Ridică-ţi privirea, nu ţi-o mai aţinti acolo unde trebuie să păşeşti. Dacă s-a întâmplat să-ţi rămână noroi pe tălpi, nu e nevoie să te opreşti, fără să ieşi din el, pentru a-l curăţi. Ridică-ţi privirea, păşeşte. Ziua de ieri a fost ieri, ziua de azi este prima din lungul şir de zile care se vor trăi în altul, într-un an al prezentului în care nu-şi mai au motiv paşii să treacă prin noroi.
De ziua de ieri am trecut, împreunându-ne gândurile şi rostind vorbele care au avut darul şi rostul de a lumina, de a face drum spre mal. Chiar întâmplător furtuna ce-ţi îngheţa picioarele şi făcea să se ridice creasta valurilor, n-a fost întâmplătoare. Ridicându-se-n val, noroiul mlaştinei puteai să-l vezi, puteai să vezi cât de bine se lipeşte dar şi cât cât lunecos pasului este. Aşa se arăta, la lumina zilei, de ce atâta timp ai stat pe loc, deşi paşii tot spre înainte îi puneai, şi chiar şi aşa te vedeai, de multe ori, ca şi cum mergeai spre înapoi.
Şi a fost zi, şi a fost noapte. Şi-apoi, dimineaţa, zori de viaţă s-au arătat. S-au arătat ca val de lumină purpurie, pe o geană de cer înseninat care rupea cenuşiul pat al norilor. Norii aceştia întunecaţi, cerul vieţii zilelor de ieri, ţi-au închis orizontul trăirilor şi te-au purtat cu silnicie departe de malul care încă mai era şi mal al vadului apelor curate. O clipă de faptă, în care ai crezut că ai ales drum bătătorit, le-a fost deajuns să-ţi mute înspre niciodată gândul împlinirii. A mai rămas la tine doar norocul, gând de înălţare, ce te-a lăsat să ştii că există cheia unei porţi ce, din departare, mai mereu, îţi va face semn să mergi spre ea, cât încă poţi să o deschizi.
A fost zi lungă, poate prea lungă, dar tu i-ai dat puterea să-şi găsească mai mult timp decât avea nevoie. Din timpul tău de viaţă şi din timpul tău de împlinire i-ai tot dat rost, când ai ajuns la poartă şi, încercând cheia ce ţi-o pusese în mână un vestitor la ceas de seară, şi ai văzut că este chiar cea potrivită. Ai păşit alături de viaţă atunci, spre viaţă poţi păşi acum, nu mai ai decât să crezi iarăşi în tine şi trecutului să laşi mlaştina, păşind pe malul pe care tu îl poţi face să nu aibă gând de coborâre, ori să se lase în fundătura vreunei văi. Păşeste şi urcă iar!
Un comentariu:
Am avut dreptate,atunci cand am susţinut că ai foarte multă treabă de făcut.....Ai căutat drumul pe care ,din fericire,l-ai găsit,sus....pe un mal..unde...ca un far călăuzitor,aştepţi în negura vremurilor urâte pe care le trăim ,să salvezi tot ce mai este de salvat....suflete,minţi,inimi...
Trimiteți un comentariu