Odată, o dată doar, voi mai spune povestea vremurilor venirii mele, a drumurilor mele de venire până aici, a sensurilor şi normalului ce puteau fi înrobite de scornirile celor care suflau în lumânări nu pentru a le reaprinde, nici pentru a le face să dea mai multă lumină, ci pentru a nu fi luminări de vederi şi de priviri.
Îţi voi spune ţie pentru că vrei să cunoşti lumea mea. De-ar afla despre asta cei care vor să o ştie, cuvintele lor s-ar transforma în pietrele catapultelor, privirile lor în flăcări aruncate spre a ucide orice urmă ce poate să se mai vadă, sau s-ar putea să se mai vadă. Ei vor să ştie, tu vrei să cunoşti... Ei vor să ştie şi ştiind, de vor avea nevoie, să mă tragă ori să mă atragă în lumea lor. Tu vrei să cunoşti pentru că te ştii izbânditoare, dezrobitoare şi izvorâtoare de dorinţă de reclădire din temelii...
Să las sabia jos şi să povestesc despre mine... Şi uite, că eu, hârşitul în atâtea bătălii, las într-o parte veghea-mi continuă înspre graniţa peste care, nu doar odată, s-au strecurat umbre în travesti, pentru că dorinţei tale de cunoaştere nu pot să îi spun Aşteaptă! Dinspre pădurile clipei viitoare mi-ai ieşit în cale, acum când mă pregăteam să calc eu, peste graniţă, în cuib de umbră, spre a şti că Cerul îşi poate lăsa porţile deschise şi pentru ca îngerii să nu se mai teamă şi nici sufletele să stea în cumpăna.
Între zvâcnet şi zvâcnire, între dorinţă şi cale, ţie îţi voi spune, căci de luptă va fi, lupta va fi fără de întoarcere, totul sau nimic. Căderi, nu decăderi, vor fi. Şi trădări încă vor mai fi. Şi vremurilor viitoare mulţi vor fi sprijin sau reazem din nefiinţa de oameni. Cei căzuţi vor fi acei ce aici, doar aici unde sufletele sunt în oameni, reveniţi în cei ce vor veni primii, copii de lumină, cei care-şi vor fi tatăl de care ceilalţi oameni le vor povesti. Îţi voi spune cândva, căci într-o noapte plecând, tu prima vei şti de fi-voi fără de întoarcere ori fi-voi trecător peste pragul ce tu-l vei trece. O noapte ce va fi noapte de după ce povestea va fi întreagă de tine ştiută... Şi vei şti prin chemarea-ţi spre mine sau uitarea-ţi de mine. Che-marea îţi va spune că pe umărul meu stă o stea, uitarea-ţi va spune că tu vei fi stea ce va lumina şi-ntru amintirea mea.
De departe, de demult vin, aşa cum venirea-ţi nu-i deloc de la un lat de mână de orizont. Ne-am mai fost alături când Soarele căuta să găsească drum spre Pământ, dar şi sub raze de Soare viaţa ne-am dus. Aici, acum, suntem tot aici. Ecoul strigătelor de atunci te-a purtat spre puntea care trece peste hăurile ce m-au înconjurat, într-un tărâm în care mulţi au spus că vor ajunge, că vor să ajungă, dar niciodată nu s-au încumetat. E prea lunecoasă puntea şi doar cei care pot să meargă desculţi o pot trece. Şi doar cei fără teamă s-ar încumeta să o treacă.
Aici, unde fulgerele se aud când crapă zidurile ploii, aici unde ploaia stă şi se sfătuieşte dacă să fie picătură ce cade, ori să plutească lin, ori ac să de gheaţă să fie, spre a se înfige fără milă, aici unde deasupra şuvoaielor de minciună şi de vorbe de hulă şi ocară trebuie să mă ridic spre a nu mă lăsa strivit, doar cei care dăruirii nu caută motiv, pot intra, nevoind să ştie că în spate, la doar o clipă de întoarcere, pot găsi poarta pe care pot intra spre grabnică revenire în lumea din care au plecat şi grabnică uitare a mea pot găsi.
Aici, în lumea celor care fiecare îşi are tărâmul său, povestea trecutului este încrustată în fiecare urmă de pas, de la cel pus pe marginea abisului până la cel dimprejurul focului ce arde fără a-l putea stinge cineva. Dorindu-ţi intrarea, cuvânt de poveste întreagă ţi-am dat şi pecetluit a fost prin spusa-mi de-acum... Nu e timp ca cineva să mai vrea, să mai încerce, să mai poată intra. Înainte de luptă, timpul poveştii mele ţie îţi este promis. Şi face-vei ce vei voi tu cu toate cele ce, de atunci, nu-ţi vor mai fi dorinţă de amintire sau de aflare... Căci noaptea poveştii va fi şi noapte de rostuire a vremurilor viitoare. Iar între acea noapte şi noaptea pragurilor multe se vor putea întâmpla şi alte multe se vor întâmpla, fără să aibă cineva ştire.
Doar încă o dată, ultima dată, povestea despre mine o va spune omul eu... Şi doar tu o vei mai şti... Acum te uită... deasupra umărului tău...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu