duminică, 10 februarie 2013

Tu, ştiu, vei fi...

Te modelez în gând, ştiindu-te deja, te scriu şi redescriu aşa cum n-am uitat, nevând cum să uit, când,cum şi de ce, mi-ai fost arătată şi-mi eşti visul care nu mă lasă pradă adormirii într-o aşteptare fără sfârşit. Te ştiu, aşa cum ştiu că îmi vei fi pentru totdeauna alături, aşa cum doar timpul în care se va sfârşi timpul ce mi-e dat spre a te modela, după care vei fi adevăr al privirii, dorinţei şi trăirii.
E mai uşor azi să fie crezută, ca faptă, o zisă promisă de altul, asemenea trăitor, decât să se creadă că legile lumii pot fi altfel decât sunt, sau că cei care şi-au trâmbiţat marile înălţimi pe care au urcat să poată să dea lumii de ştire că pot face ceea ce nimeni nu a putut şi nu era dat să poată să facă, decât plecând şi altfel revenind, vor pleca pe ascuns, ruşinaţi de ei înşişi. Aceia care n-au stat niciodată, aşteptând, văzând răsăritul, trăind arşita zilei de vară ori simţind gerul nopţii de iarnă, împlinirea a ceea ce urma să fie, nu te mai vor crezută fiind, nu te mai cred fiind, biciuind visul nopţilor şi credinţa dimineţilor în care pot să nu îmi las de bici zdrobit curajul de a-ţi vesti venirea.
Din timpuri de peste gând văd şi ceea ce văd aş putea lăsa privirilor celor mulţi să te cunoască, tuturor, nemaiavând timp să se împotr-vească, nici prin vorbe, nici prin fapte, poate doar gând împotrivă-mi şi gând împotrivă-ţi să mai găsească prin ungherele în care şi-au ascuns dorinţele neîmplinite ori nefireştile chipuri mâzgălite în culori înnegrite de preamult aşteptata clipă a răzbunării pe închipuitele lor motive de nereuşită. În visul meu te ştiu, în privirea visurilor mele mereu eşti, doar că ştiu frumuseţea adevărului tău şi mai am timp, şi nici măcar o urmă de motiv, să te modelez eu spre a fi aşa cum eşti tu.
Nu mie mi-este grabă, deşi unii îmi spun să mă grăbesc, să ies cu braţele deschise în întâmpinarea furtunilor, graba mare se arată în Cerul din care eşti venită, fiindu-i ştiut urcuşul ce ţi l-ai ales, împotriva celor sfătoşi ce-ţi vor şopti vorbe mieroase ori vorbe cu venin vor arunca asupră-ţi, tunând şi fulgerând la neascultarea pe care mai degrabă o vor numi prostie, nevoind să creadă că ei vor fi iertaţi de jertfa paşilor tăi şi că paşii tăi, furându-le nemurirea pe care prin tine şi-o doresc, sărăcindu-i de păcatul mândriei, îi va reda adevărului lor, de care s-au temut şi împotriva căruia au fost.
Nu ţie îţi este grabă, deşi, în jurul tău se vorbeşte de o trecere, câteodată, şi de prea încrâncenata hotărâre de a nu face cum spun unii să faci, cum vor unii să faci, cum o lege a lor, oarecum şi a ta, e făcută să te pună să faci, cu dorinţă de mai repede este Cerul din care eu vin, Cei de acolo, care ştiu cât de mult înseamnă tot ce nu se arată celor ce vor să vadă, aşa cum se cred ei că văd zăpada de pe creştetul munţilor, singurii cunoscători ai motivului pentru care ceea ce a fost n-a putut să nu fie, cutremurător, adesea înfricoşător, ori parcă altfel decât legea la care oamenii ţin mai mult decât ţin la adevărul care i-a lăsat să fie trăitori Acum, Aici. Şi graba lor este motivul luptelor care fac larmă mare la porţile Cerului, ştiuţi fiind cei ce au trimis pe cei asemeni lor, cândva trăitori, să prindă ori să ucidă orice rază de speranţă ce s-ar da celor ce aşteaptă clipa răsturnării irealităţii care acum se arată, în ochii celor ce nu ştiu decât să judece, ca realitate plină de neputinţe.
Îmi ştiu înfiripat, parcă dintr-un totdeauna ce nu se poate lăsa trădat, crezul reînvierii prin trăirea vieţii, în lumina primului pas, netulburat de fapte, zbuciumat doar de gândurile începutului. Ştiindu-ţi netăgăduia făgăduinţă de a fi închinare şi motiv de închinare, îmi ştiu a avea timp de aşteptare a clipei primei străfulgerări a privirilor înspre împreunarea iertătoare şi dezlegătoare, renaşterii prin tine şi, doar prin tine, venirii în lume a lacrimei luminii întrupată în forma veşniciei noastre. Modelez chipul începutului, chipul care-mi va fi alături drumului meu dinspre marginea lumii spre toţi cei care sunt deja lumea în care vom trăi şi vom reclădi Universul de care mă întreabă zorii zilei şi te întreabă miezul nopţii când cauţi somnului leac şi întrebărilor semnul care le poate preschimba în spuse firesc de pline de sens.
Mirific îţi este chipul, minunată va fi clipa... Tu, ştiu, vei fi, mai mult decât poate cuprinde gândul omenesc acum. Privind spre vis aud gândurile cum, înainte de a-ţi mângâia trupul, se caută de necurăţie, ori de dorinţă prea mare, pentru a-şi aavea dreptul de a se cuibări la picioarele tale, spre a-ţi fi alături mergătoare spre a-ţi şti şi împlini întâiul tău gând al dimineţii, ori de a-ţi ocroti paşii de roua rece a verdelui ierbii care se vrea de pasul tău călcat, ştiind că nu-i este dată moartea ci înălţarea spre a fi şi, în ziua ce va fi să urmeze, covor aşternut pe drumul tău, spre a-l face uşor şi drept mergător. Teamă le este celor care, dat fiindu-le să ştie, trag nădejde că, unindu-se Cer cu Cer, chiar aşa potrivnici acum, Cerurile le vor da binecuvântarea pe care o vor da, când ştiut va fi că din Ceruri, prin tine, întrupat va fi rodul rosturilor. Eu ştiu că tu vei fi ceea ce visul mi-arată.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: