Luat la-ntâmplare, cuvântul nu-i decât o vorbă-n vânt pe care o aud cei care au urechi să audă. Cuvântul este început, continuare şi sfârşit, pentru fiecare, după cum îşi poate purta trăirile şi duce gândul. Şi nimic nu e, nici auzit nu e, când toate se aud doar din gândurile care lasă vraişte, în toate felurile, tot ce nu e aşa cum ele vor, tot ce nu se poate recrea după chipul şi asemănarea născocirii lor.
E la mare căutare cuvântul şi nu pentru ceea ce este să fie, ci pentru că despre el se spune că a fost întâiul de toate făcător, dar nu se întreabă nimeni cum de cel care l-a rostit a pus în el puterea de a crea, şi nu puterea de a distruge, puterea de a apropia şi nu puterea de a depărta, puterea vieţii şi nu puterea morţii. Şi se tot învârt cu lopata cuvintele mari, ca să nu se vadă că din pleavă se iau, pleavă sunt şi ca pleava se risipesc.
Nu ştiu dacă îţi mai pierzi timpul căutând să-i faci, pe cei ce nu aud, să nu spună că nu aud, pentru că sunt surzi. Se pare că încă nu te-ai convis că surzii te văd măcar că le vorbeşti şi aşa cum pot ei, aşa cum cred ei, caută să înţeleagă de la tine şi nu îţi dau răspuns din ceea ce cred ei. Aceia pe care tu tot ţi-ai mai dori să te audă nu sunt surzi, aud orice în afară de ceea ce li se spune, când vor ceva să audă, dar cuvântul este cuvântat şi nu doar spus. N-au ce să audă pentru că pentru ei totul este ştiut, n-au pentru ce să audă fiindcă ei sunt singurii care nu pot greşi! Pentru ei cuvântul este vorbă în vânt, şi nu a unei adieri ci a furtunii dezlănţuite. Tu rosteşti cuvinte, ei aud vorbe!
Uzurpatorii sunt peste tot, de ceva vreme nici nu le pasă că ar fi ştiuţi şi după nume şi după chip. De nimeni, de nimic, nu le pasă, se unesc şi se războiesc pentru orice. N-au teamă căci au cuvântul ca armă. Cuvintele lor clevetesc împotriva firescului, de orice fel ar fi, chiar împotriva firescului omenesc. Sunt peste tot, chiar cei de lângă noi. Şi tu, aşa cum fac şi eu de multe ori, le ţinem deschise porţile, le deschidem uşa cu drag, stăm ziua, stăm noaptea, aproape de ei, cu ei. Ştim, sau aflăm, vorbele ce nu ni le spun nouă, doar altora, dar îi mai lăsăm o zi, şi încă alte zile nebotezaţi pe numele ce-l poartă cei ca ei. Dar atât de dor ni se face de cuvinte care nu se lasă gândite şi nu stau să aştepte urmări... Şi aşa tu-mi apari din scrisul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu