Vin vremuri mult trâmbiţate, e vânzoleală mare. Câţi nu s-au gandit să ia locul marilor Prooroci şi, dacă o să se poată asta, şi pe-al marilor Apostoli, tot ei. Şi credeau ei că trâmbiţa poate suna oricum, după cum îi sunt bătute alămurile...
S-au cântat şi cântece pe toate gamele şi acordurile ştiute sau neştiute. S-a cântat şi Prohodul, s-au cântat şi rugi, s-au cântat şi imnuri de slavă unor sfinţiţi prin propria voinţă, şi astea încă se mai cântă. Şi soli, şi vestitori s-au preumblat, şi tobe au bătut, şi litere multe au fost înşirate pentru a da semn de schimbare în felul în care vedeau ei pe Dumnezeu, Dumnezeirea şi îndumnezeirea.
Şi mare vânzoleală şi mare harababură s-a făcut şi peste tot este şi acum...
Vorbe multe vorbim şi cuvinte mari rostim... Şi s-au adunat la mari adunări, cei ce-şi tot gândeau mântuiri fără să facă ni-mic, aflând că de plăteşti pe cineva care te învaţă cum să faci ca doar spunând totul să fie împlinit. Şi vorbe de miere s-au li-pit pe ei şi i-au făcut mieroşi, şi poleială cu miere de ei s-a lipit şi s-au făcut strălucitori. Şi unii înşelaţi se lasă de poleială, iar alţii ştiu să umble sub poleială ca să ia ceea ce îşi vor ei, că tot ceea ce e sub ea tot asta vrea. De demult se zice şi se ştie “curva tot curvă e şi în ziua de Paşte şi tot ouă ciocneşte”.
Pe stâncile cele înalte, doar iarba măruntă şi florile colţilor de stâncă mai au casă. Acolo vânturile bat şi frigul alungă. Însă doar acolo norii ating creştetul a botez şi mângâiere şi raze de lumină dezmorţitoare ajung întâiele la cel ce a putut să îndure noaptea dar mai ales clipele dimineţii de dinaintea zorilor.
Cum pe acolo deloc uşor nu e să se ajungă, cum mulţi nu mai ştiu să păşească desculţi, nu de teama drumului ci, întotdeauna de ruşinarea de privirile altora, nu se mai încumetă şi cumpără fotografii făcute de alţii. Din atâta bucurie că pot să vadă cu ochii lor o parte din ceea ce alţii au văzut pe de-a-ntregul, nici nu le pasă că undeva, într-un colţişor, se vede cum s-a şters numele aceluia care a văzut întregul şi nici nu văd culoarea pusă dinadins, alta, peste flori ce se lasă mult căutate spre a fi descoperite. Cel ce-a urcat cu adevărat pe creste e pus în umbra uitării de cel ce vinde fură şi măsluieşte ceea ce ştie că oamenii cumpără.
Regulile sunt simple, mintea omului le complică. Sunt reguli scrise şi reguli nescrise. Cele scrise de puţini sunt ştiute, cele nescrise-s astăzi toate măsluite. Din gură-n gură şi din gând în gând, mergând, ba s-a mai furat câte o literă, ba s-a pus, după potriveala clipei, o alta, ba s-au rotit semnele care încotro... Ori s-au plimbat dintr-un înţeles în altul de au ajuns să se conteste chiar ele însele... Le-au ajutat din plin oamenii, îndemnaţi de plămădirea unei poveşti cât mai pline de adevărul lor şi dez-brăcate până la neruşinare de adevărul altora. Cu atât mai mult au avut de pătimit vorbele vechi ce spuneau unii că au haine ponosite şi e bine să le îmbrace şi să le schimbe faţa după moda timpurilor.
Mare, tot mai mare e acum bătălia după cele scrise, fie că sunt reguli, fie cărţi ale vieţii. Şi este laudă multă la unii, că ei şţiu să le citească şi ştiu şi să le rescrie. Şi le e uşor să spună şi uşor sunt crezuţi în nevrednicia şi mulţumirea cu orice li se pare a fi bun, a oamenilor. Înscrisurile cărţilor se pot citi doar sus, pe creste golaşe, siguratice, unde doar cu pasul se poate ajunge şi doar de cei ce-s ageri la vedere. Nici de dormit nu pot dormi oricând, ci din când în când, şi fără minţi întunecate de dorinţele ce se dau de-a dura prin faţa-i privirilor de om. Cartea trebuie citită atunci când vântul dă pagină cu pagină, la ceasul când porţile Cerului sunt deschise...
Doar cu paşii puşi apăsat, cu picioarele goale, simţind piatra stâncii, rece ori fierbinte, ocolind spinii şi nerupând nici o petală a florilor, cu degetele înfipte printre crăpăturile stâncilor când este nevoie, se poate ajunge acolo unde se citesc slovele Cărţilor şi unde se primeşte dreptul de a şti înţelesul. Şi cel ce înspre acolo pleacă nu dă de ştire, căci şi de-ar da, toboşarii şi trâmbiţaşii nu-i aud de larma ce trebuie să o facă în contul bucuriei ce li s-a dat, în contul puterii ce li s-a transferat spre a ajunge să aibă de căpătâi spusele vrute ca să poată să scrie şi ei, după cum le va fi vrerea, măcar o regulă, în Carte.
Neştiuţi pleacă, neştiuţi vin. Doar cei ce-şi vor împăcare în suflet le sunt aproape. De aflat se află, dar nu cuvinte frumoase se spun despre ei, că nu-i place omului să se ştie ştiut până şi în gânduri, de altcineva. Şi-aceluia care a văzut măcar o singură dată ceea ce e scris, îi vor căuta motiv de alungare cei de neam pământean apropiat. Fie soră, fie frate, părinte sau copil, adevărul îl vor răstălmăci spre a-şi avea apărare pentru faptele împotrivă-i. Vor căuta să-i ia tot, ca lumea să nu-l mai privească, să-l ocărască pentru a fugi lumea de el, să dea cu pietre după el spre a-i forţa plecarea cât mai departe sau îi vor dori moartea care, cred ei, va închide adevărurile ce le ştie într-un mormânt necunoscut şi pustiu.
Şi străinii, unii, ştiindu-i, de vor găsi că-s de folos, îi va ţine aproape. Când nu li se vor mai părea de folos, înspre departele lor vor voi, duşi, să-i ştie. Iar spusele le vor fi batjocorite, iar numele acoperit de minciuni. Îşi vrea omul mai repede adevărată zisa “De acolo nimeni nu s-a întors”, ştiindu-se pe sine, decât să creadă că şi el e unul care doar de-ar alege nu un drum al lumii, ci un drumul său, nu s-ar mai mulţumi cu bâjbâitul, nu ar fi cu mare bucurie la cuvinte mari şi cu înţeles mereu neclar, nu i-ar mai fi îmbuibarea semn de avuţie şi nici pumnul semn de putere.
De orice este bun Cel care ştie cum e timpul pe vârfurile sin-guratice ale munţilor nevăzuţi de ochiul omului, cel care n-a plecat să urce, cu scara în spate, şi nici n-a plătit pe cineva să-l urce. E bun cât vorba-i spune plăcutul, dar e răul cel mai mare când vorba-i nu place. E chemat aproape la greu, şi departe împins când greul e plecat, sau pare plecat, în trecut. Şi nimeni nu se întreabă de ce el, care ştie toate ce-i sunt şi lui scrise, şi se întâmplă, nu le schimbă? Dar el, ştiind mai ales regulile scrise, nu-şi poate apleca urechea la cei ce pe om îl amăgesc spunând că vor putea să-şi rescrie regulile, doar pentru ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu