Te pregăteşte dar, şi vino... Nu, eu nu m-am răzgândit... Îţi spuneam doar că nu mă grăbesc... Şi nu de grabă e vorba când îţi spun să vii... E mai repede dorinţa şi dorul de adevăr, şi preamultul şi absurdul înţeles, dat de alţii, vieţii mele. Din haos regăseşte-te, renaştete-te din viaţa fiecărei zile, din trăirile fiecărei clipe şi arată-te pavăză a vieţii şi a nemuririi întregului drum pe care l-am tot mers, străbătând pe jos întregul Univers, cu gândul plecând totdeaua dinspre trecut, şi totdeauna înspre ceea ce ţie îţi e dat să împlineşti!
Din lumea în care se crede că pasul nu se poate aşeza decât pe vârfurile crestelor semeţe, din lumea care nici să numere nu mai are nevoie, lumea spre care privesc mulţi şi încearcă să şi-o facă ţintă a vieţii, lumea în care se ştie că orice se poate, îţi este ţie sortit să calci prăpastia ce mă ţine departe de cele mai mari înălţimi, văzând în lumina ochilor şi simţind prin trăirea faptelor puterea de neînvins a lumii mele, lume în care imposibilul are doar rolul de încercare. Din tine ştii, din datul ce ţi-i dat îţi afli acum rostul de a fi puntea încropită spre a-mi putea urni trecerea-mi ca, împreunând paşii destinului, să facem trepte durabile până deasupra norilor, unde tăriile Cerurilor sunt doar la o ridicare a privirii, de jos, de unde se clatină Pământul de puterea avântului ce întrece orice măsură ştiută până acum.
Tac, încă tac vorbele ce se vor spune. De unde te aştepţi la mai puţine, de unde nu vei fi crezând vreodată, vor veni precum securea, cercetându-ţi trecutul în măruntaie, cu gândul de a găsi ceva care ar da înţeles alegerii de a pune în joc, dincolo de orice părere, continuul prezent al viitorului. Va fi şi cineva, orb şi orbit de neputinţa de a avea ceea ce îşi dorise, ce va găsi vinovăţie chiar şi nisipurilor în care te-ai jucat, copilăreşte, cu gândul la timpurile când vei auzi, pe acelaşi ţărm de mare, chemându-te, glasul nemuririi tale, să daţi, împreună, contur de stâncă, zidurilor sub care piticii jocului îşi pot lăsa, o clipă, alergătura lor prin lumea poveştilor, pentru a se odihni.
Venind mai devreme totuna e, tot aceleaşi fapte vor fi făcute împotrivă-ţi, aceiaşi oameni, la început, se vor mânia pe Cer şi aceiaşi vor fi cei care te vor binecuvânta şi în spate lăuda. De-aceea am prins curajul de a-ţi spune să te pregăteşti şi să vii, degrabă. Mă grăbesc eu, şi nu pentru mine mă grăbesc, ci pentru a nu mai pune, unii, deloc înţelegători şi de nimicuri cunoscători, vreascuri şi paie ude în focul care acum se căznesc să-l aprindă, fără să le pese că tocmai în acel foc se vor arde ei, neputincioşi, şi tocmai lumina focului îi va arăta agăţaţi de umbrele pe care, cu osârdie le slujesc, crezându-le fireşti semne ale drumului lor spre lumină. Vino, cu fără de păcatele tale, vino spre întâiul început, în fapt de noapte, spre a lumina ca-n Cer şi pe Pământ, ca noaptea, ce o vom trăi-o, preschimbată în zi, să fie şi pentru ei zori de viaţă şi lume nouă.
Întrebări vor fi, multe, în preajma gândurilor mele, chiar şi în vis vor veni neînţelegeri şi îndoieli să-mi ceară socoteală de îndrăzneala de a-ţi spune, acum, să vii şi, atunci după acest acum, de a face, neţinând cont de rânduielile ce despart lumile noastre. Dar cum ştiu că a mă întoarece nu se poate, cum deja ştiu că şi îndemnându-mă s-o rup la fugă tot aş bate pasul pe loc, rămân de neclintit, încrezător în pasul tău care azi, acum, încă neştiutor, trece prin vuietul norilor, deasupra înaltului care încă poate fi de oameni ferecat, pentru a nu-ţi mai fi nici măcar privirea împiedicată de niscaiva fire de praf care tot vor să te atragă pe drumul pierzaniei lor. Şi urcă deasupra norilor spre a nu se lăsa prinsă în jocul nevinovat al picăturilor de apă care se lasă căzute pănă sub pământul ce le doreşte însetat.
Desfrânatei libertăţi a lumii tale i-ai opus, până acum, o neînţeleasă, acolo, trăire într-un altfel de fel, pentru care ţi-au alăturat vieţii nume de râs şi neputinţe pe care rar oamenii le au, ca să nu îşi arate ei neputinţele de a avea fără să se pună pe taraba îmbâcsită a vieţii la mâna a doua. Alesul drum, al sufletului văzut ca potrivnic ar fi, şi potrivnic ţi se va spune, ca motiv de renunţare, că e. Îţi simţi, îţi crezi şi-ţi asculţi îndemnurile sufletului... Din îndemnurile lui ai găsit calea de a opri căderea celor ce mai pot să se oprească, din îndemnurile lui ai găsit calea faptelor ce vor zdruncina somnul preadevreme mergătorilor pe calea deşertăciunii pline de bogăţii lumeşti şi va reînvia pe cei de vieţi izbăvitori, aruncaţi în pustietatea speranţei pierdute.
Te pregăteşte, dar, şi vino... Vino, trăindu-ţi vremea pentru care te-ai ales să vii, cu rost ştiut, cu adevărul încrustat în fiecare bătaie a inimii şi cu menirea văzută de cei ce vor să vadă, în fiecare lacrimă a privirii. Vino, chiar mai devreme, să poţi da vieţii darul Cerurilor, ce doar prin tine se poate dărui lumii. De peste vieţi îţi ştiu venirea şi tot deatunci îmi este aşteptarea speranţă pentru ziua din care azi va fi un ieri al marii încercări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu