duminică, 3 februarie 2013

Valuri prin furtuni

Vremuri noi văd, vremuri noi aştepţi, amândoi aşteptăm să se pornească furtuna lumii care să limpezescă înaltul Cerurilor care poartă, acum, agăţată, povara norilor ce ne ascunde pe noi de noi şi ne ascunde unul de celălalt. Răzbate în noi ecoul celui de-al doilea început care ne va ieşi în cale, nevăzut în întunericul nopţii, neauzit în larma furtunii. Tu aştepţi, eu vin, din scorbura valurilor care acolo plănuiesc să spargă diguri, să surpe maluri şi să cuprindă uscaturi cât mai întinse. Eu vin, tu aştepţi cu lumina trăirilor aprinsă de gândul vremurilor ce vor veni peste noi, fiind ale noastre.
Tot mai aproape se-aud cum cad fulgerele, înţelese în taină cu valurile. Aşa poţi să vezi furtuna, aşa pot să văd valurile. Aşa vezi valurile din juru-ţi, aşa văd furtuna din juru-mi. Valuri spre tine, valuri în mine, tu în furtună, eu prin furtună, tu mă aştepţi, eu te caut, furtuna-ţi pune piedici, valurile mă îndeamnă...
O aşa potrivire îţi cere să îţi aminteşti, şi tu îţi aminteşti trecutele timpuri... Poate cu mine, ori fără mine, valuri în noapte ai aşteptat. Ţi-a fost furtuna şi dor de ducă, dar şi speranţă, în nopţi de chin. Poate uitasei de vorba-mi veche, ce ţi-o voi spune, la fel, şoptit, în prima noapte ce se va trece, plină de fapte, plină de-un vis ce reclădeşte drumul strivit.
Spre mai departe... înspre totdeauna... Din nedormirea mea nelumească, din depărtarea în care sunt azi doar cuvântul ce-şi regăseşte drumul spre lume, eu vin, trezindu-mi dorul de viaţă, şi de trăire întru folos. Mi-e stea lumina dorinţei tale de-a mă renaşte prin tot ceea ce sunt: gând, vorbă, faptă, om şi trăire. Din neştiuturi mult căutate, vin cu puterea focului sacru ce arde de-a pururi spre a-ncălzi gheaţa din malul ce se aşteaptă a cade între valuri împovărat. Stai la răscruce de valuri ce vin înspre tine înfuriate de gândul că pier fără a-ntoarce fundului întunecat al mării, ca pe-o răsplată, drumul tău înfrânt. Acum este timpul, acum e chiar bine, şi vezi... am pornit eu pe drum.
Va fi o vreme încă furtună, tu ai s-o simţi... Eu voi mai merge, în miez de noapte, în miez de zi, din prag de astăzi spre prag de mâine, pe care însă noi vom păşi. Ca altădată, ştiu, nu-mi e teamă, trăznetul nopţi, vom auzi, când se vor rupe munţii de gheaţă, când apa mării va năvăli pe ţărmul mării, peste uscat. Sloiuri de gheaţă, de dimineaţă, pe sub ferestre, vor adormi, stând să aştepte miezul de zi, ce, pe mai toate, le va topi. Lasă lumina să stea aprinsă, ea-n sine-i calea să ştiu s-ajung, chiar de-i furtună, ori vreme bună, noapte-nnegrită ori plină zi. Lasă lumina să stea aprinsă, ea îmi spune despre gândurile care te apasă ori trăirile care te ridică, despre visele ce te trezesc obosită, ori speranţele care îţi lasă privirile să alerge, neprihănite, spre cele ce vezi că vor urma şi cauţi, mai repede, să le trăieşti... Păzeşte-ţi dorinţele să lumineze drumul împlinirii lor, ca împlinire a ta...
Văd focul timpului viitor cum se agaţă de fiecare silabă a cuvântului... Chiar nevăzut încă, arde cenuşa greşelilor din trecut ca să poată să urce mai sus decât ne mai avem unul altuia puterea de a crede că ne vom ierta, noi pe noi, şi fiecare pe el însuşi. În flacăra ce s-a aprins din freamătul dorinţelor tale se ard umbrele trecutului, iar lumina-i pune pe fugă deznădejedea cu care s-au însoţit mereu, cândva, stând împrejuru-ne. Caută-ţi vad spre orizontul furtunii, acolo poţi să mă vezi, de acolo vin, trecând de timpul futunii din împrejuru-mi.
Trecutul ne-a apropiat însă un prezent răstălmăcit de faptele altora, ne-a ţinut departe, ca să-şi afle menirea, mai târziu, ca prezent al refacerii adevărului care, chiar dacă s-a lăsat izgonit, nu s-a lăsat închis în urna în care pe fund de ape s-ar fi vrut sta. Suntem aproape de timpul nostru, la doar o clipă departe de noi. S-a pornit vântul, începe furtuna, mâine în zori se va opri...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: