joi, 2 februarie 2012

Esenţiale orânduiri

Îţi aminteşti când era întreg întregul şi altfel nu se putea să fie? Îţi aminteşti vremurile când Pământul era plin de paşii celor dintâi veniţi, printre paşii ce nu-şi aveau, din vrere sau din voie, drumul drept?
Era o vreme în care vorbele erau legăminte şi nimic nu le schimba, ştiind că vor rămâne de-a pururea până la izbândirea lor! Era vremea când nu existau îndoielile gândurilor, căci pe atunci gândurile erau luminate în normala lor consensualitate cu sufetul.
Din vremurile acelea ne-a rămas trebuinţa întâmplării a ceea ce trebuie să se întâmple, căci legile cărora le-am fost exemplu de existenţă au încrustat destinul nostru cu sacralitatea respectului cuvântului rostit sau scris. Tulburimea de azi, hohotul pierzaniei din jur, a încercat, atâta vreme, să ne pună pecetea legilor văduvite de trăirea sufletului, dar azi, când se separă de neghină grâul ce se va pune-n adăpostul clădit de lumină, dincolo de marea Poartă, acolo unde merg toţi cei ce au acceptat schimbarea, e o altă vreme. E vremea iubirii din nou, sub pavăza legămintelor rostite în viaţa cea dintâi, cu acel rol de-atunci asumat. E vremea, contrară vremii de aici şi de acum, a însoţirii şi a împlinirii.
Temute-s vorbele din jur, temute-s ifosele aruncate din motivări departe de rol şi rost de existenţă. Sunt toate ale lor, ale celor ce caută în sine dezacordate armonii ale certitudinilor după calapod. În cercul lor, ce constrânge sufletul a fi un fier încins pus pe nicovala în care se bate cu ciocanele privirilor în dungă şi al degetului înţepător întins spre a fi săgeată ochilor, totul este cuprins de îndoială. Este însă astăzi vremea în care îndoiala se pierde în scurtimea timpului, căci ştiute fiind multe, ascultare de-ţi dai ţie, în tăcerea gândurilor, ştii că e vremea să vină cei rămaşi să ne aştepte, ştii că e vremea pieirii celor ce nu se au nici măcar pe ei ca ţel al iubirii.
Acum, trezirea sângelui care îşi aminteşte rostul lui, cere trezirea la viaţă, pentru că viaţa vrea să străbată din nou tot ceea ce eşti. Nu-şi pierd esenţa cele învăţate, căci lecţiile au fost paşii necesari ajungerii la timpul de acum, când coroanele luminii se arată aşezării pe frunţile celor ce şi-au ales alegerea ce erau, ştiindu-şi, în tot, în toate, în cele ce au fost şi cele ce vor fi, esenţa orânduită.
Aminteşte-ţi întregul ce a fost întreg, căci acum întregul e destinat să redevină un întreg. Aminteşte-ţi vremea legămintelor ce n-au schimbare, căci acum legământul este rostuit să îşi afle izbăvire. Aminteşte-ţi că erai drum de venire a celor ce trebuiau să vină, căci acum cei ce trebuie să vină le vei fi drum călăuzitor. Aminteşte-ţi căci e vremea ca toate să se facă a fi Lumină ce va lumina nepieritoarele vremuri.

Niciun comentariu:

Flag Counter