vineri, 9 decembrie 2011

Elocvenţa sensului real

Oamenii văd, puţini sunt cei care cunosc, prea puţini cei care se recunosc că puţin cunosc. Trăirile trăite nu se uită, însă mulţi se prefac a uita chiar că le-au trăit. Minciunile sunt adevărurile pe care unii le acceptă ca fiind singura lor şansă de a se defini în relaţionarea lor cu ei înşişi. Vine, încet, încet o zi în care ceea ce ştiu va fi ceea ce se ştie, ceea ce văd va fi să se vadă, ceea ce înţeleg voi lăsa să se înţeleagă, ceea ce spun va fi să se audă.
Vreme îndelungată am tăcut dominat de temerile de a nu se înţelege că vorba manipuleaza, că forţează mâna, dominată de interese mărunte. Acea vreme a trecut, pentru că adevărurile nu pot fi puse sub acoperişul nici unei temeri. Frica naşte cei mai mari monştri...
***
Argumentele reale vin, de multe ori, după ce zarurile se aruncă...
***
În răscruci au stat uriaşii. Şi-a bătut vântul şi s-au pornit munţii să se zbată. Norii coborau, rând pe rând pe vârfuri sure şi se goleau de fulgere. Deasupra răscrucii va ploua doar liniştit şi rodnic. Ploaia a limpezit drumul, urmele doar pământul, călcat de paşi, le mai ştie. Se mai rătăceşte doar cei ce caută rătăciri şi sensuri în contrasens.
Cei care pleacă noaptea în Cer, în zori de zi face-vor cerc în jurul pasului lumii. La ceas de seară, privirile pătrunzătoare se vor opri în lumina ochilor ce vor întări sensul realităţii zilei trecute. Focul încălzitor va arde în vatra căminelor liniştite şi născătoare de paşii zilelor următoare. Nimic din ceea ce a fost nu va mai fi, totul va fi nou.
Lupii cei albi, neobosiţii lupi albi, vor privi stelele fără a orbi de lumina zilei şi vor veni să povestească despre măreţia unora şi nedemna lumină a altora.
Îngerii şi Florile Colţilor de Stâncă se vor fi îmbrăţişate pen-tru ca oricare mâine să fie altfel decât oricare azi, ce nu este ca nici o oricare ieri. Înflorirea şi rodirea Florilor va fi vegheată de Îngeri iar Îngerii niciodată nu vor mai răbda călduri dogoritoare sau friguri ce vor a le îngheţa. Uriaşii vor ţine cupa în mâini, pentru a şti că niciodată nu e goală. Păzitori, ceas de ceas, îngeri de nemişcat se va arăta lângă ei, întotdeauna pe drumurile de zi, de noapte, de muncă şi de odihnă.
Şi aici vor fi cei care vor veni şi vor pleca, oricând Acasă şi de Acasă, pentru ca umbrele să aibă teamă de a se arăta. Privirii mereu vor fi, vorbelor glas vor da, pentru ca zămislirii de gânduri barieră să pună. Vor privi în faţă pe cei ce vor ridica suliţele ori vor căuta să ţintească. Prin zăpezile mari îi vor duce spre margini de lume unde locul le este, căci de acolo sunt veniţi spre prăduire...
Cuiva i se va da puterea de a scrie cartea, o carte de început a unei lumi noi, o lume cu uriaşi, cu îngeri şi cu flori, cu lupi, cu copii, cu sărbători noi şi însfinţiri reale. Din Lumină, spre Lumină...
E vremea Uriaşilor, care să nu îşi mai încrunte nici fruntea, nici privirea!... E vremea Lupilor care să nu se mai ferească de vânătorii care stau la pândă... E vremea Îngerilor, care să ţină viitorul în braţe, să ţină flori în mâini, să rămână cu Florile Colţilor de stâncă într-o îmbrăţiare nesfârşită... E vremea Florilor Colţilor de stâncă, să înflorească în nemăsurata lor nobleţe, şi rod să aibă spre nemurirea albului pur, ce Lumina o duce spre totdeauna! E vremea Îngerilor, ce păzesc clipele, să ştii că ei dau existenţă înrădăcinării!
E vremea şi pentru mine, să uit că zăpezile au iz de ger, să ştiu că în copci de gheaţă focuri pot să aprind, şi să vorbesc, să-mi las privirile să numere stelele care nu cad, să-mi las gândurile în seama viselor, pentru a fi asemenea lor, a toate ştiutoare, fără a se lăsa de ceva înşelate. Elocvenţele sensului real nimeni nu le poate ascunde şi nu se vor mai ascunde.
E timpul ca elocvenţa să aibă toate sensurile realităţilor... E timpul aici, azi, începând de acum. E timpul ca mâine să nu mai fie împovărat cu aşteptările împlinirilor care azi se tem a fi.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: