Lumina care poate trece dincolo de umbre lasă vederea să cuprindă drumul pe care au trecut toate cele de care ţin amintirile, de care tot încearcă să se ţină, spre a le avea, acum aproape. Lumina dă înţeles adevărului care nu-ţi prea vine să crezi că nu se mulţumeşte să-ţi dea doar porniri, care te face să zvâcneşti de aşteptarea clipei pe care o vei numi trezire ori, fără îndoieli, renaştere.
E uşor de înţeles, trecând de puntea viselor, de unde, de când, de ce, irealităţi se pun de-a curmezişul vieţii, dând înţeles neînţelesului pe care, chiar şi cei mai înţelegători, chiar şi cunoscătorii, se tem să îi lase toată puterea de a convinge, de teama de a nu se lăsa pe sine convinşi că întâmplătoarele regăsiri sunt reale, sunt tot mai dese, că ceva, de undeva, de acolo unde doar visele ne duc când vor ele, nicicând vrem noi, îşi pune însemn pe trăiri spre a da de ştire timpului de acum despre timpurile care au fost şi despre timpurile care vin, timpurile care vor fi.
Nu ai încotro s-o mai apuci, nu am încotro să mai merg. Nu avem încotro să ne mai fugărim privirile. Ne mai întrebăm, deşi nu avem cum să nu o facem, despre clipa pe care ne-am rostuit-o noi, cei care azi nu găsim încă ideea care ne va aduce în vâltoarea faptei care ne va reuni, în trăiri ce atunci se vor reaminti ele însele. Tu găseşti mereu alte şi alte întrebări pe care ţi le rosteşti tăcerii tale, de cele mai multe ori, viselor tale, când şi mai grele crezi că vor fi răspunsurile pe care ţi le poţi găsi. Eu nu mă mai întreb, eu iau totul aşa cum e dat să fie, ştiu doar că acea clipă va pune punct unei căutări ce s-a rătăcit prin anii în care nici nu ştiam de ce caut anii rătăciţi de trecerea lor firească.
Urmele trecutului nu se şterg, oricât s-ar oglindi spre a-şi aminti un prezent al făpturii călăuzită de fireştile omeneşti dorinţe, chiar înainte de a se naşte, spre consensul adevărurilor ce au fost motiv vieţii. Înspre acum, devreme, mai încolo cu câteva fapte de prezent, a venit şi stă să se afle ştiută, fapta aceea la care tu te gândeşti că nu va fi niciodată, împotrivindu-te pornirii, eu o trăiesc deja, privindu-te, faţă în faţă, şi văzându-te în oglindă. Nu mă mai mir deloc... nu mă mai mir că te cunosc, aşa cum nu te mai miri nici tu când mă simţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu