sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Tu, mamă a primului copil al luminii...

Te-ai născut iarna, purtând în tine viscolul fierbinte al primăverii. Ai adus cu tine timpurile dintâi, şi ţi-ai purtat prin viaţă căutarea timpurilor noi. În nevinovăţia căutărilor tale nici nu ştiai de unde se isca în jurul tău uraganul urii, ce devenea, mereu şi mereu, mai nemilostiv cu tine.
Au vrut să-ţi vadă paşii pe drumurile deznădejdii şi pierzaniei, sortindu-ţi doar neadevăruri. Te-au ascuns în umbra întunericului şi se tot fereau de lumina ce o simţeau în plânsul tău. De aceea ţi-au interzis zâmbetul, căci nu mai puteau să-ţi suporte strălucirea. Când ai încercat să arunci mantia pământie de pe tine, li s-a cutremurat pământul de sub picioare. Au înţeles că doar punându-ţi o lance în piept, te vor putea opri. Te-au înţepat înspre inimă, dar Lumina ţi-a apărat inima, şi nu a fost precum au vrut.
Când au crezut că e mai bine să te ţină în robie, ţi-au sfârtecat pântecele pentru că simţeau că în tine ai un grăunte de seminţie Divină. Lumina a fost cu tine, şi în tine, şi ai trecut un prag.
Ai trecut pragul, dar şi cei ce nu s-au împăcat vreodată cu menirea-ţi sfântă, au prins a se zvârcoli, arşi de ură. Încercai tu să-i vindeci cu iubirea-ţi nemăsurată, dar iubirea, pentru ei era nu precum uleiul pe arsură, ci precum apa. Şi de aceea au dat cu pumnul. Ţi-au înfipt cuţite în pântece, dar s-au topit de fiecare dată in lumina-ţi ce creştea, cu fiecare zi. Plecasei pe drumul ce nu se mai putea întoarce şi atunci au aruncat suliţe după tine. Au tras cu săgeţi şi au aruncat cu pietre. Te-a apărat lumina, dar au fost loviţi cei din jurul tău, ce s-au risipit de lângă tine precum puii de potârniche...
După tine şi spre tine au trimis şerpii cei veninoşi ce trebuiau să ucidă tot. Ţi-au tot ocolit drumurile şi tu simţeai cum picioarele ţi-s rănite de pietrele lungimii drumului. Luminii celor ce te aşteptau au tot încercat să pună bariere şi să te tot tragă înspre depărtarea ce ţi-o vroiau. Te-au depărtat, dar nu te-au îndepărtat.
Ţi-au legat gândurile de pragurile morilor de vânt şi speranţele de pragurile morţii... Ţi-au legat dorinţele de talpa casei şi picioarele cu parâme marinăreşti...
Ţi-au legat gândurile de pragurile morilor de vânt şi speranţele de pragurile morţii... Ţi-au legat dorinţele de talpa casei şi picioarele cu parâme marinăreşti...
Dar Lumina ta şi Lumina din tine te-au lăsat să priveşti spre depărtare. Ţi-au adus în vis puterea de a ajunge să te renaşti. Azi, când încep să se deschida marile porţi ale cerului, tu plămădeşti pasul cu care ai fost menită şi sortită înspre vremurile ce vin mai apoi... Lumina din tine, va fi întâiul copil al luminii...
Tu mergi cu paşii tăi, nu asculta urletele sirenelor din întuneric... Orbecăirea lor e cântecul de lebădă al vremurilor ce vor apune...
Şi totul va fi alb şi pur...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi: