Eu, doar eu ştiu, ceea ce pot să-mi zăresc, drum sau cale, când soare-şi lasă umbră să se odihnească peste orizontul pe care-l face să fiarbă, înainte de a se duce ca vestitor de trecere a timpului, pe alte meleguri. Caut, privesc şi-mi ţin cuvintele să nu se rostească. S-ar crede că e teamă, dar se poate oare să ştie cineva de-mi este teamă de cuvintele mele sau de nevoinţa de a fi acceptate? Cândva aveam puterea de a spune mai repede, mult mai repede totul. Acum, când toate au luat-o parcă razna, stau într-o aşteptare care, dacă nu ar fi a mea, m-ar face să mă întreb cum am putut să trec în extrema de a lăsa timpului satisfacţia de a fi, de a se crede, de a arăta celor ce caută cu privirea ori cu gândul spre înfrângerea mea, că m-am poticnit.
Eu, doar eu ştiu, ceea ce ştiu că ar trebui să fie. Ar trebui să fie ceea ce este ştiut că va fi. Mi-am amintit înainte de a auzi cuvintele care confirmau ştiutele fapte ce stau acum să-şi înceapă drumul împlinirii vremurilor. Pe cer privesc stelele ce se rânduiesc să fie luminare pentru drumul de aici şi semn de întrebare pentru aşteptarea mea. Încerc să nu mă simt vinovat, deşi, de m-aş lăsa pradă tremurului timpului, ar trebui singur să-mi cer judecata şi fără să aştept condamnarea, să mă ştiu condamnat.
Sunt prea tăcut... dar caut spre drumul ce ar trebui să fie acelaşi cu al meu, spre drumul care ar trebui să fie şi drum al meu. Simt frigul, când e frig, simt canicula, când e caniculă. Dar e mai frig decât pe drumul meu ori e mai cald decât pe drumul meu. Eu caut... Cuvintele au doar accente, înţelesul nu se dă pe faţă...
Eu, doar eu ştiu... Ştiu... Văd stelele unde mă duc, văd stelele unde cad. Ştiu, dintre toţi privitorii pe cerul serii, cine mă priveşte şi cine doar se face că mă priveşte. Cineva poate că nu vede unde cad stele, dar ştiu că sigur a văzut de multe ori de unde urcă spre cer stelele ce ajung deasupră-i... Ce-ar fi dacă tu, cineva, ţi-ai aminti seara în care ai văzut întâia oară jocul luminilor? Mai ţii minte cum miezul nopţii nu s-a făcut nevăzut?
Ei bine, eu am timp. Timpul nu m-a înfrânt... l-am lăsat să îmi aştepte faptele ce-l vor face să ştie că nu este invincibil... Noi, da, noi, vom învinge timpul... Noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu