tu, căci tu ştii multe, şi poţi spune chiar mai multe decât aş spune eu! Vorbeşte-le oamenilor, înger drag! E aşa de aproape Ziua Marelui Prag! E vremea... Vorbeşte-ţi vorbele Luminii!

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi: