Oriunde, oricând, peste tot este la fel. Oriunde s-ar întoarce privirea se văd: păduri şi copaci falnici, haite şi trofee, turme bine strunite şi pur-sânge. Oare să fi reuşit oamenii să fie altfel? Animalele merg în viaţă pe mâna unei raţiuni instinctuale, greu s-ar putea identifica ceva cu gândirea raţională. Oamenii au ceva în plus, ceva ce se numeşte gândire şi raţiune, cele două caracteristici, folosite, putând defini, într-un alt fel, superior, omul. Separat luându-le, ele formează o entitate bazată pe o energie de tip informaţional, informaţii provenite din planul orizontal. Faţă de animal, omul are capacitatea de a le prelucra la nivel superior. Dar oare, această entitate s-a putut lipsi, întru totul şi pentru totdeauna, de năravuri?
Şi oamenii, ca şi animalele, se regăsesc în turme sau singuratice. Singuratice sunt valorile, turma adună la un loc mediocritatea...
Cei care stau la un loc au instituit reguli. Majoritari fiind, au impus regulile astfel că singurătatea valorii este ceva anormal. Pentru ei nesingurătatea este o distincţie de personalitate, fiind evaluată prin numărul de indivizi ce sar într-un picior la o idee puerilă, forma de manifestare şi aplauzele spontane însoţite de râsete şi chiuituri, ingredientele ce iau faţa, eventual schimbă faţa şi mintea, de comportamentul prin care se renunţă, încet-încet, la tot, de la decenţă până la intimitate. Aşa definesc ei nesingurătatea.
Majoritarii văd valoarea doar din rândurile lor, definită fiind de criterii ce se pot etala: ori banii, pentru cei mai mulţi, ori diplomele ce au nume cât mai pompose. Este valoare şi cel care iese la rampă, o rampă a majorităţii, şi face furori, este valoare cel care este mai bine reprezentat acolo unde ori se vede, ori se aude şi tot valoare este cel care este văzut peste tot, în cât mai multe distracţii cu senzaţii de bine şi distracţii la botul calului, în afişe sau fotografii, în dedicaţii răsunătoare arătate tuturor. Valoare reprezintă omul citit, cel ce ştie, cel ce cunoaşte, cu obligatoria condiţie de a face o bibliografie de trimiteri la autori şi cărţi, altfel este văzut ca o nulitate, deşi spusele-i sunt la fel ca ale acelora sau chiar revoluţionare. Valorile lor sunt doar cele care sunt în rândurile lor.
Cel ce e văzut în anormalitate, având coeficientul de nesingurătate nul, valoarea niciodată recunoscută la timpul prezent, nu-şi are temeri de singurătatea dictată de aceste criterii. Adevărata valoare nu-şi caută slăvirea şi recunoaşterea, ea îşi crează eternitatea şi, după ce o creează, conştient fiind de ea, nu mai caută lumini strălucitoare şi covoare roşii. Nu este, nu are cum să fie „fan”, dar apreciază şi recunoaşte valoarea altcuiva, nu fuge de la manifestaţie la manifestaţie, de la o întrunire la altă întrunire, de la un „party” la alt „party”. Nici nu se apucă să îşi promoveze rezultatele cu surle şi trâmbiţe ci, mai degrabă, cu simplitate şi modestie, şi doar atunci când majoritarii i-o cer, cu claritate, cu demnitate. Şi i-o cer atunci când sunt încolţiţi de dezastrul provocat, în rândurile ei, de valorile ei.
Totdeauna, şi nu există exemplu contrar, înspre valoare, mediocritatea, în haită, se repede să muşte. Muşcă de peste tot, muşcă de unde poate, muşcă aşa cum poate. Şi loveşte în tot, fără a cruţa măcar un amănunt. Este dramatică suferinţa valorii care a avut curajul, din rândurile lor, sau trecătoare prin rândurile mediocrităţii, să se ridice la rangul ce-l are hărăzit. Nu ea, valoarea, îi neglijează, ci tocmai ei, mediocrii, îi întorc spatele, o lasă singură tocmai atunci când ea se aştepta mai puţin. E ultima zvâcnire a mediocrităţii, pe faţă, de a bara calea valorii. E şi ultimul şoc di-rect pe care valoarea îl trăieşte în relaţionarea cu mediocritatea, cu membrii ei.
Ca pentru orice om, şi oamenilor de valoare le este greu, se simt şi sunt încolţiţi, forţaţi, hăituiţi, criticaţi. Mediocritatea sare la bătaie “unul pentru altul” doar din ideea de a apăra, chiar dacă nu are ce apăra. Cel mai ades, mediocritatea sare la gâtul valorilor, căci doar valorile au curajul şi argumentele să le arate în faţă ade-vărul. Că epigonii nu se pot împăca niciodată cu ideea că nu ei au drepturile de autor asupra originalului, îi face să fie turbaţi în reacţii. Preferă să demoleze zgârâie-nori decât să vadă cât de neînsemnată este cocioaba lor. Dar valorilor, oricât de greu le-ar fi, chiar şi în ultimul moment, au puterea de a se arăta tuturor ca o stea strălucitoare, văzută de toţi. Ceilalţi se văd între ei, se aplaudă între ei, sunt mereu împreună. Dar în urma lor nu rămâne lumina, ci praful şi pulberea. Şi rămâne terfelirea, în fel şi chip, a valorii. Dar nu-i poate fi anulată eternitatea!
* * * * * * *
Am deschis o Cutie a Pandorei, am ieşit în faţă cu o idee pentru care îmi voi primi toate “laudele”, îmi voi atrage destule epitete, începând, bineînţeles cu “rău”. Se vor arunca iarăşi hienele să mă sfâşie. În spatele meu iarăşi vor bate tobe şi vor suna trâmbiţe. Catalogat ca lipsit de modestie ştiu că am să fiu, de lângă mine ştiu că vor mai pleca unii, ştiu că prin spate se vor forţa notele pentru însingurarea mea.
În artă, în literatură, în spiritualitate, în ştiinţă, este la fel. Câţi pictori, muzicieni, pictori, actori, regizori, poeţi, scriitori, ce au lăsat valori perene în urma lor, au fost înconjuraţi de turme? Câţi dintre cei care au revoluţiont ştiinţa nu au purtat eticheta de nebuni, de aerieni? Câţi mari duhovnici şi filozofi autentici nu au luat calea sihăstriei pentru că erau marginalizaţi până la refuzul existenţial de către mediocritatea ce prefera să se complacă în plăcerile lumeşti şi carnale?
Valorile atrag lângă ele valori şi nu sunt, şi nu se erijează în făcători sau deschizători de drumuri. Valorile sunt catalizatoare pentru alte valori. Când mai şi merg umăr lângă umăr, e mare fierbere în mediocritate... Eu, din lumea pe care o ştiu mai bine, a ştiinţei îmi permit să dau un exemplu: Pierre şi Marie Curie. Prin ei şi prin alţii ca ei, Dumnezeu a arătat ceva oamenilor, şi arată ceva oamenilor: că valorile nu sunt dominate de ego şi egoism iar oamenii trebuie să-şi lase ego-ul şi egoismul de turmă.
Când valorile stau cu braţele deschise către toţi cei care cer sprijin sau ajutor în anumite situaţii, este motiv de laudă din partea mediocrităţii când aceasta cere. Când nu este nevoie sau când le-au fost celorlalţi îndeplinite cerinţele, valorile sunt catalogate ca “de o mare prostie”. Nu mai este bună valoarea, nu mai este de o nobleţe fără seamă, ci este urâtă, este ponegrită, este blamată...
* * * * * * *
Aş putea să mă apăr, să apăr cele spuse, exemplificând. Există destule exemple în viaţa reală, cu atât mai multe în mai noua şi primejdioasa viaţă virtuală. Aici toţi vorbesc de prietenie, de socializare, dar de fapt mult prea mulţi au îngroşat rândurile aplaudacilor. Şi dacă este să pun degetul pe rană, recunosc, public, faptul că înspre ei mi-ndrept gândurile şi de la ei aştept şi represaliile, aceia care mă vor citi, căci greu le este multora să ducă o citire până la capăt. De fapt ei ştiu, aceia care scriu, că şi ceea ce scriu ei, tot superficial şi la început este citit, dar se mulţumesc să aibă aprecieri şi eventual cuvinte de laudă, chiar dacă între subiectul lor şi al cuvintelor de laudă este o diferenţă ca de la Cer la Pământ. Lumea aceasta vrea să fie lăudată şi în lumea aceasta toţi îşi etalează fapte cu aură de mari realizări apreciate... Dar de eternitate oare nu se mai ştie? Efemerul este atât de important?
* * * * * * *
Spre cei de valoare ce se mulţumesc cu această lume de aplaudaci îmi îndrept mereu gândul... De ce au nevoie de această lume a doua? Chiar nu realizează că mărgăritarul, ce sunt şi ei, se ofileşte în mirosul pătrunzător al turmei? N-ar fi mai frumoasă o lume în care mărgăritarul să tot înflorească şi suavul lui miros să fie dominant?
* * * * * * *
Şi spre cei din mulţimea adunată în turmă, care se cred valori, mă îndrept cu gândul. Acum, în cumpănă de vremuri şi timp de alegeri pentru totdeauna. E libertatea omului mare valoare şi sufletul lui singura comoară. Oricâte ştiţi, oricâte aţi citit şi citaţi, oricât vă citaţi între voi, lăsaţi-vă treziţi de bruma de conştiinţă ce mai este prezentă în voi. Loviţi mereu în dreptul celor ce încă nu au pretenţii de valori dar care caută să se ştie pe drumul lor, alături de cine vor voi. Le baraţi calea de urcare ori de apropiere spre valori autentice, numin valorile după bunul vostru plac şi debusolând oamenii, amestecându-le credinţele cu găselniţele voastre.
Autentic nou nu aduceţi nimic. Nou este doar amestecul de informaţii pe care aţi încercat să le aveţi, dar şi pe acelea le-aţi răstălmăcit după interes. Valoarea v-o daţi prin preţuri şi pe cele ce le arătaţi spre dovadă de reuşită, materiale, nicicum pe planul pe care vă bateţi cu pumnul în piept că sunteţi valori. Valorile nu-şi calculează timpul în bani. Şi nici cunoaşterea ce o dau altora! Valoare se arată fără încordările de care tocmai cei ce nu o au fac multă risipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu