În lumina a ceea ce eşti

Te-aş întreba dacă mă vezi, în întunericul din jur... Nu, nu te întreb, văd şi simt că eşti uimită. Mă gândesc acum câte gânduri te-au năpădit? Şi mă întreb de unde le tot aduci de se adună tot mai multe? Te văd, te simt...

E lumină, lumină ce se simte peste tot. Şi n-ar fi întuneric ori de ar fi mai puţin, tot aşa s-ar simţi. N-o poate ucide nimic, n-o poate opri nimic să pătrundă peste tot. Stai cu ochii închişi contemplând lumina ce şi aşa o vezi. Mă întrebi doar de ce e aşa cald, de unde, dintr-odată s-a făcut aşa de cald...

E prea frumos ceea ce pot privi şi nu mă încumet să sparg tăcerea aceasta care are, ca niciodată, folos. Se vede cum roua timpului ce te-a păstrat pentru a mi te arăta în această clipă... Această clipă ni s-a dăruit spre a şti ceea ce puţini au putut vreodată să ştie.

Te-ai întors dintr-un drum şi nu aveai de unde să ştii că vei primi darul de a te şti, de a te redescoperi. Te gândiseşi să te întorci spunându-ţi că trebuie, că e normal, că e firesc. Pornirea de o clipă ţi-a fost luminată de o străfulgerare pe care nici nu ai avut timp să o vezi. A trecut prin gândul tău, fără să ştii că de fapt, în suflet, reînsămânţase un adevăr care s-a lăsat uitat, care a stat în aşteptarea speranţei tale de reînflorire.

N-aveai de unde să ştii, n-aveam motive să cred. Acum ştii, acum cred. Tot ceea ce vezi e şi tot ceea ce văd. E atâta lumină... E atât de cald... Şi e atât de bine...

Acum eşti uimită şi ţi-ai uitat gândul ce-l avusesei cu câteva zile în urmă, când nu ştiai de ce ai ales o pornire ce nu ţi-o ştiai a ta. De ţi-ai aminti de el, acum ţi-ai primi răspunsul. Mi-aş dori să ţi-l aminteşti şi răspunsul întrebării să îl simţi acum, cât răspusul imparţial îl ai, îl ştii, îl simţi în tine. Eşti aici şi eşti în Ceruri şi te ştii acum pe de-a-ntregul ceea ce eşti. Te simt aici, te văd aici, dar prin tine mă ştiu şi eu acolo de unde Cerurile prin mine se coboară pe Pământ.

Ţii ochii închişi... Nici nu aş vrea să simţi nevoia să îi deschizi, nu e acum timpul să te gândeşti la ceea ce este dincolo de ceea ce noi putem să trăim. Ochii mei străpung prin întuneric, ochii tăi trebuie să privească numai înspre lumină. Spre ceea ce a fost să rămână să privesc numai eu. Doar spre ceea ce va fi trebuie să priveşti tu. Întunericului mă voi opune eu şi nu va mai putea să facă să existe teamă. Tu să ai în grijă doar drumul luminii... Mereu să te pot privi, oricâte s-ar voi să stea-mpotrivă.

Nici nu credeai că venirea-ţi înspre mine nu e doar întoarcere... Aş fi îndrăznit să îţi spun dar mi-era teamă că piedicile gândului s-ar fi opus. Aşa că ţi-am spus doar ceea ce spun şi alţii. Pe întuneric se vede chiar şi o scânteie, în lumină ceea ce este întunecat se vede când şi cum se mişcă. Nu ţi-am spus, nici scântei, nici flăcări nu s-au aprins. Acum este doar lumină şi putem rămâne anonimi aici. Dar în Ceruri totul este înţeles. Ceea ce aici s-a legat, în Ceruri rămâne asemenea... Te simt cu totul şi te văd aşa cum te simt în lumina a ceea ce eşti. Eşti tu! Şi eu sunt lângă tine...