duminică, 6 mai 2012

Mireasă a iubirii

Am privit cât de înalte-s umbrele pe chipul ce mi-l arăta Luna, în noaptea care a trecut. Am văzut-o înlăcrimată, aşteptându-te să o priveşti, căutându-te, chemându-te să îţi spună ultima ei poveste despre cei ce-i umblă prin preajmă, despre ceea ce-ţi stă în preajmă. Am privit-o până în zori când, nemaiavând nici o speranţă că te-ai putea gândi să îţi aminteşti că ţi-a spus că vrea să-ţi lase ţie secretele ce nimeni nu le ştie, a plecat spre altă parte, privind înspre tine.
Aşteptarea era şi a mea. Se apropie timpul despre care trebuie să vorbim. Nu aş vrea să ajungem să vorbim în câteva ore. Te-ai întrebat cât de repede se va schimba înnouratul orizont ce-l priveşti azi şi cât de senin o să se simtă vremea în care vor începe să se ningă florile albului imaculat?
Te vor îmbrăca în alb florile şi, înainte de a-şi trece privirea spre alte câmpuri, florile ce vor arăta Luminii, Umbrei şi Cerurilor, sensul pentru care florile ţi s-au brodat în rochia ce-şi va flutura trena înspre toate zările.
Când zorii îşi arătau primele raze, am văzut privirea chipului Lunii îndreptată spre trecutul din care vine tot viitorul. Mă întrebam de nu cumva te-ar vrea lângă ea, să poţi privi, de acolo, de sus, cum un curcubeu s-a pornit din începuturi şi acum se coboară. Un curcubeu ce paşii vieţii ţi-i duce spre unde îţi este dat, oricâţi vârcolaci s-ar ridica să-l coboare spre mersu-ţi pe drumul prăduit al actualei existenţe.
N-am vrut să întreb nimic, n-am vrut să se lase ştiută aşteptarea pe care nu aş mai lăsa-o să se mai agaţe de cascada timpului. Nu i-am spus nimic pentru că nu vreau să îmbrâncească munţii şi munţii, clătinându-se, să strivească umbrele, căci e timpul să-ţi vadă măreţia şi apoi să de piardă în Lumina ce abia aşteaptă clipa adevărului.
Eu am timp să aştept... Ele se grăbesc să-şi vadă munca înţeleasă ca adevăr. Eu am timp să le privesc în agonia morţii dorinţei lor, strivită de adevăr. Eu am timp şi ştiu că timpul ce acum s-ar vrea ştiut că trece doar s-a ascuns în sânul Lunii şi ne va veni în întâmpinarea ta la ieşirea din Altar.
Tu priveşte în jurul tău. Te pregăteşte să te laşi îmbrăcată de florile Cerului în albul lor plin de căldura iubirii, păşitoarea pragului Altarului. Tu, Mireasă a iubirii... Eu, am timp să aştept... Sunt acolo, lângă prag... Iar florile se pregătesc a fi brodate în ţesătura cea mai fină...

Niciun comentariu:

Cititori frecvenţi:

Google Followers: