duminică, 17 noiembrie 2013

Repetând, între alb şi negru

Nici nu se poate, nici n-ai cum, drumul să îl vezi, dacă întunericului îi laşi, de la tine lăsând, să-ţi întunece vederea şi să îţi pună sub tălpi gheaţă, când deja pe tobogan aluneci. Dacă ţi-ai dori să poţi, cumva, cândva, de sub acoperişul lumii, de-acolo de unde se vede Soarele mereu neadormit, să vezi unde altfel ţi-ai fi trăit adormirea trăirilor, plină de visurile deznădejdii. Şi de aici, unde îţi este toboganul, unde gheaţă se poate găsi oricând, dacă nu te laşi stând întuneric, poţi, fără aşteptarea acelui cândva, să vezi limpede...
Iarăşi, şi iarăşi, şi iarăşi, din nou, şi din nou, şi din nou... Iarăşi, din nou! Aşa a fost şi încă este povestea vieţii, o continuă şi nesfârşită repetare. Mai totdeauna pe înţelesul tău, la început, dincolo de înţelesuri mai apoi. Un mereu dus şi întors spre un totdeauna şi un niciodată, mereu visul urcării şi mereu realitatea coborârii, mereu gândul luminos şi mereu întuneric deplin, prin care drumul vieţii a trebuit, orbecăind, să-l găseşti. De-atâta timp fiind aşa, orice rază ce-ţi luminează privirea, orice cuvânt ce dă avânt gândului, orice speranţă ce face sufletul să tresară, te orbeşte, îţi cutremură firescul şi te înfricoşează. Şi reintri în cursa infernală pe zidul morţii, într-un cerc ameţitor se învârt toate pornirile, întrebărilor le găseşti un răspuns, răspunsul îl iei drept bun la început, apoi, nefiind întocmai cu faptele vieţii, îl readuci în cerc, şi alte întrebări, potrivnice primelor, îţi pui, şi alte răspusuri găseşti. Şi tot aşa, mereu şi mereu, din întrebări în răspunsuri şi din răspunsuri în întrebări treci, mereu ţi le pui şi mereu ţi le găseşti, în lumea ta, nicidecum una în care mai există şi altceva, mai există şi altcineva, chiar şi atunci când gândurile nu doar pe tine te au, ci şi un altceva, ci şi pe altcineva.
Cusăturile cu aţă albă, se văd la fel de bine pe orice, se văd, în toate felurile, cum sunt făcute şi cu ce scop sunt făcute, se văd ziua dar se văd şi noaptea. Fiind uşor de văzut, greu nu este să se priceapă când sunt fără motiv făcute, făcute doar ca să fie făcute, sau cu un alt motiv decât, la prima vedere, s-ar vrea lesne de înţeles, decât spun cei care le fac, dacă sunt despre ele întrebaţi. Cum tu, mai mult pe negru, ori pe gri, mai rar pe roşu, pe verde, ori pe albastru coşi, lesne se înţelege de ce cu alb coşi, şi nu coşi cu negru, ori cu roşu, ori cu verde, ori cu albastru. Vrei să se vadă, chiar fără să ştii tu că vrei, să se vadă marea-ţi dorinţă de alb, de luminos, de curat. Tu arăţi că vrei, dar nu ştii cum să faci să fie totul aşa cum îţi e dorinţa, dar nu te gândeşti nici o clipă că, înainte de toate, la negru, la gri, trebuie să renunţi şi albul să fie nu doar culoarea cusăturii, ci şi a ceea ce cu alb este cusut. Aşa doar se poate ca albul să rămână alb şi cusătura să fie şi cu motiv, şi cu scop, făcută, şi trainică să fie.
Orice întâmplare îşi are rostul ei, orice pornire îşi are motiv, orice faptă, întâmplătoare, de motivul pornirii ţine, şi se face spre îndreptare, în căutarea mersului spre mai departe, spre înţelegere, spre, altă dată, mai bine facere. Doar faptele care se pornesc având un scop, fiind pornite prin gânduri, nu prin simţiri, caută să se depărteze de acel drum spre mai departe, fiind faptele omului care pe el se dă, fiind mândru de puterea pe care o are, chiar şi de nesăbuinţa cu care pe sine, ca făptură cu chip şi formă prin asemănare, se pune în balanţă cu ceea ce vrea să fie, cu ceea ce vrea să aibă, cu ceea ce crede că trebuie să facă, cu ceea ce este. Cele dintâi sunt înălţătoare până unde sunt date să înalţe, cele de pe urmă sunt până în fund de abis coborâtoare. Cele dintâi sunt bucurie a sufletului, cele de pe urmă sunt iatagane care sfâşie şi tranşează sufletul, căruia, pe galantare fiind oricum pus, i se pune preţ asemenea trupului, scos şi el la mezat.
Luând-o mereu de la capăt, s-ar putea crede că adevărat e că încercarea moarte n-are, dar cât timp se poate lăsa încercărilor? Şi de câte ori se poate repeta o încercare? Cei care gustă vinul nu-l beau, ci doar îi simt calităţile, nelăsându-l să le ajungă în fiecare por, nelăsându-se la mâna lui. Doar aşa nu se pot înşela, doar aşa pot fi corecţi în a recunoaşte calităţi şi de-fecte. De s-ar lăsa duşi de valul încercărilor, amestecând pe cel alb cu cel roşu, pe cel dulce cu cel sec, n-ar mai şti ce înseamnă dulce, n-ar mai şti ce înseamnă sec. Şi nici calităţile celui roşu nu le-ar mai şti, nici defectele celui alb. Încercarea moarte n-are, dar ni-meni nu poate să spună că ea nu este drumul cel mai sigur şi mai scurt către moarte, când ea înseamnă repetare şi iarăşi repetare... Vinul cel bun, pentru cei care tot amestecă tot felul de vinuri, nu-l mai văd bun, abia după ce multă vreme doar acel vin îl beau, şi-l tot beau, îl vor şti bun şi nu-l vor mai schimba. Dar până să se convingă de el, de calităţile lui, de multe ori gândesc să mai guste şi un altul, pentru, îşi zic ei, a se convinge că nu greşesc iarăşi.
Este uşor de vorbit despre oricine, despre orice, despre fapte sau purtări, despre cele spuse ori cele presupuse, cum la fel de uşor este să se repovestească povestea altora, cu alte înţelesuri, de cele mai multe ori, fără nici un înţeles în plus, rar, foarte rar. Şi este tot la fel de uşor să se apuce pe un drum, când toate par împotmolite, luând aminte la alţii care, în felul lor împotmoliţi fiind, acelaşi drum urmând, la liman s-au văzut ieşiţi, decât căutarea unui drum care să ducă la liman. Doar că, uşorul apucat drum, se vrea drum repede pentru toate în câte s-a intrat în atâta timp pierdut în folosul rătăcirii. Se vrea acel drum a fi drum fără urcuş, se vrea drum al schimbării de peste noapte, pentru ca să rămână destul timp pentru vechile obişnuinţe, pentru vechile îndeletniciri şi vechile năravuri, cu totul înstrăpânite. Se vrea drum prin câmpuri cu flori, cu cer senin şi boare de vânt răcoritor, care să însănătoşească ori să dea iarăşi puterea de dinaintea bolilor ori pierderii puterii şi avântului. Şi dacă nu e uşor, mai repede un altul, un drum plătit cu bani grei se preferă, pentru ca năravului să nu i se pună căpăstru şi ambiţia să rămână a fi a dorinţei imediat împlinite, a mofturilor, oricare ar fi ele, satisfăcute. Cel uşor este bun pentru mulţi, chiar dacă, după ce se dovedeşte a nu fi bun, întoarcerea, mai târziu, este singura şansă, este tot ceea ce mai rămâne din visul de glorii şi falduri veşnice...
Trecătoare sunt toate, şi trecători suntem şi noi, dincolo de aparenţele pe care ni le găsim ca dovezi că trecea noastră este doar o aparenţă prin care ne ţin alţii seama, doar o punere în aceeaşi linie cu alţii, trecători sau deja trecuţi. Fie că ne dăm, ori nu ne dăm, seama, suntem trăitorii unui timp în care trecerea fiecăruia dintre noi, ca şi trecerea tuturor, este anostă şi banală. Fie că vrem, fie că nu vrem, dacă nu ne pasă de alţii, de noi nu ne pasă, oricât ne-ar păsa doar de noi. Suntem de multe ori aproape de liman dat, înviforaţi de propriul orgoliu, căutăm calea naufragiului, de parcă acea cale ne-am dori-o, însă nu ne dă mâna să recunoaştem că suntem ucigaşii propriului destin. În hora trecerii ne prindem şi, cât jocul ei flutură steagul unor victorii de o noapte, îi suntem lăudători, doar descoperind că hora trecerii doar pe noi ne-a trecut, faptele putând fi aceleaşi, începem a o critica, dorind, de s-ar putea, o întoarcere înaintea prinderii în horă.
A repeta, spun unii, este cheia porţii către cunoaştere, punând cunoaşterea pe acelaşi plan cu învăţătura, A repeta spun ei, este necesar, uitând de îndemnul spre a învăţa. Năravul este efectul obişnuinţei, al învăţării prin repetare, a repetării motivate în realitate de o mare necunoaştere, ori al falsei motivări al neînţelegerii, fiind, în realitate, efect al neatenţiei ori al dezinteresului. Năravul, la rândul lui, repetându-se, la alte şi alte năravuri dă viaţă... Căutarea unui drum, căutarea drumului spre lumină, prin încercări, neîncrederi, repetări şi dorinţe de siguranţă prin exemple de reuşită ori dovezi concrete, este calea cea mai sigură spre nereuşită. Drumul cel mai sigur, cel mai rapid, este cel al hotărârii, cel al încredereii, cel al nerepetării.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: