Atâtea întrebări îşi caută răspunsuri... însă greu e de înţeles că există atâtea multe răspunsuri care par a fi mari adevăruri doar pentru că puţini sunt cei care le mai caută întrebările care le-au făcut să existe, regăsite în marea încurcătură a lumilor născute din lumea în care s-au amestecat văzutele cu nevăzutele, făcutele cu nefăcutele, gânditele cu negânditele, de unii care având nemurirea lor, le încurcă şi acum, şi, tot la fel, îi lasă pe tot mai mulţi, fără înţelegeri.
Ca şi cum toate ar fi dintotdeauna, ca şi cum nimic nu ar fi scorneală omenească, se dă apă la moară altor şi altor motive pe care oamenii să se arate oameni, uitând că omul e om, floarea e floare, pasărea-i pasăre şi animalul e animal, aşa cum au fost toate rânduite şi lăsate rânduite spre a fi bine, şi la fel cum s-a spus că de se vor amesteca rosturile rânduite, rânduirea rosturilor stricată va face să piară tot. Omul nu-i mai om de are grijă de ceea ce e om, căci nu rare au fost cazuri când de puii de om au avut grijă chiar păsările cerului, nu doar animalele pământului. Neom este omul care ucide animale şi ucide păsări doar pentru a arăta că este om şi le poate omorî. Om este omul care ştie rostul păsărilor şi rostul animalelor dar grijă poartă omului, altuia ca el dar şi lui însuşi, spre a păstra şi zborul şi visul aşa cum fost dintotdeauna spre a fi întotdeauna.
Ieri nu poate să mai existe, mâine n-a putut fi încă trăit. Doar azi a existat şi ieri, şi înainte de a fi ieri, va fi mâine şi va fi şi după ce mâine se va trăi ca azi. Perpetua existenţă e mereu alta, mai bogată sau mai săracă, pare-se, doar cu ceea ce ea însăşi a vrut să păstreze sau să lase deoparte. Dinspre mâine ieri se poate privi, şi tot ceea ce a avut puterea ieşirii în lumină, într-un clar fără cusur poate fi privit, văzut şi cu valoare înţelesurilor de azi, cu gândul spre a fi mâine temelia înzidirii într-un continuu prezent. Dar, dinspre ieri, mâine este un altceva care mereu şi de mulţi se vrea văzut, asemenea oricărui ieri, spre a se şti ceea ce e de făcut ca totul să fie schimbat în bine, fără ca cel ce-l va trăi să se obosească a-şi schimba ceva din ceea ce azi este, fără a se mişca din locul prezentului, de-i simţit ca bine.
Într-un fel de-un alt fel, ca şi cum n-ar fi fost, mulţi îşi caută-n gânduri ziua de care le este teamă, ceea ce era pentru ieri mâine, şi, ca şi cum îl au trăit pe mâine, pe ieri şi-l iau la întrebări, găsindu-l vinovat de toate câte nu şi le ţin aproape, ştiindu-le vinovate de vinovăţia ce şi-o au pentru alegerea de care se mândreau şi se împuterniceau a se crede bine făcători binefacerii. Şi, ca şi cum altora dăruindu-le propriile dorinţe, şi-ar fi dăruit sieşi împliniri, nu-şi pot abţine întrebările despre întunericul norilor în care, mâine dacă nu azi, se văd îngropaţi şi în căderi fără oprire duşi.
Mâine însă îşi ia dreptul de a fi azi, punându-se împotriva înţelesurilor de azi ale lui ieri. Cei ce vor să se ştie la fel, se îmbulzesc pe pragul trecerii de teama uşilor ce se pot închide, şi se miră, ori se plâng, ori ajung să le fie frică de cutremurul pragului ce-i face să bată pasul pe loc, încăpăţânându-se să creadă că altcineva, nicidecum destinul, le cere să schimbe obiceiuri, să-şi alunge ideile rosturilor altora şi să se înveţe a fi ei, liberi şi eliberaţi de faptele ce-i depărtează de ei şi de oamenii pe care îi tot alungă dar şi-ar dori să nu se lase alungaţi. Întrebându-se mereu despre ieri, având răspunsuri pentru mâine, ei cer ceea ce nu dau, deşi ar putea da, îşi doresc ceea ce nu pot fi, deşi ar vrea fi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu