duminică, 17 noiembrie 2013

Privindu-te, mâine...

Te privesc, de multe ori, şi de cele mai multe ori ştii că te privesc, şi ochii-mi văd, limpede şi clar, pe cea care acum lumii te arăţi... Dar te privesc şi cu ochii minţii, văzând la fel de limpede, la fel de clar, pe cea care ai fost recompunându-te, ca într-un puzzle, din picături de gând, ori ca şi cum în vis te-ai arăta, şi astfel pe cea care vei fi o cunosc, cu toate amănuntele simţirilor şi toate detaliile trupului. De-aş putea să te pictez, te-aş picta, şi două tablouri ţi-aş pune în faţă. Şi te-aş întreba dacă te recunoşti...
Nu sunt pictor, nu pot să fac nici unul dintre portretele pe care nimeni, acum, nu poate să le vadă. Ştiu însă, că de-ar fi să te revezi, pe tine, cea care azi eşti venind din trecutul în care te văd, te-ai întreba dacă ne-am cunoscut cumva, cândva, undeva... Şi greu te-ar părăsi mirarea de a nu-mi fi scăpat, că nu-mi sunt necunoscute, nici măcar amănuntele pe care puţini din cei care te-au văzut, le aveau ştiute. La fel de bine ştiu că, de-ar fi să-ţi pot arăta pe cea care vei fi, nu ai avea cuvintele prin care să-ţi laşi ştiută uimirea, venită din neîncrederea ce acum o ai, privind către ceea ce poţi şi ceea ce-i poate urma putinţei de acum. Şi uimită ai fi şi de asemănarea dintre cea care ai fost, cu cea care vei fi, mai ales că ştii că pentru a fi astfel, un tăvălug al schimbărilor va trece peste tine, ireversibile şi cu urmări pentru totdeauna, de această dată.
Ca să te-arăt cum ai fost şi cum vei fi, văzută tuturor, ar trebui să pot picta... Ca să-ţi arăt cum ai fost şi cum vei fi, în faptele tale, în purtarea ta, în vorbele care dau contur pornirilor trecute prin gând şi se vor lăsa auzite, în dorinţele şi speranţele tale, cuvintele ar trebui să le pot mânui cu o enormă putere de-a le pune, pe cele mai potrivite, unele lângă altele, de-a le găsi cele mai potrivite înţelesuri pentru oricine, pentru cei care abia aşteaptă, de-atâta vreme, aşa să fii, pentru cei care, de-o bună bucată de vreme încoace, foc şi pară, se fac, cuvinte nemaiauzite rostesc, de aud că poţi să fii aşa, pentru cei care te cunosc şi pentru cei care nu te cunosc. Pentru a vorbi despre trecut nu am, şi nici tu nu ai, nevoie decât de cuvintele care, odată spuse, fac loc adevărului şi curăţă toate greşelile ştiute ori neştiute, făcute ori doar gândite, niciodată puse în tiparul realului.
Nu-s,pe măsură frumuseţii adevărului, tălmaci, ca să cuprind adevărul zilelor şi vremurilor care vor urma în cuvinte, nici ceea ce deja sufletul cunoaşte nu pot să adun în vorbele mele... Mă simt asemenea copilului care abia a învăţat câteva cuvinte şi încearcă să-şi spună bucuria, privind uimit la cei din juru-i că nu se bucură şi ei. Mi-ar fi îndeajuns să mă bucur şi să-mi ţin bucuria pentru mine... Dar îmi este ştiut că dacă mi s-a dat să o ştiu este pentru a o spune, aşa cum pot, ori cât pot, nevrednic fiind de toată măreţia frumuseţii ei, şi altora, dar mai ales ţie. Chiar dacă poate să pară o povară, chiar dacă, repede gândind, o cruce grea ai putea să crezi că ţi-o pun în spate, nefiind nicicum vorba de aşa ceva, nu mă tem să ţi-o spun. Multora nu o spun, fiindcă, aşa cum îmi este dat să ştiu ce va fi, aşa cum îmi este dat să ştiu ce crezi în clipele de deznădejde, aşa îmi sunt daţi să-i ştiu pe cei care te-ar împinge să renunţi, ori pe cei care, binevoitori arătându-se în faţă, rău gânditori îţi sunt în spate. Îi ştiu pe toţi, pe cei cunoscuţi după chip, ori din poveste, dar îi ştiu şi pe cei care se vor arăta când vremea va fi să se arate.
Nu te vei mai recunoaşte, nici pe cea care a fost, decât după chip, nici pe cea de acum, decât prin drumul pe care, într-un ritm ameţitor, l-ai parcurs. La trecut nu-ţi va mai fi gândul, nici măcar ca o părere de rău că a fost destul de lung, fiindcă în braţe vei purta viitorul. Nici privirea nu ţi-o vei mai apleca-o, pentru că vei avea motiv de a merge departe, cât mai departe, tot atât de departe cât viaţa, în forma ei nouă şi înnoitoare, o va cere şi o va da... Nu-ţi vei mai căuta somnul fiindcă-n liniştea vieţii, odihna nu somnul ţi-o va da, ci toate acele împliniri care, una după alta, venind, nu vei mai avea nevoie să dormi, ştiind că dormind n-ai avea cum să întâmpini cu braţele deschise fiecare dar ce ţi-este dat sa-l primeşti.
Urmele căderii se vor vindeca, rănile, sub haina nouă a trupului renăscut, nici urme nu vor mai avea. Vei lăsa în urmă principiile de împrumut şi principiile tale, cele pe care le-ai dat de-o parte, pentru a face pe plac altora, care nu-şi aveau pe-ale lor şi, pentru a nu se da de gol, ţi-au încropit ţie unele care să le poată satisface lor neputinţele, se vor arăta în toată frumuseţea lor, arătând frumuseţea sufletului tău, prin tine, doar prin tine. Măsuri egale pentru oricine vei avea şi, măsurând egal, nu te vor mai ţine aproape acei care în frâul înţelegerii greşite te-au pus şi repede-i vei deosebi pe cei răi de cei buni, pe cei buni de cei de sub masca de buni şi pe cei răi de cei de sub masca de răi. Şi tot măsurând egal, celor care vremelnic sunt sus, doar ca oameni, ţie egali, ai să-i vezi, şi, dacă vor decade, vei şti de ce-au căzut, iar dacă vor urca, de ce s-au înălţat, vei şti, neîncercând a le fi reazem în pedeapsa fărădelegilor, ori leac prin tine însuţi pentru cei care şi-au otrăvit sufletul cu propriul venin şi dorinţe searbede.Precum în Cer, aşa şi pe Pământ... e mai simplu să spun aşa: vei fi pe Pământ, aşa cum în Ceruri eşti...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: