joi, 18 aprilie 2013

Umbra de noapte

Leagă-ţi ochii, dacă atât de mare e durerea celor care, în jurul tău, orbecăie în întunericul neputinţei de a şti că şi tu ai adevăruri mari, la fel de mari ca ale lor. Leagă-ţi-i! Vor sări scântei când vor începe să se bată cap în cap ideile lor de ieri, cu cele de mâine, şi spre tine vor veni, arzând şi ţipând de durere, spunând că s-au lovit ba de una, ba de alta. Poţi să le spui tu, oricât, că nu au fost nici pietre, nici copaci, ci doar unii ca şi ei, vor zice ca tine doar cât îţi vor cere să le alini durerea. Apoi vor pleca acolo unde ei vor căuta să nu zică nimeni altfel decât ei. Şi vorbele lor vor fi bici şi secure pentru tine. Unele le vei auzi...
Explicaţii, oricând, pentru orice, se vor găsi mereu, cineva, să vină să le spună se va găsi. Chiar acum, când ţie îţi pui întrebări şi cauţi explicaţii ca să-ţi fie întregi răspunsurile, pe-aproape de tine se învârte câte un titirez ce îşi simte călcâiele arzând de dorinţa de a te face să vezi negrul ca un splendid roşu şi chiar verdele ca un nemaiîntâlnit cer senin. Doar că atunci când tu îi vei spune de cât alb e în juru-ţi, văzând că învârteala nu-i iese, negru văzând în faţa ochilor, din priviri foc şi smoală spre tine va curge.
Nu te privi, seara, în oglindă, dacă nu eşti pregătită să vezi ceva ce, oricât te-ai şti de puternică, ori curajoasă, te-ar face să te cutremuri. Privindu-te, când te-ai roti, şi doar coada ochiului ar prinde să vadă, te-ai lămuri şi convinge. Aşa cum ţi-ai răsări atunci, undeva dincolo de sticla lucitoare, aşa vei arăta, căci aşa te gândesc unii din prea-mare apropiere. Dacă încă te gândeşti şi te răzgândeşti la asta, încearcă. E mai bine să încerci, aşa vei şti ce ai de făcut şi dacă prinzi curajul de a apăra ceea ce eşti, depărtându-te şi depărtând oamenii prea mici pentru ceea ce chiar tu i-ai lăsat să fie.
Umbra, noaptea, e prea mică, de aceea nu desluşeşti iţele care ţes păienjeniş de piedici, intrigi şi deznădejde în jurul tău. E tot aşa cum, noaptea, de pe ţărm de mare, valurile mici se confundă cu respiraţia apei, nelăsând să se vadă spuma care dă de furcă malurilor care, neluând-o în seamă, se trezesc doborâte şi căzute în deznădejdea risipirii. Noaptea de ai lăsa simţirile să-ţi vorbească, ţi-ar fi mai clar, chiar şi gândurile celor ce caută spre tine, gândurile care caută să te oprească din drum doar pentru a le fi la dispoziţie, le-ai auzi deja rostite. Acum e miez de noapte...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: