miercuri, 28 martie 2012

Vestiri în calendare

În trecerea firească a timpului, calendarul are repere. În trecerea firească a vieţii, faptele devin repere. Iar ceea ce ramâne este un tablou cu repere şi însemne în calendar, pentru a fi văzut din viitor ca paşi.
Înainte de toate, orice faptă este un cuvânt. Şi totul a fost doar gând. Dar gândul, înainte de orice a fost o scânteie. Cel ce dă scânteieri stă mereu ascuns între întâmplări pentru a rămâne, pe totdeauna pentru unii, măcar un timp pentru alţii, anonim.
Din atâtea scântei se face atâta lumină încât întunericul se topeşte şi tot ceea ce stătea la umbra sa, ascuns înţelesurilor, poleit cu străluciri, devine de nerecunoscut, fad şi hâd. Ori cuvintele dulci, îmbrăcate în glazuri, rămân cu înţelesul adevărat, înţeles ce nu se mai potriveşte înalţimii spre care cândva se voia privitor.
Paşii stau în furca timpului şi se agaţă de reperele calendarului, sprijinindu-se pe fapte, spre a merge, aşa cum le este dat să meargă. Şi când nu merg înainte se împiedică, nefiindu-le lor datul de a privi peste umăr. Şi cel ce îi păşeşte începe să se târască. Când merg înainte o fac încet, agale, sau în cea mai mare alergare. Şi alergând începe zborul...
Colateral, în dus şi întors, se aud tropăind paşii umbrelor ce, mai vruţi, mai nevruţi, mărginesc drumurile spre cât mai dreaptă mergere. Umbre nevăzute mersului, se văd întru totul chiar de la prima înălţare, căci din mărginirea lor, durându-i pierdutul sens al mărginirii ce erau, se chinuiesc să ţintească, cum şi pe unde apucă, înaintea sau în urma zborului spre a se mai aminti frumuseţi de margini definite.
Înaltul zborului însă urcă de urcat îi este sensul cel de întâmplătorul a toate definit. Se rotesc în înalturi vulturi purtătorii de coroane, se rotesc dedesubt corbi vânând căderi sau decăderi. Din înalturi se ivesc raze îndrumătoare din crezute umbre întemătoare şi împiedicătoare, de acolo de unde, spre a nu fi pradă corbilor, stăteau ascunşi păzitorii adevărului ce-l aşteptau să se întâmple. Şi apar la miez de noapte când somnul s-ar putea fi vânat, şi scoate din marginile zborului friguri şi frisoane ce şi le iau cu ei drept trofeu al luptei câştigate, spre liberarea celui ce zborul nu-şi mai poate opri.
Bune vestiri se ivesc din tulburări de ape şi ape tulburi se limpezesc sub lumina semnelor ce lumină dau zilelor şi lumină dau nopţilor. Nuntindu-se, se coboară Pământului din Ceruri, căutând să nu se piardă timpuri, definind vremuri. Deodată toate, aşa cum sunt văzute şi aşa cum sunt nevăzute de unii sau de toţi, se lasă înţelese şi descifrate, întrebate, bucurătoare celor ce-şi vor bucurii vieţii, întristătoare pentru cei ce tânjesc după decăderile bucurătoare lor.
Un însemn din heraldica cerului s-a arătat vestind împreunări de adevăruri, împins spre vedere de gânduri răvăşite şi înţelesuri cu iz mirositor de răzmeriţă şi neştiinţă a ceea ce se ştie, răscolitoare a reziduurilor timpului trecut. S-a ivit fiindu-i dat să se ivească aşa, ca orice este adevărat şi mare şi real şi plin de toate ce nu se mai pot întoarce înspre ceea ce nu au fost. La zi mare, aşa cum mereu se face să fie ceea ce n-are cum să se mai lase cuprins de cuprinderea calendarelor vechi sau noi. La zi mare, ca să schimbe calendare.
Dintre nori, sub urma Soarelui, pe urmele Lunii, în vremea Luminii, în sfinţenia fără de mărginire a celor ce nu stau umbrelor făptuitoare de dorinţe, s-a plămădit orizontul altui Cer, întrevăzut de şoapte voit dorite acum uitate, dat de veste fără de gânduri, cu vorbe date de scânteieri ce se aprindeau în clipele de adevăr, în clipele în care se vorbeau cele ce din Cer urmau să se coboare pe Pământ, asemenea în întregul lor de amănunte.
Şi toate acestea pentru că era timpul calendarelor, care se vor marca în semnele noilor hotare, cu paşi ce nu se vor mai şterge, înscrise cu focul ce sârşitorul timpul de acumva fi!

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: