marți, 21 februarie 2012

Când plec... când vin... [10]

Ar avea rost sa iau, încă odată trecutul eu la întrebări? Eram parcă dintr-odată obosit. Nu ştiam dacă mai reuşesc asta dacă mă va pune să o fac. Poate nici puterea de a o face nu o aveam, după ce îmi spusese limitele în care eu, noi, mai putem să alegem.
-După ce se va curăţa răul mare ce a cuprins pe oameni, cei ce vor veni nu vor mai uita niciodată asta. Pământul nu va mai avea reguli şi legi de morală pentru că ele vor fi în legea fiecărui nou venit. Copii de acum, pe care i-aţi numit de cristal, violeţi sau ai soarelui, aşa cum aţi găsit de cuvinţă, au legea aceasta şi când vor ajunge la vârsta la care legile voastre de acum i-ar atinge, vă veţi convinge. Copii aceştia nu sunt mai mari de cinci ani. Să vă îngrijiţi de cei mai mari ca ei, ca să rămână cumva la fel de curaţi ca acum măcar, să nu decadă de unde sunt.
Trecuse iarăşi pe planul mare, al lumii în care pe Pământ trăim. Ştiam că iarăşi va urmă să spună ceva ce va trebui să ţin bine minte.
-Atâtea spirite ale luminii sunt împrăştiate acum, prin faptele lor, între pragul de jos şi pragul de sus. Cei care nu au vrut să rămână jos, au ales să-şi întoarcă păcatele ca să se poată să fie cei care au virtuţi. Au trecut prin suferinţă ca prin focul ce trebuia să ardă gunoaiele şi s-au lăsat iarăşi în voia legilor divine. Au lăsat la o parte împotrivirea şi mândria, căutarea renumelui, laudelor şi vorbelor mieroase şi, cu arma cuvântului au retezat tentaculele ce iarăşi veneau spre ei să-i tragă înapoi. Ştiau să facă asta, pentru că o făcuseră cândva către cei care le spuneau că nu le este calea bună –şi tu să nu uiţi că ai făcut tot aşa– şi au văzut că le este şi mai frumoasă şi mai bună uitarea vechilor îndeletniciri. Au început să ştie că bucuria poate fi fericire, dacă ea are în ea Lumina ce reclădeşte lumea.
-Dar mai sunt şi spiritele ce ar pluti şi ele în voie. Însă atât de mult s-a înrădăcinat răul în ele. Banii i-au orbit şi nu doar înspre partea banilor şi averilor. I-au orbit şi înspre viaţa lor. Iubirii doar formă materială îi mai dau. Au ajuns până-ntr-acolo încât ei şi gesturile cred că trebuie să aibă o valoare în bani. Iubirea, pentru ei, nu mai există decât ca dragoste, pentru ei iubirea înseamnă doar ceea ce fac pentru câţiva oameni. Dacă vrei a le spune că de două mii le ani se ştie calea de întoarcere spre adevăr şi lumină, ei chiar o ştiu, dar niciodată nu o fac pentru ei. O vor spune altora, dar nimeni nu va face cum spun ei, pentru că ceea ce fac ei nu le dă oamenilor exemplul cel bun.
Nici noi, cei care trăim şi privim spre aici, spre oamenii Pământului, nu am înţelege aşa de bine. Până la urmă, ca şi pe Pământ, orice se vede mai bine când este privit de sus.
-Aduceţi-vă voi la acelaşi gând, la aceeaşi trăire. Aduceţi la voi, pe lângă voi pe aceia care sunt la fel ca voi, cei care cu voi pot să spună lumii ceea ce trebuie să se facă pentru îndreptarea ei. Spusele voastre trebuie să faceţi să ajungă la oamenii, dar mai ales către copii. Vă dăruim noi puterea de a găsi răspunsurile la întrebările oamenilor. Voi toţi cei care veţi lucra la schimbarea feţei lumii, nu vă mai luptaţi între voi, căci doar pierdeţi timp preţios. Mai devreme sau mai târziu tot acolo o să ajungeţi. Atât între voi, mai aproape sau mai puţin aproape, drumul îl aveţi bătut bine. Acelaşi gând, aceleaşi trăiri, înţelegeri a toate câte se întâmplă, sunt exemplele pe care le daţi oamenilor, ca să se înţe-leagă pe ei. Aşa şi viaţa voastră va fi încărcată de răsplata binefacerilor pe care le aduceţi în viaţa altora.
-Repet ceea ce am tot spus: Vremurile care vin sunt grele, foarte grele! Voi aţi ales, la fel ca aceia pe care îţi spun acum să îi găsiţi, v-aţi ales venirea tocmai în aceste vremuri. Şi v-am lăsat să mergeţi în viaţă pentru că încrederea în voi ne este. Şi venim mereu în viaţa voastră, cu bune sau cu mai puţin bune, ca să vă facem să nu vă rătăciţi, să nu vă rupeţi. Greu v-am adunat, greu vă ţinem aproape, nu vrem să vă mai risipiţi. V-am dat semne, însemne şi porunci să nu vă mai duceţi pe drumuri rătăcitoare, să nu mai rătăciţi în căutări!
Amestecate vorbe, idei puse la un loc. Rostul spuselor Lui însă îmi sunt acum pe deplin înţelese.
-Mergi înapoi pe Pământ. Aveţi treabă multă! Multă treabă! Nu vă mai irosiţi timpul. Sunt lângă voi oameni în suferinţă. Ajutaţi-i ca să îşi găsească o cale de odihnă şi liniştire sau de împlinire. Timpul pe care îl pierdeţi de dragul împotrivirii poate să însemne câţiva oameni ajutaţi, iar pentru voi greutăţi mari. Faceţi aşa şi o să vedeţi că înfloresc rodnic florile copacilor rodnici.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: