joi, 6 iunie 2013

Adevărul, încă vis

Încă îţi este adevărul vis şi încă te gândeşti să-l laşi pentru o vreme visului, teamă fiindu-ţi de a nu fi tocmai el cel înşelător, dar mai degrabă, se vede precum o scamă de nor când în calea razelor soarelui se aşează, de oamenii din lumea ta, cei din jurul tău care, lăsându-se chiar prigoniţi de propriile trăiri, se fac uneori apărători ai legii de care altă ştiinţă nu au decât că trebuie să o respecte şi, n-ar fi nimic de-ar fi doar asta, pe cei ce li se pare lor că vor să o calce, să îi oblige a o păstra, chiar de-ar fi ca cel ce altceva simte, pe sine să nu se mai simtă şi sieşi să nu îşi mai dea crezare în drumul pe care s-a pornit să meargă de pe când trăia încă în vis, priveau spre nevăzutele, de ceilalţi, întâmplări următoare, oricât ceilalţi voiau să-i facă să nu creadă faptele lor să le privească.
Îţi este încă vis adevărul, pentru că acolo l-ai trimis, spre a se păstra curat, spre a nu-l afla cineva şi aflându-l, să-l alunge ori să te convingă să îl alungi tu, că, de nu se poate altfel, tu va trebui să fii alungată. Acolo îl păstrezi, ştiind că nu mîine este ziua plecării, căci de-ar fi mâine nici de alungarea ce ţi-ar fi promisă nu ţi-ar păsa, ştiind că aşa n-ar fi o alungare, ci o mai degrabă ajungere spre ceea ce adevărul îi spune pe numele ei adevărat, împlinire şi cu vederea limpede o vede ca fiind spre totdeauna şi de-a pururi.
Îmi este şi mie vis acelaşi adevăr şi îmi apare de oricâte ori viaţa îmi ţine privirea încruntată şi fruntea încreţiţă, descreţindu-mi-o, ca să văd orizontul senin şi înalt, zorii de zi tăind întunericul nopţii şi razele cele dintâi alungând umbrele tolănite pe drumuri, având în gând să împiedice pe oricine-şi doreşte să meargă fără să ţină cont de ele, voindu-le mai degrabă lenea decât ajungerea prea departe. Şi-n vis încă îl las şi eu, ştiind că mişună atâtea minţi, încorsetate de prejudecăţi, în jurul meu. Dacă ar fi să mă audă povestindu-l, s-ar repezi să-l sfâşie şi să-l târască prin colbul fundăturilor pe care merg ei. Nu mi-aş putea ierta uşor, sau poate nu mi-aş ierta, niciodată, fapta mea, care l-ar face să se ştie dinainte condamnat ca fiind prostie, neghiobie, sau minciună, fără dovezi şi fără probe. Ştiind ce s-ar spune, dau, plătesc vamă tăcerii, aşteptând, aşa cum şi tu aştepţi, acea clipă în care cei ce te-ar alunga se vor întreba de ce ar fi făcut-o, la fel cum cei de aici se vor întreba de ce m-ar fi vorbit de rău.
Te-aş întreba despre viitor, ca şi cum te-aş întreba despre trecut, de multe ori. Fiindcă de multe ori visului i-aş pune, despre tine, despre ceea ce tu vorbeşti cu el, întrebări, aştept acea noapte în care nici timpul, nici depărtarea, nici măcar o firimitură de gând nu se va arăta a ne mai despărţi de adevărul care, nemaiştiindu-se ascuns, va lăsa întrebările fără suflare, dând viaţă răspunsurilor care au aşteptat să ni se dea. Aştept privindu-ţi paşii privitori ai urmelor şi aşa mi-este dat să ştiu motivul ce ţi l-ai dat pentru a te înţelege cu propriul vis în a fi tainic păstrător şi de a rămâne taină până la timpul sortit a se simţi liber şi de înţelegeri, şi de legămintele ce-l fac mai puternic decât orice putere ar fi, gândită ca mai mare, ori nepieritoare.
Din rugăciunea dimineţilor viitoare, ce aproape că pe din afară ţi-o ştiu, şi ca spuse, şi ca timp, şi ca stare, despre gândurile care acum cerceteză trăirile fiecărei fapte spre a se rupe de povestea cu visul care poate fi înşelător, spre a se convinge că nu-i nici amintirea poveştilor din copilărie, auzită pe când somnul dădea târcoale şi nici o simplă poveste care să se ştie plăcută pentru a uita, fără bănuieli, de o trecere fără folos a timpului, trecere de care doar cei neştiutori sau nepăsători ai rostului seama nu ţin, aminte eu iau, aşteptând ceea ce viaţă va fi, să vină. Şi te aud, cum ştiu că te voi auzi, rugând soarele să fie luminos, rugând luna să vegheze somnul, rugând visul să rămână curat şi vestitor al adevărului oricărei întâmplări şi răscolitor al amănutelor faptelor zilei care a trecut, spre a se putea şti ce a fost bine, dar mai ales ce a fost rău, de a fost bună dar mai ales de a fost rea vreuna din fapte. Te aud rugând Cerul să fie mereu senin şi rugând Pământul să fie rodnic şi binevoitor, iertând şi îndreptând tot ce este împotriva sa şi împotriva Cerurilor. Şi te mai aud, rugând Legea să redevină a tuturor, să fie pentru toţi ca pentru unii, ca să nu mai existe unii care să spună că ei sunt mai presus decât alţii, având o lege care este chiar Legea de dintotdeauna, chiar dacă nici n-ar putea să spună ce lipseşte legii altora ca să fie asemenea celei lor, deloc diferită de a tuturor.
Adevărul încă vis este şi încă în vis îl trăieşti, aşa cum se arată acum, ca început al continuării. El îţi este înţeles a tot ceea ce faci, a ceea ce vrei şi a ceea ce nu vrei, şi-ţi dă puterea de a te voi lumea şi orizontul care ţi-este hărăzit să fie, în lumea pe care o ştii astăzi dincolo de marginile lumii tale, pe care tu, ca prea puţini din lumea ta, o vezi şi aşa cum este dar nu îţi este teamă, văzând-o cum va fi, văzând că tu vei fi una din semninţele care, încolţind şi rodind, schimbarea ei o va grăbi.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: