Între noi, lângă noi şi noi

Luând la bani bărunţi vremurile de azi, nu prea mai găsim ceva nou. Îţi este milă să vezi că timpul pe lângă om şi omul pe lângă timp trece. Nu-i de mirare că timpul omului s-a refugiat din haos în dezordine iar omul s-a plafonat în stadiul de executant al faptelor care satisfac necesităţi, lăsându-şi trăirile în paragină.

Altarele, vezi şi tu, oriunde te-ai duce, sunt goale de credinţă, chiar dacă n-ai loc, uneori nici să întorci privirea către Cer, de-ţi e dor de libertatea înaltului senin. Se îmbulzesc toţi să ceară, şi cer, cu mult patos, cei ce au, mai mult să aibă şi plătesc ca şi cum ar cumpăra. Şi, tot acolo, stau să aştepte cei ce poartă haină de credinţă, dar dedesubturile sunt doldora de nesăbuinţă şi râs în barba ce o ţin doar ştiind-o bună la a ademeni pe cei doritori de toate la schimb cu nimicuri şi nimicnicii.

Una peste alta, multe nu ne sunt la îndemână, nici nouă, nici la toţi ceilalţi ce sunt pe lângă noi, de nu măsurăm de două ori şi de două ori să facem proba, ca să putem să tragem linia care să separe vieţuirea de trăire şi minciuna de miile de adevăruri pe care, pe zi ce trece, tot mai mulţi le iau drept adevăruri mai mici, ca să nu le spună că sunt minciuni mai mici. Şi în tot acest vacarm, încă avem noi puterea să ne fim adevăr!

Repede, mult prea repede, îşi bat oamenii cuie-n tălpi, poate pentru că ei cred că simţindu-le înţepătura, mai degrabă ajung unde le stă gândul. Şi după ce o fac, un timp, de bucurie îşi freacă mâinile, dar când încep să li se aprindă şi să ardă, n-au, zic ei, cum să le stingă. Zic doar asta, pentru că, de fapt, le este greu să recunoască bătutul cuielor în tălpi şi neputinţa, ori neştiinţa de a le mai scoate. Şi aşa rămân, ţintuiţi, ţintă a bumerangului aruncat de ei şi de care stiau că trebuie să se ferească.

Ar trebui, de-ar fi să ne aplecăm urechea la cei ce-şi caută în cămară amintirea trăirilor dosite, să mai lungim vorba, să ne ferim de fapte, ca să fie siguri că pot să stea între noi, deşi n-ar spune decât că sunt, totdeauna, lângă noi. Nouă însă, nu lor, ni-i dată, acum, dorinţa de noi, de a ne descoperi redescoperindu-ne, fără căutarea răgazului de a dosi trăiri pentru nopţi mai reci ori mai întunecate. Am venit cu tot ce ne este dat spre făptuire, pentru a şti că nu ne-am lăsat irosiţi de trecerea timpului.