Lângă tine, faţă-n faţă, împreună, ca unul - o realitate pentru care povestea trecutului, va fi o dorinţă a celor ce sunt obişnuiţi să audă poveşti şi să-şi închipuie gândurile şi faptele fiecărui pas. Dar adevărul, ştiut doar de nopţile oamenilor, niciodată, de nimeni, de noi ori de ele, nu va fi împărtăţit. Ele, nopţile, ştiu mai bine decât noi, că oamenii nu-şi mai lasă nici măcar viaţa lor liberă. Pe a altora o judecă, luându-şi dreptul de a pune etichete şi a da sentinţe.
Am vorbit tăcând şi am tăcut vorbind, de câteva ori în viaţă, niciodată însă nu m-am împiedicat de gânduri, au mai scăpat câteva ocazii în care mi-am împiedicat vorbele să lase gândurile ştiute. Acum însă se întâmplă, întâmplător cum altfel n-ar putea fi, vorbele să vină în urma înţelesurilor. Aşa se face că şi povestea nu se adună acum, prin fapte, ci ea doar trage de noi să o trăim, ştiindu-se ea pe de-a-ntregul şi în toate amănuntele.
Umbletul zvonurilor e ca umbletul norilor, şi tot cum norii nu se ruşinează nici de lumina soarelui şi i se pun în cale, nici de seninul cerului pe care-l murdăreşte pentru a nu mai atrage privirile pline de admiraţie, aşa şi zvonurile, aruncate de te miri cine, umbresc vieţi şi destine ale unor oameni care nici lor, nici altora, nu au greşit. Doar că se găsesc nişte nimici ştiutori ai asemănării cu picăturile de apă, care nimic sunt dacă rămân picătură şi nu devin nor, adună picături din adevăruri şi, încondeindu-le, le ţipă în contra vântului să fie împrăştiate peste auzul celor care stau cu urechile ţintite la vorbe, pentru a şti cât mai multe, fără a încerca să şi vadă ca să ştie.
Răsunătoare se zice că sunt doar victoriile, înţelegerea nu prea mai e văzută decât ca o ciudăţenie, potrivirile doar nişte coincidenţe date de o aritmetică ce se poate aplica oricui. La atâtea explicaţii ce se dau, totuşi stau şi mă întreb: De ce, cât e viaţa omului de lungă, de ce nu sunt mulţi care să fi trăit realitatea acestei aritmetici?
Alături, amândoi, împreună... cuvintele spuse separat au înţelesuri diferite, fiecare poate să le vadă după propria-i dorinţă. Nu mai vreau să caut, ştiu că nici tu nu cauţi, înţelesuri. Ridică-ţi privirea şi lasă-ţi mâna să prindă mâna care te aşteaptă. E timpul să priveşti dincolo de valurile ce ţi se sparg, când vesele, când furioase, sub paşii tăi. Ridică-te, haide!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu