La vremuri noi şi oameni noi [2]

- continuare din La vremuri noi şi oameni noi [1] -

Mintea Vechiului Om este preocupată cu ceea ce nu este şi de aceea cotrobăie prin toate cotloanele, bune sau rele. Omul Nou, complet armonizat cu Divinitatea, va fi preocupat cu ceea ce este, căci tot ceea ce este formează realitatea.

„Bogăţia“ intelectuală a Vechiului Om este evaluată prin erudiţie. Cu cât este mai împănat cu idei filozofice, religioase sau altele, multe dintre ele chiar non-sensuri, dacă are în minte o bibliotecă de cărţi citite din care poate cita, cu atât primeşte mai multă consideraţie de la ceilalţi. Aceştia, tot Oameni Vechi, apreciază o minte searbăda, care nu are nimic original, care nu conţine nici o concluzie proprie, fără a se întreba de ce sunt importante ideile oamenilor care au avut concluzii proprii. Noul Om va trăi viaţa fără concluzii apriori, concluzii care distornează realitatea. Azi, dar şi ieri, există, şi au existat, modelele Omului Nou, valorile, mereu în bătăia săgeţilor adunăturii de Oameni Vechi, mediocritatea.

Omul Nou o va rupe definitiv cu trecutul, căci trecutul îl poate înnebuni. Acum el, cât încă e Omul Vechi, ori ce încă păstrează din el, crede în război, şi îi război crezând crede, altfel, dar încă o dată, în moarte. Omul Nou crezând în iubire va crede în pace, prin pace va crede doar în viaţă. Totul îi va fi Omului Nou de folos pentru a fi creativ, altfel decât Omul Vechi ce este distructiv.

Findu-i dată eliberarea de frică, Omul Nou va fi foarte inteligent. Nu se va mai coborî la ambiţiile pe care le are Omul Vechi de a face politică, pentru că Omul Nou va avea în gând tot Pământul, tot Universul. Cu asemenea gânduri, stupiditatea ambiţiilor politice va dispare! Omul care se va naşte din ruinele Omului Vechi nu va trăi prejudecăţi ci responsabilităţi, responsabilităţile zilei de azi, spontane. Acum, prin toate, Omul Vechi este un sclav. Va deveni Omul Nou când libertatea va trăi în miezul fiinţei sale, căci Omul Nou va fi un om Liber!

Cum trebuie să fie omul în activitatea profesională, în muncă acum? Un om serios, un robot dependent de muncă, munca fiindu-i datorie şi sacrificiu. Fără bucuria muncii şi astfel fără bucuria vieţii. Când Lumea nouă va fiinţa, Omul Nou nu va mai fi prigonit chiar şi acolo pentru faptul că este şi va fi jucăuş, în căutare. El nu se va sacrifica, având angajament faţă de viaţă, pentru a se bucura de toate darurile lui Dumnezeu.

Dintotdeauna, privind istoria ştiută, omul a crezut că se bucură trăind sub povara muncii şi a ceea ce se făcea, prin împovărare. Şi s-a cerut muncă şi iar muncă: pentru ţară, pentru familie, pentru copii, pentru părinţi. Şi s-a muncit şi se munceşte continuu. Cererea de continuă muncă a cresut mereu şi acum nimeni nu are timp pentru a se bucura, nici nu gândeşte ce înseamnă bucuria. Noul Om nu va fi unul care nu va munci. Va munci, dar nu-i va fi munca un drog de care să fie dependendent. El va munci pentru a avea ceea ce-i este necesitate, însă nu va mai munci permanent pentru mai mult, pentru că nefiind interesat să acumuleze nu va mai gândi către mărimea contului din bănci sau a a datoriei la bănci, pentru că nu va mai avea de ce să se împrumute.

Nici un Om Nou nu va mai avea mania banilor, banii nu-l vor mai conduce, aşa cum a trăit şi trăieşte cel care este, acum, pe de-a-ntregul Om Vechi. Şi acum el crede că are în posesie lucrurile pe care le-a achiziţionat, şi crede că este conştient a gândi aşa. De fapt toate lucrurile, obiectele în sine, îl posedă pe el. Nu viaţa este importantă pentru el, ci durata de utilizare a obiectelor, nu sănătatea lui ci starea de funcţionare a obiectelor deţinute. Cel ce va şti să utilizeze obiectele, tehnologia, banii, rămânând stăpân fără a deveni slugă, victimă, instrument al obiectelor, va fi Omul Nou. Şi tocmai această schimbare reprezintă parte importantă din saltul măreţ al omului.

În vremurile cele noi, Omul Nou va avea ca lege de căpătâi respectarea libertăţii. Omul de acum, Omul Vechi, mereu o încalcă, mereu se amestecă în treburile altora, încercând să controleze, să manipuleze, să dicteze, ori să critice, să judece, să condamne sau să recompenseze, să pedepsească...

Conştientizarea aceasta are de pe acum rădăcini. Dar şi dintre cei care conştientizează acum, ei înşişi Oameni Vechi, ca toţi ceilalţi încercă întotdeauna să găsească moduri şi mijloace de a manipula pe ceilalţi, de a domina pe ceilalţi. Noua conştientizare va aduce adevărata libertate, căci va lăsa pe oricine cu viaţa lui, cu trăirile lui şi cu înţelegerile lui. Acum gândirea are alte forme: dacă cineva este considerat dăunător pentru ceilalţi, el este blocat; dacă cineva este considerat un pericol pentru ceilalţi, el este blocat. Acum se merge pe o libertate limitată prin blocare, nu se pune problema de a lăsa limita să fie dată de interferenţa libertăţii celui considerat într-un fel, cu libertatea altcuiva.

Lumea Veche, dominată de Omul Vechi este o lume care a rămas fără individualităţi. Această lume urăşte individualitatea. Militează în orice fel pentru anularea individualităţii, fiind mereu împingătoare spre atitudinea de turmă de oi, turmă care are în existenţă rutina structurală. Individualitatea nu place, pentru că nu poate fi controlată. Oricare ar fi grupul, până şi în familii a pătruns ideea turmei. Omul Nou va fi el ca individ, alături de ceilalţi, fără necesitatea organizării ierarhice. Ierarhiei îi va lua locul reprezentativitatea momentului.

Omul Nou va fi o persoană vie. Va fi gata oricând să răspundă situaţiilor provocatoare şi aceste situaţii vor fi mereu schimbătoare. Nu va mai putea să fie rigid, fix, când atitudinile şi referinţele vieţii nu vor mai fi fixe. Viaţa fiind asemenea unui râu care curge nu va putea nimeni să reziste, încăpăţându-se, mult timp, împotriva curgerii. Cel care se încăpăţânează pierde contactul cu propria viaţă, se înmormântează de viu într-un mormânt pe care se încăpăţânează să şi-l facă.

Omul Nou, responsabil de viaţă, nu poate fi încăpăţânat, nu va fi rigid, nu va afirma siguranţa absolută. Va trebui să trăiască clipă de clipă, fără a decide dinainte, fără a da înapoi de la ceea ce e curgere firească. Va fi în continuă mişcare cu viaţa, cu provocările ei, cu schimbările ei, părăsind ideea consecvenţei impuse. Va rămâne consecvent armoniei permanente cu viaţa, cu ceea ce este el însuşi. Nu va sta fixat pe o idee şi nu va împrumuta ideile programatoare ale altora, sacrificându-şi propria viaţă.

În sensul actual s-ar spune că noua conştientizare nu va fi moralistă sau nu va fi puritană, dar modul actual rigid al moralei şi puritanismului nu poate să definească acea nouă moralitate. Dar va fi un fel diferit de moralitate, una care răsare din proprie simţire a vieţii, din propria sensibilitate, din propriile experienţe, nu o moralitate învăţată de la alţii, împrumutată. Omul nou va fi mai pur, mai moral decât cel actual. Aici omul de acum ar trebui să nu confunde pornirile de gen “fie ce o fi” cu viitoarea moralitate. E o capcană prea periculoasă.

- continuare în La vremuri noi şi oameni noi [3] -