luni, 14 mai 2012

Picătură cu picătură

Din câte ceva şi câte puţin s-au adunat toate cele ce acum au ajuns să se întregească. S-au făcut cuvintele fapte şi se cer să devină, inconfundabil, adevărul ce l-a definit trăirea momentului ce a investit prezentul cu înţeles de viitor. S-au picurat odată cu clipele ce le-au aşteptat să nu se mai lase întrebate despre când şi despre cum se vor face înălţare.
Din toate întregurile trecutului ce s-au risipit, fărămiţate de marile înfruntări pe fronturile însufleţite ale miezului de nopţi, s-au refăcut imaginile orizonturilor frânte şi împinse spre marginile lumii. Contopite în aura stelelor oglindite în clipocitul izvoarelor ce-şi lasă apele să spele ochiurile de ape stătute, s-au îngrijit să nu uite nimic şi să lase ştiute toate privirile ce căutau adâncurilor în pântece spre a putea să ascundă zâmbetul razelor de soare.
Pe ramurile dinspre laterale s-au curs picăturile dintr-una-ntr-alta şi s-au depărtat aproape toate de firul  drumului lor drept. S-au curs şi s-au scurs uitând de scocul ce le-ar fi dus spre roata ce, învârtindu-se, putea să dea forţă înseninării. Dar s-au dus înspre uitare împinse de gerurile ce le simţeau puse pe urmele lor. Şi chiar le-a cuprins uitarea în braţe, dar n-a reuşit să le mai cureţe de petele uleioase ce le-au lipit de lipsurile tulburătoare, ori le-au învelit în haine negre să poată să fie recunoscute ca trecătoare şi netrebuincioase.
Doar pe scocul roţii picăturile ce au rămas mai pun umărul să se lase căzute acolo unde ştiau că trebuie să se lase adunate pentru a putea urca scara spre vremea următoare. Însă umerii se îndoaie sub greutatea pietrelor de moară ce apasă potrivnic spre a nu le fi uşoară alunecarea înspre mai târziu. Şi chiar când au vrut şi au reuşit să se mişte cât de cât, plumbi topiţi s-au repezit să le ardă şi să le micşoreze avântul.
Picătură cu picătură s-a scurs şi s-a umplut şi paharul celor ce trebuiau făcute şi când s-au văzut lăsate în paragină s-au revoltat şi au început să îşi arunce strigătele încărcate de atâtea adevăruri necunoscute, că s-au tulburat şi pragurile norilor şi s-au întors din drum, lăsând seceta să înfierbânte gândurile şi să le facă să zvâcnească. Şi s-au amestecat cu fulgerele ce nu se arătau decât în fugă, pentru a prinde curajul de a spune că au acelaşi drept de a nu fi uitate ca şi toate celelalte care sunt scoase din uitare şi împuternicite ca fiind adevăr, chiar şi când nu sunt adevăr. Şi fierb şi fierberea lor nu se poate opri, cum nici un adevăr nu poate să stea de-a pururea ascuns.
Picătură cu picătură... De acum urmează toate să se picure aşa cum au fost vrute să fie picurate, mereu înspre timpul care deja trebuia să fie. Au dat toate în fierbere. Acum picătură cu picătură, fiecare, aşezate la locul cel adevărat, vor face adevărurile adevărate, vieţile trăite şi visurile împlinite. Era timpul...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: