duminică, 22 aprilie 2012

De demult, din Ceruri [6]

-continuare din De demult, din Ceruri [5]-
Aşa cum luptau alături, Lira şi Dio păreau a fi o singură rădăcină a unui neam. Una câte una nălucile se topeau în văzduh, aşa cum ceaţa se topeşte în miezul fierbinte al zilei. Văzându-şi puterile că se pierd şi nu-i poate dovedi în luptă dreaptă, cel întunecat, crezând că forţa le vine de la Soare, se gândi să-i acopere faţa luminoasă. O beznă rea a învăluit Pământul şi cumpăna bătăliei s-a aplecat iarăşi spre întuneric. Trei nopţi grele ca un păcat, trei nopţi cumplite au încercat să zdruncine credinţa Pământului în forţa Luminii. Trei nopţi nesfârşite ca foamea, Lira şi Dio au luptat fără să vadă, încercând să-i biruie vrăjmăşia. Doar Marele Lup Alb mai desluşea câte ceva înspre Întuneric.
În vâltoarea luptei, flăcăul a izbit cu Paloşul său Scutul pe care fata îl ţinea în mâna ridicată. Din izbitură a tâşnit flacăra unui fulger şi, la lumina ei, a zărit brăţara de la mâna Lirei. Era o brăţară la fel ca şi a lui. Era brăţara sora geamănă brăţării sale!
Şi atunci s-a întâmplat minunea a regăsirii celor doi. Flăcăul şi-a amintit tot! Şi-a amintit cine este, de unde este şi de ce îşi dorise să se nască pe Pămînt! Şi-a amintit clipa în care a cioplit-o pe Lira dar şi de ziua în care o pierduse. Cel mai important era însă faptul că şi-a amintit, că este fiul Cerului şi că poartă în sine Lumina! Dio, amintindu-si, şi-a regăsit propria-i divinitate. Regăsinduşi-o, bezna din juru-i a început să se retragă.
A fost de-ajuns atingerea Paloşului şi Scutului, armele lor în lupta contra întunericului, o singură secundă, ca să se regăsească. Era încă lupta în toi, când, privindu-se i-a spus:
- Lira de atâta timp te caut!
- Şi eu Dio, te aştept de atâta vreme!
Când lupta s-a încheiat şi Lumina s-a arătat iarăşi pământenilor, s-a auzit glasul Marelui Lup Alb:
- Ai trecut şi ultima încercare, Lira! Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela este vrednic să deschidă Poarta care duce către Înaltul Cerurilor!
- Chiar şi această luptă a fost o încercare? Doar o încercare?
- O încercare a fost Lira. A fost cea mai importantă încercare. Dar aşa ai primit şi încă o învăţătură. Chiar şi Prinţii Nopţii pot deveni slujitorii Luminii. Ei apar atunci când fiinţa se pregătelte să vadă. Până la acel moment îi apar doar slujitorii de rând. Şi pot atrage spre lumea umbrelor căci nu se arată în calea lor o piedică prea mare, neputând omul să deosebească prea bine. Ba, mai mult, cuvintele lor sunt dulci şi omului i se par a fi ei călăuzele drumului cel bun. Cei ce nu merită nemurirea, cei ce nu vor să se întoarcă acasă, nu caută să se alăture celor care vor să-şi recâştige adevărata libertate. Ei se mulţumesc cu libertatea care nu au curajul să o numească singurătate, crezând că aşa îşi găsesc izbăvirea. Tu eşti gata să fii li-beră pentru că nu ţi-a fost teamă că, respectându-ţi legământul, îl vei avea mereu alături pe Dio. Spuneam că şi Prinţii Nopţii pot deveni slujitorii Luminii. Acum ştii că întotdeauna acolo unde apare o umbră, există în mod sigur şi o mare lumină în sufletul omului. Leacul se află în inima Răului; fiecare bătălie dintre sufletul omului şi om îl face mai puternic!
Şi i-a pus în mână o legătură cu şapte chei.
Din curmătura munţilor apăru şi Marele Cerbul Înstelat.
- Sunt sufletul neamului omenesc, Dio! Împreună cu Lupul Alb călăuzim omenirea către desăvârşire. O singură taină v-a mai rămas ascunsă: taina trecerii prin Poarta dincolo de care se află Eternitatea…
Cerbul a bătut cu copita în pământ… Din rădăcina muntelui pe care se aflau s-a ridicat spre Cer o coloană de lumină. Axa Lumilor!
- Da, cioplitorule de stele! Este puntea pe care trec sufletele trezite, a spus Marele Cerb Înstelat. Iar acestea sunt cele şapte chei ale curcubeului, cu care, ştii, veţi putea deschide peceţile porţii… Trebuie să ştii şi tu, Lira, că Poarta are şapte peceţi, care se deschid cu cele şapte chei pe care acum le ţii tu în mână. Toate trebuie deschise...
Lira a luat la rând fiecare cheile, încercând să vadă de sunt puse în ordine.
-Fiecare pecete reprezintă un o poruncă a Cerurilor, o virtu-te, fără de care nimeni nu poate atinge Împărăţia Cerească. Prima este Ordinea, care menţine frumuseţea lumilor… A doua este Voinţa, fără de care nu există împlinirea ca realizare… A treia este Înţelepciunea, fundamentul pe care se înalţă orice, Lumile şi Cerurile… A patra este virtutea Înţelegerii, a cincea este Răbdarea, a şasea este Adevărul, unicul scop al devenirii, iar cea de-a şaptea pecete este Milostenia, coroana celor puternici… Când vei deschide ultima pecete, Păzitorul Pragului vă va cere cuvântul de trecere.
- Şi care este acest cuvânt?
- Fata mea, ca şi lumina, acest cuvânt este în tine şi l-ai purtat în tine dintotdeauna, căci dintotdeauna asta ai vrut şi asta ai simţit!
- Doar un singură trăire mi-a fost să o simt, totdeauna. Cuvântul acesta îl ştiu. Cuvântul de trecere este Iubirea!
Şi numai ce a rostit Lira cuvântul şi totul în jur şi-a schimbat înfăţişarea.
- Aceasta este forţa iubirii! rosti Marele Cerb Înstelat. Cine oare i-ar putea rezista? Este cea care vindecă, rodeşte, înalţă! Este ţelul şi Călăuza deopotrivă!
- Mergeţi cu bine! le mai strigă Marel Lup Alb, în timp ce Lira şi Dio deschideau peceţile porţii.
Povestea vieţii Lirei şi a lui Dio nu s-a încheiat aici. Când au ajuns în Cerul împodobit cu râuri de luceferi, cei de acolo s-au bucurat şi le-au sărbătorit întoarcerea şi biruinţa timp de care nimeni nu a ţinut cont. Lacrimile îngerilor s-au transformat în Rouă de lumină care a căzut pe pământ şi s-a transformat în nestemate. Povestea lor continuă, Cerul aşteptând alţi noi mari învingători, alţi deschizători de peceţi, alţi doritori de libertate, pe toţi cei care trăiesc în Iubire şi se bucură iubind.

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: