Grea apăsare, şi mai puternică, încep să simtă cei care până acum priveau cu linişte înspre orizontul pe care îl ştiau totdeauna, pentru ei, senin. Gândul zilei de mâine, uitat, şi l-au înlocuit cu gândul zilei de ieri şi face să se simtă ca un cuţit ce are vârful îndreptat mereu doar împotrivă-le. Şi e tot mai mare şi apăsătoare...
Împotrivirea este peste tot, nimeni nu poate să spună de ce, nimeni nu ştie de ce. Se împotrivesc părinţii vieţii copiilor, se împotrivesc şi copii părinţilor. Îşi bagă nasul fraţii în viaţa celor mai slabi, dându-le ordine de facere a vieţii precum vor ei. Unii au mare bucurie că alţii suferă, acei alţii nu mai găsesc drumul de a uita, măcar în somn de suferinţă. Oamenii sunt împotriva oamenilor...
Peste tot au apărut prooroci şi apostoli. Se ridică din glodurile vieţii capete care se încoronează cu pene de păun şi dau de ştire ceea ce chiar pe ei i-ar surprinde, de nu s-ar fi lăsat pradă mândriei. S-a făcut fiecare pe sine ceea ce spune că este, nici măcar nu au fost de alţii făcuţi, nici gând că ar fi născuţi. Şi cei mai mulţi s-au făcut pentru a-şi ascunde aceleaşi vechi năravuri sub însemnul ascensiunii dorite.
E grea apăsarea pe toţi cei care se înveselesc de bruma de îmbuibare ce îi face să cadă pradă dorinţei de a fi cât mai mult, şi mai repede, cunoscuţi şi lăudaţi. Cuţite vechi, uitate din vremuri ce s-au vrut uitate, acum sunt tăietoare şi despart viaţa între a fi şi a nu fi. Cei care s-au căţărat mai mult, fără de sens îşi duc la capăt ceea ce de-ar fi alesc cândva alt drum n-ar fi fost să facă niciodată.
Vremurile din urmă în care mulţi nu vor reuşi să nu decadă, puţini vor reuşi să se desprindă din decădere, deşi pentru mulţi încă se mai poate.
Au început oameni să se omoare pe stradă. Se ucide şi cu motiv, se ucide şi fără motiv. Orice se poate explica, explicaţiile se pot găsi, dar adevărului mulţi îi închid ochii. Apărătorii devin atacatori, atacatorii nu se încumetă să fie apărători. Se ucide în fapt şi se ucide, mult, în gând. Sunt ucişi copii care nu s-au născut, sunt ucişi copii care sunt doriţi să vină şi nu sunt lăsaţi să vină!
Focurile ard case mai mari sau ard case mai mici. Se aprind fără motive şi fără cauze, pentru că trebuie să ardă şi să dea semne că prea mult s-a adunat gunoiul gândurilor acolo, prea mult, peste cât se poate. Dar adevărul este altfel văzut, între răzbunare şi neglijenţă.
Şi a fost vara, o vară care, se va fi cândva înţeleasă a fi fost una care a marcat, pregnant, viaţa multora. Pentru unii ca fiind clipe ultime în care au avut ochii deschişi înspre alţi oameni, alţii ca timp în care s-au putut dori eliberaţi dintr-odată. Dar moartea a fost şi va fi prezentă peste tot. Apele au băltit sub căldura usturătoare, furtunile încep să se vor coboare pentru a spăla hoitirea sângelui ce a început să izbucnească în plină zi, sub cerul liber. Frigul de noapte va urma arşiţei şi arşiţa frigului va fi la fel de necruţătoare. Multe păduri se vor aprinde şi vor fi ajutate de furtuni să ardă cât să rămână doar ţepii rămăşiţelor. Şi oamenii vor continua nu să se iubească, ci să se urască, nu să se unească, ci să se dezbine, nu să se ajute să trăiască, ci să se omoare.
Mulţi dintre cei fără putinţă nu şi-au mai vrut găsi motivul de existenţă altfel decât într-o lume în care doar ei şi cei pe care şi-i imaginează ca fiind acolo. Se vor spune multe şi se vor pune multe etichete, dar faptele vechi ce n-au îndreptare, îi vor face să ştie că bătaia de joc aruncată asupra altora este întoarsă spre ei de viaţa ca un tot. Au râs ei cândva de alţii dar acum a venit momentul să râdă de ei toţi.
Şi se văd drumurile că se umplu de morţi. Şi se aud armele cum aruncă gloanţele spre oameni. Şi se văd cuţitele sclipind. Şi se mai văd şi mâinile strânse în pumn sau ca şi ghearele ce vor să prindă şi să strângă. Prin toate acestea se vor face omoruri, prin toate acestea oamenii se vor deosebi de neoameni. Cei mai puternici vor omorî, ca să-şi găsească motiv de a fi omorîţi şi ei.
Grea apăsare încep să simtă cei care până acum priveau cu linişte înspre orizontul pe care îl ştiau totdeauna, pentru ei, senin. De atâta apăsare, pe stradă vor fi văzuţi oameni căzând seceraţi de neputinţa capului de a mai putea sta acolo unde-şi are locul, de neputinţa sângelui de a mai accepta să stea, sau de a mai curge, într-un trup ce nu-l merită, ce l-a pătat cu atâta dezinteres.
Cine vrea să vadă, vede... Cine vrea să nu se piardă, mai are timp... Cinve vrea să decadă, o poate face în orice clipă...
Dar a fi cu adevărat om se mai poate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu