miercuri, 6 februarie 2013

Lege peste întuneric

Înserarea cade tot la fel de repede cum şi zorii de zi se arată, fără a cere voie cuiva, ştiindu-se fireşti şi necesare. Nici măcar adâncul prăpăstiilor nu le poate sărăci de lumină, cel mult ele se ascund, cât pot să se ascundă a privi în ochi cerul senin sau lumina stelelor care, de multe ori, le mai ia din curajul de a se da drept adăpost celor ce-şi caută adăpost de vreme sau de vremuri. Răsăritul din zori este semn de înţelegere a dorinţei de mai bine a celor care au rătăcit în beznă ori a celor ce au înfruntat cleştii frigului de dinaintea primului semn al luminii zilei.
Sub lumina lunii vrednicia celor ce se gândesc la lumina zilei e ca un jurământ pe care şi ei ar putea să-l creadă, şi-şi cer să fie şi dincolo de miezul nopţii la fel de vrednici. Doar că, văzând acele gheţii arătându-se încoronând luna şi înveşmântând ştelele, îşi cer o ultimă altă amânare. Şi-şi iau de veghe adormirii somnul care să-i facă să biruiască timpul. Se trezesc trecuţi de pragul dimineţii, uitând de jurământ şi de întunericul ce, chiar ştiind că va fi să vină, se aşteaptă ca cineva, pentru ei lucrând, să îl ascundă sub pâlpâirea flăcării de lampă, care dau putere umbelor jucăuşe să le dăruiască dorinţe de trăire şi uneori şi de trăiri.
Legile vechi, legile Pământului, s-au îngropat de ruşinea nedorinţei oamenilor de a le mai înţelege şi de neputinţele oamenilor de a se ajuta pe ei înşişi prin fapta lor faţă de alţii, mult mai greşitori decât ei, ori mai nevoiaşi în înţelesurile mărunte al lumii, ori mai greu ştiute ale cerurilor... Ceea ce se crede a fi motiv de laudă se ţine drept bogăţie... Toate se preţuiesc cu măsura prezentului, în sensul prezent al înţelesului valorii. Ceea ce se dă omului,omului i se cere şi, pe deasupra, tot omului mulţumire. Ceea ce se primeşte nu se mai vrea şi înapoi dat, gând rău punându-se celui care ar putea şi ar trebui, după acelaşi înţeles, să ceară. Nici preţul nici măsura datului nu mai cad la învoială cu preţul sau măsura cerutului, adevărul chiar fiind adevăr doar când este spus nu şi când este auzit.
Legii nu-i dă mai nimeni ascultare, tocmelii toţi îi dau valoare, nebuniei i se ia apărare şi durerii i se găseşte mereu motiv drept, vinovăţia nevinovaţilor se pune pe picior de egalitate cu a celor ce scormonesc după vreascuri de întuneric să pună pe jar pe cei ce îndrăznesc a avea puterea căutării dincolo de veşmântul de apus de noapte al stelelor şi al ceţii întunericului dătător de umbre cu forme asemenea. Şi aşa se dă temei uitării legii, şi aşa se dă temei puterii bucuriei pe seama necazului celor pe care ceva, cineva, cumva, de ei înşişi, de adevărul lor, şi de motivul vieţii lor îi vrea îndepărtaţi, fiind voiţi a sluji, cu toată puterea ce o au, ştiută fiind, altora, altor adevăruri şi altor motive. Mulţi vorbesc de a fi lumină, se mai şi cred lumină, dar sunt temători, ori chiar se împotrivesc ieşirii la lumină, împingând, prin rostiri de cuvinte mari pe alţii de la spate, ei aşteptând să vadă zgura pe care să o poată arăta tuturor ca semn al întunericului în care cei împinşi de ei s-au zbătut ori au trăit.
Tot mai multe se întâmplă, tot mai puţine se fac spre a domoli furia celor furioşi că sunt doar ceea ce sunt şi nu au sorţi de izbndă să fie ceea ce vor. Cuvintele scoase din vechile învăţături, agăţate pe toboganul răstălmăcirilor, ca oricine ajunge să simtă lunecuşul să le atingă şi să le dea un temei de rost ori de vindecare, sunt pietrele de caldarâm ale unui drum larg, pe care cei dejnădăjduiţi pleacă dinspre lume spre neant, fătă a sta să îşi cureţe privirea înainte de a păşi înspre acolo unde li s-au îndrumat faptele, în numele unui adevăr ce-l au în ei, dar refăcut de alţii după chip şi asemănare străină. Şi-aşa se pierd izbăvitorii de menirea ce-ar avea-o fiind ei înşişi, şi aşa pier cei cu soartă de izbăviţi, în numele legii dezbinării sinelui de eu şi vieţii de vis.
În miez de noapte se strivesc hotare... În miez de noapte se întorc pe toate părţile faptele şi întâmplările, omorându-se adevăruri ale trecutului şi, punând pe fugă soarta, se mai dă din colţ în colţ, plătind unui vis firesc fără rost de vis, birul nepăsării şi trufiei de a alege hăţişul împotriva luminişului, de cele mai multe ori, cei cu menire de izbăvitori, prin a privi cer înstelat, ori chip adormit, înainte de a privi orizontul. Când lumina zilei dă contur fiecărei realităţi, ochii fug dinspre depărtarea orizontului spre aproapele promis orizont, zămislit din plăcerea dorinţei. Şi atunci ajung ochii să-şi bălăcească privirile în coaja de apă a mlaştinii...
Lege împotriva legii. Legea lăsa privirii orizontul înaintea privirii spre cer. Se ştia aşa ct de departe este mersul şi aşa cerul nu se lăsa privit printre lacrimile neputinţei, ci având la îndemână aripi pentru a ajunge cât mai repede, cât mai bine, acolo unde vântul nu mai putea fi aliat cu norii, unde norii, când mai apucau să umbrească razele soarelui o făceau doar ca să aibă timp să se vorbească încotro o apucă, unde gerul nu venea niciodată pe nepregătite şi nici soarele nu avea de gând să pârjolească apa izvoarelor. Nici rodul câmpului, acolo, nu lăsa frica aşteptării să se cuibărească în sufletul celor ce-i rânduiau motivul şi nici pământul nu se trezea din somn ca să se scuture de apăsarea care îl împovăra fără motiv... Apele nu se înrudeau cu mlaştinile...
Tocmeala multă timpului îi rostuieşte o trecere dincolo de motivul ce şi-l are spre a trece. Neîntâmplate azi, cum vrea omul să spună celor nefăcute, multe se vor întâmpla mâine. Mâine va fi ca acum, de încă se mai poate rândui în acum, dar poate fi altădată, când altfel vor fi toate, când ceea ce acum doar pare a fi rău atunci va fi chiar rău, dar şi aşa tot va fi făcut. Între legi omeneşti şi legi fireşti, când timpul devine judecător, devine necruţător. Ruşinea ori împotrivirea se plâng în somn de neluare în seamă, cutremură şi dau motiv de suferinţă, dar tocmai prin suferinţă i se dă adevărului cale de împlinire şi semnelor ce se arată acum, puterea ce o aveau arătând.

2 comentarii:

Anizaima spunea...

Si ce-ar fi de facut ca toate astea sa nu mai fie asa?

Daniel-Dumitru Darie spunea...

La o intrebare atat de cuprinzatoare, ce raspuns sa fie la fel de cuprinzator?

Cititori frecvenţi:

Google Followers: