marți, 6 martie 2012

Reinventări de formă

N-am mai privit de mult timp să văd ceea ce este de văzut. Nu m-am mai aşezat de mult în crucea timpului ca să înţeleg ce idei se mai vântură prin lume, ce tipare au mai apărut şi ce tipare au căzut în dizgraţie.
Nici pe mine măcar nu m-am mai privit în oglindă, de parcă nu aş mai avea curajul să mă privesc în ochi. Şi acum stau şi mă întreb: Am acest curaj?
Mă haituiesc eu singur, mă hăituieşte cineva anume sau mă hăituiesc toţi?
Cum văd că am puterea să vorbesc, am puterea să mă împleticesc, am puterea să văd orizontul, nu prea mă simt încălzit să mă mint şi să văd altceva decât că alerg hăituit de propria-mi umbră ce poartă în ea propriul gând. Gândul că umbra este altceva decât mi-am făcut-o eu să fie, mă lasă pradă celor ce-mi împuternicesc prin părerea lor această realitate pe care, de ei ţinând cont, nu pot, şi prin asta nu vreau, să o fac altfel decât pe măsura lor.
Mi s-ar părea frumoasă, prea frumoasă dacă aş sta eu în locul lor, căci nu ar fi a mea. Aş privi-o, chiar dacă uneori ar fi  ca un spectacol de gladiatori. Aş putea chiar să pun pariu pe cel real sau pe cel ce-l vreau eu real. Şi chiar aş sti secretul de a câştiga pariul, căci niciodată n-aş paria pe cel real, ştindu-l slăbit de trăirea realităţii în formă primară. Aş miza pe forma reinventată.
Acum, stând însă pe răscrucea timpului, îmi regăsesc puterea de a-mi fi prieten şi a nu mă cataloga prieten de conjunctură. Şi mă însoţesc pe mine, la bine şi la greu, ştiind că dacă mint, o fac doar că mie îmi place ceea ce mie, gladiatorul pierdant, nu are cum să-mi placă. Ies cu mine, prietenul meu, în frig, cu mine sufăr când foamea îşi arată rolul ei sau când povara gândului căutător îmi apasă negăsirea a ceea ce caut. Nici nu pot să mă gândesc la a-i face o bucurie ce mă bucură pe mine, căci mă mai întreb cât mai poate el să se bucure, aducându-l pentru că eu vreau într-o lume în care îi acord satisfacţia de a nu-l privi nimeni, zbenguindu-mă eu printre lumini de rampă ce mă ţin orb.
Nu, încă am puterea să fiu prieten celui care sunt eu, privit de mine. Şi merg cu mine alături ştiind că aşa voi reuşi să fiu ceea ce trebuie să fiu! Real, foarte real! Nu reinventez forme de dragul aparenţei!

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: