miercuri, 25 aprilie 2012

Privind pe deasupra nimicniciei

Mă ridic deasupra valurilor de ceaţă să privesc desupra orizontului. Îmi dau seama că ceaţa nu e totdeauna ceaţă, că e fum. Dacă e fum înseamnă că cineva a aprins un foc. Mă întrebam cine va fi aprins un foc atât de mare ca să ajungă să se vadă ca ceaţa... Încercând să nu mă sufoc mi-au venit în minte vorbe ce le-am auzit pe când oa-menii nu se arătau cu două feţe, şi ştiau că puteau să-şi spună om doar dacă faptele nu erau împotriva altuia... Dar câtă vreme a trecut de atunci...
Prietenia este o egalitate armonioasă... de câte mii de ani se aude asta? Dar se mai cred oamenii egali sau mau toţi acum se cred superiori? Cu ce oare se vor mândri când de aici se vor fi plecaţi?
Prietenia înseamnă un suflet în doua trupuri... iarăşi mii de ani... Dar oare câţi îşi mai au grijă şi de suflet şi de trup, ca să mai aibă grijă şi de prietenie?
E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înşelat de el... Oare cine a rostit asta pentru prima dată? Şi oare de ce nu mă arde focul pe care simt că arde mocnit, dintr-o chinuită ruşine de a fi văzut cel care l-a aprins?
Un prieten este o persoană care ştie totul despre tine şi încă te place... Doamne, oare se mai întâmplă asta? Oare nu cumva când eşti unul dintre cei care nu pot să ofere, la un moment dat, nimic din ceea ce vrea celălalt, când îi este teamă că vei vrea să ceri ceva, mai stă cineva pe aproape?
Drumul către casa unui prieten nu e niciodată lung... Ei bine, da, am mai văzut asta. Dar atunci încă mai gândeau unii înspre oameni... Deopotrivă tot pe atunci am văzut că unii deja vorbeau pe la colţuri încercând să afle cum s-a plătit drumul.
Un prieten, când e un om, întrece şi pe-un frate... Am ajuns şi la o mare incertitudine: frate, om, prieten... Care mai exista acum, cu adevărat, în adevărate trăiri? Dă-ne, Doamne, puterea de a fi oameni, prieteni şi de a ne avea ca fraţii...
Mă pot încrede mai mult în duşmani cinstiţi decât în prieteni falşi... Atât mai simt că mi-a rămas... Şi tocmai că am găsit măcar pe cineva care poate oferi încredere, mi-am ridicat privirea şi am văzut până unde se ridică fumul... Am văzut podul peste hăul ce mi-l pregăteau. Acum pot să trec spre tărâmul în care ceaţa încearcă să ascundă orizontul. Acolo nu simt că am motive să-mi fie frică. Măcar pentru faptul că nu voi rămâne fără suflare.
Prin ceaţă am să văd măcar pe cei care au aprins focul...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: