M-aş întreba, de-ar fi să-mi fie clar că trebuie să mă întreb, de ce faptele, câteodată, nu se întâmplă cum oamenilor care cred, ca şi noi, în legile firii, aşa cum ar fi să fie firesc, ba chiar, ca să nu se mai poată nicicum înţelege, se întâmplă, după cum oamenii care cred în legile de oameni date, pentru cei care nevoie de legi omeneşti au, numesc, fără să se întrebe dacă au dreptul să numească astfel, fărădelege, împotriva legii, sau, de se vor mai blânzi, cu totul şi cu totul nepotrivit. Dar nu mă întreb şi, ca acum, nu am să mă întreb nici când cuvintele unora ni se vor arunca direct, în faţă, ca topoare, săgeţi ori pietre bine ţintite.
Altădată, dacă ar fi fost, era de înţeles. Era de înţeles că ceea ce scris este, scris rămâne, şi dacă e să fie faptă, faptă e şi nu motiv de întrebări ori de îndoieli. Azi, ca să nu te zbuciume întrebările, nu te gândeşti decât la ceea ce azi se întâmplă, şi nimeni nu crede, cum greu le va fi să creadă, că te vei dărui cu întregul oricărui început, începutului. Un început care te va lua cu totul pe nepregătite, un început căruia nu-i vei refuza rostul, oricâte ţi-ar năvăli atunci în minte, ştiind cam ceea ce va urma, fără să-ţi pese de cele ce vei şti că vor urma. Un început care-ţi va muta locul şi-ţi va muta viaţa din locul în care putrezesc până şi speranţele.
Rostul acestui acum, pentru care ţi se va cere socoteală, pentru care ţi se vor pune în spate, pe lângă adevărul a ceea ce nu-ţi poate fi motiv de întristare, minciuna scornită de minţile pline de bucuria de a te pune la zid, ţi s-a destăinuit doar ţie, şi doar tu îl ai pe deplin înţeles, chiar dacă trece, pe departe, limita puterii de acceptare a celor care, chiar aproape fiindu-ţi, în neputinţa lor, nu-şi pot închipui că pusă în balanţă fapta şi viaţa, viaţa se poate arăta mai presus de orice. Vor rămâne pentru totdeauna spuse vorbele, vor tăia în carne vie şi vor ustura tăieturile, dar nu te vei îndoi, nici măcar în clipa în care uşa înspre afară ţi se va deschide, de tine, de hotărârea ta, de dorinţa ta, de fapta ta. Dar durerea va rămâne la cei care le vor spune, văzându-te plecând.
Izbăvitoare îţi va fi alegerea de a trece pragul dintre nepriceperea copilăriei şi întregul cuprins al cunoaşterii a tot ce omului îi este dat. Îzbăvindu-te şi rupând piedicile tale, piedicile neamului întreg, înrădăcinate prin credinţa puţină şi învăţături răstălmăcite se vor rupe. Firescului redându-i dreptul de a exista, împotriva nefirescu-lui păşind, în mantia de purpură a celor care, mai presus de ei punând adevărul, te vei învrednici să te îmbraci. Puţini acum, mulţi nici după ce vor trece timpuri şi se vor lăsa văzute urmările faptei tale dezrobitoare, nu vor încerca să-ţi arunce mizeriile şi noroiul întregii lumi, în faţă, pe tine, pe întreaga-ţi nevinovăţie, asemănând totul cu o mare şi absurdă vinovăţie.
Legi scrise şi legi nescrise, se va spune că în picioare le-ai călcat. Doar de tine şi despre viaţa ta, despre legea care e dintotdeauna, a împlinirii şi-a rostuirii în destin şi motiv pentru care eşti ceea ce eşti, nu se prea vor îngrămădi, văzătorii a toate cele ce pot să vadă, fără să vrea mai mult să vadă, să creadă măcar, măcar o clipă să nu ridice securea vorbelor pentru a-ţi tăia avântul, cel prim şi totodată ultim, în această viaţă. Vei călca legi pentru a împlini legea, vei pune jar pe limba marilor clevetitori, deloc departe de tine, ca de oricine, oricum, în timpurile de azi, pentru a te lăsa ţie înţeleasă pe tine şi a fi oricui de înţeles dreptul omului de a fi om pentru el şi pentru toţi ceilalţi ce asemenea sunt.
Eu acum sunt cel ce-ţi spun, dinainte spre a-ţi şti, cele câteva zile care vor urma mărturisirii prin arătarea adevărului faptelor, ca să nu te cutremuri dacă vei simţi că se cutremură pământul, ca să nu te înfrigurezi de vor sufla vînturi îngheţate în miez de zi dogoritoare, ca să nu te înfricoşezi dacă vei auzi tunete ori urlete năpraznice în miez de noapte. Vor fi toate, nu va lipsi nimic din ceea ce oamenii care le vor stârni cred că sunt îndreptătoare de căi spre căi asemenea celor ce ţi le vor, chiar fiind acelea ce lor nu şi le vor.
Noi, amândoi, tu ca vinovată, eu ca învinovăţit pentru fapte şi apărarea ta, vom trece peste ele, spre mai departele nostru, cel nevinovat chiar prin vinovăţia ce-i este aruncată în spate. Sprijiniţi pe nemărginirile pe care chiar lumea ni le dă, cele pe care nimeni nu ni le va putea lua, fiind date să ne fie prin ceea ce suntem şi mai apoi vom fi, prin dorul meu de întreg, prin speranţa ta de împlinire, prin găsitu-ţi drum spre mântuire, prin regăsita-mi putere de a nu îmi lăsa puterea de a renaşte voinţei care nu şi-ar avea putere de cumva eu i-aş reteza legăturile cu viaţa.
Au fost, aşa cum au fost, trecutele timpuri, au rămas, aşa cum se ştiu, în urmă, vremurile care au fost. Acum paşii merg pe drumul drept al faptei dintâi şi al faptelor cele de dinaintea şi de după cea dintâi. A venit, cum se spune, cum pentru alţii de atâtea ori ai auzit spus, vremea ta. A venit vremea să te bucuri, şi să bucuri pe cei puţini dar drepţi, ce aşteaptă a te bucura, şi a venit vremea să-i vezi pe cei ce de bucurii vorbeau, cătând doar spre a le avea ei. Vremea arătării la faţă a venit. Nouă, făptuitorilor, ne este dat timpul viitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu