sâmbătă, 18 februarie 2012

Când plec... când vin... [7]

-Vremuri grele pentru toţi vin, şi nu înţelege nimeni capcana pe care o întind cei ce vânează tot ceea ce este de vânat, oricât de mic, oricât de mare. Şi de aceea atâta dezbinare, căci în capcană, de unul singur, mai uşor se cade. Poleiala cuvintelor de însingurare e atât de strălucitoare că toţi cred în ea ca într-o luminare din Ceruri. Pierduţi sunt cei ce se lasă seduşi...
Pe muchie de cuţit îmi stă viaţa şi înţeleg bine spusa Lui, către noi privitoare. Pe muchie de cuţit îmi sunt puse trăirile, iar cuvântul îmi este pus la zid ca niciodată adevărată doar pentru că mă opun poleielii. Doar pentru că am curajul de a spune că nu e firească fuga de menire, că nu este omenească negarea perechii. Mă împotrivesc modernităţii, mi se tot spune, dar nimeni nu-mi argumentează modernitatea pe care o ridică în slăvi. Vinovăţia mea însă nu trebuie să-mi fie argumentată, mulţumitoare le este simpla proclamare. Argumentele mele însă nu sunt ascultate, căci asta suntem învăţaţi: să punem la coşul de gunoi tot ceea ce este împotriva modernităţii.
-Te zbaţi şi te baţi cu mori de vânt, aşa cum spun unii? I-ai văzut cum se dau înapoi de a veni cu cel mai mic argument? Fuga nu le-ai simţit-o? Nu ai motive să te opreşti. E timpul spuselor fără ocolişuri!
Trebuia să-i dau, iarăşi, dreptate. Trebuia oare să mă conving şi să mă tot conving de ştiinţa-i asupră-mi? Ce ar fi trebuit să îmi spună, să îmi mai spună, pentru a înţelege fireasca-i grijă pentru noi?
Trecusem peste toate, chiar şi peste ruşinea de a spune acel “eu ştiu”. Aşteptam să îmi vorbească, pentru că rare pot fi ocaziile în care să-mi fi vorbit atât cât îmi vorbise acum. Mi-era uşor să înţeleg că venise momentul să-mi spună mai multe despre viitor. Eu chiar ştiam? Îmi va confirma totul sau îmi va infirma totul? Ştia şi el că-mi este lege “Totul sau nimic” şi că dacă nu era totul pentru mine însemna nimic.
-Lumea voastră... Pământul... şi vocea i se pierduse în durere. De câtva timp vieţuitoarele pământului, inclusiv oamenii, sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului. Sabia aceasta e purtată de Îngerul ce le ştie pe toate. Mulţi dintre voi sunt pe drumul către plecare. Mulţi, mai mulţi decât orice studiu, mai mult decât orice încercare de a înţelege proporţiile. Vor fi mulţi acolo unde cei mai mulţi au adormit pe urechea în care auzeau cântecul morţii. La casele cele mai mari, steagul negru se va ridica, pentru unul sau pentru mai mulţi deodată. Nici la cei mici nu va fi linişte. Motivele morţii vor fi ciudate, de neprevăzut şi de negândit. Dacă vă veţi gândi la cutremure, ele poate nu vor veni, dar vânturile cerului vor spulbera orice urmă de casă, orice urmă de viaţă! Iar atunci când mătcile apelor veţi gândi că se sparg, sparte pot fi de cutremurarea pâmântului şi, în gropile ce se vor lărgi, apele vor aduce, în şuvoaie repezi, trupuri de oameni şi vieţuitoare de pe lângă case, îngropându-i amestecat în mâlul ce nu-i va mai scoate la lumină.
Privea în depărtare, înspre sufletele ce chinuiseră pe altele...
-Au căutat să schimbe rânduirea, să fure destine şi să înfrângă pe cei ce au avut Lumina ca stindard. Lor, celor de acum, dar şi celor de demult, făcători de răutăţi, vrăjmăşii şi cruzimi fără margini, li se datorează cel mai mult motivele ce ne-au făcut să nu mai stăm pe gânduri. Iar ceilalţi, ce s-au dus, din ce în ce mai mult pe calea ce au deschis-o cei de care vorbeam, ne-au făcut să ne grăbim...
Era întristat pe măsură ce dădea de veste. Tristeţea lui oamenii mari n-ar putea-o arăta. Poate doar copii mici.
- Primii vor muri cei mai nevinovaţi, căci lor li s-a gândit salvarea de la durerea ce i-ar face să-şi piardă mintea văzându-şi rudele dragi cum pier, rude care nu vor vărsa nici o lacrimă la aflarea veştii pierderii nevinovaţilor. Îi vor îngheţa frigul sau îi va răpune foamea sau obişnuinţele lor de oameni ce trăiesc într-o simplitate pe care au uitat-o cei plecaţi în lume, de lângă ei.
-Dacă mulţi vor scăpa de asta, sărăcia şi foamea va aduce valul morţii celor răi. Fără bogăţii nu vor trăi. Se vor omorî între ei, vor omorî pe alţii... Iar când căldurile vor năpădi alte ape şi focuri se vor înălţa şi vor aprinde casele în care oamenii nu s-ar gândi că se vor aprinde vreodată. Va scăpa numai cine trebuie să scape. Le ştii pe toate... nu te face că ceva ce n-ai şti. Ştii că şi cei care acum ar mai putea face ceva să aibă loc pe Pământ sau în Ceruri, nimic nu vor face. Le e frică de Iad, dar le sunt prea dragi arginţii şi plăcerile ca să se gândească unde îi trag astea. Tineri sau batrâni la un loc... Vor scăpa doar cei care trebuie să scape, îţi mai spun asta încă o dată!
A schimbat brusc vorba, semn că de acum încolo trebuie să mă cred, trebuie să spun ceea ce vreau să spun, cui vreau să spun, când simt că trebuie să spun, când simt că cineva vrea să şi asculte. Ştiu bine că veghetor al faptelor mi-a fost şi îmi este, că el este cel care îmi dă putere, prin voinţa sa, de a nu-mi ţine vorbele nespuse, faptele nefăcute. Nici mirarea nu-mi era mare când de la „tu” trecea la „voi”. În paza lui ne lăsasem puterile pe care nu aici ne trebuiau şi aşteaptă clipa în care trebuia să ni le redea, să-şi găsească libertatea de a ne şti redeveniţi noi.
-În jurul vostru roiesc vârcolacii. Da, nu te mira! Sunt vârcolaci căci doar ei pot să gândească la a vă înghiţi. Gândindu-se la asta îşi fac planuri să rupă din voi, să vă rupă. Şi teamă mare îi cuprinde gândindu-se că pe lângă voi pot să mai vină şi alţii. Teamă şi mai mare le este că amândoi ajungeţi să aveţi acelaşi orizont al privirii, că amândurora vi se vor deschide ochii şi nu se vor mai putea apropia.
Certitudini şi realităţi. Perceptibile, fără efort, posibil de înţeles, dacă înţelesul se vrea acceptat şi contracarat în efecte.
-Vei avea oare curajul să spui un adevăr mare? Un adevăr care doare şi care poate să trezească o mare împotrivire? Ai curajul să vorbeşti despre efectele împotrivirii sau neîmpotrivirii? Ai curajul să îţi arăţi puterea de a lua ceea ce îţi spun fără să mai cauţi tu să explici ceea ce îţi spun eu să spui?
Era depăşit orice cadru al discuţiilor ce le avusesem cu el. Acum îmi punea întrebări la care trebuia să dau răspunsuri. În acelaşi timp îmi dădea să înţeleg faptul că singur nu am cum să fac să schimb decât parţial acestă realitate actuală. Mă pusese în corzi. Îmi aruncase cea mai mare provocare, îmi punea la încercare încrederea în El? Oare de ce? Oare ce vroia să afle? Mi s-a părut că e mai bine să încerc un răspuns adiacent:
-De ce ai crede că voi ascunde ceva din spusele Tale? Vrei să afli cât de mult aş putea să îndur pentru ca Fiica ta să ajungă acolo unde îţi doreşti urcând o pantă şi nu o scară cu trepte?
Ştiam, ştiu legea. Nu m-am dat niciodată înapoi de la o respecta şi acolo şi aici. Pentru că aşa ştiam să fiu, multe a trebuit, pe Pământ să îndur. Pentru că aşa ştiu să fiu, multe pe Pământ îndur. Cu compromisurile nu m-am împăcat, nu mă împac, nu ştiu ce să fac un compromis. Pe Pământ adesea mi se spune că sunt rău. Dacă vreau să dau înapoi, în Ceruri mi se reproşează că nu respect Legea...
-Ştiu că nu ţi-ai pierdut curajul ce ţi l-am înţeles de când ai ajuns prima dată lângă mine. Te-am întrebat, să îţi cercetez vitejia şi curajul, care e cea mai de neînvins şi mereu învingătoare armă... Mai ştii ce mi-ai răspuns?
N-aveam cum să uit, aşa că am răspuns când el încă îşi rostea întrebarea:
-Adevărul prin cuvânt!
-Pentru răspunsul de atunci ţi-am lăsat în grijă şi în pază pe fiica mea. Pentru că acum acelaşi răspuns mi-l dai, pecetluiesc pentru acum, încă o dată acel legământ al vostru. Şi-l întăresc cu puterea timpului în care nu s-a putut rupe!
În loc de a fi certat pentru nerăspunsul meu la întrebarea ce mi-o pusese, primeam o aceeaşi mare poruncă: să ne întoarcem înspre el aşa cum plecasem, împreună. Dar ştiam că răspunsul îl aştepta. Nu puteam să-i las aşteptarea:
-Niciodată n-am căutat ascunzători. Ascunzând spusele tale aş face mai mult rău decât dacă aş spune întocmai ceea ce tu îmi spui. Nici un rău nu mi-ar fi mai mare decât cel pe care mi l-aş face căutând să potrivesc alte cuvinte. N-am să explic, dar pentru mine tot voi încerca să înţeleg...
-Mai repede se roteşte Pâmântul invers decât să te schimbi tu, cel pe care l-am cunoscut atunci...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: